În sfârșit mă apuc de scris, azi 20 mai 2020, dar acum stau la Voluntari, deci nu am aici ca dovadă toate actele medicale necesare pentru scrierea fluentă a povestirii, dar voi explica cât se poate de clar și voi căuta în memoria calculatorului la poze scanate. Oricum eu scriu și am scris mereu povestirea concentrat, deci o voi termina, chiar cu impedimente cu tot.
Partea1. Capul și gâtul
În această privință trebuie să amintesc că unii considerau că eu am fost condamnată la moarte sau eutanasiere încă din naștere, datorită unor defecte pe care nu le știu sau numai datorită faptului că mama nu a dorit nașterea mea ilegală din nu știu ce tată.
De mai multe ori mi-au spus așa fiindcă li se părea ciudat modul în care se ocupau de sănătatea mea diverse alte rude îndepărtate, nu părinții mei. Eram copil sărac, părinții mei ”făceau foame”, eu stăteam cu mama tatălui, care nici nu era tatăl meu, dar eu nu bănuiam. Eram îmbrăcată ca vai de doamne-ajută cu haine din stofe vechi, cusute de mamaia sau tricotate de ea și apoi deșirate pentru alte tricotaje. Fiind aruncată în Voluntari într-o casă veche și dărăpănată, cu grădină mare unde oamenii aruncau gunoaie (și azi mai e un colț din acel paradis murdar) și cu ieșire spre strada Mihai Viteazu care servea tot drept ghenă și dădea spre o baltă infectă și plină de broaște și țânțari, am trecut prin aproape toate bolile infecțioase majore ale copilăriei, în afară de una, nu mai știu care. Din fericire mama nu venea să mă viziteze nici dacă eram bolnavă și în felul acesta creștea sentimentul meu de fericire și de om dăruit cu noroc, fiindcă mama era într-adevăr ceva foarte rău. Ziceau nașii de necaz că e bine să fac toate bolile, fiindcă fac anticorpi – aiurea, nimeni nu trebuie să fie expus cu forța la microbi ca să fie imunizat sau mai puternic, răul nu e niciodată necesar, ei făceau haz de necaz. În afară de asta, eram tunsă ca vai de lume de mamaia uneori, cu bretonul inegal, mamaia care îmi făcea funde din voalurile ei vechi dinainte de război. În fine, om sărac, nu mai insist.
La Spitalul de ochi din Piața Cosmonauților, actual Piața Lahovari, mergeam cu tanti Piri, sora cea mai mică a bunicii și parcă am fost și cu Lili Stoicescu, care lucra la Spitalul de ochi, cumnata nașei mele, deci rude îndepărtate. Făceam gimnastică oculară și purtam ochelari pentru corectarea strabismului. Tata îl ridiculiza puțin pe Cristian Gogolan, băiatul profesoarei mele de română, vecina lor de bloc, care era cu un an mai mare decât mine și despre care tata spunea că e cu un ochi la făină și cu altul la slănină. Unii spun în gândul meu că își băteau joc de mine, fiindcă ei așa numesc violența sau abuzurile – ”bătaie de joc”, ei vin cu ideea că oamenii răi mă vânau din copilăria mică, că oricum aveam probleme cu taximetriștii sau mijloacele de transport în comun de atunci etc. Ei spun că eu nu aveam niciun fel de strabism și că mă duceau acolo tot ca să îmi facă rău. Nu știu, nu pot certifica aceasta. Oricum, după un timp am renunțat singură la acei ochelari care mă chinuiau și m-am simțit bine după aceea. La fel, nu știu dacă și Monica Șerban a purtat în copilărie astfel de ochelari, nu îmi amintesc clar, dar vărul meu Cosmin a avut și el, nu știu sigur pentru ce defecte le-au purtat ei, dar tot numai temporar. Am și poză cu Cosmin cu ochelari.
Ochii sunt un lucru extrem de important. Până pe la 16-17 ani nu am avut nicio problemă de vedere la distanță sau apropiere. Brusc, m-am trezit într-o zi că nu mai văd la tablă de departe. Am fost la consultații – am primit 3 diagnostice diferite – miopie, hipermetropie, spasm acomodativ. În final am purtat uneori ochelari pentru miopie, dar numai - 0.5, nu mai știu sigur dacă și -1.
Când eram în clasa a 9-a sau a 10-a mi s-a întrerupt brisc ciclul menstrual și mama m-a dus la ginecologie, unde mi s-a făcut tușeu rectal și mi s-a spus că nu am nicio problemă ginecologică și am ”virgo intacta” și prin urmare m-au trimis la endocrinologie unde am primit diagnosticul de hipotiroidie – am notat aici, fiindcă glanda tiroidă e la nivelul gâtului. Am luat tratament cu tiroxină și tireoton mai mult timp, dar am renunțat că oricum nici nu mă îngrășam nici nu slăbeam, nu simțeam nicio modificare, dar nu sunt sigură că am procedat corect și a fost una dintre întrebările pe care le-am pus profesorului Zăgrean Leon. Pentru ciclul menstrual mi s-a dat vitamina E și a revenit repede la normal. Și colega mea de bancă, Luiza Dona, a primit în clasa a Xa diagnostic, dar de hipertiroidie și a fost operată la spitalul Parhon, iar în 2018 am aflat că fusese acceptată ca medic endocrinolog (dacă nu am uitat) undeva aproape de București și făcea naveta. În ce privește greutatea mea – eu slăbisem într-adevăr natural la vârsta pubertății, așa cum spusese nașa mea că va fi, dar m-am îngrășat 10 kg în clasa a 8-a stând cu părinții în oraș, din cauza stresului enorm și bătăilor și abuzurilor verbale dese din partea părinților, lucruri chiar monstruoase, eu fiind prea fragedă să rezist mai mult. Apoi, în liceu, mi-am menținut greutatea relativ constantă, grăsuță – 70-72 kg, mai slabă decât era mama când avea vârsta mea, eu fiind și ceva mai înaltă decât ea. (1,66-1,67m)
Faptul că eram supraponderală mă făcea mai timidă decât eram, fiind oricum un copil foarte cuminte și timid de mică. Dar, în sinea mea, eram convinsă că voi reuși să slăbesc din nou după ce voi termina liceul și voi scăpa de părinți. La un moment dat mergeam în apropiere la gimnastică aerobică contra cost, unde părinții m-au lăsat, dar ei nu au acceptat și nici nu aveau bani să mă lase la tenis (ca pe vecina și colega mea din clasa a 8-a, Marina) sau la patinaj sau schi sau înot, cum mi-ar fi plăcut mult, cum a mers Luiza, fiindcă avea bani. Eu am început să fac singură gimnastică acasă, și mi-am confecționat pantaloni din saci de plastic ca să transpir mai mult. Uneori dansam pe muzică clasică, fiindcă stăteam bine cu mobilitatea – sfoară și podul de sus și coșuleț – dar nu luam note deloc bune la sport, unde săream cel mult 1,8 metri pe loc în lungime și alergam prost etc și nu puteam face probele acrobatice, fiind grasă. Fetele celelalte erau iuți ca biciul. În mod bizar, Luiza părea că nu înțelege sărăcia mea comparativ cu situația ei socială mai bună (de fapt nici eu nu prea înțelegeam atunci), poate datorită minciunilor pe această temă, după cum spun unii. Ea spunea că și ea s-ar fi îngrășat ca mine dacă ar fi avut bani și bunătăți cum îmi dădeau părinții mei, ceea ce era eronat, nu mai explic. Continuam să nu am haine, în afară de uniformă, decât câteva, mă îmbrăcam cu hainele mamei și purtam pantofi bulgărești negri cumpărați de la 13 ani – i-am avut până la peste 20 și mi se părea ciudat că piciorul nu îmi mai crescuse. Fiindcă veni vorba, laba piciorului mi-a crescut după tentativa de sinucidere deci în jurul vârstei de 30 de ani, cu un număr sau două, probabil datorită unui exces de hormon de creștere, produs de glanda pituitară din creier și am arătat că am avut exces imens de mii de unități de prolactină acum doi ani, deci tot de la acea glandă din creier. Poate și acum mai este, oricum nu mi s-a dat vreun anti-hormon sau tratament. Și cealaltă colegă de liceu din viața mea, Irina, a devenit tot medic endocrinolog. În ce privește hipotiroidia, am observat că și nașa mea care bea aceeași apă din puțul din Voluntari a dobândit aceeași boală și vecinele de pe strada noastră și ele – nu pot ști sigur dacă nu era implicat și un factor de mediu. Mama s-a mutat în 2006 în Voluntari și a băut de aici, apoi a primit diagnostic tiroidian, dar poate era (sau nu era) dinainte. (Poate e o minciună ca să se spună că moștenesc de la ea, nu știu).
Ei spun că cei ca mine au obiceiul să păstreze în sertare și cotloane toate actele și scrisorile și rețetele vechi, fiindcă nu înțeleg ce se întâmplă și ce are lumea cu ei. Da, posibil, toți cei ca mine, dar oricum eu aparțin multor categorii. Între timp, mama sau vecinii au putut eventual să mai sustragă câte ceva.
Voi continua în curând, tot azi, fiindcă mai am la punctul 1.
Continui povestirea. Iar au intrat cu ideea că oamenii au fost complet nebuni și proști, fiindcă trebuiau să mă respecte și să mă țină în viață, și ei vor toți să mor.
Urechile mele, mari de când m-am născut – urechi de bubou, cum spunea bunicul meu, care și el avea podoabe auriculare imense au avut și ele de suferit. L-am întrebat pe bunicu ce e acela bubou și am înțeles că e o haină groasă de iarnă, dar el nu prea era sigur. Cum am povestit, am avut otită cu febră foarte mare și dureri de cap la 6 ani în 1977 când a venit cutremurul pe 4 martie, de ziua nașului meu, care a păstrat o amintire rea acelui moment, cu absurda idee (dzeu să îl ierte) că eu nu am avut cutremur de ziua mea sau tata cu ideea că eu nu știu măcar cum se pot provoca cutremurele, deci sunt un căcat (dzeu să îl ierte și pe el). Nu mai intru în amănunte. Urechile mele nu sunt identice, unul dintre pavilioane e diferit de celălalt. Știu că există bețigașe pentru igiena pavilionului (urechii, nu pavilionului psihiatric) dar eu nu am apucat să le folosesc din lipsă de energie și m-am chinuit cu degetele personale, care nu intră peste tot – deci am un fel de permanentă ciupercă sau altceva, care se formează peste noapte și peste zi, care s-ar curăța ușor cu apă și săpun cu bețigașe, dar părerea mea e că ar trebui o soluție specială pentru curățat urechile, nu doar apă și săpun. Adică ar fi un pic mai bine. Dacă ies în oraș sau mă întâlnesc cu cineva din an în Paște, am mare grijă să curăț și pavilioanele și în spatele urechilor. Sănătatea urechii reflectă sănătatea organismului. Mai am și urma de la stafilococul luat în spitalul de psihiatrie, unde m-au obligat să dorm în cearceafuri deja folosite, și pe care mi l-a excizat un văr chirurg al mamei – rudă depărtată. Uneori se reactivează. Acest stafilococ a apărut la ”pavilionul” urechii drepte fiindcă eram în ”pavilionul” psihiatric, adică din nou datorită cauzei sau simultaneității lingvistice, cum am observat adesea – un lucru care este, în opinia mea, la baza teoriei mele a cauzalității, despre care vorbeam ieri pe facebook cu Mona Gheorghe. Nu e vorba de ”simple” co-incidențe dar este și asta – nu mai explic totul aici. Fiindcă internarea mea era nedreaptă și crimă ar fi trebuit să apară pe stânga, dar, uneori, mai greșește și dumnezeu, ca în cartea lui Iov, care totuși a suferit timp scurt. În ce privește pielea capului – m-a lovit năpasta să am păduchi de mai multe ori. Adică în copilăria mică, atunci când bunicii la țară mă lăsau să mă joc cu țigăncușe, în ciuda opiniilor lor habotnice de peste ani, fiindcă colibele lor erau aproape de casa noastră din capul satului – și apoi bunica aplica remedii băbești. Apoi când am fost studentă la Cluj și țiganii îmi puneau păduchi în cap pe stradă, vorbind chiar ostentativ să se ”înmulțească”. Mi s-a spus că era din cauză că mă respinsese orașul Cluj și eu habar nu aveam. Și apoi am mai avut și când m-am întors de la Cluj și apoi doar după ce m-am mutat în blocul trei, unde am avut de două sau trei ori. Bineînțeles că îmi puneau tot felul de mizerii, cum am pivestit și aveam toate dovezile. Pacientele din spital care mă băteau spuneau că îmi vor face părul permanent și asta s-a întâmplat fiindcă dădeau apă rea la robinetul din baie mereu sau uneori sau șamponul era otrăvit sau cu compoziție dăunătoare etc. Părul meu a căzut uneori masiv, alteori șamponul mirosea oribil, alteori se făcea lipicios, se rupea etc. Pielea tenului mi-a fost atacată prin aceleași procedee – cu apă corozivă săpun prost etc. De albit am albit mai ales în ultimii ani - 2018-2020, când am stat la Voluntari.
În ce privește ochii, după ce am renunțat la purtarea ochelarilor de distanță, miopia nu a mai progresat timp de zeci de ani. Dar am avut adesea, mai ales într-o anumită perioadă a studenției, conjunctivite rebele. Mi s-a întâmplat de vreo două ori când eram la Sibiu în trecere și nu am prea găsit ajutor și am așteptat ore în șir în zadar la cozi. Ochiul mi-era extrem de umflat și roșu unoeri era tare grav și m-am dus la urgențe la oftalmologie. Am încercat multe coliruri și unguente și nimeni nu îmi prescria ceva util. La un moment dat a dat domnul și cineva mi-a dat un colir benefic al cărui nume l-am ținut minte mult timp și apoi l-am uitat – dar între timp a fost scos din circulație din farmacii și eu nu am mai făcut conjunctivită. Mi-am amintit, se numea Colbiocin.
Prezbiopia a început să se instaleze acum câțiva ani fiind noi acum în 2020. Poate datorită unui proces normal de îmbătrânire, sau poate și datorită otrăvii pe care mi-o administrau în oraș, mai ales în blocul trei , după 2006. Fiindcă nu aveam bani să îmi fac ochelari, citeam de obicei cu cartea departe, la lungimea brațului întins. Prima oară mi-am făcut ochelari la oculistul de sub blocul unde locuiam. I-am luat cu preț redus pentru pensionari, deci i-am făcut în 2017 sau 2018, fiindcă aveam pensie din 2017. Dar au fost foarte puțin rezistenți – întâi s-a rupt o piesă de suport nazal, apoi unul dintre brațe. I-am lipit o vreme cu bandă adezivă. În afara prezbiopiei, am mai avut și alte probleme oculare, de la o anumită vârstă am avut cearcăne, dar ceea ce era cel mai rău – dvs. nu credeți poate – era că uneori, dar destul de rar, probabil datorită unei otrăvi sau f_t cum zic unii, mă dureau ochii înfiorător, constant, ore în șir, atât de rău încât nu puteam face absolut nimic. Într-una din acele dăți am făcut acele poze, iar în altă zi, fără durere, am observat on opacifiere ciudată pe care am fotografiat-o. Am fost la un consult la endocrinologie într-o zi urmând unor dureri feroce, în cadrul rețelei Regina Maria și medicul endocrinolog a notat exoftalmie pentru unul din ochi și facies încercănat. Într-adevăr e vizibil că am ochiul stâng mai mic decât dreptul, asimetrie ce nu exista vizibilă în pozele mele când m-am mutat în blocul trei. Atunci m-am hotărât să fac un efort financiar și să merg și la consult oftalmologic (am mers la clinica Retina) și i-am arătat medicului pozele cu ochii mei chinuiți și opacifierea care mă îngrijora și ea a spus după mai multe analize că am cataractă incipientă și mi-a prescris picături Ocuhyl. Le-am utilizat numai un timp, fiindcă ochii mă dureau din ce în ce mai rău, așa că am renunțat la ele și apoi ochii nu m-au mai durut. Dar mi-am făcut și o pereche de ochelari după rețetă de la ea – și nu prea am mai avut încredere după ce am renunțat la picături, mai ales că mi-a găsit astigmatism parcă bilateral și eu nu aveam încredere că aveam astigmatism, mai ales că primisem acest diagnostic numai la ultimii ochelari, dar unilateral, dar ochelarii a trebuit să îi port – ceilalți fiind stricați rău. După un timp am remarcat că nu mai pot practic fără acești ochelari, de parcă din cauza lor mi s-au mărit dioptriile sau mi s-au stricat ochii mai rău, poate erau prea puternici, dar acest lucru nu e deloc cert, e posibil să fi fost un proces normal, odată cu vârsta. La distanță văd relativ bine, nu știu cum se manifestă astigmatismul acesta numai la apropiere.
În ce privește creierul, știu doar din analize că glanda pituitară este complet dezaxată, datorită secreției imense de prolactină. Mai știu că, fiind internată la spitalul de psihiatrie în 2016, m-au dus să fac CT pentru emisferele cerebrale, dar nu știu de ce și nimeni nu mi-a dat rezultatele. Nu știu dacă era o procedură de rutină, eu nu am mai trecut prin așa ceva.
În afara asimetriei oculare dobândite, acum am și această problemă a zâmbetului strâmb – adică dacă zâmbesc natural, involuntar, gura mea se strâmbă, dar acest lucru e observabil oricum și fără să zîmbesc – adică asimetria ridurilor de expresie din jurul gurii. De asemenea am și sprânceana stângă căzută față de cea dreaptă. Aceste asimetrii au fost dobândite probabil datorită migrenelor puternice datorate otrăvii sau f_t cum spun ei, sau vreunui atac cerebral, fiindcă am suferit multe dureri de cap. Sau vreunei boli netratate, mai degrabă tot din cauza otrăvii aș spune eu, dar aici nu știu cert. De albit am albit mai ales în ultimii doi ani după 2018, când m-am mutat la Voluntari.
Mai rămâne să vorbesc despre ceva important – dinții. Știți probabil că stomatologia e separat de restul specialităților medicale, deci e nevoie să ai bani mulți, dacă ești sărac, rămâi fără dinți și oricum fără măsele. Mama și Lili Stoicescu s-au certat ani de zile și a durat peste 10 ani de la moartea tatei finalizarea actelor de succesiune după nașii mei ale unei parcele de pădure undeva în județul Buzău. Banii care mi-au revenit au fost în final extrem de puțini, fiind dați unui avocat în mare parte și din toată acea pădure, pe care nașa ar fi voit să mi-o ofere, în mod sincer, chiar din timpul vieții, nu m-am ales nici măcar cu un singur dinte. Singurul lucru pe care l-am obținut, cu greu, când am fost ultimaoară la dentist, a fost să mi se scurteze una dintre punțile dentare care nu mai avea sprijin și nici măcar nu mi-a scos rădăcina care nu mai putea susține puntea. În plus, mi-au fost lipite mai puternic punțile existente. Dar nu mi-au făcut nicio punte nouă și nici măcar o carie oarecare, căci spunea că aveam o carie de colet, dar apoi că nu era foarte grav. În prezent dinții mei sunt destul de deteriorați, și datorită faptului că am fumat mult, dar am fumat fiind inuman izolată și otrăvită – deci și datorită mirosului. Spațiile interdentare sunt lărgite, am pete negre-cenușii-galbene, lucruri care nu erau acum 4-5 ani. Probabil că am carii pe dinți nevitali, dar am și una care tot progresează la caninul dreapta sus și doare și știu că va fi greu de lucrat, dar nu am bani și în plus a mai fost și este și epidemia aceasta. Deci vreo 2-3 carii mari, necesar de reparat. În plus în ultimul an apărut sângerare a gigiilor persistentă care predispune la infecții. De curând am avut gingivită cu durere și probabil candidoză pe limbă și cerul gurii și gingii. S-a vindecat de la sine, iar a apărut. Acum consum bani și pentur pasta de dinți specială - Parodontax.
În ce privește tratamentul stomatologic de-a lungul vieții mele, am fost norocoasă, fiindcă inițial era gratuit și pentru oameni săraci. În copilărie am cunoscut oameni deosebit de buni și frumoși – dentiștii mei, care erau un fel de cunoscuți ai familiei mele, dar erau oameni extrem de buni și care știau să lase impresie frumoasă unui copil. A fost vorba de dna Retti Ștefania și de dentistul Basarab, pe care l-am revăzut din păcate pe strada Eforie unde lucra, ieșind pe stradă în timpul atacului unor manifestanți din piața Universității asupra sediului Poliției capitalei în 1990. Eram și eu pe-acolo din întâmplare. Când eram copil cred că nu se foloseau anestezice, dar dentiștii erau excepționali. Medicul Basarab mi-a făcut aparat dentar pentru îndreptarea incisivilor superiori, strungăreața fiind moștenită pe linie maternă de mine. Nu m-a deranjat deloc acest lucru și dinții într-adevăr s-au îndreptat. Până la 13 ani am avut numai 2-3 carii , nu prea grave. Aveam dinții relativ buni și frumoși, la un moment dat în clasa a 8-a am fost dată ca exemplu de gură cu dinți buni la un control făcut la școala mea generală în oraș, dar medicul sau ce era a recunoscut că aveam un ușor prognatism.
În rest, nu am avut alte probleme legate de cap și gât, nu am avut amigdalită și mi s-a făcut și mie albastru de metil, ca procedură uzuală (parcă la școală), nu mai știu pentru ce investigație. În tinerețe nu am avut niciodată nevoie să îmi curăț urechile de ceară, dar, după ce m-am mutat în blocul trei, a trebuit să merg de mai multe ori la medicul ORL-ist pentru această operație. Dna doctor Mogoș, care lucra inițial la policlinica Iancului, a fost un om bun și s-a purtat bine cu mine. Fumatul desigur, a dăunat, pe lângă otrava ingerată sau inspirată, m-am lăsat de fumat doi ani 2006-2007 și acum din martie 2020 din nou, abia acum. Voi continua cu partea a doua despre torace și membrele superioare mâine sau poimâine.
Am omis un singur lucru - sinuzita cronică sau ce este - nu știu precis. Având destule probleme, nu am mai avut bani și timp să mă ocup de acest lucru. Medicul ORL-ist mi-a recomandat o soluție anume, dar nu am preparat-o. Zicea că probabil apar scuame în nări, dar nu a fost așa. mai probabil inhalam mult praf - dovedibil nu știu de unde și otravă (probabil) de la vecini.
Mai uitasem un lucru important - faptul că de mai mulți ani, poate de 5-6 ani, sufăr de o înroșire și căldură anormală a pielii feței, care izbucnește din când în când, ceea ce poate fi din cauză pulmonară sau altceva, dar de fapt nu au vrut să mă ajute sau să îmi dea diagnostic și un tratament, cum voi explica mai încolo. Poate că acest lucru nu e grav sau foarte important,dar...
aceste poze cu probleme oculare le-am mai publicat pe facebook, le repet - mereu când era ceva rău în viața mea nu aveam voie să mă plâng și toți negau adevărul, pentru ca aceia care stau pe mintea mea cu gândul lor să spună că eu am fost condamnată la moarte deși total nevinovată. Pozele erau așa de durere -presiune - dar eu nu aveam hipertensiune totuși, și nu am plâns și m-au durut ochii vreo 7-8 ore cel puțin înfiorător, iar celelalte două cu opacifiere erau altceva.
Iar au intrat cei care spun mereu peste mintea mea ”Ai înțeles? Ai înțeles ce porci sunt?” Mi s-a spus că aceștia i-au păcălit pe oameni că porci sunt cei care fac aceste lucruri rele, inclusiv otrava asupra mea cu scopul de a îi denigra pe alții - adică aceștia care spun mereu cuvintele acestea - ”Ai înțeles ce porci sunt?” În realitate eu nu reprezentam nimic politic sau altceva dubios și nimeni nu făcea aceste lucruri intenționat, cum vor să pară a fi acești nebuni cu vorbele astea, nimeni nu îmi făcea răul intenționat pentru a fi nu știu cine denigrat sau acuzat - erau lucruri reale, eram un om bun și nevinovat, perfect singură și săracă toată viața, deci nu aveam cum să găsesc un om să vorbească cu mine, sau să vrea să trăiesc pentru ceea ce eram - un om inteligent și bun și perfect normal.
ei spun că unii oameni păreau să fi înnebunit, să creadă că mie mi se făcea răul intenționat pentru ca ei să fie denigrați sau acuzați sau loviți cumva - politic sau altceva - și în realitate eram un om singur și sărac și nimic altceva și ei comiteau o crimă hidoasă refuzându-mi ajutorul, moartea mea nu le folosea, totul ar fi fost bine dacă mă lăsau în pace. Ideea e că din cauza delirului lor că mi se făcea rău mie ca să fie ei făcuți de râs, tocmai din cauza asta nu mă ajutau medicii uneori sau mă maltratau, cum veți vedea și mai departe în povestire.
Ei spun că mi-au distrus și ficatul și pancreasul și tot nu au înțeles nici ce sunt, nici că nu sunt nebună, nici că nu trebuie să mă omoare.
Ei mai spun din nou că oamenii mă omoară fiindcă nu pot crede adevărul, și cred minciuni care îi fac să gândească că trebuie să mă omoare. Ce? Ce minciuni pot justifica omorârea unui om - a oricui - din moment ce acel om e evident singur total din 84? Deci nimeni nu a întrebat nimic pe acel om și nimeni nu a acționat într-un scop comun cu acel om pentru a avea cum să îl judece, că altfel nu se poate, adică din auzite.
Și apoi e total absurd ce spun ei - că oamenii nu pot crede adevărul despre mine și de aceea mă omoară - fiindcă nu le-a spus nimeni adevărul despre mine și nu se precizează ce oameni.
vorbeam ieri-alaltăieri despre asimetria facială, mai ales mușchii învecinați gurii sunt afectați -
am încă poze dinainte de a mă muta în blocul 3 care dovedesc clar că această asimetrie nu exista defel atunci, că ea nu se datorează torturii cerebrale destul de puternice din spitalul de psihiatrie, ci otrăvii și torturii din blocul 3 sau de la Voluntari.
În pozele de azi 23 mai 2020, de mai jos vedeți zâmbetul meu diform mai ales în cele 2 unde apare mai accentuat defectul, fiind mai natural, și oarecare încercare de control în poza 3, dar și acolo se vede.
Oricum, ei spun din nou aceleași idei - cred că v-ați dat seama deja că nu am creat eu sau inconștientul meu aceste idei - ci anumite persoane, care par să aibă dreptate - unii da, alții nu
ei zic că absolut toți au mințit depre mine - asta e absurd - cine toți, și pe cine?
ei spun că toți vor să mor fiindcă toți au ceva de ascuns și, prin moartea mea, ei scapă de acuzațiile asupra lor (?!)
ei spun că viața mea a fost absolut curată și ei m-au scos nebună și mitomană
ei recunosc că nimeni nu a vorbit toată viața cu mine și nimeni nu m-a întrebat nimic, dar ei susțin că, în ciuda acestui lucru, unii idioți i-au mințit pe oameni în mod credibil că eu aș fi nebună sau că aș fi greșit ceva, deși evident eram complet singură toată viața și nu aveam cum să dovedesc ce eram
unii dintre ei consideră că eu sunt singurul om normal (?!)
Iar au intrat nebunii ăia cu ”complimentele mele, Cristina”
Au intrat acum niște idioți care spun că unii sau chiar ei (!) i-au păcălit pe proști că eu sunt răzbunătoare și am distrus nu știu ce din cauză că am fost eu persecutată sau chinuită toată viața fără motiv.
Adevărul e că eu nu aveam cum să distrug nimic și totodată nu aș fi făcut așa ceva în ruptul capului. Ei spun că aceia care mă acuză că eu aș fi distrus ceva, ei înșiși sunt cei care distrug lucrurile bune.
Azi am făcut baie și m-am spălat iar pe cap, findcă părul devenise brusc foarte lipicios și friabil, era foarte greu de pieptănat chiar cu peria rară de la ultima spălare. Privind spre geam bate lumina în cap și se vede cum am albit, dar uneori pare mai alb sau mai negru decât în realitate.
Totuși mai sunt 3 lucruri legate de această regiune anatomică pe care nu le-am notat - din când în când setea monstruoasă, anormală, cu uscăciunea mucoasei gurii și gâtului. Sau refluxul gastroesofagian despre care voi mai vorbi. Al treilea detaliu este că nu am scris perfect corect legat de ridurile de expresie - am spus că pot dovedi că nu erau de la tortura psihiatrică, dar în realitate nu pot dovedi, poate răul cerebral s-a produs mai devreme decât mutarea mea în blocul 3. Anterior momentului actual eram tânără, deci ridurile asimetrice erau abia încipiente. Deoarece întreaga viață mi-au aruncat acuzații nefondate, am avut multă grijă ca tot conținutul scris pe blogul meu să fie întreg și adevărat, o oglindă cât mai clară a realității. Prin urmare azi voi continua povestirea cu partea despre torace și membre superioare în postarea următoare.
Am omis un lucru important - la dinți. Și dentiști diverși m-au tratat mai dubios, cum ar fi cel care avea cabinetul pe strada școlii mele, cea cu biserica Silvestru. Acolo am povestit mai demult cum mi-a făcut injecții cu anestezic care nu avea nici cel mai mic efect anesteziant și unii au spus zilele acestea că era otravă și posibil și el era asasin plătit. A avut o reacție ciudată când au recitat unii Luceafărul la televizor și s-a ascuns mai mult timp într-o cameră vecină cu cabinetul, lăsându-mă să aștept pe scaunul stomatologic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...