7-9 septembrie

Iar au început porcii să mă lovească mai tare. Mă întreb dacă vă dați seama că ura lor de moarte este ceva rău și absurd și că sînt nebuni. Adevărul a fost întotdeauna așa cum am spus eu - e adevărat că m-au torturat încontinuu din 84, dar eu am fost mereu perfecțiunea exact ca acum și nu am avut niciun fel de tulburare psihiatrică niciodată. Adică a fost clar o tulburare sexuală din punct de vedere psihiatric, dar tot ce spun psihiatrii sau psihologii în acte e minciună. Nu e vina mea că ei sînt nebuni, eu am dăruit numai bine, frumos, rațiune și adevăr și nu am avut nicio greșeală o viață întreagă, absolut niciuna, dar, fiind singură și săracă, nu am avut nicio șansă de muncă și relații cu alții, chiar dacă ei mă scuipă și azi că eu sînt o ratată.
Gîndurile de mai jos (repetate de sute de ori) sînt în întregime ale lor, acum îmi dau seama că porcii pot crea aceste idei cu gîndul monstruos de a îmi face rău, dar și de a face lumea să creadă că eu sînt nebună, nu ei:
”Nu mă așteptam la așa ceva”
”Toată lumea strigă moarte”
O să îi adorm pe toți”
”O să ne prindă pe toți”
”Ea nu ne-a făcut niciun rău, dar ne-au făcut alții prin ea” (și, cel puțin în București, dar și în localități rurale, cum am văzut) e plin de marfă și hrană și produse culturale și oamenii, cel puțin în supermarketuri au foarte mulți bani spre deosebire de mine. Am întrebat ce le-au făcut și nu mi-au spus.
”Asupra ta au aruncat tot răul din lume”
”Moaș-ta pe gheață”
”Fugi de-aici, că cine ar crede așa ceva”
”Și n-o să mai avem nicio plăcere niciodată?”
”Ea nu cade niciodată, dar o otrăvesc” (e adevărat că am fost otrăvită, nu aveam niciun interes să mint și evident am fost mereu un om lucid și cu autocontrol)
”everything is a shit” (un porc care îmi spune în nelgeză că totul e rahat și că eu am spus mereu adevărul)
”pe tine nu te vrea nimeni”
”totul e creat după chipul și asemănarea ta, dar oamenii nu te vor”
”le-am dat totul Cristina, și ei tot nu te vor, înțelegi?”
”nște porci infecți au pus mîna pe Putere în 89 și au aruncat tot răul asupra ta”
”Poporul trebuie controlat, asta trebuie să înțeleagă porcii ăia” (Normal că poporul trebuie controlat în sensul normal al cuvîntului, asta știu pînă și copiii de gimnaziu și eu la fel, ca orice om rațional, numai idioții sînt anarhiști, deși am văzut că se poartă acest lucru și în rîndul prietenilor mei de pe facebook - idei ilogice, anarhiste, de toate felurile. Am și auzit pe unii spunînd ceva de genul cineva acolo sus vrea să așeze toate lucrurile la locul lor și noi etc. adică un fel de teorie anarhistă infantilă, un fel de teorie a conspirației sau de Big Brother, în sfîrșit un fel de aiureală împotriva, nu rîdeți, lui Dumnezeu, sau a lui Guliver în țara piticilor, nu mai explic. )
Etc.
A trebuit iar să ies afară la tinerii aceia ticăloși și să îi rog să se oprească acum, noaptea, din zgomotul oribil și inuman pe care îl fac zi de zi, după ce se opresc muncitorii din șantier.
Mi-au răspuns destul de urît, dar acum, la ora 10:30 e liniște. Azi puseseră și muzică oribilă foarte tare și mai și urlau, cum fac ei de obicei.

bancuri economice din propria mea creație:

În grădina zoologică:
Ce face leul?
Ronronează.

Tînăr crescut ca un bibeleu cu biberonul, caut loc de muncă.

Oricine se simte atacat, e o pură întîmplare - nu a fost intenția mea să atac Franța sau sistemul economic sau ai noștri tineri, care au avut mai multe șanse decît bătrînii poate. Eu detest însă intoleranța și ura față de bătrîni sau maturi, față de săraci cum am fost și eu sau bravada .lor perpetuă ”Să moară familia mea” ”Ce ești handicapat” etc.

zice unul: toți și-au retras ghearele. E adevărat, deocamdată nu mă mai scuipă cu aberații și cruzime, dar e patru jumătate dimineața și nu am adormit încă, deși voiam să fac curățenie mîine
altul zice că eu toată viața am plîns. El nu a înțeles de fapt adevărul - decența mea și lipsa de lamentări din fire. Ceea ce am fost mereu a fost seriozitatea și sobrietatea perfecte în ce privește studiul și munca, nu ceea ce crede el greșit, se putea oricînd dovedi - Viața mea a fost grație, lumină, fericire
Altul iar cu ideea că aveam sau am tulburare narcisistă de personalitate - niciodată
îmi amintesc de unul de pe facebook de curînd cu ideea ”labagiul pseudocognitiv” Mi se spune acum că ei cred că eu i-am distrus pe ei cînd m-am masturbat. Mi s-a întîmplat un lucru similar cu masturbarea o singură dată, acum 13 ani,dar fără vina mea, datorită intențiilor criminale ale unor angajați ai radio Europa, care era difuzat și anul acesta cînd am fost la urgență la spitalul Sf Ioan - în mod obligatoriu pentru pacienți și medici în salon.
Nu am distrus pe nimeni, numai poăcatul și răutatea distrug și asta au fost alții, nu eu. În cazul meu erau deja 21 de ani de tortură sexuală și de multe feluri și lipsa drepturilor fără motiv și izolare și oricine ar fi crezut la fel la vorbele lor mincinoase, pe care nici nu le percepeam deloc în gînd, ci erau mesaje care urmau cîntecele ce le difuzau și îmi urmăreau viața, la fel ca oamenii de pe stradă, fără motiv, fără vină din partea mea și fără ecou în gîndurile mele, cum ar fi difuzoarele pe mașini cu radio Europa și regina luptătoare a României etc Au fost foarte multe lucruri și inițial am făcut gimnastică 24 de ore (adevărat) și apoi mi-am băgat degetele în anus, vagin și clitoris, despre care nu știam nimic, fiindcă așa m-au făcut să cred. Și mă torturaseră monstruos sexual atîția ani și mă chinuiseră psihiatric monstruos fiindcă, ziceau ei, fusesem maltratată sexual, chiar dacă nu mă plîngeam. Nu am distrus pe nimeni, m-am gîndit acum că probabil și în timpul actului sexual normal se petrec atingeri ale sexului femeii, chiar extravaginal și poate anumite senzații sînt normale. În timpul acelei pseudomasturbări eu am avut senzații sexuale foarte slabe, pe care bineînțeles nu le doream și nu mi le-am dorit niciodată în viață în singurătate, în afară de copilăria mică pînă la 12 ani, cînd nu aveam nicio vină, dar nu mă masturbam ci mă frecam fără să mă ating vreodată. M-am maturizat repede, la numai 12 ani am controlat singură acel lucru complet și nu s-a mai întîmplat, dar dacă mi s-ar fi spus dinainte că e ceva rău, oricum aș fi oprit, fiindcă în viață, mai presus de orice, am evitat să fac răul și aș fi preferat să mor sau să sufăr groaznic decît să fac rău cuiva. Repet, viața mea a fost perfectă și luminoasă.

Unii spun că ce folos fiindcă toată lumea mă știe de poamă rea. Nu e adevărat, nimeni nu mă știe, este evident că am fost izolată cu forța, inclusiv respinsă de la organizații sau fundații pentru pacienți psihiatrici. Și de peste tot.

Cu mai mulți ani în urmă, după ce m-am mutat aici, mi-au spus că lumea nu dă doi bani pe mine deși sînt un om de valoare inestimabilă. Eu susțin în continuare că meritam dreptul de a munci și de a studai chiar, cum am spus mereu.

Ei spun că oamenii nu au cum să înțeleagă iubirea, fiindcă e un lucru abstract. E adevărat, am fost încă din fragedă tinerețe un om înțelept și plin de iubire față de oameni. Iubirea e cel mai bun și frumos lucru și mi-a oferit numai bucurii. Iubirea înseamnă să trăiești și să simți cu mare bucurie și lumină interioară că vrei și că e bine și că e frumos ca omul la care ții sau oamenii la care ții să se simtă bine, să fie mulțumiți și bucuroși și fericiți și sănătoși - și ca toate din viața în comun, dar și a omului ca atare să fie bune și frumoase și așa cum se cuvine. Iubirea prinde lucrurile în calm și armonie echilibrată. Încă din copilărie am avut tendința să eman dragoste și pace și liniște și fiecare faptă bună făcută îmi încălzea inima așa de frumos, încît credeam că sînt cel mai fericit copil din lume. Apoi, deși nu credeți, am devenit și un om înțelept. Mereu am fost așa. Mi-au lăsat-o numai pe mama în viață și încă țin mult la ea, deși toți dracii din lume au vrut să distrugă și asta. Adică tot ce e frumos și bun. Acum dragostea mea față de ea și de lume mă doare puțin, fiind singură și săracă de atîta amar de vreme. Și eu și ea.

Acum mă doare și coloana vertebrală din nou...

de cum m-am trezit, au început să mă împroaște cu vechi și noi replici, din care menționez numai cîteva:
”eu cînd am înțeles ce am devenit, m-am îngrozit”
”Mor de rîs”
”tu nu ai cum să mori Cristina, tu ești deja moartă” (mai degrabă ei sînt morți și somnambuli, dar mi-au zis că unii nebuni cred că eu sînt moartă !)
”Tu știi totul Cristina, dar nu știi nimic despre sex.”
”La Lizeanu murea mai repede” (adică dacă cumpăram un apartament ce mi se oferise la Lizeanu, după moartea tatei)
”decît să ne arate toată lumea cu degetul, mai bine o omorîm”
”E cel mai monstruos delir pe care l-a avut țara asta față de un om”
”Tu ești exemplul perfect că binele nu învinge niciodată”
etc. etc.
Explic acum a nu știu cîta sută oară delirul pe care îl au ei legat de mama sau de relația mea cu mama și ceea ce este adevărul curat și binele.
Chiar azi m-au împroșcat din nou cu ideea:
”Deși tu ești binele desăvîrșit și mama ta e un monstru, toți o preferă pe maică-ta” Întîmplător e adevărul că am fost și sînt binele desăvîrșit.
”Mama ta e o nebună și o idioată pe care ei au jucat-o cum au vrut”
Spre deosebire de mine, mama a avut parte de multe lucruri în viață și respectul celorlalți, iar eu, pînă la aproape 50 de ani cît am (47) aproape nimic. Cu toate acestea, ea e cea nemulțumită, în timp ce eu susțin din 84 că meritam dreptul la muncă și implicit viață, doar atît.
Mama a fost un om rău de cînd eram copil, dar nu mai explic aici totul, pe blogul meu e scris tot. A avut totuși și cîteva momente bune față de mine. Nu mai povestesc, ar fi mult de spus. Ea a fost o fată săracă de la țară care a făcut liceul Gh Lazăr din Sibiu. Din 84 cînd m-au luat cu ei, părinții au fost într-adevăr monstruoși. Încă din fragedă tinerețe eu am înțeles totul și nu am avut nicio problemă psihică legat de părinți și nu am greșit nimic. Amîndoi erau extrem de violenți și mă urau și eu eram nu doar un copil foarte bun, ci și perfect inteligentă și normală psihic.Mi-au promis direct și indirect răul și tortura de o viață, inclusiv psihiatrică, fără niciun motiv. Eu încă mai am un semn de întrebare, la fel cum alții spun ”bine, dar de ce”, însă faptele rămîn, indiferent de intenția morală, și personal nu cred că intenția de a moraliza poporul se poate realiza prin minciună sau martirizarea voită aunui om.
Mă băteau urît și făceau scandaluri monstruoase și aruncau idei pline de aberații și ură chiar față de mine. Nimic nu era din cauza bunătății sau inteligenței mele perfecte și nu eu le provocam nebunia, ei chiar așa erau, așa cum sînt monstruoși și oamenii care scuipă aceste idei din ziua de azi asupra mea. Părinții mei erau foarte săraci, cînd eram bebeluș ei cu adevărat nu aveau nici ce mînca și erau piele și os (din poze și din ce povestește clar mama). Familia și alții au mințit apoi că ai mei aveau bani, dar aproape toate scandalurile lor, ca peste tot în lume, plecau de la lipsa banilor. Mama spunea (delira) că ”Noi puteam să aveam mulți bani, dar nu a vrut taică-tu”, cu reproș.
Unii sugerează că oamenii nu suportă că eu țin minte perfect ce îmi făceau părinții și că ei nu cred adevărul sau că vor să mă tortureze să îmi spele memoria. Fiindcă ei nu înțeleg că eu am iertat întrutotul de foarte mult timp și am fost mereu un om perfect bun și înțelept. Între timp au făcut-o pe mama să mă lovească în continuare, uneori monstruos.
Alții: ”Copiii trădătorilor sînt omorîți”
”Ce se naște din pisică, șoareci mănîncă”
”Tu ești o copie mai mare a maică-tii”
La un moment dat, în liceu, eu am povestit calm și normal colegei mele de bancă despre faptul că părinții mă chinuiau foarte mult, numai o mică parte. Ea a zis că nu e voie să spun nimic rău despre părinți.
Nașu spunea că mama e o jigodie și că e genul care nici usturoi nu a mîncat nici gura nu îi miroase. Atît el cît și tata păreau să mă susțină împotriva furiei ei în copilărie, după 84 doar nașul.
Unii spun azi că oamenii care vedeau cît de urît mă bat părinții și tot ce îmi făceau și cum urlau la mine și ce spuneau, au crezut că eu sînt aia rea și nebună, nu mama sau tata. Fiindcă nu înțelegeau și se identificau cu agresorul.
Alții zic că mereu că ”mama ta i-a păcălit pe toți” și că toți o cred pe ea, nu pe mine. Pe care toți, îndrăznesc eu să întreb.
Mama chiar asta spunea cînd eram în liceu, că ea e diplomată și că eu nu sînt și că ea știe să mintă sau cam așa ceva. Acum zice că eu sînt așa proastă, încît vecinii îmi vor fura și cărțile din apartament în viitor. Am întrebat-o de ce crede ea că ei fură de la oamenii proști. Parcă încă mai cred că ține la mine oarecum. Din păcate au dispărut cărți bune din biblioteca tatei de la mama, încă știu și care. Mama mereu își afirma superioritatea în fața mea, era chiar ciudat. Și medicul psihiatru zicea la fel, că eu nu știu să mint, că ăsta e un defect. Deși nu mă credeți, nici mama, nici medicul nu aveau dreptate, fiindcă nicio minciună nu îmi putea fi de folos.

Tata spunea la un moment dat că nu am voie să vorbesc cu el (niciodată de fapt nu a vorbit cu mine) ci doar cu mama am voie să vorbesc, și că mama e femeie incultă și proastă pe lîngă mine. Alteori spunea cu ură ”Vezi ce ai făcut din maică-ta”, ca și cum eu o făcusem nebună pe mama, ceea ce nu era adevărat. Nici mama nu a vorbit cu mine vreodată, eu nu am putut să o recuperez din ghearele familiei și societății care mă respinge și pe mine, și am înțeles foarte greu că eram copil din flori, nedorit. Mama a acordat încredere celorlalte rude, dar mie nu. Mama mea pare cu adevărat îndobitocită de societate legat de mine și incapabilă să se trezească la realitate. Atenție: Și ea e femeie, în plus văduvă, săracă și singură.Dar pare fiară, poate că și este parțial, dar repet, e femeie, săracă și aproape singură.
Acum ați văzut că am fost lovită rău chiar pe 29 iulie, aniversarea morții tatei. Mama a omorît pasărea ei din colivie (peruș) tot într-o vară pe 29 iulie, a zis că din greșeală. Mulți mi-au zis că ”mama ta i-a omorît pe toți” Adică a omorît membrii familiei mele pe rînd.

Alții ziceau ”ea trebuie să înțeleagă să se mute cu maică-sa și să o lase pe maică-sa să o omoare”.
Două dintre psihiatrii mei și-au bătut joc de mine cu idei aberante de fapt despre mama. Spuneau că ”mama ta e cum e, dar e totuși o familie” - insinuînd că eu o uram sau eu greșeam, ceea ce era fals. Sau că exageram eu în ceea ce am fost obligată să spun, cînd de fapt era adevărul curat. Sau că ”mama ta e foarte/prea autoritară și dominantă etc.”
Poate că aveți atîta minte să înțelegeți că psihologii și psihiatrii au creat teorii mincinoase în secolul trecut legate de mama pacientului schizofren. Sau relația mamă-pacient. Toți spun că psihiatria e o instituție punitivă (de pedeapsă) și că eu nu am avut nicio greșeală, ceea ce e adevărat. Vă dați seama că am avut de suferit și de dus pe umeri și greaua moștenire a minciunilor din teoriile psihiatrice, relativ recente în istorie - minciuni în care cred numai cei proști sau naivi, aruncîndu-le asupra pacienților nevinovați, eludînd realitatea clară și concretă. Eu am înțeles totul de foarte mult timp și locul meu în familie și în societate, fiind un om foarte bun și matur încă din fragedă tinerețe, cu deplină valoare afectivă și independență sănătoasă față de mamă. Etc. Nu mai explic totul, am fost mereu perfecțiunea, în ciuda modului în care m-au tratat.
Alta ”Eu, dacă aș fi avut o mamă ca a ta, aș fi omorît-o”
Este total greșit să omori sau să vrei moartea unui om, chiar dacă acela e rău. Fiind singură ( numai mama vorbește cu mine), am apreciat și mai mult relația cu mama. E adevărat că ea a mințit și m-a chinuit mult și a făcut scandaluri oribile sau alte mizerii chiar și după 2005, cănd a murit tata, aruncînd mult rău asupra mea, inclusiv aberația că eu o dădeam afară sau îi furam moștenirea, cînd, Dumnezeu mi-e martor, era invers, nu mai povestesc. De asemenea mama continuă să mă trateze drept nebună/idioată/copil prost, deși e evident cum am fost toată viața.
Întotdeauna, nu doar acum, am apreciat darurile de la Dumnezeu și m-am bucurat imens, cu evlavie chiar, de puținele schimburi de cuvinte cu alte persoane care mi-au fost îngăduite în viață, fiind un om în esență recunoscător și fericit pentru fiecare moment rar împărtășit cu alții. Dar asta nu înseamnă că nu sînt capabilă de relații normale și de muncă cu alții fiindcă am fost și sînt un om foarte bun. Ei m-au izolat cu forța pentru a ascunde adevărul. Nu cred că puteți înțelege cît de mult înseamnă două-trei vorbe cînd ești complet singur mulți ani.

Unii au spus de mai multe ori că medicul meu de familie a greșit, fiindcă, în loc să mă trateze pe mine, o femeie tînără și bună, a întărit-o pe mama, femeie bătrănă și rea și m-a dărîmat pe mine. Desigur și ăștia sînt tot răi sau nebuni.
În ciuda faptului că mama m-a urît monstruos cu adevărat și că pare o femeie rea și proastă, eu am rămas absolut la fel, un om demn de încredere și respect, perfect aptă de muncă și relații cu alții, cum am fost mereu, chiar dacă toți mă izolează, de fapt chiar din 84. Acum ei iar inventează mereu că ”toți te-au respins din cauza maică-tii”
”pe maică-ta au făcut-o nebună de mult și ea nu mai înțelege nimic, alții te-au lovit mereu prin ea” etc.
Deși mama mi-a făcut foarte mult rău, eu nu am greșit și meritam și merit dreptul la muncă.
Foarte mulți cred sau credeau că mama e diavolul și eu înger și că era vorba de o luptă între noi. Nu a fost nicio luptă, eu pur și simplu am fost mereu un om lucid și nu am avut și nu am pe nimeni și nici dreptul la muncă, cerut o viață întreagă. Dacă l-aș fi avut, totul ar fi fost numai bine și fericire desăvîrșită. Ce luptă credeau ei că este (în mintea mea !), din moment ce evident am fost mereu un om normal și sărac și complet singur? Mulți spun același lucru în ideea că mama e monstru care îmi dă viață ca să mă omoare, mulți văd această situație drept ”reptabila povară”. M-au acuzat cînd mergeam la ea acasă să o ajut în ultimii ani că ”îngerul salvează întotdeauna diavolul” etc. Unul zice chiar acum, din nou de fapt în ultimii ani, că diavolul a distrus îngerul, adică pe mine, și el preferă să fie cartof. Totuși încă nu e prea tîrziu și eu sînt încă în viață.
Altul iar ”IDEEA ERA CĂ ea trebuia să uite totul” Vă dați seama cît sînt de nebuni și răi? oare vă puteți trezi? în timp ce ei spun că eu eram paralelă cu realitatea !! Eu, niciodată.
Și ieri în supermarket și de mulți ani deja pe stradă sau în curtea blocului - chipuri de oameni care se uită cu răutate la mine, și vorbe aberante îndreptate împotriva mea. Deci evident un fel de influență a ”diavolului”, pe care eu aș fi învins-o dacă aveam un loc de muncă. De atîția ani. Iar, ca și acum 10 ani și mai bine, ”E în joc onoarea lor de porci”
Dincolo de toate acestea, oare ghiciți cît de multă iubire blîndă și curată și bine față de oameni și normalitate am împins eu indirect în societate, în timp ce voi toți mă respingeați cu ideea că eu trebuie să înnebunesc și dîndu-mă dracului?

Iar - ”toată lumea, inclusiv maică-ta, te disprețuiește”. Așa au zis unii și în engleză mai demult. E imposbil, fiindcă absolut clar, timp de 34 de ani, au fost abuzuri și violență clară și nu doar batjocură și dispreț, care sînt fleacuri. Și chiar abuzuri medicale sau lipsa tratamentului necesar. Am fost evident un om bun și inteligent și nu aveam cum să obțin singură un loc de muncă. Sau cum să îi fi luat eu la bătaie pe ambii mei părinți? Tot restul lucrurilor la fel. Cum naiba să mă disprețuiască?

12 și un sfert, noaptea. Nebunii continuă să facă zgomote violente în curtea blocului, trîntind și lovind diverse obiecte.
Vă spun drept că nimeni nu avea de ce să mă disprețuiască, cum zic unii, dar nu m-au lăsat să povestesc totul, viața mea a fost chiar admirabilă, nu doar model de virtute și bună credință. Dar ei, după cum mi se spune, calcă totul în picioare.
Eu am fost direct abuzată, fără să pot fugi, ataca sau să mă apăr.
Alții spun chiar că proștii mereu îi distrug pe cei inteligenți, o altă idee periculoasă.
Destui, de vreo cîțiva ani, spun ”Ține-ți gura, că ea are dreptate”
”Înghite-ți rușinea și taci, că ea are dreptate”
Apoi vin alții și mă lovesc, chiar dacă ei știu că am dreptate și eu îmi văd de puținul pe care îl pot face în casă, sau citesc, chiar dacă eu tac, ei continuă ca demenții.

Alții spun din nou că ”Ei cînd li se pune pata pe un om, îl torturează pînă îl omoară”
Alții spun că proștii cred că ceea ce am povestit eu, evident real, e delir.
Alții au creat un delir legat de aura mea. Am avut o profesoară la facultate, psiholog (care m-a și sărutat, la fel cu mama și un bărbat care m-a urît prin felul în care s-a comportat, pe frunte), despre care tata spunea disprețuitor că e evreică, care povestea că ea a suferit așa mult, și că a greșit exagerînd în yoga, pînă cînd a ajuns să vadă aurele oamenilor odinioară, nu în prezent. Cînd eram în liceu, vărul meu copil încă mi-a strigat odată furios că eu sînt ca o veioză (întîmplător mai am replica lui înregistrată pe o casetă audio) și atunci mama lui l-a luat deoparte și l-a certat că așa ceva nu se spune, ca și cum aveau un secret al lor.
De-alungul vieții mele pe facebook, unii au încercat să creeze astfel de idei legat de unele poze ale mele în care erau surprinse jocrui de lumini în jurul meu.
În facultate, o colegă, la psihologia religiei, îmi spunea că ea știe precis că aurele curvelor sînt violete și eu nu am avut replică. Oricum nu prea eram agreată de colegi, fiind săracă și fiindcă niciodată nu mă băgam în bășcălia lor sau bîrfe. Dar de fapt profesorii mă respingeau, nu mai explic, tot fiind copil sărac, cum am văzut că s-a întîmplat și mi s-a spus și despre alții fără bani. Nu mai explic în detaliu. În cazul meu însă, e posibil să fi fost respinsă, cum mi se spunea verbal direct, din cauză că avusesem acel diagnostic psihiatric. Poate că eu am extrapolat greșit că din cauza sărăciei, din cîteva exemple irelevante.
Americanii au difuzat un film (poate mai multe) în care capetele luminate erau vînate de oamenii întunecați. Au intrat de mai multe ori unii în engleză peste mine cu ideea că ei caută indivizi destul de întunecați ca să mă lovească. Is he dark enough întrebau ei sau alte idei similare. Alții spuneau cu dispreț chipurile despre români, că ei, adică noi, sîntem încă la stadiul de head hunter. În ultimii ani au vrut să continue și delirurile de acest gen, adică ideea că oamenii mă vînau fiindcă eram cap luminat, cum spuneau mai mulți. Ziceau că trebuie să mă jumulească de toate alea, că trebuie să mă chinuiască și să mă tortureze mama la Voluntari, unde locuiește ea, și apoi iar alții în oraș, pe rînd, unii acolo alții aici, ca să mă scuture și să îmi dea jos toate alea. Pare ciudat, dar, deși nu credeți, e delirul lor, eu nu am inventat nimic.Asta îmi amintește de cîntecul lui F Pittiș despre cununa de sori, stropită cu flori.

Azi, duminică, a fost mult mai bine și m-au scuipat mai puțin. dar și astăzi destul, ca întodeauna.
Totuși voi scrie o parte mică din aberațiile lor de astăzi și unele mai vechi din nou.
”Leapădă-te de Satana, Cristina”
”Pe tine te-au f_t toți” (totuși ei de mulți ani lovesc cu această idee, ca și cum trebuie să mă f_tă din cauză că m-au f_t toți !) ”proști care cred că tu ești proastă, nebuni care cred că tu ești nebună”
”porci, Cristina ” (ăsta imită pe cineva din familia mea în accentuarea cuvintelor)
La scurt timp după ce m-am trezit, cum au făcut de multe ori, imediat zgomotele lor la baie, apoi motor care face zgomot prelung afară, zgomotul chiuvetei intermitent mult timp adesea cînd merg la masă la bucătărie (asta de foarte multe ori, deranjant și uneori au introdus mirosuri oribile, probabil toxice), apoi vecina de jos dă televizorul tare (acum e bine, dar 4-5 ani îl punea la maximum toată ziua, de la 7 la 1 noaptea, find nebună evident, să mă chinuiască, se auzea tot și din colțul cel mai îndepărtat din apartamentul meu, de o vreme s-a liniștit), apoi vecina vorbește la telefon tare, mereu cu același ton ușor agresiv și probabil aceleași vorbe, apoi iar tinerii afară, azi mai liniștiți. O duminică frumoasă în mare parte.
”Eu sînt foarte scîrbit” (din ăștia scîrbiți sînt mereu de mulți ani)
”Tu ești tot ce poate fi mai bun și ei cred că tu ești altceva”
”oamenilor LI SE SPUNE mereu că că tu ai episoade”
”toată lumea crede că ești nebună și proastă”
Am spus nu de mult despre faptul că mulți din prietenii mei de pe facebook sînt anarhiști, îmi susțin afrimația, fiindcă ei, în majoritatea postărilor lor, nu chiar toate, nu se revoltă împotriva a ceva clar politic pe care ei să vrea să îl înlocuiască cu altceva clar, ci se revoltă absurd împotriva ordinii sau chiar a normalității, probabil fără să înțeleagă.
”verifică-ți declarațiile Cristina” (ăștia inventează mereu că eu aș fi mințit în ceea am scris despre viața mea, ca și cum era o ”judecată” sau proces, cînd de fapt am spus numai adevărul curat, dar ca om inteligent, fără delir de procese etc.)
”Allah /Dumnezeu e întotdeauna femeie?”
”Nu e întotdeauna femeie, așa s-a întîmplat de data asta”
”Îți dai seama ce s-ar întîmpla dacă lumea ar înțelege adevărul?”
”Ea e singurul lucru care nu poate fi schimbat, de cînd se naște”
”Cine ar fi crezut că o nebună...”
”Ăia vor să întemeieze o nouă biserică”
(unii spuneau că ar fi monstruos dacă lumea ar înțelege că eu eram Dumnezeu, iar alții că ar fi monstruos dacă ar înțelege că am fost normală și bună și inteligentă masacrată atîția ani, deci au încă un pretext să mă lovească și să îmi respingă drepturile, cum au spus de foarte multe ori de cînd m-am mutat aici că trebuie să mă omoare ca să mușamalizeze adevărul și chiar m-au otrăvit, nu doar torturat)
Fiindcă ieri spuneam despre ideea lor infectă că eu aș fi avea tulburare narcisistă de personalitate, am adunat o parte din ideile lor care creează doar impresia că eu aș avea așa ceva, cînd în realitate am fost foarte inteligentă pe lîngă aceste idei, mult deasupra lor și normală cu adevărat mereu.
”Psihologii sînt cei mai vinovați” (nici asta nu a fost ideea mea, eu nu am vină că oamenii sînt proști)
Deși izolată cu forța, am fost chiar un om perfect. Deși am avut inteligență abstractă frumoasă și de valoare, nu cum zic psihologii, în același timp am știut cum să vorbesc cu proștii și cu oamenii de rînd, am fost calmă și caldă mereu, sinceră și bună. Eu nu am vină că ei, ca și dvs., m-au respins mereu, fiindcă ei aveau foarte multe idei delirante preconcepute și eu niciuna, eu fiind mereu în situație și cu percepția corectă a realității. Am avut foarte mari resurse de iubire și gînd bun. De exemplu și la centrele pentru pacienți psihiatric nu m-au primit, fiindcă nu aveam recomandare, deși eram încă tînără și fără greșeală o viață întreagă. O femeie singură și săracă nu are nicio șansă nicăieri.
Cu cîțiva ani în urmă am vrut să merg pentru o supă la o cantină a săracilor, dar nu m-am mai dus, fiindcă mi-era foame, eram încă un om tînăr și fără greșeală, La fel, am cerșit pe stradă, dar probabil porcii mint și despre acest lucru. Nu mai detailez, după cum spun și alții ”Toți mint despre tine, Cristina ”
Eu, fiind un om inteligent și bun am fost capabilă să judec totul corect, să mă cunosc perfect pe mine și pe alții de asemenea, e adevărul. Dar ei spun că nimeni nu crede asta, Totuși e adevărul.
”Eu, cînd am înțeles, m-am îngrozit”
”Da de ce se agită ei mereu?” ”Nu o vor”
Ei toți s-au agitat mereu și m-au lovit oribil fără niciun motiv întotdeauna, efectiv din senin, se poate încă dovedi totul din aceșit 34 de ani.
Unii intrau cu ideea că eu trebuie să îi ”conving” pe ceilalți. Am întrebat ce să îi conving și mi-au spus: ”Că merită să te lase în viață”. Eu nu am avut niciodată fantasme de convingere a celorlalți și nici alt defect de personalitate niciodată. Nici orgoliu, nimic altceva, tot ce am spus despre mine e adevărul. Chiar sînt și am fost numai binele. Nimic dezadaptativ niciodată. Merit să muncesc și chiar să am dreptul la studiu, anul acesta nu e prea tîrziu, am încă 47 de ani și încă sînt în stare, cum am dovedit clar din 84. E adevărat, psihologii și psihiatrii mint. Mi-e foarte greu să mai îndur singurătatea și merit fericirea, eu am făcut numai binele o viață întreagă. Am fost de mult timp matură și perfect echilibrată, dar și în tinerețe la fel. Abia aștept să fiu cu oamenii, nu am greșit nimic.
Azi, ieșind pe stradă, vorbeau pe lîngă mine niște femei despre pensie pe caz de boală, deci o urmărire din nou a vieții mele. E adevărat că mereu din 84 totul e la fel, toți repetă părți din viața mea în obiecte, fapte sau cuvinte. Nu mă deranjează, asta a fost condiția mea socială. Abia aștept să muncesc, să am și eu cîțiva ani de fericire și viață și la fel, cîțiva ani ( măcar 10-20) de muncă pentru pensie. Pe caz de boală nu se dau bani, ci se consideră doar cît ai muncit și eu încă pot munci ceva, măcar cu normă redusă. De fapt la asta s-a redus întreaga mea viață, cum am explicat de mii de ori, viața mea - la cerința justificată de a munci și niciun fel de delir sau ideație sau defect psihic sau greșeală, chiar dacă nu mi-au dat acest drept. Ei toți sînt nebuni cu adevărat, eu nu știam asta, mulți recunosc asta abia cum. Nu sînt nebuni din cauza mea. Am fost binele cald și luminos cu adevărat, eu nu am vină că vecinii și familia m-au respins, făr niciun motiv. Ei nici măcar nu au stat de vorbă cu mine, nimeni, și au ei, nu eu, toate aceste idei monstruoase. Nu aveam cum să îi ”conving” fiindcă sînt răi cu adevărat. Pe lume există și răul. Cînd spuneam de loc de muncă, unii ziceau aberant ”monomanie” sau obsesie, deci vă dați seama cît de porci sînt! După tot ce a fost atîția ani!
”O să ne bage pe toți din nou la cutiuță” (această obsesie a lor cu cutiuța mea o au de cînd eram eu în liceu)
”Pentru ei tu nu ești om, ci altceva ”
”Ei toți sînt părticele din viața ta, din creierul tău” Da, poate, parțial așa e, dar ei își împart binele și respectul, asemenea felului meu de a fi, numai între ei și pe mine mă întîmpină cu ură. Vă dați seama că a lovi într-un om evident inteligent și bun, cum am fost eu mereu, e total absurd și aberant, exact cum ar fi a lovi în Dumnezeu, oare înțelegeți ce vreau să spun?

”totul depinde de ea și toți o lovesc, înțelegi?”
”Nu putem să o acoperim”
”Trebuie să o acoperim”
”Nu o să reușim să o controlăm niciodată.”
”Au vrut să omoare un om bun și încă tînăr”
Foarte mulți m-au scuipat de moarte de la 34-35 de ani și da, e adevărat că eram încă tînără și evident un om fără apărare și bun și inteligent o viață întreagă.
E adevărat că au lovit încontinuu din 84, dar tot mai rău după moartea tatei și e adevărat că am fost un om înâelept, cu mare drag de realitatea înconjurătoare - oameni, lucruri bune, natură etc. Sînt la fel și susțin în continuare că meritam și merti bucuria de a munci și de a avea cîteva relații cu alții, cum am sperat încă din 84. Anul acesta începusem să slăbesc din nou, să nu fumez și să mă simt bine și iar am fost otrăvită sau cancerul sau altceva, dar medicii neagă din nou realitatea, nu eu. A fost foarte rău. Și nici nu urinam deci vă dați seama cum mă simțeam. Ei mereu au lovit din 84 numai în ceea ce a fost bun din viața mea.
Am fost mereu la fel, un om normal și meritam chiar și dreptul- negat și el - la studiu intelectual, fiind un om inteleigent și echilibrat mereu, nu ceea ce mint ei că aș fi. Eu nu am vină că ei mă tratează drept idioată, nu am avut nicio șansă.