Iubirea ca un pom

- Priveşte copacul acela pe deal sus!
- De ce să mă uit acolo? Nu este treaba mea.
- Nu te costă nimic să te uiţi doar o clipă.
- Este doar un arbust micuţ, cu ţepi şi probabil cu fructe acre de ţi se face gura pungă. Pe jumătate uscat. - Corect. Acel copac este IUBIRE.
- Nu-ţi mai bate joc de mine. Nu sunt copil să ascult astfel de fantasme.
- Nu eşti copil, dar erai, nu cu mult timp în urmă, acum vreo 30 de ani.
- Nici cu asta nu sunt de aord. 30 de ani este un timp îndelungat.
- Încearcă să îţi aduci aminte şi vei găsi răspunsul în sufletul tău. Oare nu tu te urcai pe panta aceea periculoasă, deşi nu este potecă sau urmă de om acolo? De ce făceai acest lucru?
- Probabil că glumeşti...Da, este adevărat, dar eram doar un copil. Îmi amintesc, voiam să ajung în vârf în ciuda dificultăţilor. Voiam să ajung la pomul acela singuratic de acolo. Oare acela este copacul?!
- Ai ghicit. Pentru mai mult de 30 de ani, copacul acela, pe care tu l-ai cucerit cu sufletul tău de copil, a rămas acolo, te-a aşteptat, deşi nu te-ai mai întors. Doar câteva păsări s-au hrănit din fructele lui. Frumuseţea lui a rămas intactă numai în inima ta. El a rămas ferm în rădăcini, în timp ce tu ai trecut prin primele încercări ale vieţii, a rămas în acelaşi loc, privind departe către orizont, sub zăpezi, furtuni sau arşiţă. Este o parte din tine însuţi. Este partea ta de IUBIRE pe lumea aceasta. Partea cea mai rezistentă. Tu poţi dărui flori din acel copac primăvara, dar nu te aştepta ca alţii să înţeleagă ceea ce poate fi numai al tău, sinele tău adevărat, nu egoismul. Aceasta e IUBIREA.

......................................................................................................................................... ... ACUM CHIAR ÎMI AMINTESC TOTUL, m-ai făcut să plâng. Nu îmi vine să cred că acel copac încă mai este acolo.