internetul în viața mea, partea 3

Azi, 25 iunie 2020, continuu povestirea.

Voi repeta o parte din ceea ce deja scrisesem mai demult.
În memoria calculatorului meu erau lucrușoare ale mele – fotografii, texte diverse, poezii și chiar jocuri pe calculator – împrumutae de la verișoara mea Francesca. Am jucat și jocuri de-a dreptul morbide, cum ar fi The Sims, care, fără ca eu să gândesc ceva rău ajungeau într-o situație de groază și teroare și anormal – personajele înnebuneau, mureau, se îmbolnăveau, erau bântuite de stafii etc. Acel joc mi-a lăsat un gust amar, cam așa cum rămâne de la un film urât vizionat din greșeală, cum am pățit de la filmul Eyes wide shut, pe care l-am vizionat crezând că e altceva. Am vizionat puține filme care să mă îngrețoșeze și să rămână în memorie. Mai există și unele cărți de genul acesta, dar implicațiile negative, de gunoi și noroi adunat în memorie și de emoții negative sunt mai reduse. Și în cazul cărților și al filmelor, odată ce le începi e mai greu să le lași deoparte, cu speranța că se vor termina cu bine, ceea ce e adevărat, dar nu totdeauna, și mai ales în cazul cărților. De fapt, întreaga literatură aproape, cu câteva rare excepții, este despre moarte, întuneric, nenorocire, suferință etc. Dar literatura nu lasă gust așa urât ca unele filme sau jocuri pe calculator. În cazul jocurilor – le-am jucat din cauza propriei suferințe și torturii și mai ales din cauza izolării, mai ales jocurile online – sentimentul e urât și combinat cu conștiința acută a pierderii de timp, a zădărniciei unei astfel de activități și chiar a tristeții și rușinii că sufletul nu mai poate să își ia zborul în seninul adevărat și în lumină. Pe de altă parte mai există și opinia negativă a lumii despre viciul jocurilor, chiar dacă nu pierzi bani, ci doar ca viciu despre care mulți cred că trădează un suflet slab și rău, ca și viciul fumatului. Sau un om condamnat, pentru cei care cunosc situația. Dar ei nu iau în conisderare că un anumit om izolat poate fi total nevinovat și judecat greșit. Apare și o senzație de uzură cerebrală, mai ales dacă jocul e urât sau morbid. Am fost puțin scârbită când am văzut că oamenii, în general, joacă mizerii pe calculator, dar ei nu le percep așa – la fel cum jucătorii în cazinouri își pierd banii și mințile, mai ales din cauza jocului, nu din cauza problemelor financiare. Oricum, nu mai insist – jocurile nu erau pentru mine. Dar unoeri, după ce m-au otrăvit și torturat evident în blocul trei, nu mai eram în stare de altceva și era necesar chiar să joc ceva, pentru a uita de suferința concretă, nu cea psihologică, poate altfel decât așa cum este pentru cei mai mulți. Oricum preferam să citesc filozofie sau să fac curat sau mâncare, sau să merg la plimbare, dar nu aveam bani de nimic și eram complet singură.

Așadar aveam diverse lucrușoare în calculator, aveam cutiuțe poștale elecronice și, din 2007, am avut și scrisori despre viața mea adresate lui Cristian Galeriu, despre care am povestit. Acel bărbat nu mi-a răspuns, dar s-a dovedit a fi un om extrem de vulgar, care îmi împuțea viața cu cuvinte porcoase, de parcă fusese plătit în acest sens – așa cum făcea și tata odinioară. Poate că o fi crezut minciuni despre mine și lovea din acest motiv, ați spune dvs., dar e o ipoteză prea puțin probabilă. O vreme am acceptat să mă sune, fiind complet singură de mulți ani, ulterior nu am mai suportat. Eu nu am folosit cuvinte vulgare nici în gând.

Spuneam că aproape toată literatura se referă la lucruri rele sau fantasme iraționale, dar contează și cum este scrisă. Una dintre excepții este jurnalul sau memoriile și biografiile, fiindcă ele se referă la lucruri adevărate. La fel și memoriile mele, față de cărți de ficțiune prezintă mai puține lucruri monstruoase, deși am suferit mult, și fiindcă sunt doar adevărul, și fiindcă sunt scrise rațional și complet adevărat și judecat corect, fără figuri de stil sau încercarea de a impresiona.

Din păcate și în prezent mai joc două jocuri pe internet – design home și puzzly words pe facebook (din păcate în enlgeză) dar chiar și aceste jocuri îmi lasă o stare de gol și amărăciune. Le voi abandona, mai ales când voi termina blogul meu. Jocurile nu sunt pentru mine.

Am spus că pe calculatorul de la tata, cumpărat prin anul 2000, aveam lucrușoare ale mele. După 2007, când deja eram pe internet, dar nu ca poetă de internet, au existat unii oameni răi, adesea, care intrau în calculatorul meu, modificau setări sau chiar furau conținuturi și mai ales introduceau lucruri ciudate, de care eu nu mă atinsesem în mod clar, inclusiv vulgarități. Totul a ajuns la un moment dat în completă dezordine, cu numeroase copii și backup-uri, un vălmășag unde nici eu nu mă mai puteam orienta. Calculatorul virusat sau furat s-a și stricat și abia am reușit să îl adaptez sau să îl repar de vreo 2-3 ori, cu ajutorul uor cunoștințe ale mamei, fiindcă eu nu aveampe nimeni și toți mă respingeau și mă ocoleau sau refuzau să mă ajute, cum am pățit și cu cei de la reparații electrocasnice sau aragaz cu scurgere de gaze. Acum câțiva ani calculatorul personal mi s-a stricat așa rău, încât nu a mai putut fi reparat și mama mi-a cumpărat totuși altul, fiindcă eu nu avema bani deloc, nici la bancă. În general e un sentiment neplăcut să pierzi conținutul slavat, chiar dacă nu e un fapt de proporțiile unui incendiu. Nici în prezent nu am bani nici de stickuri de memorie. Bineînțeles că realizez că această plasă a internetului este ceva temporar și nu reprezintă adevărata viață, cel puțin nu pentru mine, neavând eu nicio relație cu alții nici pe net sau măcar vreo treabă oarecare, cum ar fi colaborarea la un site util, sau vreo muncă remunerată și utilă online.

paranteză: Acum 2 zile mama iar a făcut o scenă urâtă și m-a înjurat fără motiv.

Ei zic din nou că ea este o bestie și toată lumea crede în ea, datorită minciunilor despre mine.
Sau din alte motive.
adevărul e că alții au mințit și mi-au făcut rău, nu doar ea, dar unii spun că minciunile altora sunt din cauza ei. Azi au inventat că din cauza minciunilor nașului meu, mort în 2004.

mama a pus mâna pe cățeaua bătrână odată să o mângâie și ea săraca a început să schelălăie - mama are conținut de energie electrică dăunătoare
Bietul animal
Azi din nou a țipat - și mama e afară, poate iar a atins-o
La mâna mea niciun animal nu plânge
Și eu simt uneori electric neplăcut atingerea sau prezența mamei - când eram copil era rău

Datorită acestor talente vechi ale mamei de a induce durerea prin atingere - ei spun că oamenii o vor pe ea (?!) sau că ei cred că eu sunt un căcat. Eu nu pot așa ceva, eu țin la toți și îmi plac oamenii în sens curat și pur. Ei spun că mama e un fenomen și eu sunt un om normal, dar oamenii vor să mă omoare pe mine. Unii spun că oamenii au făcut inițial cel puțin o confuzie, crezând că eu sunt mama, sau că aș fi ca ea. ???
Poate că ea avea de mult aceste talente negative fiindcă era legată de familia Moldoveanu, care cuprindea oameni săraci, singuri și respinși - și acum eu. Dacă eu aș fi fost acceptată, s-ar fi vindecat și ea.

Voi continua