30 septembrie 2019

Au intrat acum cei care spun că mecanismul e foarte simplu - eu sunt Dumnezeu și sunt deasupra oamenilor ca spirit. De-a lungul vieții mele, spun ei, se prind în mine familia și cei apropiați și apoi tot mai mulți, fiind eu dumnezeu și fiind chinuită și închisă și torturată încontinuu. Apoi toți vor să mă omoare, spun ei, fiindcă astfel vor fi liberi. Apoi, spun ei, nu vor mai putea naște copii și vor încerca să ascundă acest lucru, după care vor fi obligați să dea viață din nou unui alt dumnezeu. Și o vor chinui din nou toată viața, întotdeauna au făcut la fel, și apoi o vor omorî la fel. Astă seară au intrat în engleză cu aceeași idee că omorârea mea e utilă omenirii, fiindcă vor fi liberi de mine. Ei mai spun că moartea mea va fi un dezastru ecologic de data asta, atâta tot. ??!! Continuu imediat povestirea din postarea precedentă, o voi copia aici și voi continua. Mama a tuns salcia de pe stradă acum 2 zile, fiindcă era fotografia mea veche cu salcia tânără din sat la rând de postat.

Spuneam ieri despre povestea aceea cu violarea bunicului meu pentru a mă naște eu.
Adaug câteva lucruri. S-ar putea să fi fost adevărat, dar vreau să mai clarific puțin.
în facultatea de psihologie, la cursul de psihologie judiciară, profesorul Mitrofan Nicolae spunea, spre amuzamentul unor colegi și colege, că și bărbații pot fi violați, pentru sperma lor, de exemplu prin gâdilare. Pe vremea aceea eu nu cunoșteam această poveste din familie.
Povestea despre violarea bătrânului (tataia) nu e certă, chiar dacă mama mi-a spus, când am întrebat-o cine e totuși tatăl meu, că eu semăn cu tataia fizic.
Dacă așa ar fi fost, atunci cum au forțat-o pe mama, fată tânără și cu zestre de la țară, să se mărite cu tata, bărbat sărac din suburbia Bucureștiului? Mama spunea adesea să fie blestemat popa Șerban, că a adus-o de la Sibiu ca să se mărite cu tata, ungur împuțit. Dar, cum ați văzut, tata nu semăna cu tatăl lui și numai mamaia era unguroaică, nu și tataia, dar tata nu știa o boabă ungurește, fratele lui da. Au fost unii care avansau ipoteza unui incest, pe care familia l-a acoperit cu povestea despre tataia. Mama pomenea despre obiceiul dinastic al Egiptului antic, când sora se căsătorea cu fratele și despre vremurile când reginele Franței sau altele nășteau în camere complet lipsite de lumină.
Erau unii care spuneau că eu, rodul păcatului, am devenit o păcătoasă, ceea ce nu a fost adevărat.

Toată lumea știa că mama l-a cunoscut pe tata la biserica Sfinți, aproape de locuința noastră pe Moșilor din 84 și foarte aproape de locul unde am făcut eu meditații cu Zăgrean Leon. Ulterior, tot preotul Șerban, care i-a cununat pe părinții mei, m-a botezat și pe mine tot acolo. E adevărat, am poze de la cununia civilă a părinților, în care tataia era încă valid, în aprilie 1970. Au spus că au făcut cununia religioasă mai târziu, în luna mai și că atunci a nins la munte. Eu m-am născut în februarie 1971. E adevărat că au făcut și mai am și acum poze de la nunta religioasă a părinților în Voluntari, precis în casa în care urma să cresc. De unde aș putea eu fi sigură de dată, ei așa au scris pe poze sau așa au spus.
Mama, într-o poză, apare plîngând și speriată în rochia ei albă și tataia apare în 2-3, dar susținut de la spate și complet apatic, probabil că paralizase. Bunica de la țară apare neagră și foarte slabă și nu semăna cu cea pe care o știu. Bunicul pare să fie el. Deci o nuntă restrânsă la câțiva nuntași. Poate totuși nu e adevărat că tataia era tatăl meu, cum au spus unii.

Iată acum ce mi s-a întâmplat zilele acestea, fiindcă, vă spun drept, ceea ce se întâmplă oamenilor în prezent este uneori cheia înțelegerii trecutului.
Exact când era logic că voi scrie din nou misterul așa zis al conceperii mele biologice, am fost în garajul nostru cu vechituri să mă cântăresc, ceea ce era logic, fiindcă am pierdut din masa corpului mult în ultimele luni. Avusesem 127 de kg sau chiar mai mult, și medicul de familie Monica Pană știe (m-a cântărit) și îmi spunea urât că este vorba de ”obezitatea asta pe care noi nu o putem controla”, ca să dea impresia că eu eram mecanism controlat în sens pozitiv de ei, și să dea și impresia că eu sunt copil sau nebună și de aceea folosește pronumele noi, la plural, cum face și mama când vorbește cu mine, fiindcă, spun ei, mereu m-a trata drept copil, dșei crescusem, chiar înainte de spitalul de psihiatrie, ca să îi păcălească pe proști, spun ei, că eu eram idioată sau nebună.

Am găsit pe cântar o valiză foarte veche și roasă, probabil de șoareci, pe care nu am mai văzut-o. Am pus-o deoparte și m-am cântărit, aveam 107,5 kg, și cântarul acela era mereu bun, de când eram copil. I-am spus mamei de valiză și că ar trebui să o arunce, și ea a zis că valiza are importanță emoțională pentru ea, fiindcă e valiza cu care a venit la ea acasă tata, ca unic bun al lui înainte de căsătorie, apartamentul mamei din Teiul Doamnei fiinde cumpărat de părinții ei. Era parcă pe numele ei, dar au avut de plătit rate la el și nu au terminat nici în 1983-84 când a fost vândut preotesei Victoria, mama nașei mele. Mama îmi povestea adesea despre sărăcia tatei și despre acea valiză ca unică contribuție financiară a lui la început și apoi de anii când erau tineri și nu aveau efectiv nici bani de conserve ca hrană și m-au dat la nașii mei la Voluntari (ei erau în poze foarte slabi amândoi, piele și os, am postat una) și ea a văzut portocale iarna la nașii mei și i-a invidiat. Dumnezeu știe că și ei aveau foarte puțin, știu sigur, abia de hrană, și trăiau într-o cocioabă.
A mai spus că valiza aceea era valiza cu care mamaia s-a dus cu tata în Cehoslovacia într-o excursie, fiindcă mamaia câștigase la jocuir de noroc o excursie. Tata a devenit apoi împătimit de jocuri de noroc. Ei au stat în Teiul Doamnei, la etajul 9 din 10 și acum câteva săptămâni priveam cu nostalgie la vârful teiului de peste drum, care e chiar teiul din copilăria mea. În garaj mai este mașina avocatului mamei, Ninel, despre care am povestit pe blog. Mama zice că ar trebui să taie valiza cu foarfeca ca să o arunce la gunoi și probabil că știți că oamenii nedoriți scapă foarte greu de vechituri, chiar cu bani nu se prea poate.
După ce am văzut valiza am continuat să citesc cartea ”Sfârșit de veac în București” și am ajuns repede la scena despre valiza boierului tânăr Barbu B. Barbu. (Barbu era numele de fată al mamei bunicii) Desigur, nu știam despre scena cu valiza, dar vă asigur că mereu a fost așa, absolut toate lucrurile s-au legat astfel de viața mea, fie cu lucruri din cărți, într-un mod halucinogen, dar real, din orice carte, nu doar din literatură, dar și cu alte lucruri din realitate sau cu alte cuvinte. Eu la început nu înțelegeam, dar apoi am crezut că acesta era motivul pentru care oamenii mă considerau nebună și îmi voiau moartea, ca și cum acele legături, de ordin spiritual sau informațional dacă vreți, ar fi fost ceva rău sau erau din cauză că eram nebună și de aceea voiau să mor prin otravă. Apoi am înțeles cu totul adevărul și anume că ideea lor sau a mea că eram nebună din această cauză era greșită.
În realitate e un lucru normal, atât timp cât persoana nu suferă din această cauză și e în stare să ”funcționeze” în societate, ba chiar e un lucru absolut normal, numai că eu eram singură. Iată ce înseamnă: ”cam așa ceva, chiar vorbele lor pe alocuri o parte adevărat în mod sigur - tu ești dumnezeu și deci Spiritul, printre multe altele. Tu ești legată absolut de tot restul lumii, fenomenelor și obiectelor prin foarte multe conexiuni, nu doar câte una pentru fiecare lucru. Chiar dacă ți-ar distruge lucrurile complet, tu tot ai fi în viață. Dar ei nu trebuie să te omoare, ei mereu gândesc răul, ca un scop al lor, fiindcă ei mereu înțeleg totul invers. Tu nu ești o capcană în care ei se prind, tu ești dumnezeu și un om perfect normal. Totul e posibil pentru oameni fiindcă tu exiști, nu ești tu piedică a activităților lor. Ei au progresat foarte rapid material în ultimele decenii fiindcă spiritul tău a fost puternic și bun, nu rău. Ei au realizat viteză și precizie tot mai mare în timp scurt, inclusiv internetul și alte comunicații și telecomunicații. Nu doar mass -media, prin vorbele lor, se leagă de tine - ceea ce e evident - ci și tot restul. După ce tu mori, o vreme (?), va fi mai greu pentru ei. Tu nu ești legată de toate lucrurile fiindcă ai fost f_tă, ci fiindcă ești dumnezeu.. Unii cred că ar fi o tragedie ca oamenii să înțeleagă că tu ești dumnezeu, ” Nu ar fi o tragedie, dar nu e posibil și nici nu e necesar ca ei să înțeleagă așa ceva și poate nu e adevărat, deși un fel de ”dumnezeu” sunt în mod sigur, ca om inteligent și fără greșeală și cu funcție de spirit în sensul de mai sus și alte câteva lucruri. Sâmbătă a ieșit un păianjen mare de tot din văgăuna lui din ușa garajului, încât am țipat la vederea dimensiunii lui. Nu am văzut niciodată unul așa mare. Mie mi-e frică de ei, dar recunoscă că fiecare creatură e a lui Dumnezeu și nu trebuie distrusă, dar fiecare are rostul ei, de exemplu păianjenii nu au ce căuta în casă, adică nu e un păcat să îi omori dacă stingheresc în casa omului.

”ei întotdeauna cred că răul, a îți face ție sau altora răul, e soluția la toate problemele lor.”
Iată și o explicație mai clară:
Era scris în manualele vechi și mai noi de psihologie că creierul are o funcție sau capacitate de autoorganizare, etc. adică exact ce spuneam eu mai sus. Și era definit psihicul uman cam la fel. Deci lucrurile acestea sunt definiția normalității, adică legătura dintre lucruri și cuvinte, centrată de intelectul/psihicul unui individ. Intelectualii, încă și mai mult, corespund acelei definiții, fiind totodată conștienți de aceste legături și modul lor de funcționare și ei ÎNȚELEG lumea în mod obiectiv, adică nu prin referire la sine în sens de obiect, ci prin cunoașterea de sine ca subiect activ.
”Noi credeam că toate acele idei gen definiție din psihologie sunt abstracțiuni științifice, adică nu au bază reală.”
! Pentru numele lui dumnezeu, să caute cineva în dicționar ce înseamnă abstracțiune - care e ceva ce pleacă de la concretul real prin operațiile gândirii.
Cele mai multe neînțelegeri pleacă de la faptul că oamenii mai proști folosesc în mod greșit și confuz sensul cuvintelor. Ei arar comunică cu adevărat sensuri obiective, comune pentru colocutori. Ei comunică mai mult prin dispersie în contextul comunicațional. Dicționarul unei limbi conține absolut toate explicațiile obiectelor și fenomenelor și a tuturor relațiilor dintre ele - cu diferențe de la o limbă la alta - fiindcă suntem oameni și înțelegem/concepem lumea și nu suntem roboți să gândim în limbajul calculatoarelor, ci în cuvinte, în sfânta limbă strămoșească, cu omulețul ei suspendat de cerul gurii.

Dicționarul nostru DEX e legat de exemplu de numele lorgu Iordan. În viața mea există următoarea conexiune idiopatică - vărul meu Cosmin Popa cânta cu plăcere cântecul de Bobotează - ”În Iordan botezându-te, tu Doamne” în satul bunicilor. Acolo, biserica veche, care apare pe semnalată pe șosea, e dedicată tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul.
Da, scena botezului lui Isus e importantă în ansamblul religiilor de rit creștin. A boteza înseamnă de fapt a aduce duhul sfânt și cuvântul asupra pruncului, a îl aduce cu nume în rândul lumii. Așa cum au fost proștii aceia spunând că ei credeau că acele idei din psihologie sunt abstracțiuni fără sens real, tot așa sunt unii care cred că botezul și alte sfinte taine și ritualuri nu sunt decât lucruri băbești (și bănești, pentru a fi puțin anecdotică, că așa mi-e felul). În realitate, toate acestea sunt importante și sacre și au sens real, nu sunt fantezii. Oricum, nu uitați, s-au format de-a lungul civilizației și, dacă vor dispărea, vor fi înlocuite de alte lucruri, de pildă de rituri medicale, cum ar fi vaccinul, fiindcă șli medicina, în practică, are multe ritualuri și farmacologia este și ea la loc de cinste prin toate conexiunile substanțelor medicamentoase. Medicamentele nu sunt otrăvuri, cum cred idioții și am găsit că și Moliere credea (mai știți și povestea cu bolnavul închipuit) ci medicamentele sunt un fel de antidoturi, în mare parte.
Care sunt corespondentele botezului creștin în alte religii?
La această întrebare nu știu să răspund. Sunt convinsă că există similarități, chiar dacă nu la prima vedere.