7 septembrie 2019

Așadar, voi continua povestirea și azi voi scrie mai mult.
Ei spun din nou că lumea nu vrea să mor, dar mă consideră nebună. Ei spun că mie mi-au făcut lucruri extrem de monstruoase mulți ani la rând și oamenii cumsecade nu pot crede că e adevărat ceea ce am scris eu despre viața mea. Că ei au interpretat totul drept nebunia mea, deși era mereu adevărul curat. Ei spun că toți oamenii au fost păcăliți ca la carte. De către cine, am întrebat eu. De puținii oameni care au avut legătură cu tine - familia, vecinii, colegii și profesorii tăi. Ei spun că medicii au înnebunit complet și mă lovesc de moarte crezând că fac o faptă bună, deoarece își imaginează că eu sunt nebună și răul e din cauza mea asupra sănătății oamenilor. Ei spun că eu sunt de fapt singurul om normal și lumea crede exact invers. În plus, oamenii care înțeleg cum am fost eu mereu au tendința să creadă diverse aberații fiindcă oamenii de valoare, cum am fost și eu, nu sunt în general tratați așa monstruos și omorâți așa monstruos, ci sunt respectați și acceptați.

Voi continua cu ceea ce începusem ieri.
Spuneam că nevasta cârciumarului m-a pârât mamei că nu i-am răspuns la salut. Ei zic că eu sunt o femeie aproape bătrână pe care o femeie fără educație superioară o pârăște mamei că ar fi greșit ceva. Am spus că mereu a fost așa și toți au spus, inclusiv în engleză, că în viața mea ceilalți au creat mereu înscenări.
Am intrat în ziua aceea în cârciumă cu gândul bun, fiindcă cei de acolo au fost singura mea bucurie și ocazie socială în ultimele luni. Mereu am fost sinceră și deschisă sufletește, cum bine știți și mereu cu gândul bun. Acolo vin diverși consumatori de alcool și cafea și țigări să își piardă timpul și banii și sănătatea, probabil din cauza necazurilor și singurătății, ca întotdeauna. Mai demult, cu mai multe săptămâni în urmă, unul dintre ei m-a salutat și mi-a vorbit frumos și i-a spus că are cu un an mai mult decât mine și că își amintește de mine când eram mică și mergeam la școală în Voluntari cu bunica mea. A spus că îl cheamă Didi când l-am întrebat.
La fel cum am pățit întreaga viață din 84, absolut sigur mereu fără motiv, acel Didi nu m-a mai salutat deloc în dățile următoare, deși eu nu am gândit sau făcut nimic rău. Ba chiar se uita oarecum urât la mine. Și a fost trist din nou pentru mine, fiindcă oricum nu am vrut să mor și mereu am sperat.
În ziua aceea despre care spuneam am intrat iar la ei în cârciumă și cârciumarul, care la început vorbea relativ frumos cu mine și relativ respectuos, ba chiar fusese la mine în curte să îmi aducă un câine, cum am povestit (nu am reușit să îmblânzesc cățeaua, era extrem de fricoasă, eu nu am mai întâlnit așa un câine și mama a dat-o de vreo 3 ori afară din curte, când speram că poate se va obișnui în 1-2 săptămâni), deci cârciumarul în ziua aceea privea cam chiorâș și nu m-a salutat și nici nu m-a întrebat ce doresc să cumpăr. Soția lui a ieșit de undeva, nu știu de unde, și m-a salutat foarte încet, abia se auzea, dar în momentul în care m-a salutat era ascunsă după paravanul creat de tejghea și de sticlele așezate la rând acolo. În momentul acela, alți oameni din încăpere nu puteau bănui poate că eu nu o vedeam pe ea din acel unghi. Am bănuit că era ea, dar nu eram sigură și nu am răspuns, cum era logic.

Ei au spus din nou în engleză că toți au făcut la fel întreaga mea viață și că toți vor să mor din cauza minciunilor despre mine, nimic altceva. Ei spun că ciuma s-a întins în întreaga lume, adică minciunile despre mine și că cei din jurul meu încă nu au înțeles totul, și că mă vor omorî atunci când vor înțelege că eu sunt femeia pe care toată lumea o urăște.
”și în plus, după tot ce ți-a făcut întreaga viață, mama ta te tratează drept nebună, și astfel idioții au crezut că tu ești nebună de adevăratelea și tu de fapt nu ai jignit-o și nu ai chinuit-o niciodată pe mama ta. Ai încercat în zadar, timp de 40 de ani, nu 35, să o îmbunezi și să o faci să vorbească normal. Ai încercat aceasta cu duhul blândeții, dar tu nu ai cum să controlezi gândirea și vorbirea sau comportamentul mamei tale. ”(am spus că poate ea joacă teatru că sunt nebună sau rea pentru a mă apăra de restul lumii).
Holdevici Irina, despre care am mai povestit, spunea că eu am probleme psihice personale și de acea nu pot să avea pretenția de a îi ajuta pe alții. În realitate, această doamnă greșea, era rău să spună așa ceva și era o minciună, absolut sigur nu am avut nicio problemă psihică.

Holdevici Irina, despre care am mai povestit, spunea că eu am probleme psihice personale și de acea nu pot să avea pretenția de a îi ajuta pe alții. În realitate, această doamnă greșea, era rău să spună așa ceva și era o minciună, absolut sigur nu am avut nicio problemă psihică.

Acea nefastă psihiatru Vișoiu, despre care am scris, spunea că eu nu aveam dreptul să fiu profesor de liceu din cauza diagnosticului psihiatric al meu din 92, și că directorul liceului unde predasem - ca suplinitoare în cursul facultății de psihologie în anul 5, cum povestisem pe blogul meu - ar fi putut face închisoare numai fiindcă m-a încadrat pe mine în muncă. Adăugați acest detaliu la povestirea vieții mele în sens cronologic, deci înainte să fiu profesor titular la colegiul ILC, și atunci veți vedea și mai clar de ce s-a întâmplat acea poveste cu radio Europa fără vină din partea mea și de ce am continuat și după 2003 când am intrat în învățământ, să cer libertatea, adică dreptul legal la muncă și la studii. ȘI, repet, eram aptă de multe, inclusiv de muncă în învățământ și nu fusesem niciodată nebună, cum zic proștii. Deci trebuia să fie adevărul și astfel nimic rău nu s-ar fi întâmplat și nici nu m-ar fi otrăvit nimeni.

3 septembrie 2019
Iar au intrat unii, ca în urmă cu mai mulți ani, cu ideea că ei trebuie neapărat să mă omoare, fiindcă a recunoaște adevărul despre mine ar însemna să recunoască că întreg poporul e nebun și vinovat. Nu e așa, spun eu. Dar ei zic că ”noi nu putem face o întreagă țară de râs fiindcă tu ai dreptate absolută. Absolut toți au mințit despre tine ca să îți facă rău și tu nici nu ai bănuit, dar ei au continuat să mintă și să te lovească.” Ei nici măcar nu au înțeles că tu ești dumnezeu adevărat și că altcineva e o escroacă mincinoasă.” (?? nu cred asta, ce escroacă?) ”mama ta e cea mai monstruoasă creatură care a existat vreodată pe pământ. Cei care înțeleg ce e mama ta te urăsc și pe tine, deși tu nu ai avut nici cea mia mică șansă sau greșeală toată viața”
”mama ta a mințit foarte mult și nu mai poate da înapoi, la fel ca și ceilalți.”
”maică-ta e un monstru infect și oamenii nu pot înțelege nici măcar acest lucru.
”mama ta le poruncește oamenilor să te lovească, să te otrăvească, să mintă despre tine și deci să te omoare.”
”proștii i-au păcălit pe toți cei inteligenți despre tine”
”tu ai fost un om excepțional de bun, inteligent și normal și absolut toți cred invers.”
”tu nu poți face nimic și nu ai fost niciodată acceptată, fiindcă mama ta te urăște de când erai copil, asta e tot.”
”toți oamenii despre care ceilalți oameni au o imagine exact opusă față de ceea ce sunt ei în realitate s-au sinucis. Și tu la fel, te vei omorî. Cei care știu adevărul despre tine vor să mori.”
”maică-ta e complet nebună și toți ceilalți îți fac rău indirect, prin intermediul ei.”
”idioții credeau că tu te războiești sau te lupți cu mama ta sau că ești nebună să crezi că te bați cu ea sau că ea e dușmanul tău.”
”tu ai fost numai gingășie, bunătate, blândețe și candoare, cum voiai tu ca ei să înțeleagă asta, din moment ce mama ta era așa o bestie? Ea i-a păcălit pe toți așa cum ți-a promis de la început, din 84.”
”mama ta e o brută josnică, cei care au asemenea mame nu au cum să reușească niciodată.”
Tu ai fost într-adevăr perfecțiunea și oamenii trebuie neapărat să te accepte. Proștii cred că tu nu ai fost perfectă și că ideea ta că ai fost perfectă e o consecință a faptului că ai fost izolată cu forța, torturată și nedreptățită, inclusiv otrăvită de vecini și de alții, sau consecința faptului că toți au mințit în mod evident despre tine întreaga ta viață. De fapt nu e o reacție la stres și frustrare, tu ai fost perfectă cu adevărat dar cei care ți-au făcut rău nu pot înțelege asta. Sau fiindcă te-au tratat toată viața drept nebună, proastă și rea, deci ei nu pot vedea adevărul.
Toți au înțeles întotdeauna tot ceea ce ai scris tu exact invers.
Toți ți-au făcut răul și nimeni nu mai poate vedea adevărul. Ei nici măcar nu au înțeles că trebuie să te accepte și nu să te omoare. Ei nu cred că tu ai delir de grandoare, dar cred că tu spui că ai fost perfecțiunea din cauză că ai fost persecutată.

Fiindcă toți au mințit mereu și și-au bătut joc de tine și ți-au jucat încontinuu diverse renghiuri, proștii cred că ei doar te amenință mereu cu moartea, și de fapt ei te omoară cu adevărat” (am mai explicat asta și voi explica și în ce urmează.)

fiind spuse aceste lucruri banale și logice și lipsite de importanță, voi continua în cele ce urmează povestirea la subcapitolul familie.

După cum poate vă amintiți din ceea ce am povestit, și voi relua, mie nu mi s-a dat încă nici măcar dreptul la asistență medicală, deși era absolut necesar și eram un om perfect. Există încă dovezi clare în acest sens, lucruri care arată clar abuzul medicilor asupra mea, nu doar al psihiatrilor. Și nu trebuiau să mă omoare.

Acum din nou despre familie, ce mai era esențial.
Desigur, este evident că am ținut mult la familie și că am fost conștientă de mică și cu atât mai mult după 84, de importanța și binefacerile familiei în viața unui individ. I-am iubit și respectat pe toți, chiar dacă părinții m-au renegat fără nicio greșeală de la 13 ani.

Ei spun că era clar că părinții mă renegaseră de când m-am născut. Mi-au spus mereu în ultimii ani că familia mea e o familie de porci și asasini etc. și că membrii familiei mele sunt sperjuri, fiindcă toți au depus mărturie falsă despre mine. Ei spun că eu nu aveam cum să bănuiesc, dar oamenii m-au judecat în absența mea, fără să mă întrebe nimic, legat de crime cu care nu aveam nicio legătură, sau legat pur și simplu de comportamentul și normalitatea mea și că familia mea a mințit în totalitate și complet despre mine, pentru ca eu să fiu condamnată la moarte. Nu știu, nu pot crede așa ceva.

Încă o dată, instituția familiei este un lucru foarte important și bun și sacru chiar și tot ce am gândit eu despre rudele mele a și fost binele și a fost curat și drept. Cu respect și iubire adevărate mereu, fără nicio greșeală.
Deci, pe scurt, eu am fost un copil ilegitim și nedorit, dar la început și în tinerețe nu aveam cum să bănuiesc aceasta și nu puteam bănui nici cât de important era faptul că familia mea și eu eram ”sărăntoci”, chiar pauperi după cum spuneau unii. Am povestit cum statutul meu real a dus la diverse rele și cum ei mințeau că ai mei aveau bani și că eu eram moștenitoare bogată.

Am avut o familie mică, care m-a înconjurat cu iubire în cele mai mici detalii în copilărie, cu excepția mamei, care era poate singura mea rudă de sânge reală, dar eu nu aveam cum să bănuiesc.
Am povestit aproape totul pe blog, acum reiau doar câteva lucruri și relatez doar câteva pe care nu le scrisesem.
Ideea multora e că e cea mai hidoasă crimă din istorie și că doar mama, fiind singura relație reală a mea, e singura care are interesul să mă omoare, pentru a moșteni banii mei din bunuri imobile. Voi explica mai încolo ce făcut și a zis mama despre acestea.

În povestirea mea cronologică ”infernul sunt ceilalți” (ISC) de pe blogul meu, rămăsesem cumva cam în anul 2002-2003. Puteam foarte bine să fi spus ”paradisul sunt ceilalți”, fără să repet vorbele lui Sartre, fiindcă tot ce e bun sau rău nu putem deloc să aveam prin noi înșine, ci numai prin relațiile sociale pe care le avem, lucru pe care eu îl înțelesesem foarte bine din copilărie.

Atunci am suferit mult din cauza morții nașei mele și neputinței mele de a o ajuta și apoi am înțeles că nașul meu avea ficatul grav bolnav - pe vremea aceea nu știam nimic despre otrăviri - și i-am atras atenția într-o zi când nașa încă trăia și eu eram încă studentă la medicină. Am fost cu nașul meu la medicul Zaharia, un binecunoscut medic la Colentina și nașul meu era trist și moale ca un copil, eu niciodată nu l-am văzut așa. Eu îl știam pe Zaharia - numit Lulu de nașul meu, care spunea că îl cunoscuse demult - îl știam pe medicul Zaharia Corneliu fiindcă nașul meu mă dusese la el după tentativa mea de sinucidere, la începutul lui 1999. Atunci nașul meu lăcrima din nou, suferind din cauza faptului că eu îmi pierdusem piciorul. Atunci la Colentina a fost rândul meu să sufăr pentru el, mai ales fiindcă observasem mai demult și nu ascultase de mine deloc. Mama mea a vorbit cu alt medic și acela i-a spus că l-ar fi putut salva pe nașul meu în urmă cu nu știu câți ani, dar atunci era prea târziu. Atunci când am fost cu el la Zaharia, nașul meu părea să fie trist că se va despărți de viață și de noi, ceilalți și mi-era tare greu și milă. Zaharia m-a luat la rost că nu am grijă de bietul băiat, nașul meu. Eu nu avusesem nicio vină. Eu abia atunci am înțeles că el urma în curând să moară și că avea cancer în ultimele faze.
După tentativa mea de sinucidere de la sfârșitul lui 98, nașu m-a dus la Colentina la Zaharia, la ortopedie, unde am fost așezată pe un pat cu multe denivelări și care durea și mai tare la coloană și am cerut degeaba alt pat. Nu voiau să aerisească camera și am cerut degeaba puțin aer. Probabil știți cum sunt torturați pacienții psihiatrici încontinuu. Am cerut politicos și frumos analgezice de mai multe ori, fiindcă durerea era imensă, dar nu au vrut să îmi dea deloc, știu că toți mint, dar exact așa a fost, probabil fiindcă voiau să îi facă pe oameni să creadă că sunt nebună. Fiindcă urlam de durere, fiindcă mă durea tot corpul - oasele, cum sărisem pe fereastră - mai ales sternul și coastele, iar piciorul amputat durea puțin de tot. Mai înainte fusesem la Urgență Floreasca unde fusesem amputată și îmi dădeau pastile pentru durere și patul era excepțional și bun și rabatabil și asistentele se purtau frumos. Aici la Colentina eram singură sau tata și mama mă chinuiau și mințeau ca de obicei. Au adus o fetiță cu tată țigan și mamă albă în salon cu mine și apoi au scos-o, fiindcă eu urlam de durere aproape încontinuu. Zaharia mi-a spus că îmi va amputa bontul din nou pentru corecție, fiindcă amputarea nu a fost efectuată corect la Urgență, dar apoi a renunțat la acea intenție. Din motive obscure mi-au făcut multe radiografii la aparate vechi și dubioase, deși fusesem mult radiografiată la Urgență nu de mult. Apoi m-au dus la psihiatrie și acolo iar mi-au făcut radiografii, a treia serie în timp scurt. După ce am avut în sfârșit proteză, după încă vreo doi ani am fost din nou la Zaharia, fiindcă colindasem la mulți medici și niciunul nu m-a putut ajuta legat de rănile și sîngerarea bontului recurentă, care adesea ducea la umflarea piciorului și mai ales la infecții grave cu febră de 41-42 de grade, chiar dacă nu credeți e adevărul, așa a fost. Toate alifiile cicatrizante diferite prescrise de mulți medici erau ineficiente, mereu făceam răni, și nu se vindecau decât foarte greu și trebuia să stau în pat sau să umblu cu răni și, după ce mă vindecam, piciorul nu mai încăpea în proteză și era tare greu. Zaharia în final s-a retras în altă încăpere, unde eu nu îl vedeam, de unde a apărut cu o rețetă magistrală, scrisă de mâna lui, unde punea balsam de Peru și încă vreo 2 ingrediente rare, rețetă care s-a putut prepara integral numai la farmacia pe care poate o știți, de pe Calea Victoriei. Ulterior, unii porci care au intrat peste mintea mea l-au acuzat pe Zaharia, singurul medic care m-a scos din necaz, că a greșit, fiindcă a prescris ingrediente cancerigene sau așa ceva, când de fapt altfel eu nu mai mă puteam deplasa deloc. Am și acum copia rețetei și o voi plasa pe blogul meu și aici să vedeți.

Apoi, cum ați văzut, eu eram la Colentina cu nașul meu bolnav de cancer hepatic, un naș obosit și foarte trist și moale. Apoi nașul meu s-a prăpădit și el în 29 august 2004, după ce în 4 martie 2004 a fost din nou un cutremur de pământ chiar de ziua lui de naștere, dar colegii mei de la liceu au negat fenomenul. Mai demult nașul meu îmi spunea că eu nu pot bănui prin ce a trecut el, că eu de pildă nu am avut cutremur de ziua mea, cum a avut el. Sau cum trecea pe sub un balcon și un ghiveci cu pământ de flori a trecut razant în cădere pe lângă el etc. Din cauza suferințelor nașului meu, care avea și talente la desen și muzică, unii au crezut că eu aș fi geniu martirizat care a moștenit nu știu ce cruce grea de la nașul său.

Voi continua povestirea mâine, astă seară mi-a venit gust înfiorător de la stomac, este precis cancer sau otravă grea de tot, chiar așa gust nu am mai avut niciodată. Am explicat problemele legate de stomac de mult, dar medicii au refuzat să mă ajute și nu era prea târziu și trebuiau doar să mă ajute și nu trebuiau să mă otrăvească în continuare, cum am explicat, dar ei au continuat și otrăvirea, chiar și anul acesta în mod sigur. Se știe că după mulți ani, ulcerul se transformă în cancer, eventual. Eu am fost otrăvită de mult timp și m-am plâns de simptome ulceroase, nu doar gastrită, de foarte mult timp medicului de familie, și mi-a dat cu chiu cu vai Emanera 40 mg zilnic, dimineața, dar prea târziu și apoi nu mi-a dat nicio investigație de făcut, și nu a mai prescris altceva, deși uneori durerea și usturimea erau mari. Am mai avut gust monstruos în gură dar numai de vreo doi ani, deci nu era prea târziu să mă salveze poate, dar nu au vrut, și gustul chiar așa monstruos ca în seara asta niciodată nu am avut. Pe nimeni nu interesează, fiindcă nu am pe nimeni și fiindcă toți spun că eu am fost condamnată la moarte sau că trebuie să mă omoare ca să fie mai bine pentru ei. Bineînțeles e exclus să îi spun mamei mele orice, ea nu suportă nimic să îi spun, încă de când eram copil, ea nu suportă nimic, nici ceva bun,dacă e adevărat, și respinge complet orice plângere normală a mea, deși ea mi se plânge mereu.
În seara asta, deoarece eu am reușit să adun energie ca să scriu povestirea în continuare, ea m-a întrerupt de vreo 5 ori, mustrându-mă urât că eu nu scriu lucruri inteligente pe facebook și că e ceva extrem de urât că eu scriu lucruri urâte și intime despre ea, deși eu am dreptate că trebuia să scriu totul, și că trebuie să termin și povestirea și despre familie în curând și mai ales despre abuzurile criminale ale medicilor care ar fi putut fi evitate dacă adevărul despre mine ar fi fost spus și atunci în mod sigur m-ar fi acceptat să muncesc și să studiez și să creez intelectual și aș fi fost un om liber și nu m-ar fi otrăvit în mod sigur și oamenii m-ar fi respectat și nu m-ar fi omorât în mod sigur și aș fi avut familia mea în mod sigur sau măcar dreptul legal de a mă mărita și de a avea copil adoptat măcar.

Ei spun că medicii nu au nicio vină, fiindcă ei sunt doar niște roboți lipsiți de judecată și atâta tot.