Agresivitate şi viol

Agresivitate şi viol (un mic referat din facultate, prelucrat de mine în 2011, fără valoare)

Există mai multe definiţii posibile ale actelor de agresiune, voi alege una dintre cele citite de mine mai demult:

Agresiunea = orice formă de comportament care se desfăşoară cu intenţia sau scopul de a vătăma o altă fiinţă vie care e motivată să evite această vătămare

Am citit mai demult mai multe studii psihologice asupra comportamentelor agresive în general şi asupra violurilor. Nu voi menţiona nume sau bibliografie, eu am citit literatură ştiinţifică de acest gen din anii 80 şi de atunci orientările în psihologie s-au mai schimbat. Totuşi voi selecta în această discuţie câteva idei şi concluzii dintre ele, care mi se par mai relevante, atemporale. Consider că violenţa în general şi agresiunea asupra femeilor în special sunt probleme eterne ale omenirii. Şi eu însămi am trecut în viaţă prin situaţii în care am experimentat violenţa altora asupra mea şi am constatat că de fapt concluziile ştiinţifice nu sunt decât raţionalizări de bun simţ asupra unor situaţii concrete, dar oare au ele rolul de a reduce efectele negative ale violenţei? Unii s-au întrebat dacă mediatizarea unor teorii sau concluzii experimentale nu ar dăuna mai mult. Răspunsul unor cercetători a fost că efectul este mai degrabă benefic fiindcă ar duce la reducerea unor mituri şi credinţe greşite (deci ideea educării formative, cu rol pozitiv).

Dar viaţa în plan concret nu respectă mereu idealurile sau teoriile, ne oferă surprize neplăcute. Voi continua totuşi să schiţez câteva dintre ideile de care vorbeam.

În ce priveşte sursele, dintre cauzele posibile ale actelor agresive ar fi de enumerat:
1 – Frustrarea. Unii au considerat că frustrările trăite de un individ pot creşte nivelul agresivităţii sale. Dar reputaţi psihologi au demonstrat că depresia este un răspuns mai frecvent la frustrare decât agresiunea. Oamenii învaţă mai degrabă să fie neajutoraţi, lipsiţi de comportamente care conduc la soluţii eficiente în caz de frustrări repetate. Totuşi există şi unii care contrazic această idee iar simţul comun şi prejudecăţile oamenilor întăresc ideea unei conexiuni cauzale între frustrare şi agresivitate. Adică omul lovit de soartă devine mai agresiv – dar până la ce punct?

2 – Rasă şi agresiune. Acesta e un alt factor a cărui influenţă asupra agresiunii e deanturată de părerile majorităţii oamenilor. Nu este o relaţie directă, simplă şi nu poate fi prezis în sens psihologic că membrii raselor majoritare dintr-o ţară îi vor agresa pe cei aparţinând minorităţii. E un fenomen subteran şi legat mai ales de factori culturali, nu psihologici. Unele rezultate experimentale au arătat că emoţia de mânie conduce la regresia spre atitudini rasiste, în timp ce calmul implică situaţii de falsă convenienţă.
Cu mai mulţi ani în urmă au fost mediatizate cazuri de probleme interetnice, din câte ştiu acum depăşite şi concluziile psihologilor concordă cu faptele observate de mine, atunci au fost vremuri mai tulburi care implicau creşterea nivelului agresivităţii în opinia mea.

3 – Stimularea erotică.
Ceea ce am citit eu duce la concluzia generală că materialele cu semnificaţie sexuală clară pot să determine creşterea agresivităţii.
Stimulii de acest tip au o influenţă puternică şi complexă, ce poate fi surprinzătoare pentru unii. De pildă un anumit studiu (mie mi se pare că e doar o problemă de bun simţ concluzia) conchide că forţa de stimulare a agresivităţii creşte în ordinea:
- desene cu conţinut neutru
- seminuduri feminine/erotică moderată
- nuduri feminine
- fotografii ale unor acte sexuale
- pasaje scrise conţinând descrieri explicite ale comportamentelor sexuale
Să fie oare aşa? Adică literatura pornografică are un efect mai nociv decât imaginile înseşi? Oricum pentru mine e un semn de întrebare. Cred că imaginile în mişcare, filmele au poate un efect mai puternic. Ceea ce vreau să adaug este că la începutul anilor 90 piaţa a fost invadată de materiale cu conţinut sexual explicit, lucru care în opinia mea a dus la o creştere a agresivităţii şi reaşezare a ordinii sociale. Din fericire acum acele vremuri sunt acum doar de tristă amintire pentru unii. Frecvenţa apariţiei acelor materiale pe piaţă, accesibilitatea lor pentru publicul larg a scăzut. (Mă refer la diverse reviste cu conţinut obscen, la canale de televiziune necenzurate difuzate de televiziunea prin cablu)

4 - Căldura toridă şi zgomotul.
Se pare că există o relaţie între căldura puternică şi creşterea agresivităţii la om. Eu îmi amintesc de una din schiţele celebre a lui Caragiale – „Căldură mare”, odinioară mi-a plăcut să citesc schiţe şi nuvele din Caragiale sau Cehov.
Zgomotul, consideră unii, ridică nivelul agresivităţii dar mai ales dacă evenimentele plictisitoare sau iritante au predispus agresorii potenţiali la violenţă.

Dincolo de aceşti factori, ar fi de remarcat învăţarea comportamentelor agresive prin observarea unor modele. Unii psihologi considerau şi poate mai consideră şi azi că un copil învaţă să se comporte agresiv prin simpla observare a comportamentelor agresive ale altora, chiar dacă nu este stimulat sau pedepsit. Încearcă să imite acele comportamente. Din cauza aceasta alte studii s-au axat pe cercetarea relaţiei cu vizionarea programelor de televiziune. Concluziile au fost desigur că vizionarea actelor violente în mass-media conduce la o creştere a agresivităţii. Există perioade sensibile în copilărie, poate mai mult între 8 şi 12 ani şi am observat că televiziunea din ţara noastră oferă avertismente în acest sens.

În ce priveşte acea formă de agresiune numită viol, cu consecinţe nefaste multiple asupra victimei, voi puncta câteva idei.
Factori legaţi de cultura, educaţia populaţiei:
- acceptarea miturilor legate de viol şi a orientării violente faţă de femei. Un exemplu de mit este: „În majoritatea cazurilor victima trăieşte în promiscuitate sau are o proastă reputaţie”

Mai multe lucruri sunt legate de astfel de mituri:
a) stereotipurile rolurilor sexuale (exemplu: a fi de acord cu ideea – e mai rău pentru o femeie să se îmbete decât pentru un bărbat). Consider că aceste stereotipuri au şi roluri pozitive în societate (unele) şi că este aproape imposibilă eradicarea lor şi dificilă apropierea dintre rolurile şi percepţiile oamenilor asupra rolului femeii sau bărbatului. Evident tot la fel de rău e şi dacă se îmbată un bărbat; există multe astfel de concepţii ilogice care menţin structura de rol masculin sau feminin.
b) credinţe sexuale aspre (exemplu: o femeie va respecta doar pe bărbatul care îşi va impune legea şi autoritatea)
c) acceptarea violenţei între sexe (cum ar fi dezacordul oamenilor cu ideea că o soţie ar trebui să se mute dacă soţul ei o bate – am întâlnit şi în mediul urban şi în cel rural situaţii de genul acesta, în care femeia trebuia să îndure violenţa soţului – oamenii doar înclină capul cu nepăsare sau milă şi unii consideră că fiecare trebuie să îşi ducă crucea)

O altă problemă esenţială este uneori lipsa compasiunii pentru victimele violurilor care la unii se transformă în atitudini de tip misogin. Desigur materialele erotice care înfăţişează femeile drept obiecte pasive care există pentru a fi folosite de bărbaţi dominanţi pot duce la atitudini masculine exagerate în dauna femeilor. Periculoase sunt acele materiale care descriu femeia drept obiect sexual pasiv care provoacă sau sfidează bărbaţii dominatori refuzând favorurile sexuale şi căreia îi place să fie forţată – astfel bărbaţii sunt stimulaţi să devină prădători şi femeile victime. De aceea unii au considerat că egalizarea parţială a rolurilor sexuale ar fi un pas înainte în războiul dintre sexe.

Un lucru revoltător uneori este prezentarea violului în mass-media condamnând victima şi scuzând violatorii. Dar acest tip de stereotip este cred eu o relaţie de apărare a diferitelor grupuri din societate, începând cu familia, în scopul de a acoperi greşelile proprii uneori, ceea ce poate părea ruşinos sau în afara convenţiilor sociale. Concluzia experţilor a fost că prezentarea proceselor televizate are mai degrabă un efect negativ. Ca să nu mai amintesc de faptul că victimele în astfel de cazuri au reputaţia încă şi mai ruinată şi viaţa ameninţată de propriul grup etnic sau de apartenenţă şi aleg izolarea, sfârşind în suferinţe mai mari. Nu voi da exemple din cărţile citite, se subînţeleg. Un caz era că o femeie, la început transformată în martir, datorită comentariilor din media a devenit făţiş obiectul opiniei publice negative care şoptea că ea era o prostituată care a obţinut ceea ce merita. Dar aş adăuga eu că acest mod de gândire este larg răspândit, toţi am întâlnit aşa ceva cred eu şi mai degrabă această opinie negativă era bazală în diferite medii sociale, nu a fost indusă de televiziune, doar s-a developat ca un film fotografic după ce primele impresii s-au şters! Este tendinţa firească a unora de a crede într-o lume bine întocmită, în care obţii ceea ce meriţi şi meriţi ceea ce obţii. După mai mult timp de la comiterea unui act violent oamenii caută să se consoleze, să se echilibreze aruncând vina asupra victimei – dacă i s-a întâmplat ceva rău înseamnă că era o persoană rea, pot spune ei. Este o metodă de apărare, fiindcă oamenii consideră că dacă ei sunt oameni cumsecade înseamnă că ei sau femeile lor nu au de ce să se îngrijoreze. Aceasta e dilema victimei. Cu cât suferă mai mult şi cu cât e mai mare probabilitatea percepută ca alţii să aibă aceeaşi soartă, cu atâta mai mare e probabilitatea blamării victimei.

Între timp s-au dezvoltat o serie de centre de ajutor sau suport, au existat o serie de demonstraţii, marşuri de protest, organizaţii diverse care au luptat sau luptă împotriva acestor fenomene negative. Repet sunt numeorase mituri legate de violuri şi cred că eradicarea lor este o utopie – de pildă faptul că victimei i-a plăcut cel puţin inconştient(!) să fie agresată, că era masochistă.
Totuşi există materiale cu efect benefic în mass-media, care au efectul contrar, adică duc la o scădere a agresivităţii sau tendinţelor masculine violente.
Concluzia mea e că trebuie să fim optimişti, dar nu iraţionali. Şi oare oamenii de ştiinţă sau literatura lor au mereu efect benefic? Depinde cum sunt citite desigur...depinde de mulţi factori, cum spun psihologii.

Cristina-Monica Moldoveanu, 15 mai 2011