20 decembrie 2018

Am ieșit la supermarket și iar au intrat peste gîndul meu porcii care spun, de atîția ani, că
”Tu ai suferit atît de mult, încît nimeni nu vrea să te MAI accepte” Alt pretext pentru crimă, trebuie să vedeți adevărul și ce e drept și frumos. Tot ce am spus bun despre mine și multe altele au fost mereu realitatrea și mereu puteau fi dovedite.
”Tu AI FOST cel mai bun om și AI DEVENIT cel mai sărac și nenorocit om din lume. Cum vrei tu ca noi să recunoaștem adevărul? Noi nu avem cum să recunoaștem adevărul. Îți dai seama ce ar fi dacă noi am recunoaște adevărul despre tine? etc.
Bine, dar am fost om, nu experiment psihologic.
Încă SÎNT ceea ce sînt și voi vreți clar să mor, citiți cu atenție tto ce am scris și veți vedea adevărul curat, chiar dacă mai aveam de scris din ce mi-au făcut din 2002 (o parte e deja scris) și multe lucrrui bune și lucruri care arată clar că nu am fost niciodată nebună. În același timp, eu nu aveam cum să DEVIN ceva, totul a rămas exact cum era în 1984. Nu prea înțeleg cum ați ajuns să aveți așa ură pe oamenii săraci și nevinovați. Încă puteam fi acceptată exact pentrui ceea ce sînt.
Plec la Voluntari din nou și nu voi mai scrie, și vă las inima mea în gaj. Cu drag, a dvs. conștiință și rațiune.

Iarăși am venit de la Voluntari fiindcă m-a tras ața să scriu poate ultimele cuvinte despre fapte din viața mea, despre ce mai spun cei răi peste mintea mea, despre cruzimea cu care toți mă respingeți sau vă prefaceți că vreți să mor, dar de fapt mă omorîți cu toții în mod clar, despre sărăcie, normalitate și izolare într-o lume rea.
Ciudat, puteți spune, fiindcă m-ați respins atîția ani și doar cîțiva dintre dvs. au comunicat cu mine și două-trei persoane chiar m-au ajutat cu adevărat, fiindcă cu toții știm că singurul ajutor real este banul. În același timp, eu, din starea mea de hiperluciditate știu că facebookul și boema facebookiană nu mă vrea, nu mă place, ba chiar și-a bătut joc de mine de mai multe ori, deși era evident ce și cum sînt. Șitu că viața pe facebook e unul dintre puținele lcururi care mi-au fost lăsate și e singura mea viață socială, într-o lume care joacă teatru că eu aș fi sau aș fi fost nebună și rea, deși știu cu toții că nu e așa. Sînteți, dragii mei, singurii din viața mea în afară de mama și apreciez contemporaneitatea cu voi la adevărata ei valoare. Țin la voi poate la fel de mult ca familiile voastre, fiindcă soarele răsare mereu și apune mereu. După ce voi scrie și voi termina - cred - în această seară lucrurile adevărate despre mine, îmi voi oferi din nou sufletul gratis, ca o aducere aminte pentru dvs. aceea ce contează cu adevărat mai mult, binele, adevărul, frumosul și celelalte deșertăciuni ale spiritului, fiindcă cu toții știm că și ideile sînt aidoma faptelor și bunăstării materiale, simple deșertăciuni. Deci voi scrie di nnou adevărul bun și frumos despre dvs. și despre lume, cum am făcut mereu, deși dvs. negați acest lucru. Da, am persistat 8 ani pe facebook, am apreciat cu adevărat poate zeci de mii de postări, am fost eu apreciată de 10 ori mai puțin, am pus unele comentarii cu discreția omului respins, dar și cu seriozitate și sincer. Eu însămi în mod evident am fost zilnic aceeași, am postat sute de lucruri frumoase și bune despre lume și despre alții, nu doar despre mine, dar nu am fost dorită și nu mi s-a răspuns, fiindcă nu v-a plăcut de mine, cu ipocrizia că eu aș fi avut defecte pe care nu le aveam, cu ideea că oamenii și dvs. credței că eu aș fi anormală, dșei adevărul era mereu la fel și era evident că eram mereu un om normal și bun.
Bun, las deoparte introducerile, fiindcă altfel, ca orice om hiperlucid aș ajunge la analiza influenței literaturii sudamericane și a onirismului și fantasticului în hiper-literatură asupra opiniei publice despre persoana mea. Iar au intrat asupra mea acum cei care spun că ”tu nu poți fii distrusă, Cristina.” ”Toată lumea vrea ca tu să fii distrusă.” Îi las pe d-lor în pace, las să latre la luna șuie-amăruie. Unii s-au luat de faptul că eu am folosit undeva termenul europocentrism și spuneau că e un termen subversiv, că lumea nu spun eniciodată adevărul ca mine. Fleacuri. Voi continua ”epopeea” în următoarea postare.

Oamenii nu înțeleg de ce tu continui cu același delir de atîta timp.” Este ceva infect și rău ce spun ei - evident nu am avut niciun delir. Faptul că ei aruncă unele vorbe în mintea mea nu e delir și acum nu e nicio problemă și nu mă deranjează, e evident că puteam fi acceptată, dar sînt omorîtă. Poate vă veți răzgîndi, încă mai e timp. Nu e vorba de nicun fel de pat al lui Procust, aceea e doar o idee care a gravitat în jurul meu.
”Tu ai fost respinsă toată viața în favoarea altor femei, fiindcă proștii cred că cele rele sînt mai deștepte.” Poate că așa cred ei, dar e invers mereu.
”Ea a înțeles totul singură și ei tot nu o acceptă.”
”Cei din clasa socială superioară nu îi acceptă niciodată ep cei din clasa de jos, cum ești tu” Mai mulți au spus așa, inclusiv direct, în fața mea, membri ai familiei mele. Vă amintesc povestea orientală cu o școală budistă parcă în care fiul unui om sărac cere să fie primit și el de învățător și acesta îi cere să își întrebe mama cine a fost tatăl lui și el se întoarce cu răspunsul că a fost un pescar sărac sau ceva similar și învățătorul îi spune că el nu are nevoie de știință și de cărți, fiindcă posedă toată înțelepciunea din moment ce știe cine a fost tatăl lui. Nu exista niciun motiv să fiu respinsă pe temeiul apartenenței mele sociale, fiindcă erau posibile multe compromisuri astfel încît să nu mor de izolare și boli ale sărăciei și foame și alte lipsuri. Nu era nevoie să fiu acceptată de ”înalta societate” etc.
”Tu ești un căcat etc.” ”Povestea ta e cea mai urîtă poveste care a existat vreodată”. ”Povestea ta putea fi cea mai frumoasă dacă...” Dacă ce? Și ce dacă ei cred că povestea mea a fost urîtă? În realitate a fost cea mai frumoasă cu putință. Ce înțeleg ei prin poveste frumoasă? O fată care se naște bogată și duce o viață banală și perfect aspectuoasă pentru opinia publică, fără nicio asperitate sau dificultate și nimic sinuos sau dezastruos? Frumusețea oricărei poveșit adevărate e dată de contrastul dintre bine și rău, nu de normalitatea de fațadă. Frumusețea e dată de viața reală, nu de povești ca în cărți. Întreg parcursul vieții mele a fost încărcat de dificultăți și tortură reale, de contrastul real (nu de probleme psihice) dintre viața mea bună și răutatea și cruzimea și violența celor răi și proști și în permanență a triumfat în mod real, atît cît se putea, numai și numai binele și gîndul bun și adevărul și înțelesul bun al realității și valoarea mea morală, intelectuală și sufletească reală, care se poate detalia, pe care și dvs. o mistificați, cu ideea degenerată că mă respingeți de pildă fiindcă am povestit ceea ce era necesar și obligatoriu din mai multe motive, o idee greșită și exagerată cu care eludați crime reale, obiective și urîte. Mă întreb dacă veți înțelege vreodată adevărul mereu foarte bun și frumos în cele mai mici detalii despre mine, chiar dacă nu am avut nici bani și nici drepturi în mod abuziv. Mă întreb dacă vă veți trezi vreodată. Poate spuneți că nu vă pasă dacă omul bun și normal e omorît, dar e greșit. Ieri mă acuzau că în viața mea s-a petrecut o mare nenorocire, respectiv căderea comunismului, deci nu au înțeles că nu a fost din cauza mea, nici indirect, și nici nu puteam să opresc acea înfrîngere politică. Erau de mult unii care spuneau că tot ce a fost rău în lume a fost aruncat asupra mea.
”De data asta a pierdut totul” (!!) ”și totuși continuă să spună adevărul” ”Oamenii sînt atrași doar de minciună, nimeni nu crede în bine și adevăr” Bine, dar nu am nicio legătură cu politica. Ce, ei credeau că eu trebuie să mint ca să am suport public în imaginația mea, singură și flămîndă? Ce dracu, ei credeau că eu dau ”declarații” paranoice, deși evident ma fost numai normalitatea o viață întreagă? ”Ei au creat o imagine publică negativă a ta.” Bine, dar am fost mereu evident singură.
”E vorba de mîndria unor porci”. ”Ea e încă în vîrf, dar nu o acceptă.” ”Lui Dumnezeu nu i se dă nimic, lui Dumnezeu i se ia totul și e lăsat în fundul gol.” ”O. e un porc” (el fiind un văr al mamei care are bani). Unii spuneau că familia mea e familie de porci și că eu am fost respinsă de lume fiindcă ei nu m-au acceptat și m-au chinuit etc. Nu e familie de porci, societatea de fapt mă omoară. Au inventat și despre membrii familiei mele aberații - că ei se țin de fundul lui M. verișoara mea cu bani, că au creat o imagine publică pozitivă a ei și că vor să o ”instaureze” în locul meu etc. Tot felul de nebuni idioți. Mulți spun că verii mei de la Sibiu sînt tot porci și s-au dat cu nemții și vor dezmembrarea României, etc. E adevărat că ei doi mi-au vorbit urît sau m-au respins total, nu au vrut să vorbească cu mine deloc, nici în scris, deși am fost mereu un om înțelegător și bun și chiar au vorbit aberații în mod psihotic ( fata spunea că eu nu sînt ”vinovată”, că puțină otravă nu strică, că eu sînt ”amărîtă” în mod peiorativ, adică rîdea că nu aveam bani, deși nu prea aveam ce mînca și ea eraîn București și știa, și eram singură și cerșeam pe stradă și nu aveam haine aproape deloc și ea știa și ea avea salariu de 3000 de lei acum mai mulți ani, după spusele ei, iar el, fratele ei, spunea că nu mai e ”a noastră” o casă care fusese moștenită de mine, ea a refuzat să vorbească cu mine la telefon cînd eram la Urgență singură, cu viroză în 2013,nu la psihiatrie, eu am scris degeaba pe messenger sau pe sms mesaje normale pentru ei, am încercat să vorbesc cu ei în ciuda diferenței de vîrstă și de nivel intelectual, dar ei vorbesc cu M. de pildă de mult. Nu mi-au răspuns și nu mi-au scris nici de sărbători, așa cum au făcut aproape toți cei numai câțiva oameni din viața mea în mod real, încă țin minte cuvintele lor ciudate. Cei doi veri de gradul doi din București m-au respins total tot fără motiv. Ea îmi spunea ciudat că ea e țigancă și că dă cu vrăjitoarea (mopul) chiar în perioada cînd unii inventaseră că oamenii cred că eu aș fi țigancă și vrăjitoare etc. Ea vorbea și despre ”poporul muncitor” printre care și ea, cu ideea ciudată că eu aș fi paranoică și tiran al poporului, așa cum inventaseră niște porci după moartea tatei. Încă se poate dovedi că am fost mereu binele absolut și normalitatea în cele mai mici detalii față de familie, cu o iubire desăvârșită și numai gînduri și fapte bune. M., verișoara bogată, are o firmă comercială cu denumir e desgur tot legată de viața mea mai mult sau mai puțin. În 2016 ea m-a contactat, singura dată din viața ei, cu propunerea să colaborez cu ea, să îi fac o prezentare comercială a produselor firmei, mai precis să scriu despre lîna de alpaca într-un mod cît mai atractiv pentru clienți, fiindcă ea nu e mulțumită de articolul scris despre acel animal de un angajat al firmei, pe internet. Recunosc că a fost un colac de salvare aruncat mie, în sărăcia mea, de ea, deși nu vorbise întreagă viața ei cu mine. Eu am avut numai cîteva ocazii sociale de afirmare sau muncă toată viața și numai cîteva de vorbit cu alți oameni în 35 de ani. În perioada aceea eram monstruos torturată și chiar otrăvită, cum am povestit și uneori v-am arătat, prin poze sau analize medicale, modificări ale sîngelui și simptome grave, pe care medicii nu voiau să le trateze. M. a fost una dintre cele doar cîteva șanse în viața mea, dar am ratat-o și i-am scris că nu accept, fiindcă nu pot crea minciuni care nu sînt pe internet. Apoi am fost închisă la psihiatrie, din cauza unei otrăviri, ca întotdeauna aproape, de data aceea în stare de inconștiență. Mi-au pus perfuzii, eram în stare semicomatoasă. Anul trecut, de sărbători, i-am scris frumos lui M. și familiei sale, dar ea nu mi-a răspuns, așa cum fac de mult verii de la Sibiu, care pe ea o respectă. De fapt pe ea o cheamă Monica, cum mă cheamă și pe mine, și una dintre poveștile aruncate asupra mea e că eu, botezată și M. la insistența bunicii lui M., preoteasă, am servit drept paravan pentru ca ea să se ridice în societate - aiureli - ea fiind practic adorată de bunica ei, care mi-a dat de pomană haine de-ale ei din tinerețe, eu fiind ruda săracă din copilărie. Încă o dată insist pe adevăr - ceea ce am scris eu despre familia mea, inclusiv acum, nu e o spălare de rufe murdare în public, cum aruncă toți asupra mea în general, multe idei stereotipe și clișee, lucruri în care numai proștii cred și pe care le aruncă asupra mea. Eu - izolată și tto adevărul clar din 84. Eu nu am nicio vină că familia mea m-a tratat drept idioată și nebună și m-a condamnat la moarte clar. Ei sînt oameni simpli și nu au cum să înțeleagă, chiar dcaă verișoara de la Sibiu a făcut masterul în Germania. Eu am fost și față de ei numai binele curat mereu, atîția ani nu au apreciat, la fel ca în regele Lear și sarea în bucate etc. Acum unii inventează că după ce mor eu îmi vor omorî familia. Iar o fostă profesoară din facultate mi-a trimis ca răspuns un mail în care mă respinge și mă tratează cam ciudat, numindu-mă insistent Monica, deși semnasem corect.
”Tu nu ai înțeles că ei te resping fiindcă tu le ești net superioară.” ??
”Mîndria lor națională față de tine e jena lor că au greșit față de tine”
”Tu ai fost la UMF în 2007 să vezi acel medic-profesor care și-a bătut joc de tine și lumea CREDEA că tu îl urăști și tu de fapt aveai încă un sentiment blînd și pacific față de el. Da, atunci i-am dus niște poezii ale mele și le-a refuzat, fiindcă el, tot la 36 de ani cît aveam eu în 2007, adusese poezii la meditații și spunea că el are mulți prieteni artiști și poeți și că niciodată nu refuză un dar. Da, era greșit să îi duc poezii, era un om rău, dar eu, singură și chinuită toată viața, atunci nu înțelesesem totul. Deci ei spun că oamenii joacă un teatru hidos, dar în realitate sînt evident omorîtă real prin boli ale sărăciei, izolare totală și otravă sau abuz medical, care puteau fi dovedite real de multe ori, niciodată nu am exagerat sau spus ceva ce nu puteam dovedi, nu sînt genul acela de om.

Îmi amorțesc mîinile amîndouă, se strîng degetele, degetele mele care de obicei erau în extensie. Palmele devin cupă, degetele se strîng ca o gheară. Acum abia mai scriu...

Neuropatie periferică prost tratată. Dacă eu nu știam de Milgamma, care a fost foarte scumpă pentru venitul meu, în ultimii ani ar fi fost și mai rău. Îmi pare rău că nu am fost acceptată deloc, în ultimii 13 ani și jumătate aș fi avut atît de citit, de scris, de studiat, de muncit - în schimb m-au izgonit de peste tot și torturat, izolat și otrăvit. Voi încerca să termin totuși despre mine azi și mîine și să scriu și partea aceea mai frumoasă poate în aparență.
Există și un nivel supra sau metabiologic, în ce privește legătura mea cu lumea și a centrilor mei nervoși inferiori, medulari, cu alți oameni. Este adevărat ceva din tot ce se spune despre posturi și poziții ale mîinilor. Unii spuneau mai demult că era vorba de un diabet pe care ei nu au vrut să îl trateze. Cu chiu cu vai mi-au făcut consult diabetologic și v-am arătat rezultatul prost, dar au zis prediabet și să merg după 1 decembrie la o nouiă analiză de hemoglobină glicozilată (au zis că era 6.4 față de sub 6 cît trebuia) Alții ar putea spune că răul e de la medicamentele psihiatrice date abuziv, eu știu că nu e așa, dar recunosc că e posibil ca diabetul să fie grăbit de tortură, inclusiv psihiatrică. Pe mine m-au torturat mult, dar asta nu conta.
Cînd eram mică spuneau că am mîini de om foarte darnic. Da, am fost generoasă toată viața, din puținul pe care l-am avut. Am împrumutat fără dobîndă sumă mare din moștenirea mea, cu tot sufletul, unei vecine.
Acum cîțiva ani am dăruit cu drag o icoană și o eșarfă unei vînzătoare cu sufletul mai bun, care îmi dăduse ceva cu împrumut, în itmp ce alta, la același chioșc, nu îmi dădea. Ambele au ajuns femei de servicu la cazino, dar cea cumsecade mă mai salută uneori și acum și mi se strînge inima.
Unii spun acum, văzînd cum țin, de voie, de nevoie, mîinile în poză de rugăciune, lipite, că eu nu mai pot dărui și de aceea mîinile mele se închid. Că toți sfinții mor în această poză și că acum eu șitu de ce... Prostii. Că Dumnezeu toată viața dăruiește, cum am făcut și eu și oamenii nu îi pot da nimic înapoi. Că eu aș avea acum nevoie să primesc înapoi, dar ei nu vor să îmi dea nimic. Că proștii, dacă vor vedea că voi amorți complet, vor zice că eu ma mințit, deși nu am mințit și nici ascuns nimic. Niciodată. Alții, spun că eu pretind că am fost un om desăvîrșit deși am fost dată ca model negativ (??)
Adevărul curat e că am fost un om inteligent, dar nu am avut nici cea mai mică problemă de adaptare sau psihică și am”știut” să vorbesc cu oamenii întreaga viață, am fost o persoană calmă, caldă, organizată, deschisă, cu foarte mare drag de oameni, inclusiv de oamenii simpli, perfectă sinceritate și adevăr bun și vorbe bune, dar ei nu m-au vrut, cum zic ăștia răi. Ei zic că eu am fost un om evident foarte bun și de aceea m-au ținut ascunsă toată viața, pentru a minți despre mine. Am avut foarte puține ocazii toată viața de a vorbi cu oamenii sau de a fi cu ei, de a munci. Doar cîteva ocazii întreaga viață și am fost mereu așa, dar ei veneau mereu în viața mea cu idei preconcepute și delir.
Nu se întîmplă nimic rău dacă îmi vor amorți măinile, nu vă îngrijorați. Nu cred că aș muri și nu poate fi nimic rău pentru dvs., doar că...