postare ștearsă - Gura lumii 3

Eu nu am șters nimic de pe acest blog. Totuși căutând inițial nu am găsit nici măcar toate povestirile despre ZĂgrean și modul în care m-a omorât de fapt și nevinovăția mea absolută. Aveam și 3 postări cu titlul Gura lumii despre necazurile mele cu vecinii de palier. Gura lumii trei lipsește, am găsit-o pe un site și o adaug aici, deși foarte probabil ca postarea inițială să fi fost mai lungă și mai exactă. Pentru a înțelege această povestire trebuie să citiți Gura lumii 1 și 2 din august 2014 pe acest blog. Cât despre povestea despre ZĂgrean, sunt 4 povestiri cu titlul relația mea cu Zăgrean, dar am impresia că au șters altele care mai erau legate de el.

Gura lumiii 3

Şi pe siteul organizaţiei mondiale a sănătăţii şi pe alte siteuri afiliate eu am găsit scris, cum pare şi logic, că principala cauză a sinuciderii, statistic, este lipsa banilor sau sărăcia, cum preferaţi.

Vă rog să recitiţi cele două postări ale mele din august 2014 Gura lumii şi Gura lumii 2 din septembrie 2014, dacă vreţi să înţelegeţi. Apele nu s-au liniştit, povestea continuă...
Azi maică-mea mi-a reproşat că am împrumutat bani anul trecut de la vecina de palier despre care am povestit, fiindcă acea femeie i-a vorbit foarte urât că eu aş fi „hoaţă de bani” şi ea e mamă de hoaţă fiindcă anul trecut a durat două luni până când i-am înapoiat cei 20 de lei cu care îi eram datoare. Lucrurile s-au petrecut exact cum am povestit eu în cele două postări mai sus menţionate. Nu am fost hoaţă şi nu era vorba de o sumă mare, ci numai de 20 de lei. I-am dat înapoi după o lună, nu după două. Vecina însăşi nu m-a lăsat să i-i dau mai devreme! După ce a murit tata şi aveam bani din moştenire, eu am împrumutat o altă vecină care avea mare nevoie, şi mi i-a dat înapoi.

Mama spune că eu am greşit că am cerut bani de la o persoană necunoscută, dar eu nu am pe nimeni altcineva în afară de ea. Deci dacă ea moare şi eu trebuie neapărat să mă omor. Vecina nu mi-era întrutotul necunoscută, fiindcă o primisem la mine în casă cu ani în urmă, fiindcă mi-era milă de ea că aşteaptă şezând pe trepte în faţa uşii, fiindcă nu avea cheie. Am servit-o cu apă sau suc şi cu dulciuri. Am stat de vorbă în mod normal, nu aveam cum să ghicesc ce e în mintea ei.

Mie îmi ajunsese cum se zice cuţitul la os, fiindcă de mulţi ani am răbdat de foame, am mâncat pâine cu apă săptămâni la rând şi am dus lipsă de toate cele. Dacă veţi calcula veţi vedea că din venitul meu de persoană singură la oraş, care plăteşte şi internetul şi electricitatea (la frigider şi la televizor am renunţat demult), nu am cum supravieţui şi că banii nu ajung şi pentru produsele igienice absolut necesare.Bineînţeles nu se pune problema mersului în oraş, cel puţin într-un parc, din moment ce alte distracţii nu pot fi accesibile. Nu se pune problema de ani mulţi să îmi cumpăr vreo haină sau o pereche de pantofi, umblu cu ei rupţi.

Oricum nu eu sunt hoaţă, ci aceia care mi-au dat un diagnostic psihiatric abuziv, fără greşeală din partea mea şi fără vreo tulburare psihică. Şi nu am dreptul nici la pensie, nici la muncă. Este adevărat că am fumat, dar chiar fără ţigări banii nu ar ajunge. Decât să mă mut cu mama, mai bine mor. Am fumat tocmai din cauza izolării totale şi a sărăciei în sine, şi a necazurilor zilnice. Maică-mea îmi face mereu scene legat de bani. Nu eu m-am izolat, toată lumea ştie că oamenii săraci sunt părăsiţi de prieteni şi de rude. Maică-mea a spus azi că eu nu sunt o persoană matură, din moment ce nu rabd şi cer bani altora. Concluzia care poate fi trasă e că matur e numai omul care în astfel de situaţii se sinucide. Dar eu explic din nou ceea ce poate ştiţi sau bănuiţi: mama mea m-a ameninţat cu închisoarea psihiatrică încă de când eram copil (13 ani), deşi nu greşisem nimic. Spunea că mă va ţine sub papucul ei ca nebună, deci voia clar ca eu să nu am dreptul să muncesc şi să am o familie fiindcă ea e „superioară” mie. Şi asta a şi făcut, pe ea oamenii o respectă, pe mine nu. Deci în realitate plănuia să mă omoare încă de atunci. Şi ceea ce făcea erau abuzuri oribile asupra unui copil absolut normal şi cu sufletul frumos.

Dar am rămas aceeaşi, simt că nu m-am schimbat deloc din 1984. Ăsta e singurul lucru bun.