CONCLUZII, partea a 1 și 2 - profesorul Z, sexul

Așadar voi începe succintele mele concluzii personale, care, parțial, au fost poate deja scrise pe blog.

Voi începe cu Zăgrean Leon.
În ultimii ani gândurile peste mintea mea au spus că, din păcate, el e profesor universitar. Ca și cum eu trebuie să fiu omorâtă sau că nu trebuie să fie adevărul despre mine fiindcă el e profesor universitar. Adevărul despre mine e frumos și e păcat să fiu omorâtă fiindcă el are un anumit statut. Ce importanță are? De unde știu ei că eu nu am fost un om de valoare, bun și nevinovat, dar și inteligent? Ei mai spun că el a mințit despre mine, ceea ce pare bizar de tot. Nu cunosc nimic despre nu știu ce minciuni ale lui despre mine. Despre el ei mai spun că a fost păcălit despre mine ca la carte, dar eu nu am crezut așa ceva și niciodată nu mi-am imaginat că el ar gândi ceva fals despre mine, și nici ce anume credea el nu am presupus, deși avea reacții ciudate uneori. Ei nu mi-au spus nimic despre ceea ce el ar fi gândit despre mine.

Adevărul pe scurt despre LZ în viața mea e că m-am îndrăgostit de el la 18 ani, după avansuri din partea lui constante, timp de circa o jumătate de an, de la 17 ani și jumătate, până la 18 ani și ceva. Această iubire a fost ca o reacție de protecție în fața presiunilor cerebrale și sexuale, fără precedent, asupra mea în acea perioadă. Nu a fost o iubire păcătoasă – nu a existat niciun fel de adulter. Nu au existat nici măcar gânduri de așa ceva în mintea mea. Nu au existat pofte sexuale, fiindcă nici măcar nu bănuiam așa ceva din partea lui și oricum nu avusesem viață sexuală deloc, deci nu puteam pofti ceva ce nu cunoșteam. M-am gândit la LZ numai în timpul meditațiilor cu el în anul 1988-1989 și, mai rar, încă vreo 2-3 ani, după aceea nu îmi mai aminteam de el, nu meditam asupra iubirii mele sau a necazurilor care începuseră cu el. Deci nu am greșit nimic, nici măcar nu mă gândeam la el, nici când am devenit studentă la medicină. Nu am știut niciodată nimic despre viața lui, în afară de ceea ce spunea el despre sine - destul de mult de altfel – la meditații. Nu știam că a divorțat sau că s-a apropiat de o studentă a lui etc. În timpul necazului legat de postul de radio Europa în viața mea (voi reveni) mi-am amintit de el după mulți ani și acest lucru m-a ajutat, de aceea veți găsi pe blog una din scrisorile mele imaginare către el, după anul 2007. Eu am aflat că el s-a recăsătorit abia la sfârșitul lui 2006 și, ca reacție, am început să scriu poezii. Am fost amăgită de el intenționat, adică sedusă, la 17 ani, fără ca eu să bănuiesc intențiile lui sexuale deloc. Datorită modului lui de a vorbi aiurea despre fenomene paranormale, eu am crezut așa ceva inițial – caz tipic – și nici măcar nu mi-am putut imagina că el avea pofte sexuale legate de mine și că avea să îmi facă rău și că nu era omul care părea.Povestea acestei îndrăgostiri a mea a fost singura mea amăgire întreaga viață. Niciodată altcineva nu m-a mai păcălit întreaga viață. Amăgirea a încetat după mulți ani, fiindcă el nu a vrut să îmi răspundă la nicio întrebare, pentru ca eu să înțeleg ce s-a întâmplat.

De-a lungul meditațiilor, el m-a călcat pe picior de două ori (de la mami Șerban aveam o casetă cu cântece populare, printre care și versurile ”nu mă călca pe picior/că eu știu de ce ți-e dor”), transmițându-mi puternice senzații sexuale, pe care eu le-am interpretat drept ceva paranormal și nici măcar nu-mi trecea prin cap că era vorba de f_t, cum spun proștii. Sau de sex. Iubirea mea față de el nu a influențat cu nimic situația concretă. Nu eu l-am provocat, și, atunci când el m-a călcat, eu eram departe de a ghici că mă voi îndrăgosti de el. Când am început să mă îndrăgostesc de el, am făcut tot posibilul să îl resping, gândindu-mă cu voce tare chiar că el era căsătorit și ar fi fost un păcat și că soția lui și fetele lui au mult mai mare nevoie de el. Dar el insista cu multe presiuni sexuale și vorbe de tot felul. Iubirea mea a fost ceva extrem de pur și blând și luminos, mult mai diafană și mai curată decât poeziile mele de dragoste de pe blogul meu Muzele albe, unde am creat o iubire imaginară, care nu seamănă cu mine de fapt. Sexul aproape că nu avea loc deloc în sufletul meu când eram îndrăgostită, pur și simplu se întâmpla ceva sexual asupra mea de la distanță, fără ca eu să am vreo contribuție. Iubirea aceea a mea nu a dăunat nimănui și nici măcar mie. Fluturii albi abia atingeau florile. În realitate, eu nu am fost îndrăgostită de el, ci de universul iubirii din afara mea – lumini de chihlimbar înainte de asfințit, linia tremurătoare a norilor, parfumul ierbii și zborul păsărilor înalt și iute etc. - dar eram prea tânără ca să înțeleg totul. A fost vorba de un miracol de frumusețe și boare blândă și curată fericire, findcă în mod real era consumată o parte din creierul meu emoțional, parte extrem de frumoasă și miraculoasă, eu fiind singură de fapt. Totuși e de notat că el a fost singurul bărbat din viața mea – adică singurul care m-a atins creând senzații erotice și singurul care a existat mai mult în gândul meu și singurul care a vorbit mai mult și chiar a dialogat cu mine. Bărbatul acela întâlnit în nordul țării, zis Toni, nici nu a vorbit cu mine și nici nu mi-a dat vreo senzație sexuală. Alții nu au existat deloc și nici nu aveau de unde să existe. El a fost practic singurul om la care m-am gândit, fiindcă nici măcar la Luiza sau la părinți nu mă gândeam, adică ei nu ocupau spațiu în mintea mea decât dacă erau de față cu mine sau dacă aveam vreo treabă cu ei.

Al doilea punct la care mă voi referi este sexul.

A doua serii de concluzii se referă la sex. În vremea tinereții mele nu exista sensul legat de actul sexual în dicționar, sens pe care l-am găsit în dicționarele de ultimă generație pe internet și acum, în 2020, constat că acel sens a fost din nou scos din dicționare.

Viața mea sexuală a fost aproape inexistentă. Nu am avut nici fantezii erotice decât extrem de puțin în vremea când îl întâlneam pe Leon Zăgrean și aceste lucruri nu puteau influența deloc posesia sexuală asupra mea – nu o puteam opri sau modifica, nu puteam distruge răul. După cum am spus, nu am avut dorințe sexuale și nici pofte, fiind singură, fără bărbat, întreaga viață. Ei spun că oamenii proști cred că mereu femeia e de vină dacă e posedată sexual, inclusiv eu cum eram fecioară de 17-18 ani, fără amintiri din vreo viață anterioară, iar el fiind bărbat matur de 36 de ani – culmea, deși eram sedusă în mod evident și fără greșeală, ei spun că oamenii au aruncat vina asupra mea.

Personal, pentru mine sexul nu putea exista în afara căsătoriei sau a unei relații semnificative emoțional, de lungă durată. De fapt, nici acum nu știu aproape nimic despre sex. Totuși e necesar să scriu și acest capitol ultim de concluzii, veți vedea de ce. După cum am povestit, am avut o tulburare sexuală la 17-18 ani, dar nu era schizofrenie și nu existau simptome de schizofrenie.

Din câte am înțeles eu, actul sexual trezește plăcere, este ceva primitiv, sălbatic sau animalic care oamenilor le place, care trece dincolo de rațiunea rece și obiectivă. Ceva ce unora li se pare rușinos sau tabu, un lucru murdar pe care ei îl țin ascuns. Unii așa spuneau că mă văzuseră și pe mine, ca pe un fel de țiitoare săracă, neplătită, de sclavă fără drepturi care folosea poftelor sexuale ale celor cu bani. Un fel de femeie ”murdară”, fiindcă o murdăriseră alții. Poate că și de aceea au ei o imagine greșită despre mine. În realitate însă, eu eram lumina pură și absolut cert nu eram legată de ceva sexual, ci de cărți și lumea învățăturii și așa am fost mereu. Oamenii răi, în lipsă de motive reale de a mă acuza, inventau că era rău că mie mi-a plăcut să fieu f_tă de la distanță, ceea ce e o aberație – da, erau plăceri, dar am explicat totul în detaliu, plăcerea prin definiție place oricui, fiindcă asta înseamnă plăce-re, dar pentru mine nu putea să placă măcar, fiindcă eram singură și chinuită de familie și îndrăgostită și nevinovată complet. Bineînțeles că nu am vrut să fiu f-tă niciodată, aproape nimeni nu are cum să vrea așa ceva, fapt pentru care am notat acele lucruri drept ”violuri de la distanță” – erau uneori cutremurătoare și vizibile cu ochiul liber în mușchii abdominali. Unii spuneau că actul sexual e ceva mecanic, cum ar fi și masturbarea, numai că se produce în cuplu și nu implică amestecarea sufletelor celor doi. Nu știu. Eu nu m-am gândit la cum se produce actul sexual sau f_tul de la distnață, e desigur un mecanism neuropsihic. După cum am povestit, aceste violuri de la distanță au dus la modificarea ciclului meu menstrual, care a fost odată la 3 săptămâni în 1989.

Pe scurt despre evoluția vieții mele sexuale. Veți vedea abia la sfârșit adevărul, care a fost ceva luminos și puritate. Inițial însă au fost și momente întunecate, fiindcă eram încă copil și animalitatea nu era încă depășită de rațiune și autocunoaștere, așa cum se întâmplă abia la vârsta pubertății, în privința asta Freud are dreptate.

La un moment dat am crezut că unica mea mea greșeală toată viața a fost faptul că m-am frecat în copilărie. Acel act autoerotic îmi provoca multă plăcere și dura câteva minute, nu mai țin minte cât. Oricum eram prea mică pentru a înțelege că actul acela era posibil legat de sexualitatea adulților din preajma mea. Tot înainte de pubertate am trecut prin complexul lui Oedip sau mai bine zis complexul Electrei în teoria psihanalitică – atracție față de nașul meu, care îmi trezea prin atingerea gâtului anumite senzații cu aură sexuală – un fel de molestare ușoară. Niciodată nu m-am frecat cu gândul la el, pentru mine erau lucruri separate. Dar, dacă toți mă acuzați pentru acel lucru, singura mizerie practic din viața mea, atunci vă rog să luați în calcul și faptul că nu aș fi făcut așa ceva cu mâna și că vina era a adulților care nu vorbeau cu mine și nu îmi cereau clar să renunț la acel lucru ca fiind rău, fiindcă, dacă mi-ar fi spus verbal că fac un rău cuiva sau mie prin acel lucru, atunci aș fi renunțat, find un copil bun și cuminte. Oricum, în 1983 am ajuns la pubertate în primăvară și de atunci nu m-am mai frecat și emoțiile față de nașul meu s-au limpezit și nu a mai fost nimic murdar, în afară de niște vise urâte la pubertate în timpul somnului și apoi nimic. Abia peste 1 an și jumătate urma să plec din Voluntari la București.

În București părinții au început să mă masacreze efectiv. Dumnezeu știe de ce. Am rezistat destul de mult timp și nu m-am frecat din nou, dar la un moment dat era epuizant și tare rău, zi de zi ura lor, încât m-am frecat din nou singură în casă, din cauza nervilor lor. Acest lucru nu mai îmi plăcea, ca odinioară, ci era un mijloc de descărcare a tensiunii nervoase, se petrecea destul de rar și dura numai câteva secunde. La numai 17 ani am reușit să renunț definitiv și, oricât mă băteau sau urlau părinții, care erau chiar monstruoși, întotdeauna fără motiv, eu nu mai plângeam și nu mai era nevoie să mă frec. Se spunea că oamenilor nu li se arăta ce îmi făceau părinții, ci numai minciunile și ipocrizia lor, fiindcă, după ce mă băteau, săreau să mă pupe și erau tare zâmbitori când vorbeau cu mine, în mod brusc! Ei spun că toți oamenii au fost, treptat, îndobitociți prin minciună rea despre mine. A mai trecut deci încă o jumătate de an după ce nu mai m-am frecat din nou până când m-au trimis la Zăgrean, și, pe parcursul anului cu el la meditații, de asemenea nu m-am frecat. Însă au fost acele violuri de la distanță asupra mea. În toți anii care au urmat m-am mai frecat numai în cazul unor necazuri mari, foarte rar. Sau dacă eram torturată sexual prea oribil și nu mai puteam îndura. Tot rar, după ore de tortură. În ultmii ani, după 2015, am înțeles că acest lucru se poate întâmpla ca viol în timpul somnului, când scade sau dispare controlul conștient de sine și astfel am fost frecată – poate de mama – deci ceva foarte grețos, la Voluntari în ultimii doi ani 2018-2020, dar numai de 3-4 ori.

Mai am de adăugat despre actul sexual oral, adică povestea din nordul țării, de la Târgu Lăpuș, pe care am povestit-o în detaliu pe blog. Acum extrag doar esențialul. S-a întâmplat la Târgu Lăpuș, deci un nume legat de vodă Lăpușneanu, legat de mine prin amintirea zilei din 89 când tanti Piri spunea că eu sunt ca Lăpușneanu, care spunea ”dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu!” – probabil acestea fiind legate de faptul că familia mă respingea și voia să mă închidă la balamuc. În ultimii ani, în mod obsedat, unii m-au scuipat mereu cu ideea că poporul nu mă vrea, dar de fapt poporul vrea să mă omoare, nu e o chestiune de rejecție și de fapt ei vor să omoare imaginea mea, despre care toți spun că e ceva rău, ceva ce nu există în relitate, fiindcă poporul a fost mințit. În afară de faptul că atunci a fost o înscenare, mai e de spus că se întâmpla după tratamentul psihiatric foarte puternic în 1992, care 2-3 ani m-a împiedicat chiar să scriu, plus multe alte inconveniente. În urma tratamentului psihiatric, dacă nu știați, funcționarea psihică e scufundată în inconștientul persoanei și durează un timp până când victima își poate reveni și poate controla totul din nou. De asemenea înainte de acel eveniment, am fost victima unor violuri – anal lângă poliție și aparent sexual lângă șoseaua de centură în 1992, și un al treilea bărbat, întâlnit pe bulevard, s-am cocoțat peste mine îmbrăcat. De asemenea e de spus că nașul meu și Zăgrean Leon și Irina Holdevici ulterior, mi-au spus că este bine să am activitate sexuală pentru a scăpa de acele violuri de la distanță. (Unii au spus că pe oameni îi deranjează că vorbesc așa obiectiv și deschis despre lucruri monstruoase sau scandaloase – și eu spun că nu e semn de nebunie, ci semn de inteligență, și, în mod absurd, pe alții îi acceptați, dar mieîmi refuzați dreptul de a fi inteligentă, deci capabilă cu ușurință de analiză clară și înțelegere a realității, așa cum unii au scris și scriu despre violuri sau crime sau masacre în lagăre sau în războaie, ba chiar fac și literatură – vezi de exemplu Houellebecq – crima descrisă în romanul ”HArta și teritoriul”.) Violurile din apropiere nu înseamnă o traumă profundă, fiindcă de fapt femeia adesea nu simte nimic, așa cum a fost și cu mine. Din păcate însă oamenii acuză sau scuză tocmai victimele violurilor din apropiere, fiindcă li se pare ceva palpabil și mai important. Eu nu am avut nicio vină. Oamenii învinovățesc femeia uneori chiar dacă nu are nicio vină, fiindcă actul sexual prin viol e ceva vizibil, care deranjeză spiritul de grup al unei comunități. Eu, în 1992, nici nu bănuiam că oamenii mă pot urmări sau bârfi, nici nu realizasem că în viața mea era vorba de un teatru imens al societății și că de fapt toate viețile sunt la fel, expuse privirii. Eu mă credeam singură de tot și invizibilă pentur alții. Erau unii care spuneau că singurul motiv pentru care am fost condamnată e că dansasem dezbrăcată câteva minute singură în casă, cu jaluzelele trase, din motive normale de fapt!

La Lăpuș am fost molestată, nu violată, dar eu însămi am vrut să încerc un act sexual, din toate motivele expuse, mai ales fiindcă trebuia să înțeleg de ce m-au închis la psihiatrie și cum să fac să obțin drepturile luate atunci – la muncă și la studii. Mă închiseseră aparent din cauză că fusesem f-tă de la distanță, și medicul spunea la fel. Atunci a fost singura dată în viață când m-am folosit de un alt om – chiar dacă un om rău de fapt, cum s-a dovedit ulterior – pentru a înțelege eu ceva, deci pentru interesul meu personal. I-am explicat clar totul, dar poate el nu a înțeles. Din cauza promiscuității și faptului că tot nu înțelegeam nimic, fiindcă nu simțeam absolut nimic fizic, am încercat acel act sexual oral. E dezgustător, știu. Și din aceleași motive și altel s-a petrecut actul sexual în trei, adică cu un țigan în plus pe lângă acel individ, țigan la care nu m-am gândit niciodată nici înainte și nici după acel act sexual. Până în ziua de azi, deși sunt aproape 30 de ani, oamenii tot îmi reproșează în gând – în ultimii 15 ani - ce s-a întâmplat acolo, deși eu fusesem de fapt și victimă, citiți totul cu atenție. Ceva extrem de scabros și dezgustător – acele lucruri de fapt – s-au petrecut doar ca atingere, ca și cum ai atinge un picior de masă, căci nu erau senzații sexuale, vă asigur. Unii și medicii chiar în 2018 au fost mult mai scârboși față de mine. Eram violată monstruos și scârbos de la distanță, și extrem de monstruos și scârbos e ceea ce fac ei în spitalul de psihiatrie. Trebuia să înțeleg. Mi se pune că opinia publică a fost șocată de urâciunea acelor fapte descrise de mine – deci am oripilat opinia publică – dar nimeni nu se gândește deloc la scârba simțită de mine, din cauza a ce făcuseră la București. Alții spuneau că oamenii au fost șocați de faptul că am înghițit spermă, și că era ca și cum înghițeam scârnă și de aceea mă condamnaseră, crezând că asta era semn clar că eram nebună de tot și că nu aveam sensibilitate și eram abrutizată de psihiatrie sau violurile asupra mea. Nu e adevărat. Și mama spune mereu că eu sunt ”scârboasă”, ceea ce e adevărat, adică am simțuri foarte delicate și sunt un om suav care nu s-a schimbat sau pipernicit în urma torturilor și închisorii. Am înghițit spermă din cauză că nu era casa mea și nu voiam să fac mizerie în pat. Mai era un motiv – citisem în București la BCU într-un compendiu american de psihologie că sperma e comestibilă și mai era și amintirea lui Zăgrean care spunea că sperma se folosește pentru produse cosmetice pentru femei. Toate aceste influențe acționează din subconștient după tratamentul psihiatric, până când, după 2-3 ani, omul dobândește control de sine definitiv. Poate vă amintiți și cartea Falk a lui Joseph Conrad, care descrie cum un biet om sincer e alungat din societate, fiindcă, având sufletul curat, simte nevoia să mărturisească înainte de nuntă cum a mâncat odată carne de om – societatea ipocrită și josnică îl condamnă definitiv. Oricum au fost multe și reale motive pentur care s-a petrecut acel act sexual și era cât se poate de clar că nu aveam cum să mai am în viitor ocazia să întâlnesc alt bărbat nicăieri, cum oricum nu avusesem până atunci, dar pe moment nu realizasem că era de fapt o înscenare și ceva anormal. Oricum, repet că nașul meu, Leon Zăgrean și Irina Holdevici ulterior mi-au spus că eu ar trebui să am activitate sexuală dacă vreau să scap de violruile acelea de la distanță. Acele evenimente din nordul țării le-am judecat a fi drept una dintre cele 3 greșeli aparente din viața mea, dar de fapt nici acelea.

Tot în acest sens ar fi de adăugat singura mea încercare de masturbare din 2005 când ascultam radio Europa, am explicat în detaliu cum s-a întâmplat, bineînțeles fără nicio curiozitate sau poftă sexuală, ci din cauză că pe moment m-au păcălit că îmi voi obține libertatea și implicit dreptul la muncă în societate. Senzații sexuale nu au fost nici atunci. Nu mă deranjează în general faptul că întreaga viață nu am avut viață sexuală, acesta nu poate fi și nu a fost motiv de amărăciune pentru mine. Ceea ce mi-am dorit cel mai mult toată viața a fost a avea un copil.

Asta e absolut tot ce a fost simulacrul de viață sexuală în viața mea.

Azi, 15 decembrie 2020, au intrat unii cu ideea că problema pe care o am eu la anus și pentru care gastroenterologul nu mi-a dat niciun sfat, deși i-am spus, și medicul de familie mi-a recomandat doar proctoglivenol și igienă locală, ar fi chipurile din cauză că sunt pedepsită pentur contact sexual anal, deși acesta s-a petrecut exact de 2 ori, una dintre dăți fiind viol și absolut sigur niico senzație sexuală în ambele dăți.

Azi mi-am amintit două detalii pe care nu le-am notat aici, legat de viața sexuală. Unul este că eu nu m-am gândit aproape deloc – sau chiar deloc – la acele fapte neplăcute din viața mea, fiindcă am fost nevinovată și fiindcă nu era nimic neclar pentru mine și trecutul nu m-a deranjat niciodată și totuși unii oameni care intră peste mintea mea telepatic totuși îmi reproșează acele lucruri și după aproape 30 de ani de atunci de parcă sunt obsedați. Probabil că acei oameni care nu cred că există telepatie, cum nu credeam nici eu până nu de mult, au impresia că aceste gânduri care spun lucruri rele despre mine ar fi părți din psihicul meu – supraeu sau id, după cum spunea Freud – și că eu aș fi psihotică fiindcă aud voci. Nu sunt voci, sunt doar niște gânduri fără sunet ale unora, și acum sunt din ce în ce mai rare.

Un alt doilea detaliu care mi s-a părut nesemnificativ este cel legat de ceea ce mi s-a întâmplat la Cluj. La un moment dat am mers, cum am povestit, într-o drumeție pe timp de noapte în munții Bucegi, înapoi deci către București. A fost vorba de o drumeție de mai puțin de 24 de ore probabil fără cazare. Am ajuns la castelul Peleș și unii l-au vizitat, eu nu am putut fiindcă nu aveam bani. A fost o apropiere nefastă și lipsită de judecată, nu de control, de un tânăr student care venise din Republica Moldova. Nu s-a întâmplat nimic sexual, nu am simțit niciun fel de atracție sexuală față de el, dar l-am lăsat să mă sărute, undeva în gara Predeal. Acest sărut a fost, repet, tot ce s-a întâmplat și a fost un lucru lipsit de importanță, doar de fațadă, ca un teatru, cum a fost în Târgu Lăpuș acel lucru oribil și urât dar fără senzații sexuale, după spitalul de psihiatrie. Nici atunci nu m-am gândit că lumea poate bârfi și crede altceva decât realitatea și nu am realizat atunci că ei judecă aceste fleacuri fiindcă ei chiar credeau că eu simțeam ceva sexual – sau acel tânăr, cu un an sau doi mai tânăr, fiindcă la ei în Moldova liceul dura 11 clase. Oricum și Zăgrean Leon mă sărutase la fel în toamna aceluiași an, adică fără vreo senzație sexuală sau atracție, și eu deja uitasem aproape acel moment, dar mă determina totuși din subconștient, fiindcă acel sărut nevinovat de fapt cu acel tânăr – Livia Șchiopu de exemplu numește pupat aceste atingeri – se întâmpla de fapt din cauza amărăciunii mele legată de iubirea mea fără rost față de Leon Zăgrean. În orice caz, nenorocirea cea mai mare a vieții mele s-a petrecut ulterior, fiindcă am fost torturată sexual monstruos zi și noapte de la distanță, ceea ce nu poate fi justificat printr-un singur sărut nevinovat. De aceea a trebuit să mă întorc la București în anul doi de facultate. Și în plus a existat și un bărbat Doru cu care m-am întâlnit de două ori, care m-a sărutat forțat.

În afară de aceste două detalii, al doilea insignifiant, la fel ca și povestea din nordul țării de fapt, nu s-a mai petrecut nimic altceva demn de notat în viața mea și absolut totul e scris pe blog în cele mai mici detalii.