Jurnal de august

A fost o modă a ideilor snoabe de genul ”Oameni încărcați cu energie pozitivă” sau ”negativă”. Am fost și eu lovită cu astfel de idei pentru idioți. Am fost în întregime un om încărcat pozitiv toată viața, dar am fost respinsă numai din cauza sărăciei, nu a inimii rele, am dăruit și aveam de trăit numai bine și fericire.
În tinerețe tatăl și nașul meu mi-au spus de cîteva ori că ei se miră oarecum de puterea iubirii și milei și iertării mele față de oameni, fiindcă eu nu știu cum sînt oamenii și nici cum e poporul acesta și ce îmi vor face. Acum am 47 de ani și recunosc că aveau dreptate - am dăruit multă iubire și bine și nu am primit strop de milă și respect, deși le meritam. Bine, nu chiar strop. Am privit oamenii direct (și pe stradă) cu sufletul bun și ochii curați și mi s-a spus că ei într-adevăr nu simt nimic și nu pot percepe binele și iubirea - dar în schimb mă loveau cu adevărat, nu povestesc acum din nou.
În ciuda torturilor grotești, izolării și sărăciei, am reușit și în anii de după moartea tatei să mă ”detașez” și să scriu altceva, lucruri frumoase și bune, sau chiar inteligente și încă se poate dovedi că așa a fost. Cu mare drag de oameni și lume. Dar ei, și în special vecinii sau oamenii de pe stradă, mă loveau mereu și mereu, chiar dacă nu scriam despre mine sau cum am fost torturată ci altceva, ba chiar mai mult mă loveau, fiindcă, spuneau ei, era și mai mare ”rușinea” de a se percepe că eram un om nobil, inteligent și lipsit de egoism sau răutate, dat fiind faptul că toți mințeau despre mine. Plus deschiderea mea mare față de frumusețe în general și bucuria de a fi o părticică din cultura unei civilizații frumoase.
De mult intenționez să termin blogul despre viața mea personală cu expunerea faptelor din 2002-2003 încoace, mi-ar fi luat numai vreo cîteva săptămîni, plus alte căteva adausuri față de tot ce scrisesem și totul ar fi fost și mai clar, dar nu am avut cum să continuu, nu am fost lăsată, poate voi reuși totuși să îl termin - apoi într-adevăr nu aș fi mai avut nimic de scris, fiindcă ei mereu repetă de mulți ani aceleași torturi sau categorii de delir al lor. Blogul m-ar fi ajutat pentru stabilitate personală și memorie, pentru sănătate a organismului meu în general. În ultimele zile am scris numai fragmente de jurnal de suferință.
Din tot ce se poate întîmpla rău unui om bun, de departe cel mai rău lucru este otrăvirea, lucru pe care îl puteam dovedi de-a lungul anilor. De asemenea este rău să fii izolat cu forța atîția ani, să fii complet lipsit de bani și să nu ai dreptul la muncă deși ești un om perfect. Plus torturi groaznice de zgomot trei decenii și furtul lucrurilor dragi, fără valoare sau murdărirea casei etc. Au intrat iar peste mintea mea ticăloșii care spun că oamenii cred că eu am fost izolată fiindcă aș fi fost nebună sau ceva rău, cînd de fapt am fost binele pur. De unde ați fi vrut, logic, să am relații interpersonale cu alții - din fundul pămîntului sau adîncul cerului? Evident am fost binele, fiind un om inteligent, singur și sărac, cu care aproape nimeni nu a stat de vorbă, deci adevărul frumos despre mine putea fi bănuit. Chiar și aparențele au fost mereu în favoarea mea, de mică. Adică în favoarea adevărului. Totodată alții spuneau mereu, peste mintea mea, de cînd m-am mutat în acest bloc, că trebuie să mă izoleze ca să mă omoare și să mușamalizeze adevărul, tocmai fiindcă sînt mereu un om normal și că nu am greșit nimic. Erau obsedați din 2007 cel puțin de ideea de rușine asupra poporului meu, chipurile datorită inteligenței și bunătății mele. Azi, 30 august, iar au intrat cei din categoria rușinea neamului - și mă scuipă din nou. Mi-e tare sete, am băut vreo 5 litri și azi, dar vremea în care beam peste 7 litri zilnic s-a terminat deocamdată. Uneori a fost tare rău, am băut și 12 litri în 24 de ore și mi-era rău și mă ”temeam” că mor. În realitate am fost perfecțiunea și nu mi-a fost frică de moarte în sens negativ. Ați văzut că am urinat cam 5-600 ml pe zi vreo săptămînă și trei zile mai puțin, mi-a fost extrem de rău pe mai multe planuri, m-au durut ochii monstruos și am fost tratată brutal în spitale, dar încă sper să fie bine și să primesc ajutorul medical adecvat. Voi face pe 3 septembrie analize pentru diabet.
Numai un mare idiot vrea să izoleze un om inteligent ca să îl omoare. Se putea dovedi cu ușurință că eram perfecțiunea și că așa fusesem mereu. Nu aveam cum să deranjez pe nimeni, ci doar să fac binele. Omul inteligent, și femeia chiar, este valoros prin sine însuși, fiindcă vehiculează conținuturi informaționale pozitive și valoroase, are o logică de ”fier”, are înțelegerea întregului vieții și lumii cu acceptare senină și dragoste și respect, plus toate valorile morale, deci e și vehicul și motor axiologic și trebuie respectat ca atare, chiar dacă soarta îl face sărac și singur din naștere, chiar dacă nu e lăsat să ”creeze”, din lumina gîndului bun pe care îl are, ceva vizibil pentru proști. Omul inteligent nu are niciun fel de orgoliu sau pretenții, își menține calmul și personalitatea indiferent de tragedii personale și percepe realitatea absolut corect, deci nu poate dărui decît binele și energie pozitivă, apropo de snobii de care vorbeam mai sus. Unii au recunoscut azi că ei inventaseră că eu aveam delir de grandoare și că de fapt era adevărul ce spuneam mereu. Eu tot nu pot înțelege și crede în dorința cuiva de a omorî un om în general. E o stupizenie, spun eu, glumind puțin despre ceva serios. Chiar și femeia fără bărbat e tot om, chiar dacă a rămas stearpă nu din vina ei. (Nu vreau să înțelegeți greșit, nu sînt misogină)
În realitate am fost și normalitatea absolută o viață întreagă și aceasta, de asemenea, cum am mai spus de multe ori, de mult timp, era clar și se putea dovedi. Sînt deja 34 de ani de tortură și închisoare și totuși meritam de mult, de la început de fapt, dreptul la viață, adică dreptul de a munci.
Azi noapte m-am văzut din nou pe mine însămi de două ori. Aparent introspecția nu e logic posibilă, fiindcă omul nu se poate dedubla. Logic și simplu, oamenii înțeleg prin introspecție ceva ce nu e introspecție ad litteram, adică analizarea prin propria conștiință a unor conținuturi superficiale, deci aparținînd ”propriumului” personal la timpul trecut, superficial legate de sine, oricît de adînc ar săpa în arhitectura psihicului, adesea inconștient colectiv nebănuit de ei. Uneori doar actualizări afective sau intelective percepute clar ale sinelui. Dar imaginea integral percepută ad hoc cu un ochi al minții e asociată stărilor disociate ale conștiinței aproape de hipnoza profundă sau moarte.
Totuși, mie mi s-a întîmplat de cîteva ori, între somn și trezie, la pragul conștiinței, pentru scurt timp. E ceva îngrozitor de frumos și bun - vezi și înțelegi totul deodată, e chiar dureros fiind 34 de ani fără dreptul la viață trăită. Cînd îmi aminteam durerea, pierdeam imaginea, mă trezeam și apoi adormeam din nou. Vedeam întreaga lumină a spiritului meu personal, ca printr-o membrană subțire de conținuturi de suflet sau de intelect bazale, toate bune și frumoase. Cunoscute mie. Le percepeam integral. Era ceva înalt și bazal totodată. Ar fi fost mai bine pentru toți dacă m-ar fi acceptat să exist ”ca om” - respectiv să muncesc ceva, orice, măcar puțin. Unii spun că ceea ce am văzut eu era spiritul altcuiva, pătruns în mine. Nu. Nu mai explic, eram eu. Sînt unii care delirează sau au inventat că eu nu exist, ci doar marile spirite ale umanității cu care aș fi în relație. Pe lumea asta sînt tot felul de nebuni, e adevărat că am fost în relație cu ei, gîndiți-vă logic. Ei au rădăcini sau frunze prin toate cărțile și prin alte produse de cultură. Dar eu am fost mereu eu și e posibil că unii nebuni m-au văzut mereu altfel, așa cum mi se spune, deși am avut cu adevărat o mare stabilitate a caracterului și conștiinței.