12 mai 2020

Probabil că oamenii inteligenți dintre dvs au înțeles de mult că tot ce am povestit eu despre viața mea a fost adevărul mereu. Azi din nou au intrat unii peste mintea mea cu idea că am fost condamnată la moarte și că prin condamnarea mea la moarte ei omoară unul dintre cei mai buni și de valoare oameni și pe deasupra și nevinovată. Bineînțeles că nu m-am crezut niciodată condamnată, fiind complet bună și lucidă și nevinovată în cele mai mici detalii ale vieții.

Aceste lucruri au fost spuse azi fiindcă, la fel ca întotdeauna, întorcându-mă cu taxiul din București în Voluntari, azi 12 mai 2020, șoferul avea câteva cruci în mașină și mirosea urât a mort îmbălsămat în mașină și el a început să tușească foarte urât și tușea - nu era prefăcătorie - tot drumul și nu lua decât bomboane mentolate, nimci antispetic. Este un lucru grav, el era cu părul alb, era foart estresant fiind vreme de pandemie.
Numărul mașinii B 46 UVC.
Chemat de mine prin compania Free Now.
Mie mi s-au întâmplat mii de astfel de lucruri și mereu am suferit cu șoferii și s-au purtat oribil cu mine, încă dinainte de moartea tatei. Probabil și atunci lumea credea că aș fi nebună sau condamnată și eu nu aveam habar. Dacă m-aș fi dat jos din mașină, aș fi putut nimeri mai rău, fiindcă mereu a fost la fel - nu aveam niciodată noroc, sau nu găseam taxi cu orele și nu puteam merge cu tramvaiul.

E un lucru grav pe care îl semnalez, dar nici pe dvs nu vă doare deloc, parcă numai ce scriu eu vi se pare irelevant, iar dacă alții se plâng e normal și aveți simpatie pentru ei. Totuși nu am greșit nimic toată viața și am fost, da, un om de valoare, numai că nimeni nu a vorbit cu mine - mai încolo, pe seară, vă mai dau un exemplu. Probabil că așa făceau din 1984 când au început să mă maltrateze inuman - se întâmpla ceva rău și inventau că eram condamnată sau nebună sau rea ulterior, ca și azi după povestea cu taxiul.

Am promis că vă voi mai da un exemplu edificator în această seară.
Cartea cu dedicație pozată mai jos e cartea Misticism și credință a lui Mircea Florian. Dedicația e scrisă de Cristian Galeriu, despre care am povestit. Dedicația e stranie și mă duce cu gândul la ideea multora că oamenii din viața mea au fost nebuni, sau mințiți despre mine așa de mult încât au luat-o razna, în loc să mă întrebe pe mine direct orice nelămurire.

Cum adică ziua în care mi-a fost sustrasă identitatea ”oficială”? Ce e aceea? Și în plus e straniu că și Cristi și Zăgrean Leon și, într-o măsură mai mică, alții, păreau să știe ceva extrem de intim din viața mea - înclinația spre meditație filozofică. De unde?

mirată de la început de scrisele lui Cristi, e probabil să îl fi întrebat ce vrea să spună sau poate nu, dar în mod sigur el nu mi-a răspuns nimic - ori era nebun sau mințit despre mine, ori voia să își bată joc de mine și să îmi creeze vreun delir, deși eu nu am fost decât binele față de toți. Apoi, în mod normal, nu m-am mai gândit la acest lucru niciodată.