Infernul sunt ceilalţi, partea a IVa

După ce a trebuit să îi sacrific lui Zăgrean totul şi m-am trezit din nou singură şi chinuită zilnic de părinţi în vara lui 89, la fel cum era înainte de Zăgrean, am încetat să îi mai vorbesc lui Zăgrean despre iubirea mea sau necazurile mele, adică nu îi mai vorbeam în casă în singurătate, adică la pereţi de fapt. Încercasem în zadar să îi vorbesc direct şi deschis, pe faţă, despre povestea noastră, el refuzase orice dialog de acest gen. Atunci eram departe de a bănui că Zăgrean, la fel cu părinţii şi restul societăţii, îmi voia moartea, lucru a cărui cauză nu o înţeleg nici azi. Poate faptul că eram doar un om bun şi virtuos, în timp ce el era plin de vicii şi păcate, explică totul.

Un detaliu interesant din toamna lui 89 este că Cristi, băiatul doamnei Gogolan, fosta mea profesoară de română, m-a invitat să merg cu el la balul bobocilor la facultatea de construcţii unde intrase. Acolo am stat stingheră într-un colţ, în timp ce el, dându-şi aere oarecum, încerca să discute cu diverşi colegi. După câţiva ani el s-a ataşat de o biserică (un lucru la modă în anii 90, prin care oamenii erau acceptaţi în societate, am avut şi alt ecunoştinţe care au făcut la fel), a călătorit în străinătate datorită bisericii şi s-a căsătorit datorită bisericii şi apoi a avut un copil. Un alt detaliu interesant din vara lui 90 a fost întâlnirea mea cu un englez călare (fotograf de meserie) care a poposit chiar în satul micuţ la bunicilor, spre marea mea mirare. Timp de câteva minute, dar nu ami mult, acel bărbat mi-a trezit o oarecare atracţie, el fiind singurul faţă de care am avut astfel de emoţii, în afară de Zăgrean. Ulterior mi-a trimis câteva scrisori din ţara lui.

După ce am început să nu îi mai vorbesc lui Zăgrean, în vara lui 89 vecinii de deasupra (familia de medici Arion)au început să mă tortureze cu zgomote încontinuu, ceea ce a fost cea mai oribilă dintre toate torturile la care am fost supusă o viaţă întreagă. Aceste oribile violenţe au fost principalul "motiv" al închiderii mele la psihiatrie în 1992, fiindcă eram extenuată de nesomn şi nu aveam unde să mă refugiez. Mai mult decât atât, aceste tehnici de tortură au durat aproape douăzeci de ani, adică vecinii m-au chinuit mereu timp de douăzeci de ani în toate trei blocurile unde am locuit. În ultima mea locuinţă m-au chinuit mult din 2006 până în 2008-2009, după care s-au liniştit şi nu am mai avut astfel de probleme în ultimii ani deloc. Ei mă chinuiau cu bormaşine, scârţâieli şi urmărirea paşilor mei cu zgomote puternice în orice cameră mergeam. Mai mult decât atât, acest gen de tortură e considerat a fi simptom psihiatric, deşi victima nu are nicio greşeală şi nicio tulburare psihică propriu zisă. Primul meu psihiatru, dr. Giurgiucă, m-a înţepat când mergeam la "control" la spital, întrebându-mă dacă vecinii m-au lăsat în pace. Eu nu înţeleg de ce îşi bătea joc de mine, de ce lovea atât de urât. E ca şi cum insinua că eu deliram sau aveam halucinaţii legat de faptul că vecinii mă torturau. Dar e imposibil. Nu cred că era idiot. Şi cum ar fi explicat el faptul că eu înregistrasem noaptea pe casetofonul meu zgomotele acelor porci? Oricum pe psihiatrii nu îi interesează dovezile (şi eu aveam destule încă din 84. Ei pur şi simplu te codamnă la moarte fără nicio greşeală fără nicio tulburare psihică. Dl Giurgiucă a venit acasă la mine în vizită odată. În timp ce stăteam de vorbă la masă împreună cu tata şi naşu parcă, vecinii de deasupra au început să scârţâie încontinuu scaunele prelung şi foarte puternic, aşa cum făcuseară de multe ori mai înainte. Cceea ce este de asemenea ciudat legat de porcii aceia de medici e faptul că, în vara lui 89, la scurt timp după examenul meu ratat, vecinii au avut o ceartă cu o persoană care avea exact aceeaşi voce cu Zăgrean, şi care spunea "nu e adevărat! La valoarea ei!", ca şi cum voiau să mă facă să cred că Zăgrean se certa cu ei legat de viaţa mea. Tata spusese atunci că îi dăduse mită lui Arion ca să intru eu la examen. După 89 Arion s-a reprofilat, devenind oncolog în loc de pediatru cum era înainte. Dacă citiţi scrisorile mele veţi găsi şi alte aspecte legate de Arioni, de pildă cum vorbeau despre Zăgrean. După câţiva ani am găsit la o expoziţie din biblioteca centrală universitară anumite date despre o familie de medici pe nume Arion şi am tras concluzia că erau ei, nu mai ţin minte de ce, precis era ceva clar. De asemenea, cu puţin înainte de a fi închisă la psihiatrie, Arionii au avut o altă vizită a unui bărbat cu vocea lui Zăgrean, care spunea "Îi dăm şi schizofrenie şi paranoia şi depresie şi de toate" şi râdea. Precis nu auzeam voci, cum se zice în psihiatrie, aceste lucruri au fost întrutotul reale. Numai dacă sunteţi lipsiţi de intelect nu mă credeţi. Normal că în acelaşi timp eram lucidă şi conştientă de toate celelalte zgomote şi fapte reale!

De-a lungul anului şcolar 89-90 am mai fost de mai multe ori la Zăgrean şi el încă se purta normal şi îmi făcea promisiuni dulci pe care nu le-a ţinut niciodată (de pildă că mă va duce în parc, la cofetărie, etc). Vreme de câteva luni nu am mai fost posedată sexual de la distanţă, dar foarte multe necazuri, durerea acelei mari iubiri şi chinurile din partea vecinior m-au determinat să îi vorbesc din nou lui Zăgrean în camera mea. Tatăl meu se schimbase brusc: devenise foarte violent, mă tortura mult şi mă bătea des până la sânge şi vânătăi, pe care încercam să le ascund cu machiaj. În acelaşi timp mă chinuiau vecinii. În acelaşi timp tata începuse să înjure urât de tot şi să folosească numai cuvinte vulgare în preajma mea (atât legate de sex cât şi de genul că îmi scoate borşul pe nas). Îmi arunca totodată foarte multe aberaţii "paranoice", de pildă "La sfârşit o să fii cu el" sau "Nimeni nu o să te accepte, că eşti şi femeie şi de aia". Eu am întrebat "de aia ce?" şi nu mi-a răspuns. Sau "ce preferi Cristina? Rusia sau America?" la care eu am răspuns "România" şi el s-a încruntat spunând: "Tu iubeşti un căcat. O să vezi ce o să-ţi facă poporul ăsta." Au fost mii de astfel de idei absurde din partea tatei, mult mai mult decât am povestit, dar eu nu am fost niciodată nebună. Mai recent el spunea că i-am îmbâcsit mintea cu "kilometri de căcat" şi că eu nu am ce discuta cu el şi că trebuie să vorbesc doar cu maică-mea.

În decembrie 89 am fost la Revoluţia aceea şi am suferit mult şi inutil, oricum nimeni nu mă respectă de zeci de ani. E normal că m-am dus, fiindcă eram chinuită monstruos de părinţi şi de Zăgrean şi trăiam într-un stres groaznic din 84, accentuat atunci. În Bucureşti a existat chiar o asociaţie "22 Decembrie" în centrul oraşului, dar în ultimii ani a fost mutată sau desfiinţată. În wikipedia la articolul revoluţie 89 sunt nişte greşeli, vă pot spun ecu precizie, fiindcă am fost acolo. Dar un citat celebru (Napoleon) spune că "istoria e o sumă de minciuni cu care toţi sunt de acord". Se pare că acea dată de 22 Decembrie a fost temporar sau parţial dată deoparte, ca şi cum numai 21 ar fi fost revoluţie şi am găsit discordanţe şi în raporturile asupra a ceea ce s-a întâmplat în 22. Ceea ce am povestit eu a fost adevărul curat, dar eu eram doar o fată săracă şi chinuită de toţi şi nu aveam cum să fac parte din clasa socială dominantă care este la putere după 89 (şi mai mult ca sigur că era şi înainte), cum ar fi cei care priveau confortabil televizorul în interiorul fostului CC, în timp ce aceia mărunţi ca mine îngheţau şi se "luptau" în stradă, în acel imens teatru cu terorişti (un singur cadavru negru, ca acelea din facultatea de medicină), gloanţe oarbe (niciun rănit) şi multe mainfeste anticeauşiste. Odată cu mine mai intrase în CC încă o femeie sau poate două din cele de afară şi erau absolut cert mână în mână cu cei care stăteau înăuntru. Eu am ieşit din nou. (pentru detalii citiţi postările mele precendente, inclusiv despre rolul lui Z). Pentru alte detalii, citiţi şi povestirea puiul afumat, care descrie ce era în Bucureşti în anii 84-89, legat de diverse minciuni politice.

La începutul lui 1990 au început să mă tortureze sexual din nou. De data asta erau torturi cutremurătoare, orori sexuale imense şi eu aveam numai 19 ani şi credeam desigur că era Zăgrean şi eram sfâşiată. Nici nu vă puteţi imagina violenţa şi murdăria acelor torturi. Şi eu eram complet nevinovată. Având în vedere tot adevărul, cred că acei oameni (dacă nu era Zăgrean), ar merita să fie omorâţi. În ciuda acestor violenţe şi violenţei tatei şi vecinilor eu am reuşit să fug de acasă după o bătaie urâtă şi am intrat la facultatea de psihologie din Cluj, din câte ţin eu minte a 12-a pe listă. Am avut şansa să intru la facultate fiindcă verişoara tatei Maria, de origine maghiară, m-a găzduit la ea acasă. Şi ea stătuse la noi în Bucureşti împreună cu fiica ei Ana Maria, care mă punea să citesc fragmente din cartea Omul de aur (de Jokai Mor), despre iubirea unui bărbat bigam. Am şi acum vocea ei pe casetă. Dar vă spun drept că şi acolo, în miezul ţării, am fost violată sexual de la distanţă, (spre marea mea dezamăgire şi tristeţe) atunci când m-au dus în vizită la preotul maghiar reformat, tatăl verişoarei tatei. Atunci mi-au dat cel mai bun pat, mare şi moale, şi eram singură într-o cameră imensă, cum sunt în astfel de case parohiale. Menţionez că acel preot a fost un om "deosebit" cum se spune, şi că a fost dintre cei câţiva oameni care au vorbit frumos cu mine şi m-au făcut să mă simt respectată. Stăteam cu el în grădină şi discutam probleme folozofice şi vorbeam despre scolastică şi altele. Ana Maria şi mama ei au emigrat în SUA, fata a avut succes la facultate şi burse.

În anul 89-90 Luiza mă părăsise fiindcă intrase la medicină şi avea diverse activităţi şi aventuri. În anul II mi-a scris o scrisoare la Cluj, pe care o mai am, în care îmi povestea viaţa ei şi faptul mai ciudat că Zăgrean o sărutase pe obraz în trecere şi ei i se păruse un gest drăguţ. După ani, îmi aminteam acel lucru şi mi se părea ca un simbol al trădării lui Cristos, aşa cum mi-au făcut şi mie unii, mai târziu. Eu o avem încă în preajma mea pe Irina Ioniţă, cu care fusesem şi pe străzi după revoluţie (am donat sânge, etc.). De asemenea am mers împreună cu ea la gimnastică aerobică în aer liber, în parcul fost 23 august, unde a fost cam neplăcut (adică prea multe mişcări din umeri şi braţe care dureau). Irina mi-a mărturisit cu tristeţe că ea mă părăseşte fiindcă trebuie să plece la Constanţa, unde se înfiinţa o nouă facultate de medicină pentru cei care picaseră la examenul din Bucureşti în 89. După revoluţie aceia au făcut greva foamei în în incinta facultăţii o vreme (Irina spunea că studenţii îşi băteau joc de ei mâncând ostentativ în faţa lor. ea nu a făcut greva foamei atunci). În perioada aceea erau mai mulţi care îşi cereau aşa zis drepturile, şi în alte instituţii sau alte segmente ale societăţii. Era ceva normal. La facultatea de acolo a ajuns şi meditatorul meu de fizică, dl. Iacobaş, care îmi urase la telefon să nu intru la medicină, din moment ce renunţam la meditaţiile cu el, din cauză că încă mai speram să recuperez materia. Zăgrean zicea că ar fi prietenul lui. Iacobaş îşi bătuse joc de mine că sunt matură sexual, dar nu şi intelectual, lucru pe care nu l-am înţeles, dar m-a rănit fiindcă Zăgrean mă poseda sexual şi îmi făcuse multe avansuri. De fapt Iacobaş nu avea dreptate, era exact invers, eram mai matură intelectual. Am suferit mult când Irina a plecat, fiindcă rămâneam singură. Când a plecat la Constanţa, Irina mi-a făcut cunoştinţă cu o prietenă a ei pe care o chmea Monica. M-am plimbat cu ea prin oraş şi am fost mirată când mi-a propus să merg la un concurs de fotomodele. Ea spunea că fusese şi ea. Era o fată mai simplă, dar a fost foarte drăguţă cu mine şi mi-a scris după ce am ajuns la Cluj. Cu Irina şi familia ei am fost la filmul "Stare de fapt" cu Oana Pellea, despre închiderea unei doctoriţe la închisoare şi abuzarea ei sexuală, doar pentru simplul fapt că fusese martoră la revoluţie, deşi ea nu spunea nimic nimănui. Filmul a rulat la fostul cinema Mioriţa de lângă mine, devenit apoi Europa. Tot cu Irina am mers şi la cinematecă atunci şi am văzut filme vechi mai triste sau tragice chiar, cum ar fi "Şi caii se împuşcă" sau "Ciociara", acesta din urmă despre două femei, mamă şi fiică, violate groaznic într-o biserică imediat după terminarea războiului, din cauza efectului de suprastimulare nervoasă şi eliberare a instinctelor barbare în astfel de situaţii (vezi şi filmul din 2006 Black Book). Tatăl Irinei era istoric şi a avut necazuri diverse din câte îmi dau seama şi în ultimii ani a fost călcat de hoţi, deşi nu avea nicio comoară evident.

În toamna lui 90 am fost la Zăgrean la facultate din nou. Îi ceream adevărul şi libertatea, cum am mai povestit. M-am plâns de acele probleme sexuale şi el a spus că sunt o fată matură sexual şi că ar trebui să am relaţii sexuale cu un bărbat. Acelaşi lucru mi l-au spus de-a lungul vieţii şi naşul meu şi profesoara psiholog Holdevici. I-am spus că nu am cum să găsesc bărbaţi, l-am întrebat cum. El a răspuns în mod şocant că sunt destui bărbaţi pe stradă dornici să facă acest lucru. Atunci, amărâtă şi dezorientată, l-am întrebat pe Z dacă nu ar vrea să facă el dragoste cu mine. Apoi le mi-a promis că va veni la locul unde ne întâlneam pentru meditaţii şi se pare că nu a venit: eu am aşteptat ore în şir, în timp ce am avut impresia că nişte femei răutăcioase mă fixează cu atenţie. După câteva zile am plecat la Cluj şi m-am cazat acolo la un cămin pentru fete. (În Bucureşti erau mixte).