Mi s-a spus în gând de multe ori că oamenii au mințit încontinuu despre mine de când eram copil, cu scopul de a mă omorî. Au mințit și pe internet, după cum voi povesti. Am fost bineînțeles agresată verbal în scris și am fost victima unui fenomen pe care unii îl numesc cyberbullying. Desigur, nu am fost singura în această situație, dar există și unele particularități legate de povestea vieții mele.
Am povestit că tata mi-a cumpărat calculator din anul 2003 sau 2004, fiindcă aveam nevoie de el pentru pregătirea lecțiilor pe care le predam la colegiul ILCaragiale. Desigur, nu aveam internet. După ce tata a murit și eu m-am mutat în blocul 3, despre care am povestit totul, am adus acolo calculatorul cu mine. La un moment dat am introdus internet, nu mai țin minte în ce an, dar nu prea l-am folosit, mai degrabă citeam cărți tipărite.
După ce am introdus internet în casă, vecinul Marius C Nica de la etajul 8 mi-a spus să îmi creez blog și eu am refuzat ideea, fiindcă mi se părea absurd și poeziile mele de atunci erau oribile și nu avea niciun rost să le fac publice, fiindcă nu le consideram utile. De fapt, debutul meu ca persoană publică pe internet s-a produs în 2010. Nici măcar nu realizasem atunci că internetul e o scenă publică largă și o formă de mass media. Și acum mă gândesc puțin confuz la ideea ce este internetul. Inițial erau multe cabluri și fire, care incomodau mult și adunau praful din casă. Abia mai târziu s-a răspândit tehnologia wireless, fără fir deci, așa cum sunt și telefoanele fără fir și radiourile. Dar oricum, firele, dacă erau inutile, de ce ... Mă gândeam la principiul ingineresc al internetului – cum să explic eu simplu că creierele oamenilor sunt interconectate într-o rețea gigant, că simțurile lor devin comunicabile – văzul și auzul – la fel cum e și cu radioul și televiziunea. Nu am căutat nimic despre acest lucru ca explicație și am presupus că ar fi un fel de unde transmise ca și cele radio sau tv, dar explicația nu mă satisface. Și aceste unde sau alt principiu sunt comune, adică există potențial în codul genetic receptori sau transmițători nervoși ai lor, și creează o comuniune a speciei umane. E vorba de un mediu deci, exterior omului ( dar care poate să includă și elemente ale funcționării organelor interne, în sens larg), în care simțurile omenești pot fi prezente și omul însuși poate acționa, în strânsă legătură cu reacțiile celorlați. Aceasta îmi amintește de conceptul filozofic de eter, prezent în filozofia antică și medievală. După cum se vede, și numele comerciale introduse aduc aminte de toate dilemele omenirii – de exemplu ethernet, de exemplu yahoo – era folosit în Călătoriile lui Gulliver, fiind un termen disprețuitor referitor la specia umană considerată barbară față de civilizația condusă de cai. Și altele, pe care nu are rost să le detaliez.
M-am gândit desigur că internetul e un fel de televiziune, ceea ce e cert - tele-viziune. M-am mai gândit că există posibil un fel de transformatori sau adaptori, care transcriu semnalul din undele internet în semnale audio sau vizuale, optime pentru ochiul sau urechea omului. Dar poate și acești adaptori consumă energie și poate o parte din semnal devine altceva.
Așadar, pentru transmiterea informației audio-vizuale în timp foarte scurt la distanță avem nevoie de un mediu comun - acesta fiind de fapt un mediu de masă - de mulțime. Pentru a se produce sau trasmite electricitate trebuie să aveam o direcție și un sens, un pol negativ și unul pozitiv. În cazul internetului, energia pare a fi electricitatea, despre care nu voi vorbi acum. De fapt e o Energie, nu are importanță că e termică sau electrică sau altceva. Deci și în internet există un fle de Yin și Yang al materiei inteligente, al creierelor omenești. De-a lungul istoriei, diferite avanposturi ale civilizației au fost implementate prin om și pentru om - creierul uman a avut probabil o evoluție sau adaptare parțial datorată acestor achiziții și medii de comunicare - adică a devenit tot mai adaptat noilor tehnologii și invenții, pe care alți și alți ucenici- vrăjitori le oferă din împărăția lor a noului Oz cel miraculos.
Deci eu am intrat pe internet în mod activ în 2010 și tot atunci am creat primele mele bloguri, de poezii și de haiku.
Ca statistici nici nu pot estima – m-am înscris probabil pe zeci de site-uri, din cauza suferinței datorate singurătații. Cele mai multe deja erau închegate de mult, mă așteptau cu tentaculele lor de rețele de socializare prin poezii sau texte în proză facile, în formă de rețea ning sau site sau blog sau grup yahoo sau forum, cu texte pentru internet. Nu are rost să le enumăr, în afară de câteva unde am activat mai mult. În afară de aceste site-uri în limba română, engleză sau franceză, m-am înscris și pe alte feluri de rețele de socializare – pentru handicapați, facebook, twitter și multe altele. O parte dintre acestea nu mai există.
Am povestit deja experiența mea legată de scrierea de haiku sau tanka. În 2010 am descoperit pe un site vechi pe Valeria Tamaș, autoare de haiku din Timișoara și astfel am dat de domnul Corneliu Atanasiu, care formase un grup de autori de haiku în România, un fel de școală de haiku românească, încercând să urmeze tradiția începută de Florin Vasiliu, care lăsase moștenire propria bibliotecă pentru continuarea muncii sale. Grupul lui Corneliu Atanasiu era orientat spre organizarea unor competiții tradiționale, numite kukai, adică un fel de concursuri de haiku, la care se câștiga prin votul participanților. Totodată avea deschidere spre diversele concursuri internaționale de haiku, desfășurate în limba franceză sau engleză în diverse țări ale lumii, mai ales online. A existat în viața mea o coincidență care m-a mirat – faptul că am citit întâmplător o culegere de haiku din vechea tradiție japoneză, o traducere a diverșilor maeștri din vechime, pe care am găsit-o întâmplător la o vecină, cu puțin înainte să mă înscriu în rândul învățăceilor lui Atanasiu. Deci nu știam că voi ajunge să încerc să scriu haiku, dar îmi cumpărasem și cu mai mulți ani în urmă o altă antologie în limba română ”țara cireșilor în floare”, traducere de Ion Acsan. Cireșii în floare însemnau extrem de mult pentru mine în copilărie și m-am simțit atrasă magnetic în miezul problemei. Mai era încă o coincidență – reverența dlui Atanasiu în fața poeziei lui Lucian Blaga, pe care o folosea în exegezele sale, poezie care era de asemenea aproape de mine încă din copilărie.
Voi continua mâine.
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...