Infernul sunt ceilalţi, partea a V-a

Ceea ce s-a întâmplat la Cluj în viaţa mea (1990-1991)este deja scris în alte scrisori. Punctez faptele mai importante şi unele pe care poate nu le-am menţionat. Cursurile la facultate au fost amânate pentru mai multe săptămâni, timp în care ceilalţi au avut grijă să mă lovească şi să îmi facă viaţa amară. La început eram suplă, 56-58 kg şi apoi din cauza stresului m-am îngrăşat rapid până la 80 de kg, ceea ce a dus la remarci cinice din partea colegelor mele de cameră. Stăteam în cameră cu Sorina Şuvaina, Enniko nu mai ştiu cum (de origine maghiară) şi Irina Cramarenco din Sibiu, pe care Sorina a dat-o în final afară, aparent fiindcă stătea în cameră cu prietenul ei în acelaşi pat (dar la început Sorina acceptase acest lucru şi nu zisese nimic). Ulterior şi Irina s-a îngrăşat mult. Eu nu am avut nici cea mai mică vină legat de acel tânăr student din republica Moldova, cu un an mai mic decât mine. Am fost la munte odată cu el datorită unei fete de la matematică, cu care am avut o relaţie tranzitorie. Ea se amuza să fredoneze cântecul "Can touch this", în timp ce pe mine mă îndurera, datorită torturilor sexuale prin care trecusem în Bucureşti. Am mai ieşit cu ea şi la iarbă verde de 1 mai, când din lipsă de bani am prăjit slănină la grătar... Atunci când fusesem cu ea la munte am luat capul acelui băiat în poală sau pe umăr, dar de fapt nu am greşit nimic. E singura dată în viaţa mea când am făcut un fel de "avansuri" unei persoane de sex opus. Eram strivită de nesomn, oboseală şi mai ales de durerea acelei iubiri a mea faţă de Zăgrean. Fata cealaltă se cam lipise tot de un student din Moldova, coleg cu mine la psihologie şi pe mine mă cam enerva acest lucru, fiindcă ea era mai mare decât mine cu doi-trei ani. În ciuda faptului că nu greşisem nimic, ulterior am avut probleme nopţile cu băieţii din căminul din faţă, care veneau şi strigau porcării în faţa geamului meu şi dispăreau când mă duceam să văd cine este. Totodată se pare că Irina Cramarenco se ducea uneori în căminul băieţilor şi discuta în contradictoriu cu ei, chiar şi Sorina a remarcat acest lucru. Eu retrăiam astfel scena din Bucureşti cu acel bărbat care vorbea cu Arionii "nu e adevărat! la valoarea ei" ca şi cum mă apăra pe mine; atunci Irina spunea cam acelaşi lucru; că nu e adevărat, că ei nu au dreptate..etc. Nu ştiu la ce se referea. Poate nu la mine. Oricum după câteva săptămâni petrecute în cămin am început să resimt chinuri sexuale cumplite zi şi noapte, mai rău decât fusese în Bucureşti şi astfel am început anul universitar. Acele torturi sexuale erau mai puţin puternice ca intesitate decât cele din Bucureşti, dar mă rodeau, mă oboseau şi mă împiedicau să citesc sau să memorez şi acest lucru mă deprima mult. Era ca un fel de roadere măruntă a zonei sexuale. Perseveram să merg în biblioteci şi stăteam ca viţelul la poarta nouă şi eram extrem de tristă tot timpul. Mi se spulberau toate visele, era greu să îndur şi însemna că suferisem atâţia ani degeaba până atunci. Totul a continuat pe tot parcursul şederii mele la Cluj. În ce priveşte alte relaţii cu sexul opus, ele nu au existat. Am ieşit de 3-4 ori la plimbare cu doi indivizi şi pe ambii îi chema Doru, dar nu am devenit prietenă cu niciunul. Fetele ziceau că nu mă înţeleg, fiindcă eu eram prea frumoasă pentru primul Doru, care era pocit, dar eu am renunţat la relaţia cu el fiindcă încercase să mă sărute cu forţa, în timp ce eu îl iubeam încă mult pe Zăgrean şi eram atât de naivă încât crezusem că o femeie poate fi prietena, nu amanta unui bărbat. Ambii Doru, dar mai ales al doilea, au fost vexaţi de faptul că eu i-am respins, deşi m-am întâlnit cu fiecare doar de 2-3 ori. Al doilea a venit şi a făcut scandal la mine în camera de cămin. Atunci eram deja grasă. În ce priveşte pe Zăgrean, l-am prins într-o emisiune de radio întâmplător, un interviu în care el se referea şi la admiterea la medicină. Pe parcursul anului petrecut acolo, am fost posedată sexual ca în Bucureşti numai o dată sau de două ori. Ciudat a fost şi faptul că m-am întâlnit acolo cu un fost tovarăş de joacă din satul bunicilor pe nume Dorin, numit al Rusului în sat. M-am întâlnit tot întâmplător cu Dorin al doamnei Suma, cu 9 ani mai în vârstă, care mi-a povestit că a devenit ginecolog şi de care fusesem tranzitoriu atrasă în adolescenţă fiindcă dansase cu mine. Atunci la Cluj era deja căsătorit parcă sau avea prietenă cum mi-a povestit. M-a minţit aşa de circumstanţă că ne vom mai vedea, ceea ce nu s-a întâmplat şi eu tocmai eram gata să îi cer ajutorul medical pentru problemele mele sexuale. Am aflat acum câţiva ani de la mama că a murit, în floarea vârstei, nu mai ştiu din ce cauză.

La Cluj m-am prezentat cu numele de mijloc, Monica, şi acum îmi pare rău, mai ales fiindcă, din motive obscure, cunoştinţele mele pe internet mă numesc mereu Monica, deşi am explicat de mii de ori că mereu mi s-a spus Cristina în afară de anul acela la Cluj. Şi ei sau ele continuă să îmi zică Monica şi zilele acestea, deşi în trecut mi-au spus corect Cristina. Eu m-am prezentat atunci Monica fiindcă suferisem mult şi speram să încep o viaţă nouă şi nu ştiam atunci că schimbarea numelui nu e o idee bună. Acolo mai aveam o colegă Monica, cu care lucram în echipă la experimentele de la psihologie experimentală şi care era o fată inimoasă şi cuminte. Ea, împreună cu alte câteva colege, a participat la o emisiune radiofonică în care trebuiau să îşi găsească perechea şi să formeze un cuplu cu un băiat tânăr necunoscut. Colegele mele erau drăguţe şi fizic şi sufleteşte şi mă împăcam relativ bine cu ele. În ansamblu mi-a plăcut de toate celelalte. O amintesc aici pe Ştefania, care stătea tot la cămin şi pe care am surprins-o odată periindu-şi părul şi fredonând un cântec cunoscut şi mi s-a părut că era îndrăgostită sau aşa ceva, aşa cum fusesem şi eu de Zăgrean. După ani am aflat că Ştefania s-a căsătorit cu profesorul nostru Mircea Miclea, care a devenit ulterior ministrul educaţiei în România. El era relativ tânăr când eram eu în facultate şi îmi amintesc că era genul Zăgrean şi că vorbea degajat pe culoar cu studentele. Cred că eram un grup de fete în jurul lui odată şi colegele mele îl tachinau şi îl complimentau când el a spus distrat, în afara subiectului discuţiei, că a uitat că trebuie să cumpere flori, că trebuie să ofere cuiva flori. Oricum toate fetele îi ţineau hangul. Am pomenit de aceste fapte deoarece trebuie să scriu despre un lucru la modă în România sfârşitului mileniului doi şi începutul secolului 21: în diverse facultăţi este desigur prezent un sistem de castă. Acest lucru este întărit prin legarea unor căsătorii între profesori din colectivul respectiv, uneori cu diferenţe mari de vârstă între cei doi. Cred că acest lucru era la modă şi mai înainte şi va mai fi. Am observat acest lucru la Cluj, apoi la Bucureşti la psihologie unde erau în funcţie soţii Mitrofan cu care am avut relaţii mai strânse, ulterior şi o posiobilă rudă a lor, un bărbat tot Mitrofan, fiu sau nu ştiu ce, apoi tot aici la psihologie au devenit profesori universitari şi soţi totdată foşti colegi ai mei. Apoi la medicină Zăgrean cu soţia şi un alt exemplu profesorul de embriologie, i-am uitat numele, dar îl puteţi găsi. Apoi la ASE, când eram aşa zis bibliotecară, o colegă mi-a punctat faptul că acolo predă un profesor căsătorit (mi-a arătat poza lui pe o carte)cu o tânără mult mai tânără ca el şi spunea că ea nu prea înţelege astfel de căsătorii sau cum reuşesc ei să treacă peste bariera dintre generaţii. O altă colegă interesantă la Cluj a fost Adela Mare, fiica profesorului universitar Victor Mare. Ea, după cum îi spunea şi numele, avea gura mare, vorbea tare şi strident, era imposibil să o uiţi. La începutul studiilor, înainte ca eu să fiu marginalizată conform statutului meu social inferior, am fost invitată la plimbare şi cofetărie de Adela şi încă doi colegi de sex masculin. Unul dintre ei a devenit o vreme specialist în psihologie cognitivă şi a avut o bursă în străinătate, din câte mi s-a spus. Cât timp am stat eu la Cluj nu am avut norocul să fie vreo bursă, de niciun fel. A fost doar un specialist în hipnoză din altă ţară care vorbea în engleză. Atunci am făcut o mică greşeală (fiindcă eu de felul meu nu sunt isterică sau teatrală şi nu am fost niciodată). M-am oferit ca medium pentru hipnoză, mai mult din suferinţă şi nevoie de comunicare, nu din nevoia de a fi în prim planul dezbaterii. Se apre că am fost uşor "hipnotizată" şi că eram oarecum sugestibilă, fiindcă am simţit cum mi se zbat pleoapele şi nu le puteam controla. Doar atât. În ce priveşte alţi priofesori aş mai menţiona pe Horia Pitariu, pe care l-am admirat, fiindcă era într-adevăr inteligent şi era genul care nu ascunde acest lucru, fiind efervescent în expunere şi dialog.

În ce priveşte relaţia mea cu părinţii şi restul familiei în acel an-- a fost groaznic. Părinţii îmi dăduseră un carnet de CEC cu economiile lor, poate singurul carnet pe care îl mai aveau, recunosc. Dar mă ameninţau că nu îmi vor mai da bani pentru anul următor. Realitatea e că nici nu aveau. Iar o studentă din alt oraş cum eram eu nu avea şanse să îşi găseacă de lucru în acei ani de tranziţie economică sălbatică şi multe tulburări sociale. Ştiţi cum a fost la Cluj. Abia se înfiinţau în acel an câteva buticuri, aşa era mioda atunci. Erau cozi lungi la oficul de emigrări, pe o stradă nu prea departe de căminele studenţeşti. Atunci m-am întâlnit pe stradă cu o fostă colegă de liceu, Livia Şchiopu, care făcea sociologie la Cluj. Fusesem colegă cu ea doar în primii doi ani de liceu şi urma să fiu colegă cu ea la liceul Caragiale din Bucureşti, când am fost amândouă profesoare. Ulterior ea s-a căsătorit cu alt fost coleg, Iliescu Vlad, a avut un copil şi a divorţat. Mama îmi trimitea la Cluj pachete cu alimente şi alte cele din când în când şi oficiul poştal era lângă cămine. Îmi trimitea lucruri bune, recunosc, dar acest lucru e doar o faţadă. Mi-a trimis şi o plapumă de iarnă prin Roji, o unguroaică care ne făcea curat în casă şi nouă şi mătuşii mamei mele şi familiei Ramba. Slavă Domunlui, mama nu a venit la Cluj în vizită. Dar după ani naşul meu urma să mă tachineze neplăcut cu ideea "Cristina, mama ta avea grijă de tine când erai la Cluj, te vizita la două-trei săptămâni", etc. Tonul vocii lui era cinic, oricine putea înţelege că minte ca să mă lovească, nu ştiu nici eu de ce. Mamaia mea dragă s-a îmbolnăvit grav după ce am plecat eu la Cluj, cum se întâmpla mereu când eu plecam de acasă...Am vizitat-o în lunile de suferinţă, când îşi smulgea cerceii din urechi să mi-i dea, de frică că nu vor mai ajunge la mine după moartea ei...mi se rupea inima...acei cercei au ajuns la mine şi apoi la amanet în ultimii ani...alte lucruri nu au ajuns. Apoi am venit de la Cluj când ea trăgea să moară în 91 şi mama m-a împiedicat să o văd pentru ultima oară. Am vorbit cu ea la telefon, apoi ea a murit până dimineaţă. Am fost la înmormântare, eram doar câţiva în jurul sicriului...şi ce om bun şi blând fusese...şi ce fericită fusesem în copilărie.

Aşadar am plâns mult în vara lui 91 şi mi-am făcut transferul la facultatea de psihologie din Bucureşti, şi încă speram că voi reuşi şi voi scăpa de închisoarea psihiatrică cu care eram ameninţată direct sau indirect... Desigur, cât stătusem la Cluj nu îi vorbisem lui Zăgrean în singurătate, fiindcă atunci credeam că el nu are microfoane acolo, cum avea la mine acasă în Bucureşti. Aşa mă convinsese el şi îi rămăsesem fidelă.

Continuare în curând....