Familia mea avea oi şi ceilalţi oameni din sat de semenea. Urmăream cu atenţie când eram copil toate operaţiile necesare procesării lânei, începând cu tunsul oilor şi continuând cu spălatul manual al lânii în apă proaspătă şi curată, continuând până la torsul cu fusul, învârtitul pe capră şi apoi mersul la urzitoare. Odată am fost şi eu, dar nu mai pot descrie acel aparat special, amintirile s-au şters.
Era atît de frumos iarna când femeile se adunau în diferite gospodării, ajutându-se una pe cealaltă la tors, depănând poveşti şi glume. Apoi îşi destăinuiau una alteia modele de ţesut pentru ştergare sau nădragi de bărbat, carpete şi mai ales ţoloabe de acoperit paturile. Cum sunt acestea din fotografie, ţesute de bunica mea, printre multe altele.
Acelea erau seri de iarnă frumoase cu stelele strălucind puternic peste zăpada neatinsă, cu liniştea întreruptă doar de ceasul cu cuc şi zgomotul ritmic al războiului de ţesut, cu zidurile vechi şi spoite cu var luminate tainic de focul din sobă. Am visat acolo cele mai frumoase vise din viaţa mea.
Bunica mea împletea şi cheptare de lână şi mănuşi fără degete şi şosete călduroase dar cam „ţepoase”! Mai mult decât atât, îşi făcea fuste sau cămăşi de noapte la maşina ei de cusut. Pentru un om care muncea atât în grajd şi pe câmp sau la gătitul mâncării gustoase, era destul de pricepută şi la cusut sau ţesut şi o admiram mult. Mai jos două fotografii cu ea și două cu țoloabe țesute de ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...