Gura lumii 2

Am omis să postez pe acest blog continuarea povestirii Gura lumii din August 2014. Este un exemplu perfect legat de modul în care m-au tratat vecinii după moartea tatălui meu.

Încă o dată acea vecină de bloc a apărut în calea mea şi a început să mă agreseze verbal. A sugerat cu rea voinţă că eu aş fi împrumutat din nou bani de la fiica ei. Bineînţeles că nu e adevărat, nu ştiu ce are cu mine. Mi-a spus că e supărată pe mine fiindcă nu sunt o persoană serioasă şi a repetat acest lucru de două sau trei ori. M-a acuzat în mod inexplicabil pentru mine că că am un cont în bancă şi de aceea am putut să îi dau înapoi datoria aşa repede când mi-a făcut scandal rândul trecut aşa urât. I-am explicat că nu aş fi putut ajunge la bancă şi scoate banii în două minute (şi nici la bacomat) şi că a trebuit să împrumut bani de la o vânzătoare (acei 20 de lei) ca să îi dau înapoi. I-am explicat că niciodată nu am avut bani, ceea ce este adevărat. Doar o singură dată nu mi-am putut plăti datoria faţă de ea, de fapt chiar din cauza ei, nu din cauza mea, şi după ce mi-am cerut iertare în genunchi cu sufletul curat, deşi e vina ei, eu nu înţeleg de ce tot face scandal. Mi-am cerut iertare cu sinceritate şi iată ce primesc în schimb. Am fost mereu o persoană serioasă şi în ultimii 7 ani abia am avut ce mânca şi am răbdat foarte mult, ceea ce mi-a distrus sănătatea, după o viaţă întreagă de suferinţă şi bine faţă de oameni, fără nicio greşeală din partea mea. Nu înţeleg de ce această vecină, pe care am primit-o acum câţiva ani cu atâta drag în casa mea, mă urmăreşte cu rea voinţă, cu un fel de ură, în timp ce eu am fost mereu un om bun şi nevinovat şi mereu i-am iertat pe alţii.

Ceea ce este ciudat, repet, e că eu am fost mereu un om blând şi bun şi m-am bucurat mult de puţinele ocazii din viaţă când am fost între oameni, am fost doar izolată cu forţa de lume, nu din cauză că aş fi schizofrenă deci incapabilă de relaţii cu alţii, ci doar aşa cum ei izolează bătrânii să moară singuri şi în sărăcie şi acei bătrâni nu sunt consideraţi schizofreni. Eu eram tânără dar aşa a fost pentru mine toată viaţa. Nu se pune problema de atâţia ani să am bani de haine sau altele necesare, nici de mâncare nu îmi ajung. Oricum profesorii şi părinţii mi-au spus mereu că eu voi muri de foame fiindcă nu sunt destul de înţepată, fiindcă sunt prea « moale ». Eu de multe ori i-am ajutat pe alţii, de fiecare dată când am avut ocazia, inclusiv financiar. Din puţinul şi lipsurile mele am dat altora cât am putut. Mă doare şi acum sufletul să îmi amintesc o femeie bătrână care mi-a cerut pe stradă bani de hrană acum câteva săptămâni şi eu mai aveam doar 50 de lei pentru două săptămâni. Femeia aceea era prototipul cerşetorilor din ziua de azi şi semăna cu mine, cu chipul blând şi trist, cu bunătate în ochi şi câteva cărţi vechi în mână pe care le-ar fi dat contra cost. Şi eu am încercat în zadar să îmi vând albumul Van Gogh, puzzle-ul nedesfăcut, discurile de vinil şi altele pe internet sau altfel. Dar când am avut bani să ajut astfel de cerşetori pe stradă, după aceea alţii m-au lovit inevitabil mai rău şi am avut mult de suferit. Între timp într-o seară l-am ochit pe ginerele vecinei mele rea de gură că intră la cazinoul de la parterul blocului...cine ştie ce treabă o fi avut, poate nu juca, şi poate în definitiv, poate că nu era el...nu mai pot spune cu certitudine.

Cu vreo 7 ani în urmă am găsit-o pe scara blocului pe această vecină, aşteptând pe ciment în faţa uşii apartamentului ei. Nu am răbdat să o văd aşa şi am invitat-o în apartamentul meu. Fiindcă am fost un om sărac nu mi-am putut permite mobilă nouă sau amenajări scumpe. Am stat cu ea în bucătărie, ea a văzut eventual că am cel mai ieftin aragaz, cel mai ieftin frigider Arctic mic şi fără decongelare automată, cea mai ieftină faianţă de pe piaţă atunci. Mi-am dat ultimii bani moşteniţi pe acele amenajări ieftine, fiindcă aşa cum era apartamentul înainte nu se putea locui în el. Vecina m-a întrebat despre viaţa mea şi i-am povestit numai adevărul, că nu am dreptul să am pensie şi nici să muncesc de atâţia ani, că m-au chinuit părinţii mult de tot şi am fugit degeaba la Cluj la facultate să scap de ei…Cu toate acestea acum ea mă acuză că eu aş avea bani şi chiar a inventat că aş lua pensia odată cu ea, exact aşa s-a exprimat.

Doamne Dumnezeule, ce s-a întâmplat cu toată iubirea pe care am dat-o din tot sufletul celorlalţi, cu tot respectul şi gândul meu curat? Acum mă arde stomacul ore în şir, mă doare ficatul sau vezica biliară de nu pot dormi nopţi întregi…mi se umflă picioarele zi de zi urât de tot şi toate s-au agravat de sărăcie şi lipsuri în ultimii ani de completă izolare. De ce Doamne? De ce nu mai sunt oamenii cu drag de dreptate şi de Dumnezeu?

Bucureşti, 3 septembrie 2014