21 august

Iarăși aceași poveste:
nebuni care spun mereu (cu adevărat) peste mintea mea ceva de genul:
1. ”tu ai fost abuzată monstruos Cristina și pe noi ne deranjează faptul că tu spui adevărul, fiindcă e o rușine pentru noi”
Azi m-am întîlnit cu mama și mi-a spus că o deranjează foarte mult faptul că am scris adevărul despre viața mea și cum nu am urinat zilele trecute pe blogul meu de poezii și că trebuie să șterg postarea.

2. Tu ai fost abuzată monstruos și din cauza aceasta toată lumea vrea să mori, fiindcă e o rușine pentru noi
Viața acestor porci (ticăloși), lipsită de judecată și rațiune, este centrată de idei negative fațâ de mine și ei nu vor înțelege niciodată că e vorba doar de niște idei, pe deasupra și urîte. Fiindcă am fost un om perfect, consider că nu trebuiau să mă otrăvească și nici să îmi vrea moartea. Am fost obligată să spun adevărul încă din 1984 și am spus mereu. Ei sînt în mod sigur nebuni, deși lumea crede că ei sînt doar proști. Aș putea explica, dar nu are rost.

Toate aceste idei negative și delirante, plus multă minciună, au fost mereu create de ceilalți și niciodată de gîndurile mele sau de inconștientul meu sau de starea mea afectivă sau așteptările mele.
În realitate, deși mama mă tratează cu dispreț și ca și cum aș fi nebună sau copil la aproape 50 de ani - eu nu am fost niciodată așa și de fapt ea e țață și lipsită de decență, nu eu.
Mama mea a jucat toată viața rolul de femeie foarte rea (nu fleacuri ca zi) și foarte proastă, dar nu știu sigur nici acum dacă se preface sau nu.
Știu că mulți dintre cei josnici sînt centrați în raport cu mine de ideea că eu sînt ordinară fiindcă nu am respectat faptul că adevărul nu trebuie spus fiindcă e o rușine pentru ei, mi-au spus de multe ori, dar și dacă tăceam tot așa era. Ani de zile. Nu mai explic totul din nou și despre asta. Unii se temeau că adevărul perfect și frumos despre mine ar duce la descentrarea nebunilor și implicit la haos în societate. Nici ăștia nu au cu totul dreptate. Poate deloc, dar nu mai explic. În realitate, ei, neavînd cap, oricum nu pot înțelege ce e logic niciodată. Ei au mii de deliruri diferite în raport cu mine, ar dura poate 100 de ani pentru a enumera și explica delirurile lor plus încă 900 pentru a arăta și explica adevărul despre mine și lume, dacă includ și teorii de explicare ontologică, semiotică, morală, religioasă etc. a realității, nu a ideilor greșite din mintea lor. Nu minciunile susțin lumea, ci adevărul.

E adevărat, mi-am stricat blogul, dar nu voi șterge aceste postări despre mine și nu voi mai adăuga altele probabil, fiindcă oricum adevărul e clar.

Sînt unii oameni care ar spune – nu e normal, fiindcă mama ta, Cristina, nu e copilul tău. Sînt unii oameni care poate înțeleg ce vreau să spun eu. Alții pur și simplu nu înțeleg iubirea mea maternă fiindcă cred orbește că eu aș fi proastă sau nebună, deși eu am fost binele curat mereu. E adevărat că m-au obligat să spun adevărul despre mama, deși adevărul nu era frumos în întregime. Totuși eu am recunoscut mereu și mereu, de la început, că mama e singurul om din lume care m-a ajutat real și singurul om care a vorbit cu mine.