Frustrări intelectuale

Din nou lucruri mai triste, în timp ce domnița iernatică din sufletul meu mai dănțuiește diafan undeva pe gheața unui iezer, în timp ce luna valsează printre ramuri de răchită și salcie și soarele răsare vișiniu și vecinii de sus mă urmăresc și noaptea cu zgomote, conectați la metabolizarea cafeinei sau unor otrăvuri în organismul meu, conducînd spre frivole și citadine nostalgii.

de fapt, unu e un număr periculos. Mă întrebam deunăzi ce alte limbi, ca și engleza, sînt defective de gen masculin sau feminin. M-am uitat în wikipedia, inclusiv la ce limbi au trei genuri, ca româna. Interesant mi se pare cum gramatica apropie între ele limbi din familii lingvistice diferite. Și mi-ar fi plăcut să văd și clasificarea, diferențele și apropierea limbilor în funcție de structuri sintactice și variațiile sau parametrii lor. :( Să înțeleg ce rol are genul ablativ în latină și să percep nuanțele fine legate de unicitatea supinului în românește (?) și să mă joc puțin citind studii estetice și eseuri filozofice despre orice, cum făceau doamnele nobile, curtezanele privilegiate de odinioară. Ceea ce nu ați înțeles e că, deși am fost un om luminos și pur, am fost înzestrată cu capacitatea de a înțelege că sînt respinsă din cauza mediului de jos căruia i-am fost sortită, dar nu mă așteptam la o crimă așa oribilă fără nicio șansă. Aș fi vrut să înțeleg mai bine ce au scris alții despre substantivare și verbalizare în filozofia limbajului sau alte categorii ale domeniului pe care eu nici măcar nu le pot ghici. Mi-a fost așa frumos dor de oameni și viață și de studiu teroretic de atîția ani, mai ales fiindcă efectiv încă puteam, în timp ce idioții mă scuipă mereu cu percepția lor că eu sînt idioată, dar nimeni nu vorbește cu mine. Chiar acum îmi ard buzele rău, probabil mai ales după otrava de acum 2 și 3 zile și mă dor stomacul și aria hepatică. Pe mine m-au aruncat probabil la nivelul idioților care nici măcar nu cred despre otrăvuri sau cred că omul își merită soarta și nimeni nu trebuie să facă o faptă bună etc. Aș fi vrut să trăiesc și eu puțin, măcar un an, am așteptat din 84, în chinuri groaznice obiective, fiind un om desăvîrșit.

Spuneam că unu e un număr periculos, gîndindu-mă la turnul Babel și mitul tăierii vărfului unificator al civilizației, mitul răspîndirii semințiilor prin acte de cultură și limbă. Sau, mai general, la ciclul cultural al unei civilizații, la nașterea și declinul ei. Mă gîndeam la ideile demonetizate, de fanfară, de unitate în diversitate sau invers, la povestea despre Big Bang și Big Ben-ul din Londra, la ideea multiplicării sau abundenței aparente culturale în epoca globalizării pacifice a lumii, cînd omul izolat ca mine are doar impresia unui alt fel de Babel, fiindcă fiind izolată și chiniuită și săracă am fost obligată să am contact doar cu lista de fanfare militare ale culturii, în timp ce, în mod dureros, eram încă tînără și încă capabilă să trăiesc bucurii estetice, și finețe a discriminărilor, și să studiez și să citesc mult, și să memorez, în timp ce eram otrăvită fizic, nu psihic, și creierul meu slăbea din această cauză și toți mințeau că problemele mele nu sînt reale. Am trăit e drept frustrări intelectuale mari, am plîns în pernă ofilirea unei flori viguroase numai prin cătușele lor, în timp ce ei susțineau doar minciuni despre mine sau mă tratau mereu, și pe internet, ca idioată chiar din punct de vedere al capacității de sinteză și judecată teoretică, abstractă, fără a mai aminti că susțineau că și inteligența mea de relaționare cu problemele concrete e deficitară sau chiar dezechilibrată. Se putea dovedi că ei mint din toate punctele de vedere, dar nimeni nu a vrut, deși eram încă tînără și pe alte femei din generația mea le-au lăsat să își dea măsura valorii lor la maturitate. Ele, ce e drept, m-au respins. Fără niciun motiv. Într-adevăr se poartă ca stăpînii de sclavi cu mine, numai că în antichitate, chipurile, sclavii educați erau oarecum respectați și lăsați să educe oamenii. La fel și fetele sărace, ca guvernante necăsătorite în povești. Mai țineți minte scrisorile lui Seneca către Lucilius, pe care eu le-am descoperit anul trecut ca fragment pe internet? Eu aș fi putut ușor recupera și studia o facultate în program acelerat acum 12-13 ani și apoi aș fi putut face multe alte lucruri, dar s-a dovedit că nu puteam avea adeverință de la medicul de familie pentru dreptul la studii superioare sau pentru muncă măcar, orice muncă, pe care de fapt o meritam, din 2007. Unul zicea că el atunci s-ar fi sinucis, în locul meu. Da, erau deja 23 de ani de închisoare și tortură pînă atunci, dar trupul mi-era tînăr și nu știam nici că mă ”condamnaseră” la otrăvire. Totuși acum aș fi fost poate acceptată pentru diverse munci, nu era prea tîrziu pentru orice nici anul ăsta, dar ei au mințit mereu despre normalitatea mea psihică, așa cum au vrut părinții mei, deși și acum se poate dovedi că am fost mereu normală, nu doar acum, și meritam fericirea, am fost chiar un om perfect și capabil de studii și după terminarea facultății. Frustrarea intelectuală a fost mare și m-a măcinat pe dinăuntru groaznic, deși eram și coate goale și f_tă și singură complet, respinsă fără motiv. Efectiv frustrarea intelectuală mi-a luat cel mai puternic sprijin al sănătății fizice, în afară de dietă și mișcare și ele de asemenea frustrate prin sărăcie în mod real, deși ei mint, Bucurii intelectuale care erau și sursa celor mai mari bucurii ale mele, în afara peisajelor din natură, care de asemenea îmi erau interzise, prin lipsa banilor și rejecția din partea familie. A fost monstruos și nu meritam, eram un om foarte bun și fără vanitate. Putea fi și încă poate fi dovedit că eram un om destul de bun ca intelect și perfect în rest și aș fi meritat să fiu acceptată ca intelectual într-un serviciu cît de umil, să pot avea doar strictul necesar de haine și hrană și facilități, pe care eu nu l-am avut de fapt. Am reușit să rezist totuși ca om normal mereu și tot nu m-au acceptat, cu ideea vădită să îmi dea moartea și prin izolare și prin tortură și prin sărăcie lucie. Atunci ei, timp de ani de zile, în mod ipocrit, m-au tratat pe de o parte drept proastă așa cum zic ei că sînt tratați săracii, care de fapt nu se pot bucura nici de bibliotecile cu plată. Sau, pe de altă parte, drept proastă așa cum zic ei că sînt tratați nebunii, deși e evident și acum că mereu se putea dovedi că am fost un om perfect normal și era necesar chiar, pentru a evita o crimă sordidă. Frustrarea intelectuală a unui om cu suflet extrem de frumos evident, fără niciun defect, un om îmbolnăvit cu forța de ciroză, zic unii, și de alte boli, zic alții, prin otravă directă, nu doar țigările mele și indirect prin lipsa banilor pentru dietă echilibrată și mișcare în parc măcar, dacă nu în vreo stațiune turistică. Închisă în București mulți ani, torturată de defilări de pietoni și mașini mulți ani, nicio greșeală toată viața. Și nici anul acesta nu ar fi fost prea tîrziu, am oferit toată înțelegerea și iertarea oamenilor, și meritam viața, adică un loc oarecare de muncă cît de umil, sau o activitate oarecare, chiar fără cîștig financiar, și o micuță oportunitate de studiu și lectură, fără de care mă prăbușesc, sau măcar munca să fi fost, cu cîteva relații cu alții și studiul ar fi venit de la sine, individual, acasă, meritam de fapt chiar un curs/studiu micuț în lume, cu alții, niciodată nu am deranjat pe alții cu gîndirea mea și am fost un om extrem de politicos și bun și civilizat evident luminoasă și blîndă și tăcută, nu văd de ce m-au respins și mereu și ei m-au distrus cu brute monstruoase, e crudul adevăr. Unii chiar zic că cei răi m-au ascuns pentru ca lumea să poată să creadă răul despre mine. Deci intenția lor e clar de a mă sinucide, cu trupul otrăvit rău. Mi se pare ciudat și monstruos și tratamentul pe care l-au aplicat asupra mea din punct de vedere intelectual, cînd se purteau dovedi bunătatea și capacitatea mea reale, la mare distanță față de idioțenia și minciuna crasă a psihologului Călinescu în act despre mine și a altor psihologi și psihiatri la fel, în mod real. Între timp am fost scuipată de oameni foarte ticăloși, dar asta nu ar fi existat poate și nu ar fi contat oricum, dacă nu ar fi fost minciunile oribile despre mine și dacă aș fi avut o ocupație. Privind obiectiv din afara acestui urît teatru de crimă, acum cînd mi-e sete încontinuu, dar apa nu mă mai ajută, ci îmi usucă buzele tot mai rău, acum cînd îmi amintesc întreaga frumusețe de suflet și binele imens față de oameni, și toate virtuțile mele reale în fața minciunii lor evidente și lipsei reale de șanse, viața mea calmă și pacifică în fața violenței lor continue etc., obiectiv mi se pare ORIPILANT modul în care m-au tratat și mă tratează, și faptul că vor să mor, deși nu am greșit nimic și faptul că nici acum nu vreți adevărul să trăiesc și eu puțin, am așteptat peste 34 de ani, am făcut tot posibilul și bucuriile mari sufletești și intelectuale (fie sintetice, de înțelegere, fie cioturi de idei, ca să folosesc un termen din wikipedia) mi-au suținut, pe cît posibil, organismul. Nu mai pot. Nu aveți decît să mă închideți la psihiatrie, dar acum satisfacerea numai temporară a nevoii bazale de afiliere nu mă va mai ajuta. Nu mă mai pot bucura de a vedea sau auzi, doar temporar, cei cîțiva pacienți, mai răi de fapt cei mai mulți decît mine, ca și în trecut. Nu trebuia să mă ”condamnați” la moarte, credeți-mă, am fost binele curat, absolut.
Și la urma urmei, cum am zis eu de atîtea ori, la dracu cu frustrările intelectuale, am fost femeie și am suferit în mod real mult mai mult din cauza lipsei abuzive a dreptului de a avea copil și încă și acum aș fi fost fericită cu o activitate muierească de tricotat ( nu știu decît cel mai simplu model) sau cusut cît mă ajută ochii, sau curățat în casă și gătit cît mă mai țin picioarele, sau pictat acuarele, dar oricum nu am bani și prieteni că fiu artistă - dar sînt prea singură, de prea mult timp... și ei chiar m-au otrăvit real sau am cancer și diabet grav acum, sau simptome netratate de mulți ani în mod clar.
Aseară din nou au insinuat că oamenii ced că eu mă frec sau frecam sexual. E fals, nu mai explic în detaliu, nu am greșit nimic și, fiindcă ei nu mai vin sexual asupra mea decît rar și nu așa de chinuitor, lucrul acela aparent nu se mai petrece defel, deși nu s-a petrecut ani mulți și ei tot au lovit mereu în trecut.