Infernul sunt ceilalţi, partea a IIIa

Continui povestirea vieţii mele cu accent pe relaţiile şi comunicarea cu ceilalţi, cum am făcut şi în primele două părţi, plus cele mai importante necazuri sau evenimente din viaţa mea.

În toamna lui 1987 am început să fac meditaţii pentru admiterea la medicină, fiindcă aşa era obiceiul, să faci doi ani meditaţii, clasa a XIa şi a XIIa. Totuşi după un an de "ostilităţi", eu încă încercam să îmi conving părinţii să mă lase să dau la filologie. M-am mai luptat în acest sens încă mai mult de 6 luni, dar a fost în zadar. Vă imaginaţi că părinţii mei, care erau nişte monştri, aveau atunci un pretext perfect ca să mă bată şi să îmi facă mereu scandal, adică să mă convingă că trebuie să renunţ la visele mele de adeveni filolog. Totuşi vă jur că mama scornea multe alte motive fără importanţă şi neadevărate şi cu toate laolaltă ambii părinţi mă băteau şi mă chinuiau monstruos aproape zilnic. În final am renunţat la orice vis al meu, dându-mi seama că nu am cum să dau examen pe ascuns la facultatea dorită, în condiţiile în care aveam părinţi atât de brutali şi josnici. Era monstruos, atât mai pot spune acum şi eu eram un om absolut normal, nu aşa cum au inventat ulterior psihologii şi psihiatrii, în scopul evident de a mă omorî. Era monstruos oameni buni, cred că vă daţi seama că şi din cauza asta mor acum...Oricum părinţii mă ameninţau cu psihiatria încă din 84, cum am mai menţionat. Dar încă mai visam să ajung să dau examen la filologie într-o zi.

În vara lui 1988 aveam 17 ani şi jumătate şi vă imaginaţi durerea prin care am trecut când am asistat la agonia săracei mele străbunici, la care ţinusem foarte mult şi căreia îi spuneam buna. M-au trimis la Colun să stau cu ea. Ea plângea emorm, o durea corpul mult şi îmi tot spunea că abia aşteaptă să moară, că se roagă lui Dumnezeu să o ia, că nu mai poate...Bineînţeles şi nora şi fiul o suduiau mult şi tot urlau la ea că nu mai moare odată, fapte urâte care pe mine mă răneau mult fiindu-mi milă de săraca buna, care îndurase multe din partea lor şi în ultimii ani de viaţă. Bineînţeles nu eram şocată fiindcă îi cunoşteam pe bunicii mei şi era predictibil cum se vor purta, dar mi-era milă tare de buna şi nu puteam face nimic. Intram în cămara în care stătea, în mirosul acela de boală şi bătrâneţe cu toată urina şi mizeria de care nimeni nu o spăla (pe vremea aia nici nu erau pamperşi) şi îi duceam apă să bea, fiindcă îi era mereu sete. Mâncare refuza, spunând că vrea să moară şi o înţelegeam perfect. Dar mi-era tare greu, tare greu să suport să văd cum o chinuie copiii ei...Mă duceam în camera mea şi mă străduiam să învăţ pentru admiterea la facultatea de medicină. Apoi au venit părinţii mei acolo cu maşina, într-o vizită scurtă, nici eu nu am înţeles de ce. Şi m-au întrebat dacă mai vreau să stau sau vreau să plec cu ei. Mi-am dat seama că buna mai are doar puţin de trăit şi eram prinsă între două rele şi apoi am ales să plec cu ei...la circa un sfert de oră de la despărţire mama a telefonat la cuscra din Colun(singura care avea telefon) şi a aflat că buna tocmai murise şi s-a întors înapoi, în timp ce eu cu tata am mers la Bucureşti. Eu nu am putut să merg la înmormântare, fiindcă era încă prea tânără şi ţinusem prea mult la buna. Nici tata nu a mers, fiindcă el mereu spunea că nu suportă înmormântările.

Din toamna lui lui 89 am mers la meditaţii la biologie la profesorul Zăgrean Leon, şi atunci a început calvarul asupra mea şi din partea societăţii, în itmp ce părinţii şi-au tras ghearele în teacă în anul acela. Am povestit în detaliu povestea relaţiei mele cu Zăgrean. Nu am avut nicio greşeală şi nu am intuit defel că voia doar să mă folosească sexual şi să mă distrugă pentru altă femeie. Punctez ce era mai important:

1.M-am îndrăgostit treptat de el şi nu am fost nebună niciodată, aşa era normal. Abia după peste o jumătate de an, după multă rezistenţă din partea mea, am cedat sufleteşte şi am devenit convinsă că îl iubesc şi că mă iubeşte. Au fost multe motive pentru acest lucru, atât avansurile lui sexuale cât şi vorbele lui, promisiunile care au fost reale, priviriea lui etc. Dar mai ale sfaptul că nu aveam ce face fiundcă el era foarte puternic peste trupul meu (de la distanţă) şi a trebuit vrând-nevrând să îi sacrific cariera mea intelectuală şi admiterea la facultate în acel an.
2. El m-a convins treptat că are puteri sexuale nelimitate şi mai deosebite faţă de alţi bărbaţi prin multe dovezi pe care le găsiţi deja povestite de mine. M-a călcat de două pe picior dându-mi senzaţii sexuale foarte puternice, a făcut nişte chestii ciudate când mergea la WC, a vorbit mult despre diverse aspecte paranormale şi cărţi şi teorii de aceste tip şi a aruncat cuvinte bine alese pentru a mă convinge de acest lucru. Şi de iubirea lui. Eu nu aveam cum să mă împotrivesc, am plâns în zadar la gândul că el trebuie şi e dator să stea cu soţia şi copii lui, nu să vină peste viaţa şi trupul meu. Apoi eu nici măcar o dată nu m-am gândit că poate şi alţi bărbaţi au aceleaşi puteri şi nici astăzi nu cunosc adevărul, şi nici de ce sau cum apar aceste senzaţii sexuale de la distanţă pe care unii le numesc "futut", lucru pe care eu nu îl ştiam atunci.
3. Prin foarte multe dovezi m-a convins că el are microfoane implantate în casa mea (aşa vorbeau toţi atunci de altfel) şi că poate să asculte tot ce vorbesc eu sau părinţii mei. Repeta cuvinte pe care familia mea le vorbea în jurul meu, încât părea logic. A vrut să mă facă să cred că era în legătură cu securitatea comunistă. M-a convins să îi vorbesc în singurătate în camera mea prin presiuni fizice foarte mari asupra trupului meu (deci violuri de fapt şi totul a început cu presiuni asupra capului imense). A început un fel de dialog cu mine la meditaţii, fiindcă ceea ce îi spuneam în intimitatea mea el repeta parţial, ca să mă convingă că mă ascultă. În viaţa mea nu a existat niciodată alt dialog.
4. În iarna lui 88-89 m-am întâlnit numai cu el, cum am povestit şi i-am explicat că nu mai vreau să fac meditaţii, dar nu am reuşit să îl conving să mă susţină împotriva părinţilor. I-am explicat în acelaşi timp că părinţii mă chinuiau mult acasă de mică, dar el a zis "ce, tu crezi că alţii sunt mai buni?"
5. El mi-a recomandat o piesă de teatru cu prietenul său actorul Florian Pittis (despre care şi tata spunea că îl cunoscuse la o aniversare a Andei Călugăreanu) şi atunci actorii pe scenă au repetat şi ei părţi intime din viaţa mea, ca şi cum mă urmăreau. Printre ei Ştefan Bănică Junior de exemplu. Însă în anii 89-90 am avut neplăcerea să întâlnesc adesea pe stradă diverşi actori cunoscuţi sau persoane din mass media. După aceea aceste întâlniri cam ciudate au dispărut. Vă jur încă o dată că acele repetări anormale ale unor lucruri din viaţa mea pe scenă nu erau simple coincidenţe, ar fi fost imposibil. Era ca şi cum cineva îmi voia răul. Un alt exemplu e actorul Caramitru care a venit în 89 la liceul meu şi apoi a fost erou la revoluţie când m-am dus şi eu acolo şi au ars acele clădiri din jurul fostului CC. Acest lucru nu m-a rănit psihologic. Privind în urmă nu înţeleg de ce mă condamnau la numai 17 ani la moarte sigură şi tortură perpetuă, fiindcă nici măcar o dată nu greşisem în acea iubire a mea şi nici în restul vieţii. Desigur voi puteţi considera că eram nebună, eu repet că erau fapte reale şi nu le interpretam greşit, pur şi simplu nu înţelegeam de ce.
6. Zăgrean a apărut de mai multe ori în mod ciudat pe stradă în calea mea, ceea ce e considerat în psihiatrie simptom de schizofrenie cum ar fi "iluzia sosiilor", de fapt atunci când lumea vrea să omoare şi să tortureze un om nevinovat. Acele aparaţii ale lui au fost reale, absolut cert nu visam şi nu aveam iluzii sau halucinaţii. Dacă sunteţi idioţi nu credeţi. Aşa a fost şi nici acum nu înţeleg de ce societatea m-a condamnat la asemenea martiriu, deşi eram un om de valoare şi rezistasem la atâtea chinuri din partea părinţilor, fără să înnebunesc, fără nicio greşeală. A apărut şi pe strada Zece Mese (zicea că acolo venea el cu rufele lui murdare la Nufărul de lângă blocul meu, ceea ce m-a mirat, fiindcă el stătea în Militari), a apărut şi când am mers să îmi scot dosarul de la Medicină fiindcă nu am putut da examen din cauza lui, a apărut şi pe Moşilor pe 15 iulie 1989 după ce m-au bătut naşu şi tata o noapte întreagă, şi acestă ultimă apariţie era chiar lângă intersecţia Eminescu, aproape de blocul în care stau eu din 2006, ceea ce mă îngrozeşte. Şi Luiza, care şi ea a primit diagnosticul de schizofrenie, mi-a povestit că şi ea l-a văzut pe Zăgrean aici pe Moşilor în anul 90 parcă, fără ca eu să îi fi povestit ei povestea mea anterior.
7. La scurt timp după ce am împlinit 18 ani, de Bună Vestire în 1989 ceea ce eu credeam că e Zăgrean a început să vină sexual peste mine de la distanţă să îmi distrugă viaţa. Torturile cerebrale (migrene puternic care nu cedează la medicamente) şi torturile sexuale de la distanţă m-au urmărit tot restul vieţii până în ziua de azi şi m-au distrus cu barbarie şi violenţă de neegalat, cum am mai povestit. Ele sunt şi baza diagnosticului de schizofrenie fiindcă nu am avut absolut niciun alt simptom. Nici defecte de personalite. Tata oricum mi-a spus direct în vara lui 89, deşi eu nu mă plângeam lui desigur, că "sunt posedată" şi că trebuie să mă închidă şi să mă cureţe. Deci aveau un pretext să mă închidă la spitalul de psihiatrie. Dar, repet ce povestisem în scrisorile anterioare: tata, mama şi naşu, acest triumvirat nefast în viaţa mea,au început să mă lovească "paranoic" mult mai tare ca înainte odată ce am împlinit 18 ani în 1989. Adică aberaţii şi lucruri absurde, mult mai rău decât făceau înainte, deşi începuseră din 84. Repet şi subliniez, toate acestea sunt lucruri adevărate, eu nu am fost niciodată paranoică sau delirantă cum spun porcii de medici. De exemplu, dintre mii de astfel de lucruri, tata şi naşu vorbeau că eu sunt un geniu şi va fi o mare tragedie şi ei nu au ce să facă fiindcă aşa am fost judecată de alţii că sunt geniu şi mă vor distruge ceilalţi toţi, altădată zicea că sunt o Ifigenia şi mă sacrifică, altădată zicea că am trei coroane: România, Bulgaria şi Albania. Mama se băgase şi ea să spună lucruri de neînţeles, de pildă se plângea naşului meu că e vai de ea, că poate el o înţelege ce înseamnă să fie între două capete tari, repsectiv eu şi tata. Vedeţi, toate aceste lucruri nu aveau înţeles, erau foarte multe, ei nu vorbeau normal cu mine niciodată şi eu eram un om perfect normal. Ce aţi fi vrut să fac? Dacă sunteţi mai puţin inteligenţi sau lucizi veţi spune că eram delirantă şi interpretam sau auzeam greşit. Eu vă rog să vă daţi seama că adevărul e exact cum spun eu, cum am spus mereu. Eram mereu un om lucid şi inteligent, ar fi fost imposibil să aud aberaţii sau lucruri care nu există în realitate. Ce voiaţi să fi făcut? Ce aş fi putut face?! Aceste lucruri anormale au continuat în anii următori în viaţa mea, cum voi mai povesti, şi eu în zadar gândeam normal şi vorbeam normal şi fără ascunzişuri, ceilalţi tot îşi băteau joc de mine.
8. În ultimii ani au foast unii care au intrat peste mintea mea cu nişte gânduri ale lor şi ei spun că deşi nu am avut nicio greşeală chipurile oamenii m-au "condamnat" la moarte şi chinuri perpetue şi batjocură etc fiindcă în 89 eu aş fi dansat dezbrăcată la mine acasă!! Bun, ăsta e poate singurul lucru pe care nu mi-l amintesc cu precizie, dar vă voi explica:
--- ei au început, nu eu, deşi eu nu greşisem nimic. Ei m-au presat cerebral enorm şi apoi au intrat sexual, obligându-mă să încerc să mă apăr firesc prin gimanstică (dans) şi plimbări îndelungate fiindcă oricum devenise imposibil să mai învăţ pentru examen. Ei au început să mă urmărească cu diverşi actori de teatru pe străzi sau să se poarte ciudat pe scenă când mergeam la vreun spectacol. Este adevărat, repetau cu precizie lucruri intime din viaţa mea sau a familiei mele pe scenă, deci vă daţi seama în ce stres trăiam. Numai mişcarea mă mai putea ajuta puţin să scap de presiunile sexuale enorme, să le mai diminuez. Nu aş fi fost în stare să dansez goală nici măcar pentru Zăgrean. Era doar un act simplu, firesc, ca şi cum m-aş fi dezbrăcat să fac o baie. Închideam cu atenţie jaluzelele, tărgeam perdeaua groasă la fereastră şi vă jur că nimeni nu putea să mă vadă dincolo de acea perdea, deci nu înţeleg ce au cu mine şi de ce ei spun că din cauza asta m-au condamant. Deci înseamnă că vedeau prin ochii mei în oglindă că altă explicaţie nu este. Bine, dar era vina lor. Iar pentru mine era ca şi cum aş fi mers la baie sau la WC. Ce puteam face? Să mă fi omorât atunci? Normal că nu am putut ghici că mă vedea cineva, nu am bănuit absolut nimic. Şi apoi gândiţi-vă la ce torturi şi necazuri continue m-au supus peste 30 de ani şi atunci veţi înţelege că nici măcar o crimă nu ar justifica acest lucru. Darmite un dans în singurătate. Şi acum mor şi ei nu vor să fie adevărul, deşi absolut nicio altă greşeală, oricât de mică nu am avut o viaţă întreagă. Doamne, trebuie să am copil, implor viaţa din 1984!!

____________________ Continuare în curând
Azi, 8 ian.21 - voi explica clar în concluzii ce s-a întâmplat cu această unică visare și dorință a mea - a avea un copil și de ce exista și cum a dispărut