desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

joi, 7 mai 2020

7 mai 2020

Mâine sper că voi începe să scriu penultimul subcapitol, adică despre aspecte medicale, cum spuneam, și îl voi termina în câteva zile.
Azi am mai făcut încă o serie de poze cu mine cu ochelari, fiind astfel ascunse defecte ale ochilor și în general e mai bine. Am mai scris iar texte, poezii...
de pildă despre fărâmițarea geografică și granițele naturale dintre popoare:

iată, spune profesorul de istorie, care era un fel aparte de pasăre din genul Corvus, eu zbor peste coline și doline și peste vârful săgetat al sângerului, al cedrilor parfumați și rododendronilor, singur și întunecat sub soarele lucid de fierbinte, peste locașuri de cetăți antice din Asia Mică, peste vechea Fenicie și piramidele Văii Regilor, iată, văd dincolo de curcubeie, polisurile grecești întemeiate unde soarele însulițează insule mici, nostalgii ale Itacei din sufletul războinicilor, axe de rivalitate peloponesiace, fiindcă locul era prea strâmt și sfărâmat, mereu între Scila și Caribda, mereu sub ochiul unui Polifem

și apoi Roma în peninsula ei subțire și cu extensia logică în lumea Mediteranei, precum și rivalități barbare de la nord la sud în largul continentului răpit de același zeu grec, o Europă fărâmițată prin natura coastelor ei numeroase de animal maritim și insular, ipso facto loc pentru peregrinaje și campanii dureroase, ba chiar și vreo cruciadă către alte continente, mai compacte și mai puțin multirasiale prin natura locurilor calme și continue, fără lagune sau estuaruri, fără arhipelaguri sau peninsule și golfuri și cu rifturi puține, în timp ce cu lanțuri de munți mai dese și diverse, avem o Europă a Dunării mai cu seamă, ca un cordon ombilical și dezlegător de tradiție și poveste

oare nu suntem toți așa de diferiți din cauză că Dumnezeu ne-a lăsat așa de rupți geologic unii de alții? oare discordia și pacea nu sunt datorită diferențierii pedoclimatice și granițelor naturale între cele patru colțuri ale lumii?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu sinceritate cred că...

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...