22 martie 2020

Azi, 22 martie 2020
Aseară m-au torturat sexual monstruos - adică fără senzații de pătrundere sexuală sau senzații de plăcere sexuală, dar timp îndelungat cu ciupire și excitare a sexului de intensitate mică, adică exact genul acela de tortură prin care ei intră cumva peste mine cu scopul ca ulterior să mă masacreze cerebral. Azi noapte m-au chinuit imens cu durere de cap și strivire cerebrală tot timpul și m-am trezut pe la 11 dimineața și am mai simțit încă vreo două ore amețeală puternică și durere. Nu știu dacă sunt adevărate știrile de azi despre cutremure, dar am povestit de mult că aveau legătură cu mine (acum nu îmi amintesc vreun exemplu - dar au fost legături clare când a fost cutremurul acela în zona Fiji) și se întâmplau cutremure în general când eram torturată oribil.

Mă gândeam că voi reuși azi să mă apuc de subcapitolul despre abuzuri medicale asupra mea, dar din păcate m-au chinuit prea tare ieri și nu mai pot.
Voi nota aici numai câteva lucruri neplăcute sau plăcute din ziua de azi.

Ei spun că este imposibil să îmi lase viața, fiindcă, după toate minciunile lor despre mine, ar râde întreaga lume de ei dacă m-ar accepta.
Păcat, nu au înțeles nimic.
Ei spun din nou că aceia care mi-au făcut răul sunt oameni de bază și importanți, nu sunt un căcat ca mine și că trebuie să mă omoare, fiindcă, dacă m-ar accepta, ei ar pierde acei oameni de valoare, cum eu nu sunt, fiindcă lumea nu i-ar mai accepta și pe aceia dacă aș fi acceptată eu și implicit ei ar recunoaște că eu am avut dreptate și ei au mințit mereu. Deci, după cum vedeți, ei iar spun aberații de acest gen ca să dea proștilor impresia că eu sunt inferioară și creez eu aceste idei infame și josnice, datorită unee frustrări firești de om niciodată acceptat și mereu nedreptățit. Nici măcar asta nu e adevărat și, datorită unei superiorități reale și unei frumuseți de spirit reale, eu nu m-am simțit ofensată de aceste idei ale unor oameni josnici și proști. Ei nu aveau de unde cunoaște valoarea mea ca om sau ca intelectual și gândeau identic și acum 15 ani și poate și înainte, când eu nu le percepeam gândurile. E adevărat că eram femeie, dar am fost perfecțiunea cu adevărat și un om bun și inteligent și nu trebuiau să mă omoare, cum zic ei, pentru reputația unor bărbați.

Ei mereu au aruncat calomnia asupra mea.
Deși nimeni nu te cunoaște și ai fost un om extrem de inteligent, toată lumea crede că ești proastă.

Mă gândeam azi la frumoasa și înțeleapta alcătuire a trupului omenesc. Oamenii sunt miracole vii. Trupul sau corpul este de asemenea o bucurie, nu doar spiritul și eu am trăit adesea, nu doar azi, încântare și fericire de a constata realitatea, care e mereu logică, bună și frumoasă. Cât de frumoase sunt posturile și mișcarea trupurilor umane! Nu doar disciplinele sportive pun în valoare această frumusețe a omului, ci și artele - pictura, coregrafia, sculptura și altele. În fine, mereu am fost la fel, pură fericire de a fi, dar cu toate acestea mult mai mult intelect bun și normal decât pare lumea de pe facebook să creadă despre mine și lumea rea în general, cei care m-au torturat și chinuit pe stradă sau în casă. Am avut și o carte de antropologie artistică, dar ceea ce simt și gândesc eu e personal.

Acum m-au tot ciupit de buricul degetului și de coapsă, ca să intre sexual ca ieri peste mine.

iar au intrat canaliile care inventează ”ȘI nu pot s-o facă să tacă?”, păcălindu-i pe proști că eu vorbesc sau scriu adevărul pentru a le dăuna altora, când în realitate vorbitul sau scrisul meu nu a dăunat nimănui, ei toți au libertatea și ei sunt cei responsabili de bine sau rău.
M-au torturat și otrăvit monstruos cu scopul de a mă forța să spun adevărul tot pe blogul meu și totodată cu scopul să nu mă lase să termin povestirea mai repede fiindcă nu aș fi mai scris nimic, pentru ca ei să poată să îi mintă pe oameni cât mai mult timp că se întâmplă ceva rău sau că sunt nebună fiindcă vorbesc, eu fiind un om tăcut și foarte liniștit de felul meu.
Sunt unii așa proști încât credeau că eu ”pozez în victimă”, deși adevărul era clar și eram cu adevărat un om bun și inteligent deci nu puteam să fac așa ceva.
ei spun din nou că eu am avut mereu reacții normale (și adaptative) în fața situațiilor stresante și chiar a otrăvii, reacții care ar fi fost la fel pentru oricare om normal și nevinovat, dar oamenilor li s-au spus minciuni că eu am greșit multe fleacuri și mă considerau anormală în reacții, fiindcă credeau minciuni despre trecutul meu.

mai demult, fiindcă au mai fost căderi mari de temperatură, ideea a fost că ei făceau frigul prin torturarea oribilă la creierului meu și că acum e din aceeași cauză și ei vor să mă omoare, să meargă până la capăt, din același motiv invocat adesea, că ei trebuie, adică vor, să mușamalizeze tot adevărul despre mine

Că e imposibil să mă accepte, fiindcă mi-au făcut prea mult rău etc.???!!

desigur, fleacul pe care îl voi nota în rândurile următoare vi se va părea un semn de slăbiciune și ceva superfluu, fiindcă oricum aceste lucruri, ce sună ca un panegiric despre mine, sunt evident adevărul și se subînțeleg și proștii și poate și dvs. nu ați putea să înțelegeți de ce eu mă înjosesc la nivelul unor creaturi corupte moral și cognitiv cu scopul de a explicita și face clar un adevăr așa simplu, valabil pentru orice om inteligent. Eu totuși sper că unii dintre dvs. mă vor înțelege, oricum voi termina povestirea, nu aceste adausuri, și apoi nu va mai fi nimic de scris.

Una dintre mizeriile vieții mele a fost faptul că unii au psihologizat viața mea, mințind fățiș datorită circumstanței că eram complet singură. Este vorba desre invențiile diabolice ale unor oameni răi, nu psihologi, care au debitat inclusiv în acte, minciuni dăunătoare despre mine. Era vorba despre superioritatea mea reală în situațiile în care am fost pusă și modul în care am reacționat volitiv, intelectiv, emoțional, comportamental în general.

Fiind astfel, am avut următoarele caracteristici: detașare de ceea ce era rău și vulgar și minciună, inclusiv în vorbele aruncate de ei peste gândurile mele, superioritate reală, o oarecare nepăsare, dar nu ca o fugă de realitate ci constructivă și numai de bine, disponibilitate cu gândul curat față de noi experiențe și învățare de noi comportamente, capacitate de creație și iertare curată a celor răi, tăcere, calm, luciditate, răbdare, speranță bună și lăudabilă, altruism și centrare pe realitate, nu pe trecut sau visări, lipsa ruminațiilor, justificată de înțelegerea în întregime a propriei vieți și a lumii, adică atâta cât puteam ajunge să înțeleg, destul de mult, umor, ajutor față de alții la nevoie, pace și armonie sulfetească, reverență în fața binelui, dreptății și frumosului, lipsa oricărei uri sau dorinți de răzbunare. Toate acestea și încă și altele sunt exact adevărul.

Cu toate acestea, psihologi, dar de fapt doar oameni răi, mi-au spurcat viața cu minciună și m-au batjocorit, în ciuda lipsei mele de îngâmfare, și ea reală, adesea cu ideea de a mă trata drept om foarte prost și nebun și rău. La fel am pățit pe mail zilele trecute, din partea unuia care susține că e unul dintre colegii mei de la Cluj, dar mă face cu ou și oțet, după tot ce a fost, exact la fel cum au făcut alții înaintea lui. M-am aplecat din nou la nivelul sau felul vieții lui de ticălos și i-am dat două răspunsuri curate, adevărate, deși adevărul era probabil clar pentru el de la început. Cu toate acestea, ei nu pot vedea lumina pură și binele vieții mele și tot proastă cred ei că sunt eu.

Iată ca exemplu mizeria schimbului de mail-uri al meu acum două zile cu cineva care afirmă că e absolvent de psihologie:

Servus Monica!

Recunosc ca am dat peste blogul tau în mod cu totul întâmplător şi am rămas profund impresionat de conţinutul acestuia. În primul rând, am aflat cu această ocazie că de fapt nu eşti nicidecum Monica, ci Cristina, însă aşa ai preferat tu în urmă cu 30 de ani să te prezinţi colegilor tăi de la facultatea de psihologie din Cluj-Napoca. Da, eu sunt unul in cei 60 de colegi de facultate şi care preferă să nu-şi dea numele pentru a te concentra mai bine pe conţinutul scrisorii şi nu pe autorul acesteia.

Mi-am dat seama că în toată această perioadă (sau mai exact, începând cu vârsta de 13 ani) ai fost un om extrem de nefericit, care în permanenţă ţi-ai pus întrebarea: „De ce mi se întâmplă totul mie aceste lucruri urâte, deşi eu sunt un om bun şi nevinovat?” Mi-am adus aminte cu această ocazie de personajul principal al romanului „Contele de Monte Cristo” Edmond Dantes, care atunci când a apărut în faţa directorului închisorii din Chateau d’If, a exclamat: „Sunt nevinovat!!!”, la care directorul i-a raspuns cu un calm diabolic: „Da, ştiu, ai perfectă dreptate. De nu erai nevinovat, nu ajungeai în acest loc”. Nu ştiu în ce măsură ai citit acest roman sau ai văzut vreo ecranizare a acestuia, însă situaţia ta practic este identică cu cea a lui Edmond Dantes. Ceea ce nu ai realizat până în prezent este faptul că ORICE OM de pe această planetă la anumite intervale de timp este TESTAT de undeva de sus, de către Cel pe care omul îl numeşte „Dumnezeu”. Şi pentru că m-am apucat să-ţi scriu acest mesaj, îţi voi indica locurile în care ai fost testată şi ai picat examenul, din păcate.

Pentru prima dată ai fost testată la vârsta de 13 ani, atunci când te-ai mutat cu părinţii tăi (iar până atunci ai fost crescută de bunici). Deşi pentru tine această schimbare a fost asemenea „trecerii din rai în iad”, tu nu ai întreprins NIMIC pentru a schimba situaţia deosebit de neplăcută care te-a copleşit. Nu ştiu în ce măsură cunoşti un citat celebru din nu ştiu ce autor (ce sa-i faci, memoria îmi joacă feste!): „Tot ce trebuie să facă OAMENII BUNI în această lume ca răul să învingă, este SĂ NU FACĂ ABSOLUT NIMIC”. Tu te încadrezi perfect în această categorie.

A doua mare greşeală pe care ai făcut-o a fost atunci când ai declina oferta naşilor tăi de a te înfia (dar cred că eşti pe deplin conştientă de această imensă greşeală din viaţa ta!). Şi de această dată nu ai făcut ABSOLUT NIMIC pentru a-ţi schimba soarta.

A treia oară când „cerul” te-a testat a fost la vârsta de 17 ani atunci când în viaţa ta a apărut Leon Zăgrean. Ai căzut cu „brio” examenul şi ştii la ce mă refer, că doar ai descris pe blog cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat în această perioadă. Dar partea cea mai proastă a „căderii testului” abea acum începe! În loc ca să te ierţi pe tine însăţi şi să întreprinzi acţiuni hotărâte în direcţia schimbării destinului, ai început să te lamentezi în inima ta în fel şi chip, considerându-te victimă din toate punctele de vedere. Consider că exact aici ai săvârşit MAREA GREŞEALĂ a vieţii tale.

În fine, ultimul test pe care l-ai picat a fost atunci când te-ai transferat de la Cluj la Bucureşti în vara anului 1991. De vreme ce atmosfera din căminul părintesc era pentru tine de nesuportat, chiar nu înţeleg de ce nu ai rămas la Cluj, chiar în condiţiile în care singurul tău venit ar fi fost bursa studenţească! Apoi, ai fi putut să-ţi mai găseşti ceva de lucru în limita bunului simţ chiar şi în acea perioadă grea. Îţi amintesc că două dintre colegele noastre au găsit astfel de servicii necalificate şi prost plătite în acea perioadă, iar în prezent ambele se bucură de titlul de „profesor doctor”, fiind coordonatoare ştiinţifice de doctorat la o anume universitate din afara României.

Tu ai scris următoarele: „Eu am fost totuşi un om perfect, nu am minţit niciodată, am fost mereu calmă”. Hai să-ţi demonstrez că nu e deloc aşa. Spune-mi te rog, de ce te-ai prezentat colegilor de la Cluj ca Monica, deşi toată lumea în Bucureşti îţi spunea Cristina? Chiar nu vezi că ai minţit în această situaţie? De ce a trebuit s-o faci? Apoi, dacă eşti un om perfect, de ce ai căzut examenele la care te-a supus viaţa de fiecare dată? Eşti asemenea unui elev de liceu care a luat timp de 4 ani „10” pe linie la toate materiile, însă care a luat numai note de „4” în sesiunea de bacalaureat şi care nicidecum nu poate să înţeleagă de ce nu şi-a luat bacul de vreme ce media generală pe toţi anii de studiu a fost „10”?

Îmi pare foarte rău că ai ajuns în situaţia de a avea un venit lunar de numai 1200 de lei, din care evident că te descurci cu foarte mare greutate, dar încearcă să înţelegi că tot ce se întâmplă în această lume are o cauză şi un efect. Şi eu am trecut prin clipe deosebit de grele, în care mi-am dorit moartea, dar le-am aruncat de foarte multă vreme în „marea uitării” pentru că mi-am dat seama că eu însumi am fost responsabil pentru „halul în care am ajuns”.

Îşi doresc şi ţie să „arunci în marea uitării” toate gândurile negative pe care le-ai acumulat începând cu vârsta de 13 ani şi până în prezent, să analizezi cu smerenie viaţa ta ca apoi să-ţi asumi întreaga responsabilitate pentru tot ce ti s-a întâmplat în viaţă.

Fii binecuvântată!

Cu respect – unul din cei 60 de colegi pe care i-ai avut la Cluj în urmă cu 30 de ani

Mulțumesc mult pentru răspuns, dar dvs. plusați și insinuați numai lucruri care nu au fost așa. Ceea ce am scris pe blogul meu e altceva.

Deși nu are niciun rost, și amândoi știm că dvs. mințiți în această depeșă flamboaiantă, deși este acest lucru evident după tonul pe care îl adoptați și pe care nu îl mai analizez, deși este în afara unei atitudini mature și a felului meu de a fi să vă răspund cu explicații și vă puteți imagina că alții ca dvs. mi-au scris și au mințit absolut identic, adică pe limba proștilor, vă voi da răspunsul detailat și explicit pentru mizeria aberantă pe care mi-o trimiteți. Îmi spuneți să fiu binecuvântată și în același timp mă blestemați. Vă dați seama desigur că eu nu am făcut nici cel mai mic rău și nu am răspuns urât nimănui și nu am vorbit aberații de genul acesta cu niciun om toată viața.

* insinuați că am fost un om extrem de nefericit de la 13 ani și asta e doar interpretarea dvs. și e fals. * insinuați, fără vreo dovadă, că aș fi fost idioată să mă întreb de la 13 ani cum se întreabă idioții nefericiți și nenorociți ”de ce eu?” și acest lucru mi s-a întâmplat numai la 13-14 ani.
* insinuați că nu am trecut TESTELE celui de sus sau destinului, când în realitate le-am trecut mereu cu brio - ce dovadă aveți că nu e așa?
*insinuați că am greșit la 13 ani când am fost adusă în oraș la părinții mei nebuni, adică spuneți că nu am acționat, când de fapt nu aveam ce face - și atunci m-am refugiat în citit individual și învățat pentru școală
* extindeți că nu am fost un om de acțiune, când în realitate eram prea inteligentă ca să fiu o fire contemplativă sau visătoare și, dacă ați citi cu atenție, ați vedea că mereu am fost ”omul care tace și face”
* nu am înțeles oferta nașilor mei de a mă înfia, crezând că e o glumă și că nu se poate, fiind eu probabil copilul părinților mei - în acel moment nici nu realizasem că tata, în mod sigur, nu era părintele meu, având trăsături fizice complet diferite, pot arăta multe poze unde se vede diferența dintre noi
* Zăgrean Leon nu mi-a făcut niciun TEST și nu am fost proastă să cred așa ceva, a fost un seducător josnic, lipsit de onoare, după cum îi era renumele, dar eu am crezut în mod firesc că gura lumii minte - atunci am avut greșeală de generalizare. Ulterior, fiind el singura mea iluzie de iubire o viață întreagă, a fost ceva normal conform vârstei și nicio greșeală.
* când m-am transferat la București - lucru pe care îl regret, e adevărat, eram deja respinsă mult de mulți acolo la Cluj și nu înțelegeam mai nimic - dacă citiți cu atenție veți vedea ce am pățit, crescendo - și în cămin, și în oraș, și legat de țiganii orașului care îmi puneau păduchi sau așa spuneau și apoi aveam păduchi etc. Am revenit la București fiindcă nu mai puteam fizic acolo, din cauza unor senzații de excitare sexuală permanentă, nu posesie sexuală, ci excitare continuă, zi și noapte, cum nu mi se întâmplase la București. Desigur - e mai bine așa ceva decât chinul psihiatric, dar, pe moment, atunci, am fost prea tânără să înțeleg, poate a fost singura mea greșeală, din tot ceea ce spuneți dvs. A nu înțelege ceva în tinerețe e un lucru normal și nu poate fi blamat.
* faptul că m-am prezentat drept Monica e un fleac, nu a fost nicio greșeală și nicio cădere
*folosiți sintagma ”căderea testului”, ca și cum eu aș fi paranoică și vanitoasă și aș gândi în asemenea termeni; chiar și la sfârșitul scrisorii insinuați că sunt proastă și că nu mi-am analizat viața cu ”smerenie”, deși mereu am fost om lucid, conștientă ca orice intelectual deștept că nu sunt singurul om perfect și cunoscând locul meu real în lume
* îmi pare rău că v-ați dorit moartea și mai ales din motive egoiste, după câte spuneți; nu știu de unde ați scos ideea ”halul în care am ajuns”, dar nu se aplică mie ca personalitate și nici vieții mele actuale
* în sfârșit, insinuați că eu nu îmi asum responsabilitatea, când evident am fost victimă reală legată de brațe și picioare și în izolare forțată și insinuați că eu sunt obsedată de trecut și că nu uit, adică doriți moartea mea cerebrală sau disfuncție cerebrală, inventând că mă obsedează ce e rău, când, în realitate, am fost mereu un om pozitiv, cu detașare curată de trecut, fiindcă l-am înțeles complet, mereu capabilă de acțiune cu gând bun și frumos, în plan concret, fizic sau intelectual

Vă invit să citiți blogul meu din nou și să priviți obiectiv minciunile pe care le-ați scris mai sus, genul de minciuni pentru nebuni care mi-au fost servite de sute de ori, și să analizați totul cu smerenie, fiindcă smerenia adevărată exact asta înseamnă în cărți - smerenia față de oameni puri și nenorociți, săraci și loviți fiind nevinovați. Numai faptul că am fost, prin natura mea, o femeie inteligentă pare să vă deranjeze și îmi vorbiți ca unei proaste. Gândiți-vă că poate nu e delir sau boală hepatică ceea ce am povestit, ci otravă adevărată, de multe feluri, care îmi este administrată periodic de vreo 20 de ani cel mult din cei 36 aproape de chinuri.

Eu sunt cea care vă dorește binecuvântare și lumină, așa precum înfloresc copacii firavi și delicați, câteva floricele semitransparente, ca un suspin, cel dintâi și cel din urmă...
Cu drag și tristețe,
Cristina-Monica Moldoveanu
P.S. Cum ați făcut rost de această adresă de mail a mea? Știam că pe blogul meu am dat alta, pe care v-o trimit acum:

Crismonimold1971@gmail.com

Dragă Cristina,

Am rămas cu gura căscată ca la dentist când am citit răspunsul tău la mesajul meu. Te rog să mă crezi, nici măcar o clipă nu te-am crezut proastă atunci când ţi-am înşirat gândurile mele în acel mesaj. Oricum, consider că a fi prost nu reprezintă nicidecum un defect, cel puţin eu nu mă supăr atunci când se găseşte cineva să mă eticheteze drept prost. Din câte îmi aduc aminte, ai terminat anul I de facutate fie cu media 10, fie cu peste 9,90. Evident, nu ai cum să fii încadrată în categoria „proastă”. Dar în schimb, te pot încadra în categoria „agresivă”, chiar dacă în blogul tău afirmi de nenumărate ori că eşti un om bun şi nevinovat. Ca să spun că cuvintele tale mi-au provocat stupoare, inseamnă să nu spun nimic... Îmi dau seama că facem parte din două lumi diferite, chiar din două universuri diferite...

A fost pentru prima dată în viaţa mea când am constatat că cuvintele mele au fost interpretate TOTAL DISTORSIONAT! Pentru mine a fost o surpriză imensă să constat acest lucru...

Cred că acesta a fost ultimul meu mesaj pentru tine, de acum încolo nu am nici o intenţie de a te deranja în vreun fel. Îţi doresc tot ce poate fi mai bun în această lume, cu încredinţarea că gândurile mele în dreptul tău nu vor fi niciodată negative.

Îţi doresc să ai pace în suflet (ceea ce doresc oricărui om din această lume).

Adio!

Îți scriu și eu ultimul mesaj de clarificare. Regret dacă ți se pare că am interpretat greșit. Eu am avut medie mică a notelor la Cluj, fiind singurul an din facultate când am avut astfel de note. Nu puteam învăța deloc din cauza chinului sexual, acesta fiind unul dintre motivele întoarcerii mele la București. Aici în București am avut rezultate bune și în anul doi, înainte de internarea psihiatrică, fiindcă am fost lăsată să învăț, aici neexistând chinul sau tulburarea sexuală de la Cluj. După ce mi-am revenit din medicamente am avut 10 pe linie sau aproape, în anii 4 și 5, cu brusă de merit. Îmi pare rău că, fără să comunici cu mine (comunicarea în scris e un fel de monolog), fără să știi nimic despre mine, mă percepi drept agresivă. Cu puțin înainte de psihiatrie am primit laude din partea profesorului de psihologie socială și începusem să citesc Hegel, fiindcă făceam un frumos curs de filozofie cu profesorul Mircea Flonta. Filozofia a fost de fapt pasiunea mea și filozofii și discipolii lor nu au fost agresivi niciodată.
Pace în suflet am avut mereu.
Am găsit pe internet că profesorul Horia Pitariu a murit în 2010, de Bunăvestire. Regret această pierdere mult, am ținut mult la oamenii buni și capabili de la Cluj și în particular la dumnealui. Acum din nou sunt lovită legat de un fel de tumoră sau altă modificare a anusului meu, medicii iar ”mi-au tras clapa”, cum zic proștii, pe care nici eu nu îi disprețuiesc.
Te rog să încerci să îți revizuiești atitudinea și să vezi binele din viață și lume. Nu mă cunoști, nu te cunosc, nu ai de unde ști lucruri monstruoase despre mine, trezește-te la realitate - nu doar că nu mă cunoști, dar nimeni nu mă cunoaște, am fost singură de tot din 1984, poate ușor mai puțin singură la Cluj, deci ai șanse mai puține să mă cunoști, încearcă să înțelegi și nu mai interpreta greșit adevărul curat și bun de pe blogul meu.
Numai bine,
Cristina-Monica Moldoveanu

Aproape tot ce mi-a scris acest pe mail om e minciună sau calomnie sau aberații - de pildă mai insinuează că eu știu ceva despre două colege, despre care nu am habar.

Eu am fost un om tăcut și calm mereu, dar mama a avut aproape logoree uneori. Periodic, ea dă sau primește mai multe telefoane pe zi - mai ales când sunt eu lovită mai tare cerebral și vorbește ore în șir cu fiecare. În celelalte zile nu vorbește deloc. Și acum, după mai multe ore azi, ea tot mă toacă cu vorbe încontinuu.

Azi am aflat că a murit antropologul Vintilă Mihăilescu, singurul profesor de la psihologie pe care l-am vizitat acasă, cum am povestit deja.

iar au intrat nebuni cu ideea degenerată că i-au păcălit pe proști că e război și de fapt e doar tentativa unor porci de a mă omorî. O altă idee e că oamenii mă urăsc numai din cauză că mi-au făcut răul, fără vreo legătură cu viața mea personală. Iar au intrat nebunii cu ideea ”nu pot să îi șteargă memoria” tot fiindcă au fost păcăliți, de fapt absolut sigur nimeni nu trebuie și nu trebuia să îmi șteargă memoria.

Cu mine cunoștințele sau rudele mamei nu vor să vorbească și nu am pe nimeni altcineva și de aceea mama vine mereu la mine cu ideea - cutare îți transmite sănătate etc., ami ales atunci când sunt lovită, inclusiv de ea.

Acum iar - ”porcul nu crapă” cu ideea că lumea crede că eu aș fi porc sau că vor să mă facă nebună, să dușmănesc și să vreau crăparea cuiva, când asta e total imposibil. Amețeala și durerea de cap continuă și cineva continuă să mă piște de coapsa dreaptă și de degetul arătător la mîna dreaptă. Sete oribilă în cntinuare.

Iar au început să peroreze - ”ea a fost într-adevăr perfecțiunea, dar nu poate fi acceptată din cauza minciunilor celorlalți (?) despre ea. Punct !”

”a nu accepta înseamnă în mod explicit a omorî”

Dar de ce torturează și lovesc ei încontinuu numai ceea ce e bun? Aș fi putut avea o oarecare creație intelectuală și în izolare și ar fi ieșit binele și lumina la iveală în mod sigur și dacă ei nu ar fi văzut aceasta nici atunci, atunci tot ar fi fost bine, fiindcă oricum aș fi apucat să fac ceva bun sau frumos. Abia acum am mai îmbătrânit și nu mi-au chinuit creierul rău decât de vreo 4-5 ani, înainte a fost altceva. Eu nu am avut niciodată dorința absurdă să fiu faimoasă sau recunoscută ca valoare. Nu aveau de ce să vrea să îmi distrugă creierul, cum zic ei mereu.

Ei spun că proștii au înțeles doar povestea cu martirul politic, dar nu au înțeles realitatea despre mine și nici faptul că nu am nicio legătură cu politica.

”Îți dai seama ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar înțelege adevărul?”
Absolut nimic rău. Probabil că această persoană care se sperie de adevăr nu a înțeles adevărul curat și bun pe de-a-ntregul.

mai demult unii intrau peste mintea mea cu ideea că el/ea s-a îngrozit când au înțeles că oamenii urăsc și lovesc binele, adică pe mine, în loc să fie dezgustați de ceea ce e rău.

Ei spun că absolut întotdeauna e la fel și oamenii nu înțeleg adevărul curat și bun nici măcar la sfârșit, când te omoară (pe mine) . Ei adaugă că oamenii nu vor înțelege niciodată, absolut sigur.
Eu nu am avut pretenția sau credința că îi pot face să vadă adevărul, dar totuși, dacă voi termina povestirea, poate vor fi unii care să mă accepte, cât de puțin și să nu mai fiu otrăvită măcar.

I-au păcălit pe absolut toți proștii că ești nebună, iar ceilalți normal că au înțeles totul, dar nu le pasă deloc de faptul că ești omorâtă.

??? cum i-au păcălit, că eu nu am fost persoană publică sau politician?
ideea e că proștii sunt pur și simplu proști
și mie îmi pare rău că nu îi pasă nimănui că sunt omorâtă
am fost totuși un om perfect și bun și inteligent, eu nu am vină că unii mă tratează drept proastă pe internet, deși nu au nicio relație cu mine; dacă mă cunoșteau nu erau așa
unii cred că eu am fost izolată din 84 cu scopul de a deveni nebună și tot din același motiv sunt otrăvită și torturată - nu e adevărat, intenția lor a fost de la început să mă omoare, dar ar și ați putea să vă răzgândiți