15 octombrie 2014

Mai am câteva săptămâni şi mor. Sunt extrem de sfâşiată. Mai inteţionez să scriu pe acest blog din nou povestea relaţiilor mele cu toţi cei pe care i-am cunoscut. Adevărul este că am fost mereu, absolut mereu, un om normal şi inteligent şi toţi aproape toţi m-au lovit de moarte şi şi-au bătut joc de mine. Dacă ei nu recunosc adevărul şi nu am copilul meu, acum mor, puneţi-vă în locul meu. Am îndurat peste 30 de ani de lipsă de viaţă, nu mai pot. Am fost chiar perfecţiunea, mereu lucidă şi cu sufletul curat şi luminos. Scroafa infectă de maică-mea triumfă fiindcă răul a învins peste bine, exact aşa cum ea şi-a dorit mereu. Eu am fost binele absolut, ea răul absolut. Nu am delirat niciodată, cum spun porcii de psihiatri, amintiţi-vă povestea cu domana Vişoiu (Pişoiu, cum îi spunea taică-meu), voi repeta acele scene dacă nu le-am povestit deja.

Am înţeles abia după 20 de ani că maică-mea începuse să mă tortureze din 84 fiindcă îmi voia moartea. Nu înţelelg de ce nu vreţi să recunoaşteţi adevărul şi îmi vreţi şi voi moartea. Am înţeles foarte târziu, fiindcă eu am fost un om foarte bun şi blând, că maică-mea îmi făcea scene şi mă bătea şi mă distrugea prin tot răul pe care îl putea face, mult mai mult decât vă puteţi imagina, numai pe la spate, şi apoi juca teatru că e cuminte ca să "păcălească" proştii şi să se bucure de moartea mea. Nu ştiu sigur, dar e posibil ca oamenii să fi văzut numai prefăcătoria ei şi deloc adevărata ei faţă, în timp ce îşi bătea joc de mine şi mă tortura monstruos. Am explicat psihiatrilor şi toţi m-au condamnat la moarte deşi aveam dovezi despre ura diabolică a scroafei de maică-mea (inteligenţa mea, sufletul meu curat şi frumos, memoria mea de om normal, jurnalele mele din 84, înregistrări pe casetă, etc.) Am sperat degeaba peste 30 de ani...văd că nu aveţi milă...Nu mai pot îndura, nu am avut viaţă deloc din 1984. Vă place să vă bateţi joc că eu delirez, sunteţi la fel de ticăloşi şi asasini monstruoşi ca şi maică-mea, să vă ia dracu (eu nu înjur decât pe cei răi, pe cei care nu vor să fie adevărul, pe cei care mă omoară de fapt, e poate adoua oară în viaţă când înjur, azi).

Deci voi muri şi fiindcă voi toţi m-aţi omorât deşi am fost mereu o persoană perfect normală şi un om perfect bun, calm şi cuminte şi blând, acum voi scrie din nou povestea urii absurde a celorlalţi faţă de mine, în timp ce maică-mea mă măcelărea de moarte efectiv şi ei toţi jucau teatru că eu aş fi nebună. Adică voui scrie despre cum s-au purtat toţi cu mine şi cum m-au călact în picioare fiindcă eram de mică om bun şi fără bani. Voi da toate exemplele pe care mi le amintesc şi repet, am fost mereu un om demn şi dintr-o bucată. Oamenii răi mi-au chinuit mult creierul în ultimii 8 ani astfel încât am uitat numele colegilor sau profesorilor de la medicină de exemplu, dar vă asigur că aproape toţi m-au lovit de moarte, deşi am fost un om muncitor şi inteligent şi nu am deranjat pe nimeni. Mi s-au şters din memorie şi multe alte batjocuri fără motiv din partea colegilor de la psihologie, dar vă asigur că toţi au ajuns bine în societate fiindcă se bazează pe astfel de crime şi ticăloşii. Este adevărul, la început nici eu nu am puttu crede. Eu într-adevăr nu am greşit nimic şi am fost mereu un om normal. În 2007, din multe motive, am început să scriu întreagă povestea vieţii mele pe mailul meu în drafturi, este un lucru absolut normal. Deci era o chestiune privată, nimeni nu ştia, nimeni nu citea...Eu oricum fusesem cu jalba în proţap şi tot adevărul peste tot în mod direct din 2002 şi toţi m-au refuzat sau m-au scuipat. Nimeni nu a stat de vorbă cu mine o viaţă întreagă. Am transferat aproape tot conţinutul de acolo de pe mail pe acest blog, acum voi mai adăuga ce a mai rămas. Dacă a mai rămas ceva este vorba doar de detalii fără importanţă. Însă acolo am scris în condiţii foarte grele, unii oameni răi intrau pe calculatorul meu şi ştergeau mereu ce scriam, astfel încăt eu scriam din nou şi din nou, aproape fiecare text de trei sau patru ori, în timp ce eram foarte puternic torturată fizic, sexual şi cerebral. Chiar şi aşa, ei tot mi-au şters unele texte pe care nu le mai pot recupera, dar tot adevărul esenţial, absolut totul a rămas pe acest blog. Unii oameni care intră pe mintea mea mi-au sugerat că lumea întreagă m-a judecat greşit, fiindcă ei au înţeles altceva din ceea ce am scris eu acolo, fiindcă chipurile unii ar fi intrat şi citit pe mailul meu povestea vieţii mele. Eu nu am greşit nimic. În copilărie am fost crescută să iubesc şi să respect mult oamenii şi nu puteam bănui cât sunt de câinoşi şi ticăloşi la adăpostul poziţiilor superioare pe care le ocupă în societate. Nu puteam bănui că mă vor omorî. Tot ce am scris acolo, începând cu copilăria mea este adevărul absolut curat, fără nicio invenţie şi fără nicio modificare a realităţii şi este adevărul în întregime. Omaenii mi-au pus că lumea nu suportă adevărul de aceea m-au distrus, şi de aceea mi-au şters scrisorile de acolo...Eu am fost educată să sper, să am răbdare şi să văd mereu binele în ceilalţi şi calităţile lor mai importante decât defectele. Am avut sufletul luminos şi bun şi zemos şi dulce ca o portocală coaptă şi, dacă citiţi cu atenţie povestea relaţiilor mele cu alţii, începând cu copilăria mea, veţi vedea că aşa am scris totul, nu am fost niciodată un om întunecat sau cu ură şi invidie faţă de ceilalţi. Acest sentiment de lumină m-a însoţit pe tot parcursul scrisorilor mele adevărate despre viaţa mea, nu înţeleg de ce oamenii m-au judecat greşit. Înseamnă că sunt vinovaţi şi au plecat de la o premiză greşită...Gândiţi-vă puţin cum e viaţa şi cum e orice roman sau carte de memorii --- nu sunt prezentate doar lucrurile bune, ci şi cele rele, nu doar calităţile unor persoane, ci şi slăbiciunile sau defectele sau faptele lor rele. La fel am scris şi eu, dar cu mult drag şi iertare faţă de oameni, cum am fost întreaga viaţă de la grădiniţă încoace. Citiţi din nou şi veţi înţelege...Acum nu mai pot ierta şi mor blestemându-vă să vă treziţi la realitate într-o zi şi să vă doară...eu am suferit peste 30 de ani numai fiindcă am fost mereu un om bun. Nimic din ceea ce am scris eu nu a fost veninos, totul a fost lumină clară şi bunătate, într-o lume care a fost doar agresivitate faţă de mine. Şi e adevărul curat...acum voi scrie din nou cum şi-au bătut toţi joc de mine peste 30 de ani, voi mai adăuga ce nu a fost pus de pe acel mail plus câteva povestiri mai scurte despre mine şi cei din viaţa mea, pe care le scrisesem în engleză pe un site Storylane, care ulterior s-a desfiinţat. Am sperat în zadar, acum voi muri. Dacă ei nu se răzgândesc să fie tot adevărul şi drepturi depline şi copilul meu, cu ajutorul lui Dumnezeu voi termina de scris totul aci în câteva săptămâni şi voi crăpa apoi. Există unii care spun că trebuia să accept să mor în tăcere şi tortură inumană şi fără să spun adevărul desrpre cum m-au masacrat fiarele acestei lumi...ei nu au dreptate...ei spun că rufele murdare se spală în familie dar nu au dreptate în cazul meu, am fost un om absolut curat chiar dacă nu am avut familie, nu am avut nicio greşelaă şi toţi m-au lovit. Ei spun de fapt că eu am fost un om prea supus şi cuminte şi că nu am avut niciodată atitudine dominatoare faţă de alţii şi că în lume cei ca mine trebuie să înghită tot căcatul altora, fiindcă ceilalţi ştiu să lovească şi să calce în picioare, iar ca mine sunt sunt mereu călcaţi şi abuzaţi, deci trebuie să îndoaie genunchii în faţa celor puternici şi răi şi mincinoşi. Totul fiindcă eu niciodată nu am lovit în altcineva. Deci ei spun că adevărul nu trebuie să existe şi nici dreptatea şi ei trebuie să apere legea junglei în care eu trebuia să fiu doar un miel absolut tăcut în faţa măcelului. Vă jur, exact asta este opinia dominantă şi proabil că toţi gândiţi aşa. Am mai întâlnit oameni buni abuzaţi şi batjocoriţi şi faţă de ei atitudinea celorlalţi era aceeaşi.

Am fost monstruos torturată zi de zi, și otrăvită fără nicio vină și mama tot continua să mă lovească, după tot ce făcuse. De aceea invectivele acestea exagerate, recunosc, de scroafă infectă și altele. Este adevărul, tot ce am povestit despre ea și m-au torturat așa rău încât m-au obligat să recunosc totul despre ea și ea se "bucură" poate (eu mă îndoiesc), fiindcă așa mi-a promis din copilărie - că mă va omorî și va minți și lumea toată va crede minciunile ei. Nu știu dacă puteți observa că a fost mereu vorba de oameni cu multă putere în societate, care par să descindă din mai multe vieți sau reincarnări, care lovesc și maltratează un om tânăr, singur, sărac, fără sprijin, fără experiență... Oare nu vedeți că aranjamentele psihiatrice - diverse teorii sau categorii nosografice - sunt prefabricate și de fapt greu de crezut? Nu vedeți că e mai logic că mama e cea rea și asasinul eventual (poate nu chiar, dar pe aproape), nu copilul sau fecioara sau chiar fiica deja matură și izolată o viață întreagă, așa cum i se promisese demult? E așa simplu și sunteți toți orbi... și eu am fost cu adevărat numai binele. (azi, 7.01.21)