Probleme medicale, partea 4 – membrele inferioare

Probleme medicale, partea 4 – membrele inferioare

Despre picioare am scris deja aproape tot ce era esențial. Am avut amputație în 1/3 medie la piciorul stâng în 1998, pe 31 decembrie.

Celălalt picior a fost pus în ghips și, spre mirarea mea, s-a vindecat de nici nu se vedea nimic. Numai acum câțiva ani probabil, datorită greutății mele și umflării –edemelor recurente, mi s-a deteriorat glezna piciorului drept. Piciorul drept avea un mic mont pe care piciorul stâng nu îl avea. Mai am și micoză subunghială la haluce dinainte de amputație, care de asemenea nu exista la piciorul stâng.

Creșterea aparentă a piciorului drept s-a produs după amputație, aveam pantofi vechi și țin minte că nu am mai încăput în ei după un timp.

În ce privește părul de pe picioare, am avut foarte mult în tinerețe, fapt pentru care mama m-a dus în clasa a 8-a la epilat. Unele fete cu mai mult păr pe picioare nu se epilau în clasa a 8-a. Am avut foarte mult și pubian și în partea de sus a coapsei și, după amputație, utilizam o lamă de ras. Se părea că oamenilor nu le plăcea când mă rădeam pe picioare după baie, în cadă – îmi trimiteau cuvinte urâte. Prul pubian și cel axilar și-a perdut vitalitatea – a devenit subțire și ca ața acum câteva luni, brusc, poate de la apă. Acum și-a mai revenit. Am menționat acestea fiindcă în facultatea de medicină se învăța că axila glabră (fără păr) e semn de cancer uneori. Părul de pe picioare mi-a dispărut aproape complet, probabil din cauza unei reașezări hormonale, dar și din cauza circulației periferice proaste sau sângelui otrăvit sau rău.

În ce privește edemele membrelor inferioare, ele au început la puțin timp – 2-3 ani, parcă, dar nu mai țin minte, după ce m-am mutat în blocul 3. Uneori a fost înfiorător, chiar dacă nu am făcut poze. Îmi amintesc că auzisem niște oameni simpli vorbind despre așa ceva ca despre un semn al morții iminente a persoanei – de obicei bătrâni – cu ideea că degeaba cheamă medicul, că nu vede că baba e pe ducă, are picioarele butuci ? etc. Eu eram încă tânără, de vârstă mijlocie de fapt, probabil încă sub 40 de ani. Dar umflarea poate fi din cauza otrăvii.

Un alt lucru rău care mi s-a întâmplat este deteriorarea genunchiului drept – care s-a petrecut aproape brusc în 2018. Anterior, genunchiul meu era bun și identic cu cel stâng. Fiindcă eram îngrijorată și în plus mă și durea, am fost la medicul de familie și mi-a dat doar niște antiinflamatorii, ineficiente. Am fost din nou și i-am cerut să merg la ortopedie, fiindcă era vizibil că genunchiul se scufundase, așa cum am arătat în poză. Am fost din nou la Sanador, lângă Iulia Hașdeu, și am fost consultată și doctorul mi-a dat trimitere să fac 2 analize RMN pentru genunchi și gambă la piciorul drept. Ulterior am căutat în multe locuri, dar niciuna dintre clinici nu a vrut să mă accepte, iar contra cost era prea scump. Durerea a trecut de mult, dar genunchiul e acum altfel. Și pocnesc amândouă picioarele mele, la flexie și extensie. Și glezna, nu doar genunchii. E posibil ca aceste schimbări bruște să fie tot din cauza unei otrăvi.

Cam asta e tot, acum nu îmi mai rămân de scris decât capitolul despre internet și cel final cu sărăcia și ruga mea din nou, nu e rugă pentru bani.

Am omis un detaliu - inghinal există un fel de vergele tari, palpate de mine, or fi oare ganglioni inflamați? Nu știu.
Voi pune fotografii pe blogul meu prin care voi susține tot ce am scris la acest capitol medical.

4 iunie 2020, ora 6 dimineața

Astă noapte m-am trezit la ora 5 – de fapt am fost trezită de o amorțeală puternică în mâna dreaptă, cum am povestit că am pățit adesea. Mama își drege vocea în camera ei, așa cum a fost în multe dimineți, ea se trezește foarte devreme dimineața.

Scurt timp după ce m-am trezit mi-am amintit exact cele două lucruri pe care am uitat să le enumăr în povestire, la textul despre membrele inferioare.

Unul a fost senzația de pișcătură la bont, care devenea ca un fel de curent electric care mă deranja la atingerea bontului, deci nu puteam merge cu proteza bine. Un ortoped de la spitalul de ortopedie de la Foișor a spus că e nevrom și apoi m-au operat pentru extragerea nervului sau cam așa ceva, dar a fost în zadar, sau cel puțin așa părea. Senzația neplăcută a persistat și apoi s-a diminuat prin ani în mod treptat. Oricum la operație chirurgul (parcă Dragomirescu era numele) parcă abia ad hoc căuta și spunea că a găsit ceva în bontul meu.

Al doilea lucru uitat de mine seara trecută a fost bursita recurentă de care am suferit mulți ani – adică umflarea bontului mai ales în jurul genunchiului, care ducea la răni care se vindecau foarte greu și se infectau cu febră mare, chiar peste 40 de grade. Nu fiindcă ar fi fost tromboză venoasă profundă, ci din cauza traumatismului mecanic datorat protezei – presiune asupra bontului. În acest sens medicul de la Foișor a fost de mare ajutor, fiindcă mi-a recomandat un antiinflamator puternic și care avea efect în astfel de situații. Flamexin, l-am ținut minte fiindcă e inclus în el cuvântul flame – deci flăcări și eu locuiam aproape de Foișorul de Foc.

Acum da, este totul scris sistematic despre problemele mele fizice, trupești, nu mă voi mai plânge decât dacă apar alte lucruri și trebuie, vrând-nevrând să cer din nou ajutorul medical. Oricum nu sunt genul de om care săse plângă de probleme trupești, dar omul de fapt trebuie să meargă la medic dacă apare vreo problemă mai serioasă. În plus, medicii au fost și una dintre puținele mele relații cu alți oameni din ultimul timp.

Vă pot spune cert că nu trebuie să mă omorâți dincauză că am anumite boli sau defecte trupești. Oricum, deocamdată mă simt încă bine. Cei inteligenți poate că au înțeles deja de pe blogul meu. Unii ziceau că nu există aceia. Acum merg în oraș și sunt conștientă de ostilitatea fără motiv a lumii asupra mea. Sunt conștientă că nu am greșit nimic, dar nimeni nu a vorbit și nu vorbește cu mine, deci există riscul să fiu omorâtă sau otrăvită sau infestată sau infectată iar cu vreun microb etc. Vă spun sigur că e greșit. Asta e, lucrurile stau așa de când m-am născut, dar ulterior am devenit un om adevărat, matur și cu diverse calități – e vorba de propriul meu intelect și caracter frumos, nu e vorba de niciun fel de scenă sau mistificare, am fost doar eu singură. Cum o fi voia lui Dumnezeu.

Și, desigur, am uitat să scriu despre protezele mele de gambă, unele mai proaste, altele mai rele. Iată de exemplu ce notam în 2017, în vară, acum 3 ani:
mi s-a rupt a treia oară proteza de gambă, am căzut pe stradă, dar nu m-am rănit, nu am fracturi sau luxații, doar mă doare mîna stîngă. Acum sînt imobilizată în casă pentru o perioadă nedeterminată, pînă cînd voi avea o proteză nouă. Ele se rup din cînd în cînd. Aceasta, ultima, mi s-a rupt în două locuri brusc și bățul/tija de susținere a rămas undeva pe stradă unde am căzut . Problema e că nu știi cînd și unde cazi. Am avut noroc că m-a luat un taxi și am ajuns acasă. Și tocmai îmi luasem bilet la Nabucco mai ieftin cu 20 de lei la balcon. Sigur, asta nu e o problemă. Sînt foarte singură ca întotdeauna. Vă mai salut aici pe facebook și vă întreb ce mai faceți.

protezistul meu, cel care vine la mine acasă, e un protezist bun

nimeni nu mi-a răspuns nici atunci, proteza mi s-a mai rupt o dată sau de două ori - deci în total de 4 sau 5 ori în total de când port proteză, amami scris de-a lungul blogului. În cele două dăți când am căzut pe stradă, oamenii s-au cam ferit să mă ajute și se prefăceau că mi-e rău - ca și cum ar fi fost altfel de rău, nu ruperea protezei de gambă. Aceasta dovedea că avea ceva cu mine și unul chiar a spus că el e din altă parte a țării, deci știe ce înseamnă respectul - oare voia să spună că numai în București și unele alte locuri sunt oamenii nepăsători și răi cu cei nevoiași, handicapați etc.? Sau avea ceva cu mine personal? Nu știu.

A intrat unul cu ideea că proștii cred că oamenii sunt liniștiți de tratamentul psihiatric și ar fi o nenorocire (??) ca ei să înțeleagă că e invers și că oamenii sunt brutalizați, deci li se pare că eu (?) aș fi un pericol pentru psihiatrie.

Sunt nebuni, e evident că și proștii știu că tratamentul psihiatric e tortură, cel puțin pentru oamenii normali. Au fost scrise cărți și s-au făcut destule filme pe această temă. Bineînțeles că eu nu periclitez psihiatria.

De-abia azi, 4 iunie, am citit pe internet că au fost relaxate la 1 iunie alte măsuri împotriva virusului și că putem sta fără mască, ea fiind obligatorie în spații publice închise și în aglomerații

Nu știam, deci lumea râdea de mine pe stradă

Unii spun din nou că ei nu vor să mă omoare decât pe mine și că pandemia de Covid e o minciună, prin care ei au vrut să distrugă ultimele fărâme de încredere a lumii în mine, ca om martirizat și torturat și eventual să mă omoare. Încredere în ce sens?

ei spun că oamenii care au pozat în victime sau care declară rude moarte de gripă în anul acesta, 2020, mint fiindcă așa au fost instruiți să mită

Mi s-a reamintit astfel faptul că mass-media e în esență minciună, rar sau deloc altceva, cum a fost mereu, în toate sau aproape toate țările și de asemenea mi s-a reamintit că lumea a mințit monstruos despre mine - lucruri pe care eu le știu cu certitudine - încă din copilărie

Alții spun că proștii nu știu că eu sunt un om închis și torturat monstruos de la 13 ani și cred minciuni aberante și răul despre mine, în timp ce răul sunt alții.

Alții spun că epidemia de covid e reală și oamenii suferă sau mor când eu sunt f_tă sau otrăvită.