Infernul sunt ceilalţi, partea a II-a

Rămăsesem cu repovesitrea la anul 1985, la anii de liceu. În anii de liceu am fost şi mai groaznic torturată de părinţi prin foarte multe metode, nu doar bătaie. Dar am rămas un om bun şi normal, cu ochii deschişi spre lume şi frumuseţea cerului. Am avut parte de puţină fericire la ţară la bunici, unde copiii şi tinerii erau foarte buni cu mine toţi. Jucam badminton până abia se mai vedea fluturaşul. Mergeam pe câmp la muncă la fân şi aerul era curat şi fericirea mea umbrită doar de faptul că ameninţarea părinţilor plutea în aer. Am ajutat la curăţenie în casă nou cumpărată acolo pe mătuşa mea Olguţa, soţia unchiului Puiu, vărul mamei. Ei au fost oameni buni o vreme cu mine şi după internarea mea psihiatrică. Dar unchiul Puiu a făcut tumoră cerebrală şi a murit după o lungă suferinţă acum câţiva ani. Odată mi-am povestit viaţa şi lor la ei acasă şi el, fiind deja bolnav, a spus că trebuie să cheme preotul să sfinţească după ce plec eu, ca şi cum eram blestemată. Devenise bisericos şi donase bani pentru construirea unei capele. Acolo l-au îngropat şi desigur am fost şi eu. Mama pe toţi îi atingea sau săruta pe frunte în sicrie şi probabil aşa va face şi cu mine, mi-e greaţă şi de acest lucru. Fiul lui nenea Puiu a emigrat în Japonia şi a avut copil şi nu a venit la înmormântare. Dar când eram la ţară eu eram în ochii bunicii mele prea entuziastă şi cu drag de alţii, fiindcă am ajutat la curăţenie şi pe vecina Simona, cu trei ani mai mare ca mine şi mama Limpi, bunica mea, spunea cu reproş că nu se cade. Simona s-a mutat la Bucureşti şi în anii mei de facultate ne-a vizitat de câteva ori. Ea fusese îndrăgostită spunea ea de vărul meu Pucu, fiul familiei Stoicescu din partea naşei, familie cu care urma să am probleme legate de moştenire mult timp după moartea tatei. Familia Şerban avea bani spre deosebire de noi. Mătuşa mamei o găzduise pe mama în anii ei de fată în Bucureşti şi tot ea îi prezentase mamei pe tatăl meu. Soţul lui mami, cum se spunea acelei mătuşi (şi cum îi spuneam şi eu mamei mele) era preotul Gh. Şerban. Mama îl blestema pe preot adesea.Era renumit pentru faptul că era libidinos peste măsură, inclusiv în biserica Sfinţi în care slujea. Biserica unde s-au cunoscut părinţii mei adică biserica lui, era aproape de locul und efăceam meditaţii cu Z, bărbatul care m-a sedus şi distrus în 1988, la numai 17 ani. Preotul venea uneori cu familia la noi în vizită şi odată m-a molestat sexual (sfârcuri şi buze) de mi s-a făcut greaţă sub zâmbetul lui mami şi al mamei mele. Nu aveam cui să mă plâng, familia era complice. După ce m-am mutat în 2006 în blocul în care stau acum, poetul militar de la etajul opt ma invitat la el acasă şi mi-am povestit iar viaţa şi soţia lui mi-a spus că toată lumea cunoştea reputaţia de fustangiu a acleui preot. Acum câţiva ani acea femeie a murit aici în bloc de cancer la plămâni. Soţul ei care se purta oribil cu mine s-a recăsătorit repede. El, domnul Marius C. Nica mă copleşea cu insulte oribile, după care schimba brusc macazul şi mă trata ca şi cum rădea de mine, ca şi cum mă batjocorea ca să se distreze şi mă numea Cristomeris şi mă lua la mişto. Apoi îi trecea iar şi iar începea să mă scuipe cu insulte.

După ce am intrat la liceu colegul Adrian Untilă (marea iubire de adolescenţă a Luizei) mi-a spus că nu mai poate vorbi cu mine deoarece am acceptat să stau în bancă cu Luiza. Pierderea respectului celorlalţi fiindcă săteam cu Luiza în bancă nu am înţeles-o. În plus Luiza şi-a îndreptat interesul spre colega Oana Jitaru, care locuia în blocul visavis de cel în care urma să fac meditaţii cu Z. Nici nu mai ne întorceam spre casă împreună şi uneori eu mă întorceam glumind pe drum cu colega Andreea Oancea, care locuia şi ea, ca şi mine şi Luiza pe Calea Moşilor. Eu o simpatizam pe Andreea şi îi spuneam în glumă Vampirul. Ea se autointitula James Dean. I-am mărturisit că scriam poezii şi că primisem premii muzicale la emisiunea radiofonică Clubul adolescenţilor unde lucra şi actorul Florian Pittiş, pe care nici nu l-am băgat în seamă atunci. Ea era o fată vioaie şi veselă mereu în prezenţa mea. La întâlnirea de 20 de ani de la liceu am fost invitată (spre deosebire de cea de zece ani) şi m-am dus. Am primit un film de la finalul liceului în care m-a şocat văzând ce fel de gaşcă aveau cei care erau în "gaşcă" în liceu, spre deosebire de mine. Consumau alcool şi probabil şi ţăgări, vorbeau urât şi Andreea era printre ei şi se uitau împreună râzând la un caiet cu caricaturi probabil ale colegilor mai blegi pentru ei şi ale profesorilor. Poate râdeau chiar şi de mine, aşa cum unii mă batjocoreau direct. Ei aveau viaţa lor ocultă, eu nu aveam nimic. Am avut probleme şi cu unii profesori din liceu, cum am povestit. Doamna Zorica Popescu m-a pălmuit în clasă fără niciun motiv. Doamna de sport mi-a zis că nu ştiu să mă lupt şi că în viaţă voi muri de foame. Fiica ei s-a mutat în acelaşi bloc cu familia mea pe Moşilor şi a fost relativ cumsecade cu mine spre deosebire de alţi vecini. Am revăzut-o întâmplător chiar acum câteva săptămâni, în toamna 2014. Figuri pregnante în liceu pentru mine au mai fost Micu Lucian şi Irina Ioniţă, Puiu cum o alintam eu. Lucian stătea în spatele meu în clasă şi vorbea foarte absurd şi ciudat, paranoic cum s-ar spune, cu mine. Era prieten cu Oana. Mi-a spus că în ţara asta sunt unii care hotărăsc de când copilul se naşte care va fi nebun, adică sacrificat, şi că soarta mea şi a Luizei urma să fie spitalul de psihiatrie. Nu ştiu de unde ştia el de atunci ce urma să se întâmple cu mine şi Luiza. Spunea că ar pune o bombă dacă ar putea blocului în care săteam eu. El stătea la casă. Pe Irina I şi Lucian i-am invitat chiar la mine acasă, i-am primit cum am putut mai bine, că eram în rest tare singură. I-am dus şi la mamaia la grădină, la cireşe...ne-am plimbat mult împreună. Lucian însă mereu îmi trântea ceva paranoic, cum ar fi că vrea să ştie ce nebun îmi aleg eu din Zbor deasupra uni ciub de cuci, etc. A apărut împreună cu o fostă colegă Laura pe Calea Dorobanţilor în drumul meu după ce renunţasem forţat în 2005 la postul de profesoară la liceul I.L.Caragiale. Irina I. a fost tare drăguţă uneori cu mine, jucam scrabble împreună sau badminton. Ea m-a ajutat cu ceva bani şi acum câteva zile în toamna 2007. Ştiţi că eu nu am aproape deloc. Dar şi ea şi-a arătat colţii faţă de mine după ce am terminat liceul, nu ştiu prea bine de ce. Îmi spunea o poveste că ea este un fle de Brutus şi nu înţelege de ce eu nu îi spun ca acel personaj istoric. Nu înţelegeam ce are cu mine. Altă dată am vizitat-o la Constanţa şi a început o poveste despre o femeie închisă pentru că familia ei era vinovată şi că filmul, spunea ea, se termina cu eliberarea femeii la peste 40 de ani. Desigur o întrebam eu dacă femeia aceea a reuşit să aibă şi copil după nefastele aventuri şi ea nu mi-a răspuns cert. Altădată se uita lung la mine şi mă întreba cum de mai pot zâmbi, ca şi cum nu ştiu ce credea despre mine dar nu îmi spunea. Au fost multe momente de acest gen cu ea, dar numai după liceu. Este un fel de paranoia, sau de batjocură sau de lovitură ciudată, cum mi-au făcut foarte mulţi de-a lungul timpului, deşi eu eram om normal. Până la internarea mea psihiatrică ea a avut gentileţea să îmi scrie vederi sau felicitări. Şi Irina Vişoiu care a ajuns în Canada mi-a scris, apoi toţi au încetat. Le mai am şi acum. Şi Irina Vişoiu s-a întors odată în ţară şi am văzut-o după internare şi ea s-a arătat mirată că nu m-am schimbat deloc (ca fire). Dar ce naiba? Oamenii chiar cred că internarea psihiatrică te schimbă?

Când meditatorul meu de matematică din clasa  aX-a (pentru examenul de treaptă pe carea proape l-am pierdut din cauza matematicii)  a fost în vizită la noi, el a şoptit spre tata vorbele "lasciate ogne speranza" din Divina Comedie şi tata s-a încruntat urât la el spunând şi arătând către mine: "ea nu ştie încă". Acel meditator avea o nevastă evreică şi doi copii (unul , un băiat frumos dar obez, a murit foarte tânăr de inimă) şi visa să emigreze în Israel unde soţia lui reuşise să ajungă.

Un alt personaj din viaţa mea de licean a fost Brânduşa Ramba, fiica celui însărcinat cu gazele pe Bucureşti în anii trecuţi. Nu mai povestesc totul despree ea că e plicticos... a avut probleme cu părinţii dar a areuşit să aibă un copil. Era dintr-o familie bogată, nu ca mine, şi îşi permitea să râdă că eram prea grasă (în liceu am avut constant 72 de kg). Când era mică ea cânta împreună cu adulţii în casa preotului Şerban cântecul căcănarilor, ceea ce mă şoca. Copiii bogaţi erau răsfăţaţi şi vorbeau prostii, nu ca mine.

Oricum de-a lungul anilor de liceu am fost în realitate închisă în torturi şi singură tot timpul. Citind mult, duceam lipsa unuin prieten mai apropiat, adică unei fete. Ţineam mult la Irina I. Dar alata nu mai era. Însă părinţii mă chinuiau monstruos, încât naşul meu mi-a propus odată când l-am vizitat să mă adopte el. Eu am căscat ochii mari în faţa aberaţiei şi i-am spus că nu se poate. El a zis că eu nu ştiu câte se pot...Am refuzat acea idee cu speranţa că voi răbda până la majorat când voi putea fugi de acasă, cum şi mamaia şi naşii îmi promiteau. Naşu mi-a mai spus tot atunci că ar fi bine să mă gândesc să emigrez, fiindcă Ceuşescu avea un plan rău cu tinerii din generaţia mea sau cu mine chiar. Eu l-am întrebat unde şi mi-a spus că în Germania Federală, unde fugise şi un văr de al tatei. După 89 l-au salvat acolo de la un accident aproape mortal. Avea o fetiţă, copilul lui. Eu am refuzat ideea de a emigra fiindcă îmi iubeam mult ţara.

continuare în curând, scuze pentru multele greşeli typo, le voi corecta în altă zi.