8 februarie 2016

Au intrat iar peste mine acum câteva zile cu gânduri urâte și mi-au spus clar în românește: ”Trebuiau să o omoare înainte să apuce să spună adevărul, asta trebuiau să facă.” Mă îngrozesc. Nu înțeleg de ce toți iubesc numai minciuna și ce este rău, din moment ce eu am fost un om perfect și nu am greșit nimic. Este datoria unui om, și față de sine și față de Dumnezeu, să spună adevărul curat și să demaște crimele monstruoase și minciuna. Eu oricum nu mai pot îndura, m-au ținut în completă izolare și închisoare fără niciun drept 31 de ani și jumătate. Mi-au promis că va învinge adevărul și dreptatea și voi avea copil. Eu am spus totul încă din 1984, încontinuu. Eu nu am fost niciodată nebună sau rea și nu sunt proasta nimănui să mai stau în viață. Oricum am spus mereu din 84 încoace că fără drepturi depline ca om în societate, deci recunoașterea adevărului din copilărie și a adevărului că nu am fost nebună niciodată, mai ales fără să am copil, mă voi omorî precis. Se apropie momentul, dar am jurat că voi termina de scris absolut totul, în ciuda piedicilor pe care mi le pun ei. De fapt nu mai este mult de scris.

Îmi amintesc cu precizie că scroafa de maică-mea, în afară de faptul că mi-a spus de multe ori că mă va omorî și că toată lumea o va crede pe ea și nimeni pe mine, într-o zi a spus, când încă mai trăia taică-meu: ”asta e în stare să ne omoare pe amândoi, să vină cu cuțitul să ne taie gâtul în timp ce noi dormim”. Absolut sigur exact așa spunea. Eu nu am greșit nimic, tot ce am spus e adevărul. Eu mi-am respectat și iubit părinții în zadar. Maică-mea nu știu de ce mă ura, nu știu de ce spunea că este de zeci de ori superioară mie și de sute de ori superioară nașei mele. Nu știu de ce exprima ură și invidie față de fizicul meu sau pregătirea mea intelectuală. Nu știu de ce spunea că ea este mult mai ”diplomată” decât mine și încă o dată spunea că lumea o va crede pe ea, nu pe mine.

Acum merg să mă tund. Săptămâna asta trebuie să merg și la Secția 8 de Poliție pe Mihai Bravu/Iancului ca să depun actele pentru o nouă carte de indentitate, fiindcă îmi expiră pe 16, de ziua mea, cea veche. De vreo doi ani nu am avut bani să mă tund. Azi e 8 februarie și în curând voi rămâne fără niciun leu din nou. Va trebui să flămânzesc și să cerșesc probabil pe stradă chiar de ziua mea, deși am fost mereu un om capabil de muncă, absolut bună și normală, și nu am avut niciun păcat o viață întreagă.

Am reușit să mă tund și am plătit ultima factură, telefonul mobil (22 de lei). Mai am doar 75 de lei și trebuie să plătesc copii xerox pentru actele necesare cărții de identitate, plus să plătesc 4 drumuri cu taxiul între secția 8 poliție și calea Moșilor unde stau. Nu știu ce mă fac, poate nici nu îmi ajung banii. În plus, am rămas complet fără bani de hrană sau alte nevoi și îmi vor trebui și tampoane de ciclu. Mă tem că va trebui să utilizez cârpe, adică niște chiloți vechi, cum spunea mamaia că făceau fetele în tinerețea ei, fiindcă atunci nici vată nu era, sau nu era decât la oraș. E trist. Azi m-au scuipat cu diverse gânduri ale lor, dintre care notez 4 chestiuni care m-au scârbit, în ordinea în care s-au petrecut:

1. Când am ieșit din bloc să merg la coafor a intrat unul peste mine cu ideea ”noi îi distrugem sau îi omorâm pe toți ăștia ca tine care țin minte totul, și tu ții minte totul din copilărie, de aia te-au omorât”.

2. Când traversam strada la semafor au intrat peste mine cu ideea ”nu îi da coafezei 5 lei bacșiș că pentru ea 5 lei nu înseamnă nimic, pentru ea 5 lei nu sunt ca pentru tine, aia are bani, tu nu ai voie să ai bani”. Eu am întrebat în mintea mea atunci: ” de ce nu am voie să am bani, din moment ce nu am greșit nimic toată viața și nu am fost niciodată nebună? Numai fiindcă am fost săracă lipită pământului din copilărie?!”. Nu mi-au mai răspuns.

3. Când eram în salonul de coafură au intrat peste mine cu ideea ”te-ar fi publicat dacă nu scriai adevărul în povestirea ta ”Scrinul negru”.” Eu am zis atunci: ”Bine, dar ceea ce am scris în povestirea aceea era întrutotul adevărat, dar putea fi și dovedit și încă cred că mai poate fi dovedit, încă mai am bucățica aceea din cârpa de pe soclu care s-a deșirat când am spălat-o și mi-a dat acea reacție oribilă pe piele și în organism. M-am internat la spitalul de psihiatrie, i-am povestit doamnei doctor Căpraru tot ce pățisem în casa aceea și i-am spus că mai am o bucățică din cârpă, și că cred că dacă e analizată microsopic, chiar după înmuiere cu detergent, tot poate fi o dovadă. Și oricum pe doamna doctor Căpraru nu a interesat-o analiza cârpei, mi-a dat o pastilă zicând că e antidot pentru orice, ceea ce era absurd, și apoi m-a lăsat singură în rezervă”.

4. Când mergeam spre magazinul Orange din apropiere să plătesc factura a intrat unul zicând: ”Nu o să coopereze niciodată.” ”Cum adică, ce vrea să spună?” am întrebat eu. ”Vrea să spună că ești nebună” a răspuns aceeași sau altă persoană. ”Bine, dar nu am fost niciodată nebună și nu am greșit nimic”. ”Bine că au terminat-o” zice altul peste mintea mea. Eu spun: ”Cum adică bine că m-au terminat? Nu știu ce e aceea terminat, dar absolut cert eu am rămas un om capabil de fericire și chiar veselie și influență pozitivă între oameni, chiar dacă am trecut 31 de ani și jumătate numai prin lucruri triste, nenorociri sau lucruri întunecate, gen povestea cu scrinul negru. Ce rost avea să mă termine, ca și cum eu eram întunecată sau rea, când de fapt alții sau altele sunt așa?”. Nu mi-au mai răspuns, mi-au spus doar că ”ăia sunt idioți”.

Și mai adaug și al cincilea lucru cu care m-au scuipat azi. Când intram în bloc ultima oară azi, iar m-am întâlnit cu vecinul electrician de pe palier, a doua oară în decurs de 10-15 minute azi, el fiind un om care mă fixează cu o privire foarte urâtă de mult timp, deși eu nu am greșit nimic. Odată era cu nepoțica în brațe și a deschis intenționat ușa apartamentului lui, numai ca să se uite urât la mine. Cineva a intrat pe mintea mea când treceam azi pe lângă el și a spus: ”Ăla e un porc, Cristina. Tu ai fost un înger distrus de draci și porci.” Apoi altul zice ”Și precis se omoară?”. ”Da”, răspunde unul. ”Un accident vascular cerebral ar fi fost mai bine”, spune altul dintre ei. Altul zice ”Ăla nu are dreptate”.