7 decembrie, seara

Din nou adevărul despre fapte concrete, nu doar despre idei și suferință sufletească.
Ați observat poate că și pe facebook, în general, am primit numai cîteva semne de lectură la postările despre adevărul din viața mea. Și numai cîteva comentarii. În general aceste semne și rare comentarii au fost numai cînd era vorba de suferință sufletească, care și ea era normală, nu exagerată și legată de realitatea oribilă, nu de fleacuri. Procedînd astfel, cititorii de pe facebook au dat impresia că ei mă consideră nebună și bolnav închipuit, ca și cum problemele mele concrete și reale, obiective, erau determinate de probleme psihice și boală psihică. Sau nu existau. Ei au negat violența, extremă uneori, din partea familiei mele asupra mea, foamea care îmbolnăvește și omoară, lipsa de haine și încălțări mai mulți ani, deși eram nevinovată și încă în stare de muncă și multe alte lucruri bune, izolarea inumană (nu doar faptul că eram tratată de ei și de toți ca idioată și copil și nebună), otrava despre care evident un om inteligent nu ar fi spus nimic dacă nu avea dovezi, comportamentul hidos al vecinilor, dșei erau cert înregistrabile tortura de zgomot continuă cu mulți decibeli, nu doar cu vorbe porcoase, nu doar bormașinile din bloc ci și tinerii de afară urlînd pur și simplu ani la rînd, fiindcă ei voiau să facă răul, nu fiindcă eu eram agitată etc., furturile clare din casa mea că nu eram nebună sau amnezică și erau clar lucrrui luate, și poze luate dovedibil etc, cozile lungi de mașini care mă vînau, cum spuneau ei, în mod bizar, chiar în zile în care nu aveau de ce să fie aglomerație, pe străzi obscure chiar, pe unde știau că mergeam eu uneori (încă dinainte de moartea tatei), mizeriile din mass-media care erau evident legate de viața mea fără ca eu să fiu paranoică, abuzurile nejustificate de nimic la locurile de muncă, nu doar conduita colegilor, ideea exprimată verbal și în acte că eu nu aveam gîndire deloc de fapt și că nu merit să muncesc între oameni, care îmi refuzau chiar și un leu pe stradă, negau intelectul meu evident bun și realist, care mereu era clar considerat numai și numai căcat în mod evident mincinos, sufletul bun la fel și MULTE, MULTE ALTELE.

Se pare că toți au vrut să creeze ideea că realitatea concretă a vieții mele îi deranja și mai mult dacă era relatată public de mine, mai mult decît sentimentele mele sau explicațiile.
Spuneau că proștii credeau că sînt păcătoasă sau spurcată fiindcă mi se întîmplă atîta rău și mulți spuneau că credeau că eu duc o cruce sau, altfel spus, că am moștenit păcatele înaintașilor mei, eu fiind nevinovată. Repet, insinuau că sînt nebună și că trăiesc în vise, insinuau că eu mint despre ce era evident abuz și ceva rău. Spuneau că oamenii au înțeles că despre mine au inventat doar minciuni, dar că poporul CREDE că trebuie să scape de mine fiindcă nu suportă să fie mințiți sau fiindcă eu aș fi unealta prin care i-au oprimat pe ei brutele la putere. Spuneau că ăia buni înnebunesc cînd văd ceva rău și adevărat. Cu astfel de idei și cu altele similare, ei eludau faptul că eram un om perfect normal, mințeau în mod criminal că realitatea nu există, aveau scuze să mă repingă, inclusiv pe internet, și dădeau apă la moară altor abuzuri concrete nu idei, fiindcă niciun om inteligent nu are probleme psihice de fapt. O idee a lor era că, dacă ei neagă realitatea clară, atunci pot să o distrugă, sau să distrugă răul din țară fiindcă era în memoria mea și credeau că dacă eu mor va fi totul bine și vor dispărea lucrurile rele pe care eu le cunoșteam. Este fals, pe minciună nu poți clădi nimic bun, ba chiar se repetă. Știu, toți cred invers. Deci sînt toți foarte mulțumiți de viața lor, fiindcă în sensul acceptării mele și adevărului cît de cît nu au mers niciodată. Niciodată nu au încercat cu binele față de mine și totuși ei cred că răul față de mine e ceva bun. Ei spun că numai cei răi pot conduce lumea și că ăia buni sînt ținuți în ignorarea și negarea răului, departe de realitate ca niște prințese în puf, care nici nu știu măcar că există noroi și că dacă văd realitatea ăia buni sînt considerați nebuni și omorîți de oameni ticăloși. Adică teroare și ticăloșie, corupție prin care numai cei răi îi domină prin așa zise secrete pe cei buni, care devin tot mai proști de la generație la generație, incapabili să vadă evidența , pierduți în ireal și respinși dacă se trezesc și văd ceva rău real în lume. Iată, mai notez acum cîteva lucruri concrete, dureroase, din nou, în cele ce urmează:
1. Nu am fost fire demonstrativă, narcisistă etc., toate rahaturile lor psihiatrice sau psihologice sînt minciună, calomnie evidentă și, repet, nu am avut nici alte defecte de caracter, personalitate sau orice altceva. Culmea e că ei m-au lovit direct, nu m-au acceptat să muncesc așa zis legal, agățîndu-se de niște hîrtii aberante,doar niște hîrtii care chipurile le oferă justificare sămă condamne în anii tineri și buni încă la izolare și foame etc., cum ma mai spus. Am fost direct respinsă și de a munci ilegal și de fapt puteau să mă accepte și legal, nu mai explic, ori de cîte ori am certu deschis și direct, inclusiv anul acesta în mai multe feluri. Mereu am avut încredere în mine și în oameni, în ceea ce e bun, nu am fost atacată de abuzurile asupra mea din trecut. Spuneam că dl Poenaru mi-a oferit una din foarte rarele șanse ale vieții și m-am bucurat, chiar dacă munca de corectură era mult sub nivelul meu intelectual, avînd în vedere detalii ale cărților sau a ceea ce era necesar, nu mai explic tot. Deși ma fost aproape complet singură toată viața și deci tremuram de bucurie cînd am putut vorbi cu dumnealui sau cu soția lui și cu ceilalți colaboratori, absolut sigur m-am comportat și am gîndit normal, ca întotdeauna, fără să fi fost ca un urs închis în bîrlog, am fost cu gîndul curat și nu mi-am făcut nicun fel de probleme fără legătură cu realitatea și, ca întotdeauna în viață, nici nu am gîndit ceva în afara situației în care eram. Am fost senină și sinceră ca întotdeauna. Dumnealui probabil nu aputut să mă angajeze fiindcă, după cum spunea indirect, eu nu corectam destul de repede și bine. Mă tem că a fost doar un pretext, fiindcă am văzut alte cărți tipărite de el care aveau multe erori, deși fuseseră corectate de alții. Iar în ce privește viteza mea de lucru, au fost niște înscenări, nu mai explic totul, și dumnealui nu a precizat ceea ce am rugat eu să precizeze, termenul adică și cîteva alte lucruri. În plus, e ciudat că acolo apăreau de căteva ori cărți ale domnului Gârbea, care și el se purtase ciudat și urît cu mine mai demult, fără motiv, nu era din cauză că mă plînsesem de bani sau de abuzuri din trecut. Tot ciudat e că, după ce nu am mai corectat cărți, dl Poenaru și soția au apărut de 2 ori exact în calea mea, exact unde locuiesc eu.
E posibil ca dl Poenaru, fără motiv, inconștient de fapt, să fi avut ceva cu mine, doar din motivul că aflase de la mine pe facebook că fusesem închisă la psihiatrie, fără nicio lgătură cu modul în care m-am comportat real față de dumnealui. Oamenii sînt bizari. Chiar dacă uneori nu am spus defel că aveam astfel de patalama, după un timp toți mă respingeau fără motiv, inclusiv siteuri de pe internet care inițial mă acceptau, ca și cum alții le spuneau ceva rău despre mine, deși asbolut cert nu greșeam nimic, și de aceea am ajuns să spun adevărul de la început. De fapt pot munci și puteam și mai mult în trecut, poate că ar fi acceptat și medicul de familie. V-am spus, psihiatra spunea aberant să mă ajute să fiu casieră la Kaufland, deci munca nu mi-era interzisă, dar aia nu puteam fizic din cauza piciorului. Nega deci total capacitatea mea intelectuală, în orice muncă. Intelectualii ar fi putut să mă accepte pentru ceea ce eram, inclusiv pentru studiu teoretic abstract, dar nu au vrut, în mod aberant.
V-am arătat de exemplu minciuna hidoasă scrisă despre mine a psihologului Călinescu din spital - evident și dovedibil totul fals, inclusiv chestiuni concrete despre mine, care nu aveau cum să fie reale. (Tot Călinescu se numea o profesoară de la ILC unde am lucrat, care m-a cam hărțuit și nu puteam scăpa de ea și m-a obligat să redactez lucrarea de diplomă a fetei ei deși nu prea puteam atunci și după aceea a murit tata, exact după ce ea vorbea despre moartea tiranului Ceaușescu) Încă și acum s epoate dovedi totul despre mine, inclusiv despre trecut și faptul că psihologii și psihiatrii mințeau fără motiv. Ei toți au fost la fel și mint și au mințit clar.
Cu același motiv absurd al hîrtiilor psihiatrice false am fost respinsă și în ce privește studiul intelectual, care nu e chipurile valid. Practic nu aș fi avut nici dreptul să dau examen la facultate, darmite să fac studii postuniversitare, și profesorii și colegii din facultate mi-au spus la fel.
Nu am fost acceptată nici într-o activitate în regim de voluntariat și atunci am găsit pe internet că un individ a fost respins să presteze muncă voluntară la BCU fiindcă nu a prezentat adeverință de la ”medicul de familie”, denumire care a apărut în sistemul medical tot legat de viața mea.
Am fost respinsă direct de multe ori, inclusiv pentru CVul meu slab chipurile, cînd nu aveam cum să am vreun început. Pe vremuri, cum scria o autoare publicată de dl Poenaru, oamenii nu aveau voie să facă o facultate dacă nu aveau nu știu ce dosar legat de politică, de originea lor socială. Acum e CVul. Am așteptat deocamdată degeaba peste 34 de ani, prin tortură și chin.
Dacă cineva m-ar fi acceptat, atunci m-ar fi acceptat și medicul de familie, dar ei neagă totul.
Oricum izolarea e inumană, și acum iar trebuie să îmi cumpăr cîțiva chiloți de la Bucur Obor.
E ca și cum ei se credeau perfecți și foarte inteligenți de a mă judeca pe mine și legiferează că eu eram și sînt proastă și nu mă pot judeca nici pe mine !! Și treceau zeci de ani.
Un om evident foarte sărac și bun și evident torturat fără vină și evidente asemănările reale cu literatura, cu Mizerabilii, cu poezia Nebuna lui Coșbuc, cu toate cărțile cu personaje pozitive etc. Cum puteau să creadă răul despre un om izolat?

2.