30 august

Oamenii săraci și cu educație din orașe nu au nicio șansă sau o șansă minimă de a fi diagnosticați și tratați în sistemul de sănătate, chiar dacă au asigurare medicală
de pildă eu - atîția ani, nu mai povestesc din nou
de curînd am urinat foarte puțin 10 zile și am fost tratată destul de urît ca urgență în spitale, fiind îndrumată spre analize și consulturi pentru condiiție cronică. Dar era foarte rău acut.

Trimiterea mea la ginecologie mi s-a spus că e valabilă și a doua oară, pentru reevaluare, după ce fac analizele recomandate mi-a recomandat secreție vaginală - s-a făcut la ei la clinică
dar și FSH, LH etc. în ziua 2-3 a ciclului, ceea ce era confuz fiindcă am explicat că nu mai am ciclu, dar nu mi-a spus clar ce să fac sau să nu fac dacă nu am ciclu
și ecografie transvaginală - am făcut-o
am telefonat din nou și mi s-a spus că abia pe 24 septembrie pot fi consultată din nou fără bani, deci voi merge atunci Asta voiam să spun, că e foarte greu. Cei lipsiți de educație știți cum sînt - disprețuiesc pe cei care vor să își facă consult la medic și nu se lasă omorîți în tăcere, cum spuneau unii cînd am fost la spitalul Sf. Ioan în zilele în care nu urinam - și mi-au dat doar o trimitere la endocrinologie, plus o perfuzie în brațul stîng. Oricum e ceva greșit să crezi că trebuie să te lași omorît în tăcere, oare puteți să vă treziți la realitate?
Și oricum cei săraci, chiar lipsiți de educație și convingeri normale, tot au evident mai mulți bani în general decît am avut eu vreodată.

Am ieșit afară să iau apă la sticlă de la supermarket, fiindcă cea de la chiuvetă (nu știu ce conține) de obicei mi-a făcut rău sau sete mai mare.
A trebuit să mă întorc, fiindcă mă înțepa rău tibia de la bontul piciorului meu amputat, sperînd că dacă îmi mai pun doi-trei ciorapi voi evita lovirea vîrfului bontului de materialul dur al protezei. Mi-am pus, dar durerea acută a continuat să mă înțepe din cînd în cînd.
M-a mai durut de-a lungul anilor, dar efectiv nu am avut poate nici tratament ortopedic adecvat fiind femeie singură și săracă, nu mai povestesc acum tot. Medicul ortoped Z, după amputatia mea, mi-a spus că nu era bine făcută fiindcă tibia nu este învelită în manșon - iese vîrful, cum am arătat din poze - și m-a întrebat dacă aș fi de acord cu o operație de remodelare a bontului - la începutul lui 1999. Am spus da cu certitudine, dar dl doctor a renunțat apoi la ceea ce spusese, nu știu de ce. De atunci am trăit cu o ușoară teamă de cancer osos din cauza acelui vîrf ascuțit care se tot bătea în materialul dur al protezei.
În fine, am ajuns la supermarket și acolo m-am întîlnit întîmplător cu dl Vasile Poenaru, pe care îl salut din nou cu drag. Dumnealui poate nu m-a văzut, eu nu m-am apropiat mai mult din reguli de distanță socială, fiind o cunoștință distantă și fiindcă mă durea bontul din cînd în cînd și voiam să iau apă. În orice caz chiar fiind eu din clasa socială de jos, ca femeie nu îl puteam saluta, cu atît mai mult fiind singură. Eu am încălcat foarte rar regulile de politețe.
Am plătit apa și am ieșit, în acordurile unei muzici probabil americane din magazin. Eram ușor descumpănită și speriată de bont, care m-a mai deranjat de-a lungul anilor la fel, încît nici nu am văzut-o imediat pe dna Poenaru pe stradă, și din păcate d-nei m-a salutat prima. Nu știu dacă a simțit cît mă deranejază aceste gen de greșeli proprii, dar s-ar putea ca d-nei să fi înțeles, fiindcă mă cunoștea deja și poate înțelesese asta mai demult. Am fost mereu, deși trăind într-un mediu social insalubru, o nostalgică a politeții normale și frumoase. În sinea mea îmi părea rău că nu aveam ce discuta - despre vreme sau altceva - și că distanța socială dintre noi nu permitea, fiind eu și singură.
Am intrat în bloc urcînd scara pe care stă înțepenit și probabil încă viu, fără să miște de mult, un gîndac urît și mare. După mine a venit familia X - cu copii care își bat joc de mine de mulți ani, ca și tatăl lor, hlizindu-se și sîsîind la ușă. Au intrat unii peste mintea mea din nou cu ideea, veche și ea, că copiii au fost crescuți să mă urască, să creadă că sînt nebună sau proastă. Au spus că copiii nu trebuie să înțeleagă adevărul și astfel sînt protejați chipurile. E adevărat că și bona fetițelor de alături le spunea de față cu mine ceva, ca și cum se referea la mine, și fetița repeta și bona agrea că ”ea nu este deșteaptă”
Vă spun adevărul întreg din nou - eu am fost chiar perfecțiunea toată viața, deși am fost neacceptată și brutal chinuită din 84 încontinuu. Nimeni nu m-a lovit fiindcă am scris numai adevărul despre lume și despre mine și despre tot ce e frumos și bun, atît cît am putut - ei oricum ar fi continuat, vă spun cu precizie. Au fost abuzuri monstruoase. În plus, toți oamenii răi și nebuni ce vă puteți imagina mă scuipă zi de zi, fără să vorbească cu mine, cu toate aberațiile cu putință, deși nu am greșit nimic întreaga viață. Azi de exemplu: ”Săracii nu trebuie să se amestece cu bogații” Și altă scorpie sau aceeași: ”Pe ăla îl omor” etc. Acestea sînt ridicole poate, dar ei sînt în stare de orori îngrozitoare, la care nu oricine rezistă în cuvinte și idei. Unii poate chiar le cred - acele lucruri oribile, fiind proști și răi, pe lîngă faptul că mereu îmi cîntă și îmi zic că vor să mor și că mă omoară. Dar abuzurile au fost reale, nu doar vorbe, și otrava de asemenea.