viața socială continuare 12

Azi, 5 martie 2020, ora 18
Scriu din nou câteva lucruri despre mama și modul ei de a mă chinui, mai ales în ultimii ani. După aceea, voi continua cu povestirea mea, de la momentul în care munceam la editura Corint.

În ultimii ani mama mă agresează fizic și verbal uneori, mă tachinează, mă cicălește și mă hărțuiește. Toți acești termeni sunt adecvați și se referă la realitate. Din când în când își dă în petic și face scene, crize de nervi, și, dacă vina ei pare reală, dacă nu dă vina pe mine pentur diverse lucruri urâte, atunci își cere scuze și iertare, cu ideea că ea nu se poate controla și că o apucă nervii etc.

Ei spun că mama mea a fost un om așa de rău și monstruos, încât nimeni nu a vrut să mă accepte pe mine în societate. Tot timpul spun că ea, nu familia mea, i-a păcălit pe toți că sunt nebună și rea sau că a inventat o mulțime de minciuni și lumea le-a crezut, în mod bizar, deși eu evident aveam dreptate și ea nu. Azi au intrat din nou și cei care spuneau că rușii și alții au inventat că eu sunt de-a lor ca să facă nu știu ce joc politic. În afară de cei care vin, pentru nașterea mea, cu ipoteza incestului, de cei care avansează ipoteza că tatăl meu era un țigan și de cei care propun ideea că tataia a fost tatăl meu biologic, mai sunt unii care îmi repetă că, deși eu semăn fizic cu mama, totuși ea nu este mama mea. Oricum, tot ce am scris despre ea pe blogul meu așa a fost și nu e exagerare, ea practic m-a repudiat și oricum nu a mai fost mama mea, ci doar un asasin care, nu știu de ce, avea o ură hidoasă și mă amenința că mă va omorî și toți o vor crede pe ea.

Ea a aplicat foarte multe și diferite metode de a mă chinui, inclusiv agresiunea fizică. În ultimii ani are mereu obiceiul să mă oblige, chiar dacă suntem în aceeași cameră, să repet de 2-5 ori aceeași propoziție, pentru a fi eu lovită de ea sau de alții, prefăcându-se că nu aude deloc. Mai are vechiul obicei de a mă trata drept nebună sau copil mic, fie când suntem doar noi două, fie când suntem împreună cu alții, în timp ce cu rudele ei și cu vecinii sau cu alți oameni vorbește normal. Oricum, cred că ați observat că acest obicei îl au și mulți indivizi de pe facebook sau de pe internet în general față de mine. Nici ei, nici mama nu au de fapt niciun motiv. Mai are obiceiul vechi să mintă, să nege în permanență realitatea. Mai are obiceiul să nu vrea niciodată să vorbească cu mine dacă eu îi spun prima ceva, practic nimic, nici măcar despre vremea de afară, deși eu nu am respins-o niciodată dacă ea îmi spune ceva cu rost sau normal. Mai are obiceiul să vorbească cu mine dacă mă duc la toaletă să fac treaba mare, dar și pipi dacă fac ea tot mă strigă uneori. Nu suportă deloc să îi spun că ceva nu e în regulă și absolut niciodată nu pot să îi spun cel mai mic lucru rău din sănătatea mea, dar ea se plânge enorm de mult. În ultimul timp a început să vorbească cu mine și când se duce ea pe WC și de obicei se duce des să facă pipi, se screme și pentru câteva picături, nu știu exact dacă fiindcă a fost și ea otrăvită, sau e alt motiv. Ea mereu a făcut așa, de când eram copil.

Acum voi descrie scena pe care a făcut-o acum vreo două zile, un lucru pe care de asemenea îl repetă. Ei spun, în ultimul timp, că mama mea face aceste scene pentru a mă ajuta, pentru a lua răul asupra ei, iar înainte spuneau că pentru a mă distruge, pentru a mă omorî practic prin cruzime. Spuneau că aceia care vedeau ce îmi făceau părinții erau mințiți că eu eram de vină sau că meritam bătaie și scandaluri de ore în șir, chiar dacă tăceam cuminte și cu gândul bun mereu, fiindcă așa era felul meu de a fi. Spuneau că oamenii s-au identificat cu agresorii și au crezut că eu eram nebună și rea sau că părinții mei aveau dreptate. Mai spuneau că mama mea, dar și alții, mă imitau sau mai bine zis imitau minciunile despre mine, fiindcă eu nu eram așa cum credeau unii că aș fi, pentru a atrage și mai mult răul asupra mea. La mama am observat când aveam 13-14 ani că începe să mă imite și nu înțelegeam de ce. Alții spuneau că pur și simplu lumea a crezut că eu eram mama și de aceea m-au lovit, ea fiind rea. Sau că eram și alte femei rele, fiindcă ele vorbeau în gând și eu niciodată, dar chipurile, printr-un fenomen bizar, lumea credea (?) că eu scot acele cuvinte. De-a lungul întregii vieți, inclusiv după moartea tatei, mama nu avea niciun motiv real să facă scene de nervi, și aveam și bani la început, dar ea tot nu se liniștea. Unii spun că ea este complet nebună, o marionetă a celor care îmi vor răul. Repet, am încercat de nenumărate ori să vorbesc cu ea orice, ceva bun și frumos, nu să mă plâng ca să iasă scântei, și ea mereu m-a respins. În ultimul timp are obiceiul să își sufle trompeta (nasul) zgomotos în fiecare zi. Ea așa făcea de când eram mică, dar nu întotdeauna, posibil să sufere de sinuzită cronică. Mai are obiceiul vechi de a aspira aerul zgomotos pe nări – așa făcea și când eram copil – și în acele momente se bagă ea sau altceva rău în mine, uneori cu senzații sexuale foarte neplăcute (nu când eram copil) și ei spun că mama mă f_te, dar poate e altcineva, eu nu știu.

În ultimii ani a avut motivul real că eu fumam. În realitate, ea vrea să fumez și să mănânc mult și alimente care îmi fac rău și iese foarte urât dacă eu fumez mai puțin sau mănânc puțin, ca să mă simt și eu mai bine, așa cum e normal și cum mi-au spus și medicii. Mama tot timpul îmi vorbește despre mâncare, uneori obsedant de mult și tot foarte mult despre țigări și mereu îmi dă câte una-două-zece, chiar dacă nu îi cer sau spun că nu vreau. Acum două zile iar mi-a făcut scandal că fumez. Iată ce face: de un timp încoace fumează enorm de mult, dar singură în cameră, cu ușa închisă în dormitor sau în bucătărie. De băut s-a lăsat, fiindcă mai mulți ani după moartea tatei o vedeam mereu beată, ceea ce îi oferea prilejul să facă scandal sub acoperire. Eu am insistat să nu mai bea, fiindcă oricum e om, nu animal și este singurul om din viața mea, nu o am decât pe ea și pe pisică, pisică pe care ea mi-a acaparat-o în ultima vreme și o ține la ea în pat. Ea părea să bea fiindcă îi dădeau mereu vecinii și naiba știe ce otrăvuri îi băgau - și mie au vrut să îmi dea un must amar și am refuzat să îl beau și l-a băut ea zicând că e bun, cum face ea mereu - adică zice invers decât este, orice lucru. Acum bea numai câte o bere ieftină din când în când. Odată am văzut-o vorbind cu Marinică vecinul, care îi zice ei doamna Lucica, cum i se zice soției lui Ovidiu și mama îl imita și pe Marinică în gesturi. Acum vreo doi ani, Lucica i-a dat mamei niște mostre de parfumuri legate de afacerea lor de familie sau așa ceva. A doua zi mostrele erau goale și cineva a intrat peste mine cu ideea că mama a fost proastă și le-a băut, ceea ce m-a speriat, fiindcă ea părea să fie amețită și să se simtă tare rău.

Iar au intrat, ca și ieri, peste mine, cu ideea ”trebuie s-o anihileze complet, spune numai adevărul, dar trebuie omorâtă” Voi continua, mai am puțin de spus despre mama.

Am fost la Ovidiu și Lucica în vizită de Paști anul trecut 2019, împreună cu mama, dar mirosea așa groaznic în casa lor imensă din Pipera, încât eu nu am putut sta. Unii au intrat peste mintea mea cu ideea că pe Ovidiu îl otrăvesc numai de 3 sau 5 ani, nu mai țin minte cifra.

Spuneam că mama se închide în bucătărie sau dormitor și fumează multe țigări repede, una după alta. Scoate mult fum și apoi țipă la mine că eu fumez și că i-e milă de plămînii mei, fiindu-mi de fapt mie milă de ea. Poate nu puteți înțelege. Eu fumez mult din cauza ei, dar de fapt nu fac așa mult fum pe metru cub. Eu stau într-o cameră mai mare decât dormitorul ei sau bucătăria și nu am ușă la cameră, fiindcă mama a vrut așa, inițial era ușă în casă și ea a construit când s-a mutat o gaură ogivală cum aveam pe Moșilor în blocul unu când trăia tata și cum erau ușile ogivale în casa preotului, tatăl lui Ovidiu. Asta îmi amintește și de faptul că în liceu părinții mă băteau și mă chinuiau mult, și nici măcar nu suportau să am ușa închisă la cameră, adică puțină initimitate sau să scap de urgia lor fiindcă eu eram nevinovată și nu le răspundeam agresiv și tăceam, dar ei continuau, fără niciun motiv și fără să îi provoc eu. Ei îmi scoteau ușa din țâțâni. Camera mea aici se prelungește cu un hol mare în fața bucătăriei și apoi cu bucătăria însăși, fiindcă ușa e deschisă când mama nu e acolo și chiar când este, uneori. Holul se prelungește cu alt hol îngust spre baie, și ușa la baie stă și ea deschisă, și pe acest hol e ușa spre dormitor a mamei, care dormitor are ușă ca și al meu, spre holul de la intrarea în casă, două uși închise. Așadar spațiul meu de respirat e mare, chiar și când fumez mai mult și în general aerisesc mereu. Dar ea țipă la mine că e fum și că nu aerisesc. Acum două zile fumasem mai puțin și ea fuma în dormitor parcă sau oricum era închisă acolo cu pisica (cred că fuma) și a venit să urle la mine din nou că e fum exact după ce aerisisem – așa face, neagă tot, am mai spus. Deci din nou s-a substituit mie, fiindcă fumul mare e mereu la ea – apoi a lovit pisica și mie mi-a deschis geamul în spinare cu colțul ascuțit al geamului în mine, dar nu foarte puternic. A explodat brusc, fiindcă ea așa face, și apoi s-a domolit brusc și iar și-a cerut iertare.

Voi continua mâine povestirea de unde rămăsesem.
Spre deosebire de mine, care vorbesc direct, deschis și sincer, dar în general lucruri bune și frumoase, fiindcă o viață avem, mama nu doar că vorbește răul, dar folosește mereu eufemisme astfel încât pe ea nu o auzi să spună nu vreau sau nu cred de exemplu, ci doar ”nu pot să vreau” și ”nu pot să cred”. Asta e.

azi, 6 martie 2020

Ceea ce am uitat ieri să scriu despre mama e că în ultimii ani a început să vorbească sau să bombăne singură în casă. Și eu mai vorbesc singură, nu mai explic acum de ce și cum. Ea a avut în mod firesc ideea construirii holului mic spre baia comună, după ce camera din spate a revenit altei familii, ca să am și eu intrare comună la baie,adică nu prin dormitorul ei, ceea ce a micșorat camera ei, adică cea din față, probabil că știa de la început că voi fi forțată să vin să stau cu ea în Voluntari sau poate din cauză că bunicu a venit la ea vreo două ierni înainte să moară sau poate altceva, adică pentru că așa era normal să fie.

Dimineața are un obicei care mă scoate din sărite – mereu vine să îmi spună ”mai culcă-te” sau culcă-te din nou” etc. cu un ton de voce oribil, ca să îmi strice cheful de dimineață, chiar dacă mă scol la 12 ziua – ea tot mai culcă-te și eu sunt uneori torturată și chinuită cerebral dimineața, poate e ateroscleroză sau chiar otravă sau f_tere uneori, cum spun și cei de pe mintea mea uneori. Și, adesea, mă culc din nou când spune ea așa.

Azi m-a trezit devreme și mă simt bine, nu mă doare capul și nu sunt amețită. Dar, în ultimii ani de conviețuire cu ea, m-a trezit uneori când trebuia să mai dorm, ca să mă chinuiască, fiindcă ea nu închide mereu ușa la bucătărie când eu dorm, deși am rugat-o, și face zgomote la bucătărie care mă trezesc, buimacă de somn. Sau trântește de multe ori ușa la cămară, deși se poate închide normal. Eu nu i-aș fi făcut așa ceva. Sau lipăie groaznic cu papucii, și apoi minte că papucii ei nu fac decât un zgomot normal etc.

Mi-a explicat de mai multe ori că ea nu are sau își pierde energia după-masa și numai dimineața poate să facă diverse treburi. Stă aproape toată ziua uitându-se la filme pe laptop sau uneori doarme cu televizorul aprins, câteodată cu sonor puternic și eu intru la ea în cameră și îl închid ca să pot dormi. În schimb, ea nu suportă să ascult eu muzică noaptea - când ascult fiindcă mi-e rău - și atunci vine la mine și face scenă de nervi sau smulge aparatul din priză sau cere categoric să îl sting, ceea ce e mai normal, dar chiar dacă e încet ca volum sonor.

Un alt obicei al ei, fiindcă am uitat să scriu, este că pune mașina de spălat foarte des și spală prost, cu puțin detergent și pe program lung, deși nu e mereu nevoie să spele, doar pentru a mă chinui cu zgomotul când vreau să mă odihnesc sau nu mi-e bine. Am povestit cum mi-a stricat două serii de chiloți. Când vorbește despre activități ale mele sau ale ei, folosește persoana I plural, ca și cum nu aș avea rațiunea mea.

M-am întors din oraș, am fost la medicul psihiatru să iau medicamentele. Mama mi-a amintit când am intrat, un lucru despre ea pe care nu îl scrisesem. Are de mult obiceiul prost să îmi ia hainele de care am nevoie – uneori, dar nu întotdeauna pentru ea – și apoi spune că nu ea le-a luat și că nu știe cum au apărut, fie să le poarte ea, fie dosite în dulapul ei. Nu ar fi fost nimic rău dacă aveam haine, dar eu am avut chiar mai puține decât ea pe vremea când ea încă lucra la Samexpo, (până la 70 de ani), chiar nu aveam aproape deloc. Acum a găsit un tricou al meu, bluză de vară, cea mai bună și răcoroasă din câte am, respectiv numai 3-4 bune. Tricoul era cam urât, dar era bun, și ea spune că nu ține minte cum a ajuns la ea printre cârpe – și era mototolit și pare deteriorat, poate l-a pus la mașina de spălat, că eu mai spăl la mână chiloții sau ce rufe vreau să nu se strice. Nu de mult mi-a stricat o bluză bună de casă, probabil că i-a întins mânecile. Chiloții trebuie neapărat să îi spăl eu, altfel, inevitabil, îi întinde oribil și nu mai pot fi purtați. Dispariția hainelor mi s-a întâmplat de mai multe ori, dar de aici nu rezultă clar că ea le-a luat sau că le-a luat intenționat. Am povestit și am arătat și poză cu pantalonii mei de casă sau de pijama, care în mod sigur au fost găuriți cu găurele rotunde, mai multe perechi, dar numai la piciorul stâng. Absolut sigur proteza mea actuală și cele vechi nu puteau face astfel de găuri, ba chiar nu atacă materialul textil deloc. Nu știu cine îmi găurea pantalonii în oraș.

A pus mașina de spălat trei zile la rând, acum a patra oară, și zice că mâine pune din nou și că acum ”pot să dorm”. Bineînțeles că nu vreau să dorm, mai ales că vecinul a început reparații zgomotoase de ieri. Ea pune mașina foarte des, cum am povestit, găsește mereu rufe abia purtate pe care le înhață de la mine sau de la ea. Iar au intrat cei care spun că poporul nu poate înțelege adevărul, sau că s-au făcut de râs pentru totdeauna.

Iar au intrat, cu fleacuri - că nu e posibil, în viziunea lor, să fie adevărat absolut tot ce am scris eu despre viața mea, despre tot ce știu de-a lungul vieții, despre mine, fiindcă ”nimeni nu ar fi rezistat la așa ceva”. După modul în care ei vorbesc despre mine, mă tratează sau cred că eu aș fi proastă, deci nu au cum pricepe că omul inteligent, care absolut sigur e întotdeauna un om bun, rezistă mai mult la tortură. Bineînțeles nimeni nu trebuie să fie torturat. Niciodată.
Vorba lui Păunescu - ”Niciodată, niciodată, să nu uităm de cei mai triști ca noi.”

Mă voi apuca să continui și să termin acea povestire, singura mea importantă datorie în viață. Ei spun că eu nu am cum să ghicesc ce minciuni au scornit oamenii despre mine. Ei spun că poporul se simte deconspirat și trădat, deși nimeni nu i-a trădat sau deconspirat. Mai spun că ei nu vor să mă omoare pentru rațiuni sau minciuni politice, sau pentru secrete despre crime ale lor pe care eu le-aș cunoaște chipurile deși nu le cunosc, ci vor să mor doar fiindcă mi-au făcut mie răul și nu vor să recunoască adevărul acesta simplu și individual și iertarea mea nu îi impresionează și nu o înțeleg.

”pe lângă toate nenorocirile asupra ta, Cristina, unii oameni chiar cred că tu ești nebună și/sau rea.” Ei zic că oamenii care cred că eu sunt rea sunt cei mai buni dintre toți, fiindcă ei cred că e justificat să mă omoare. Eu nu sunt de acord cu această idee - proștii de genul acesta sunt răi, nu buni, fiindcă sunt clar instrumentele celor răi. Mai mult încă, nimeni nu trebuie omorât și torturat și ideea lor e abjectă. ”Tu au fost la fel de când ai fost copil, dar ei cred că tu ai devenit așa fiindcă te-au f_t și că viața lor va fi mai bună fără tine.” Știu, ăștia sunt din aceeași categorie cu ei care spun că sunt Dumnezeu și că vor să dovedească că lumea se poate fără dumnezeu sau că visul oamenilor e acesta și îi duce spre mai bine. Nu au nicio dovadă sau motiv, chiar dacă e adevărat, cum spun unii, că ”eu” (om bun și curat și nenorocit și deștept, atât se poate afirma și dovedi), am fost mereu omorâtă de-a lungul istoriei. La bisericile din Voluntari e inscripția ”Nihil sine Deo” ca o deviză, dar poate fi interpretată și drept faptul că aceste lucruri în piatră și oameni răi - unii - sunt doar nimicuri fără niciun dumnezeu, adică fără sens, lumină, virtute.

De bine ce am spus cele de mai sus că a intrat un alt nebun de luna martie - că vine primăvara - cu ideea că ei m-au torturat ca să aleagă din societate elementele mai puternice și să le strivească pe cele mai slabe, legate de trupul și spiritul meu. (un fel de fasciști).

E o idee total greșită, la fel cu idea celor care, ca și dvs., cei de pe facebook, m-au izolat ca să fiu omorâtă, cu ideea că eu aș fi fost o sursă de gînduri negre sau negative, când de fapt e invers, mă omorâți degeaba.