28 mai 2011

28 mai 2011

De atâtea ori m-am lovit de opacitatea intelectuală, reaua-voinţă a altora, greşelile altora, neînţelegerea sau lipsa comunicării cu alţii.
Azi din nou. Din diferite motive de politică şi organizare a comerţului en detail la supermarketuri poţi să plăteşti ce ai cumpărat cu bonuri de masă, dar cu condiţia să completezi cu bani din portofel. Evident nu e posibil să schimbi în bani bonurile, să primeşti rest dacă oferi în bonuri contravaloare peste ceea ce ai cumpărat. Poate că e bine aşa, din motive pe care nu le enumăr, doar le bănuiesc. Sau poate nu.
Rămasă fără bani, am primit cadou de la mama 5 bonuri de masă (tichete restaurant, în valoare de 9 lei fiecare). Nu puteam îndrăzni să îi cer şi 5-6 lei în plus.
Am plecat azi la supermarket, puţin îngrijorată de gândul dacă voi reuşi sau nu să mă înscriu fix în suma ce înseamnă valoarea a trei bonuri, plus eventual o diferenţă de câţiva bani pe care o puteam plăti.
M-am gândit să îmi cumpăr ţigări (două pachete) şi până la restul de 27 lei (9x3=27) să îmi cumpăr câteva plicuri de cafea solubilă. Ştiu, mă puteţi acuza că am dorit obiecte de lux şi totodată nocive, cum ar fi ţigările sau cafeaua, în timp ce eu nu am şi nu am avut niciodată bani. Dar nu voi explica acest lucru – parţial cei care m-ar acuza au dreptate. Era clar că restul ce trebuia să îl umplu era de 4 lei, fiindcă un pachet de ţigări costă 11,5 lei – am preferat această sumă celei de 10,9 lei pentru calcule mai simple. Deci 11,5x2=23 lei. Iar 27-23=4 lei.
M-am învârtit printre rafturile cu cafea şi am găsit pliculeţe cu preţul 0,96 lei – m-am gândit să iau două, deci rămânea un rest de 0,8 bani până la doi lei. Erau acolo şi plicuri cu preţul de 1,04 lei care puteau completa perfect ce îmi lipsea. Din păcate am greşit şi am luat un singur plic de 1,04 lei, deci m-am înşelat cu aproximativ un leu. Ajunsă la casă am oferit trei bonuri. Casiera mi-a oprit de fapt două şi rămăsese un rest de plătit de 6,84 lei. Nu am înţeles ce gândea fiindcă păstrase toate cele trei bonuri ale mele, nu mi-a spus că doar două intră în casă, le reţinuse pe toate trei. Eu rămăsesem cu impresia că adusesem cafea în valoare de 4 lei. Oricum era absurd fiindcă eu greşisem cu aproximativ un leu şi conform calculelor ei ar fi trebuit să completez cu marfă de doi lei şi 16 bani pentru a intra în casă cele trei bonuri ale mele. Totodată mi-a spus că acel plic de cafea care la raft valora 1,04 lei era la casă 0,86 lei şi că aşa se schimbă preţurile!
Să mai fac un calcul: dacă a greşit ea şi a tastat doar o dată preţul de 0,96 lei – atunci ar fi fost: 0,96 lei la care se adaugă 0,86 şi rezultă un toal de 1,84 lei. Cu alte cuvinte ar fi mai trebuit să aduc la casă marfă în valoare de 2,16 lei pentru a completa restul acela de patru lei până la 27 de lei. Ori conform a ceea ce arăta casa – respectiv 6,84 lei de plătit peste două bonuri, pentru a fi trei înseamnă că trebuia să adaug marfă de exact 2,16 lei până la valoarea celui de-a treilea bon de 9 lei.
Totul părea aiurea – de ce preţul de 1,04 de la raft devenise 0,86 la casă? Aşa mi-a spus... Am verificat şi a doua oară – era la raft 1,04! De ce îmi oprise trei bonuri şi nu mi-a spus că produsele se înscriu doar în două bonuri? De ce apoi îmi oferea mesaje contradictorii – ca şi cum trebuie să mai cumpăr de o anumită sumă care nu era corectă – parcă chiar a zis 6,84 la un moment dat, nu ţin minte precis, oricum sumele pe care le cerea erau greşite precis. De ce din moment ce clar greşisem doar cu aproximativ un leu (luasem trei plicuri în valoare de aproximativ un leu) ieşea ca şi cum greşisem cu doi lei?
M-am întors în magazin, am cumpărat un produs de 4,11 lei, am renunţat la cafea (nu mă deranjează acest lucru) şi am plătit 11 bani în plus, deşi vânzătoarea îmi cerea 10. La un moment dat, în timpul discuţiei în contradictoriu, casiera privea zâmbind spre audienţă, ca şi cum o amuza puţin greşeala mea. Eu am făcut o greşeală, dar magazinul trei, menţionate mai sus. (mi-a luat trei bonuri, a tastat preţul unui produs doar o dată, au schimbat preţul produsului la casă dar nu şi la raft). Mi-am cerut scuze pentru deranj şi am plecat din magazin. Oare au acceptat scuzele mele inutile, presupunând că eu le-am adus vreun necaz?
Astfel de lucuri se întâmplă adesea, mie mi s-au mai întâmplat, chiar când nu am greşit. Ceea ce mă deranjează încă şi mai mult, din perspectiva mea de om sărac, este faptul că aceste bonuri de masă sunt strânse într-un cotor de care se despart printr-o linie perforată în hârtie. Obligaţia clientului e de a rupe absolut perfect acele bonuri şi uneori e dificil, depinde de modul de realizare a acelei linii punctate – trebuie rupte nici prea tare, nici prea slab, nici prea iute, nici prea încet. O adevărată probă psihomotorie, dar uneori efectiv nu se rup bine, nu poţi ghici exact ce forţă sau viteză să aplici. Magazinul nu le primeşte dacă nu sunt rupte la linie, chiar dacă elementele de siguranţă sunt vizibile pe bon. Nu ştiu sigur dacă acest sistem pe care l-au gândit alţii este bun, oricum eu nu am experienţă sau cunoştinţe de comerţ să pot judeca corect.
Ceea ce am constatat în ansamblu din aceste probleme legate de bonuri şi casieri e că mereu tot omul nevoiaş suferă ca şi pe alte planuri ale vieţii. Şi nimeni nu îţi dă de pomană chiar dacă cerşeşti fiindcă nu ai avut cum să găseşti serviciu.
În definitiv putea fi mai rău – deocamdată aceste tichete sunt transmisibile, dar cine ştie ce va mai urma? Poate vor verifica şi cărţile de identitate atunci când stai la coadă la casă...

Cristina-Monica Moldoveanu, 28 mai 2011