6 decembrie

am intrat iar la supermarket și unul a intrat peste mintea mea cu ideea că e ultimul Crăciun (al meu), fiindcă oamenii nu pot înțelege adevărul. Că m-au ”distrus” porcii etc. Eu am replicat că nu am ce face, încă sînt în viață și nu am probleme psihice, dar, fiind complet izolată, sînt obligată să încerc din nou să fiu acceptată să muncesc măcar un pic, nu mai pot rezista altfel. Nu contează ideile lui sau ale altora, niciodată nu am fost doborîtă de aberații sau lucruri rele sau idei pur și simplu și nici acum. Mereu am fost un om realist și normal și nu contează ideile lui sau altor oameni ticăloși, nu mă influențează și pot munci și studia (măcar singură) fericită. Ideile lor și trecutul de suferință nu au nicio importanță cu adevărat, nu am niciun fel de conflicte psihice sau fixare de trecut și nu am avut niciodată. Sînt în stare cu adevărat de oarecare performanță și randament util de muncă și studiu și relații bune cu alții, chiar dacă ei mai latră din cînd în cînd. Voi scrie poate un text în care voi preciza toate încercările mele zadarnice, concrete, reale, de-a lungul vieții de a fi acceptată cît de puțin în societate și faptul că nu m-am descurajat, și oricum sînt obligată să încerc din nou, fiind un om normal. Nu am avut de fapt nicio ratare, poate mă vor accepta acum, deși ar trebui peste 2 luni să îmi fac pensia mică de 650 lei definitivă, dar pot renunța la ea. :( Ei mereu zic că am fost distrusă de mult timp, probabil cu ideea ca oamenii să creadă că sînt bolnavă psihic și cu aceeași idee ei lovesc concret, fizic. ”tu ești în stare și de muncă și de studiu, dar nimeni nu vrea să îți acorde credit”. Bine, dar nimeni nu mi-a acordat niciodată, fără motiv, atîția ani. ”tu nu ai înțeles de ce nu ești acceptată în societate sau să muncești. Nu te acceptă nimeni fiindcă poporul tău crede minciuni despre tine” ”poporul tău și toate popoarele lumii cred minciuni despre tine”
”poporul tău a înțeles totul pe dos. Deși tu ești numai binele, ei te omoară.”
”poporul nu are cum să înțeleagă niciodată”
”toți au fost mințiți despre tine în cele mai mici detalii”
”ei cred că ești nebună de legat și tu ești geniu”
Mai demult mereu: ”nu se poate face nimic. E geniu”
”Proastele cred că odată cu moartea ta începe o altă eră.”
”mai ții minte pe ăia care spuneau că nu își merită soarta? Toți au fost distruși”
”tot ce a fost bun a fost interpretat drept rău”
”cei mai mari proști te omoară”
”nimeni nu te crede, Cristina, asta e tot. Tu spui numai adevărul și ei cred că nu e adevărat.” ??! Bine, dar puteam dovedi totul mereu. Ce naiba nu cred? Și ce importanță are?
Ție ți-au făcut foarte mult rău și din cauza asta au inventat că ești nebună și nu e adevărat ce spui. Totul a început cînd niște porci au vrut să se distreze chinuindu-te și apoi toți au rîs și ei de suferința ta.
În engleză de mai multe ori au zis la fel că viața mea a fost într-adevăr perfectă, dar modul în care m-au tratat oamenii mă face indezirabilă și inacceptabilă.
Totuși eu mereu am crezut în mod normal și frumos în mine și în ceilalți.
Dar chiar dacă nu m-am gîndit la trecut ei tot m-au respins. Nu eu răscolesc trecutul. Voi mă considerați trecut și vorbiți de mine ca și cum sînt moartă de mulți ani. Și dacă ați ști ce bucurie sufletească și lumină și pace este cu adevărat în sufletul meu, dacă ați ști ce înseamnă viața bună și adevărul frumos și tot ce simt, atunci precis m-ați accepta. Nu am fost niciodată copil, chiar dacă așa credeți mereu despre mine. Mă tem că pur și simplu nu puteți înțelege, credeți orbește aberații psihologice că am sindrom de stres sau tare datorate suferinței și nu mă mai vedeți deloc cum sînt, pur și simplu nu puteți presupune binele de atîta timp. Mă tem că oamenii, fiindcă am spus adevărul despre cum m-a chinuit familia și restul, au inventat cu adevărat că exagerez sau am mințit etc., cu ideea unora de a proteja ”onoarea” și viața mincinoasă a celor care au greșit. Așa voiau din 84.Ei mereu așa spun, că acestea sînt mai importante decît viața mea nevinovată. Dar eu nu am avut ce face, mă tem că nu vedeți adevărul tot. Era ceva frumos și normal, dar, ca în cărțile triste, voi spuneți mereu că lucrurile frumoase și pure nu contează în fața societății ipocrite. Au fost mii de alte motive false de a fi eu respinsă, acum iar au intrat cei care spun că ”tu AI FOST ceva foarte bun, nu ceva bun și ei toți ți-au făcut FOARTE mult rău și de aia trebuie să mori etc.” Și ăștia sînt vipere. De atîția ani numai pretexte și venin. Sau altul care spunea mai demult ”Poeziile tale sînt un căcat, nu au nicio valoare, deci de capul tău nu s-a ales nimic.” Era tot porc, fiindcă eram încă destul de inteligentă și tînără și nu are importanță că nu am avut talent poetic, am scris poezii din multe motive, forțată de împrejurări, dar nu am avut nicio șansă de a fi cu alții și de a munci de fapt - în afară de doi ani ca profesoară, dar nu mai detailez ce s-a întîmplat - e monstruos să crezi că un om întreg la minte totuși și bun trebuie respins și omorît fiindcă nu are talent poetic. Oricum, am fost și otrăvită și torturată cu adevărat
”e o crimă jegoasă”
”oamenii au înțeles totul datorită ție și se încrîncenează în minciună” Poate că da, poate că ei au percepția că eu mă încrîncenez în a spune adevărul.
Eu consider că un om serios își pune o haină sau își aprinde focul dacă e frig, și eu așa am fost mereu, nu am fost o femeie pierdută în întrebări sau dileme sau probleme psihice. Ei neagă totul.
”tulburare narcisistă de personalitate” Complet aberant și evident fals. Eu nu am fost doar eu în oglindă, așa cum m-am prezentat, am existat cu adevărat și ce am spus despre mine a fost adevărul. Mi se pare grețos acest gen de calomnie, oare puteți vedea adevărul? Un om e obiectiv bătut, chinuit și otrăvit și respins cu minciuni clare și voi inventați asemenea aberații. Pe vremuri, cînd nu erau aceste ”tulburări ” în teorie și cărți, realizați oare că tot aia era? Că oricum nu aveau dreptate, ca și acum?
Desigur că determinările mărunte, mundane, ale omului contează, oricît de frumos i-ar fi sufletul, dar oamenii creează numai aberații. De exemplu: ”Ea nu știa nimic, nu trebuiau să o distrugă” Nu comentez mult, deci ei cred că omul care știe ceva - un lucru pe care ei au voie să îl știe, dar omul respectiv nu, deci omul respectiv ORICUM nu e acceptat a priori - trebuie distrus. !! Sau ”Nu trebuia distrusă, oricum nu ar fi spus nimănui” Mare e grădina iadului lor. Eu nu am fost Mendeleev sau Faraday sau Victor Hugo, dar e ca și cum unul dintre ei sau cel mai onorat de voi și util sau altul ar fi lovit monstruos și otrăvit cu ideea că nu trebuia otrăvit, fiindcă oricum nu ar fi spus altcuiva ceva, nu știu ce rahat. Oare înțelegeți ce spun? E același lucru din punct de veder logic, al adevărului sau moral, chiar dacă nu am fost geniu. Hodoronc tronc.