Ce cred eu

Când eram copil credeam într-un Dumnezeu aşa cum este descris de biserică şi icoane şi rugăciuni. Când aveam cam 10 ani mi-am pierdut credinţa în acel Dumnezeu. Dar standardele mele morale erau şi au rămas foarte înalte. Când aveam 18 ani, după ce citisem multe cărţi, cred că devenisem ceva între un agnostic teist şi un panteist.

Este greu să explic concepţia mea complexă despre Dumnezeu şi cred că acesta e unul dintre lucrurile intime ale unui om. Doar nu sunt filozof, nimeni nu ar înţelege ceea ce aş scrie, nici cei mai inteligenţi, fiindcă e greu de exprimat. Şi desigur pe nimeni nu interesează. Azi cred bineînţeles că Sfânta Treime a fost așezată ca o bază filozofică a religiei creștine, printre multe altele, prin cunoaşterea acumulată de-a lungul anilor.

Cred că Dumnezeu este un lucru bun, dar respect totuşi ateii, deşi nu îi înţeleg. Nu poţi nega existenţa unui Dumnezeu. Când aveam vreo 20 de ani, naşul meu m-a acuzat pe nedrept că eu aş fi atee şi din cauza aceasta am toate necazurile din viaţa mea şi toată suferinţa. Eu i-am iertat pe cei care mi-au făcut rău în zadar, ei o luau mereu de la capăt, ca şi cum ei nu credeau în Dumnezeu.

Cred că Biblia exprimă adevărul - fiind o carte veche (cuvântul biblie aceasta înseamnă și intră în componența cuvântului bibliotecă) şi cunoaşterea acumulată de omenire mai bine decât alte cărţi, dacă citeşti cu mintea deschisă. Cred că e absurd să persecuţi un om pentru credinţele sale religioase, cum unii spuneau că au făcut cu mine şi în Biblie Iov, care totuşi credea, nu a suferit mai mult decât mine.

Cred că problema nu este niciodată religia, care pentru unii însemană exact practica crimei asupra celor nevinovați cum am fost eu, ci ceea ce fac oamenii în mod greşit din credinţa lor religioasă, modul în care unii consideră greşit religia ca fiind o albie în care îşi spală păcatele, fără a ţine cont de precepte morale şi de reguli de conduită, care există în orice religie. Într-o zi în viitor acel râu murdar va seca. Încă din vremuri străvechi oamenii i-au sacrificat pe Cristos sau pe sfinţi şi unii spun că Isus iubea păcătoşii, de aceea s-a sacrificat pentru ei, să îi mântuiască de rău. Nu sunt de acord cu o concepţie masochistă despre Isus, ca aceasta. Unii oameni spun asta ca să se simtă ei comfortabil şi să păcătuiască mereu, chiar şi după ce îşi mărturisesc păcatele la biserică. Este un cerc vicios dezgustător şi uneori un ateu cu principii morale ferme este mai bun decât ei. Nuami că în prezent toți suntem atei sau agnostici, dar numai câțiva oameni buni.

Credinţa mea este că Dumnezeu (sau entelehia lumii) este bun şi anume: bunătate, creaţie, armonie. Şi doar Dumnezeu poate fi judecătorul oamenilor, ca un fel de rădăcină adâncă a conştiinţei umane. Această parte a conştiinţei noastre e o parte din Dumnezeu. Cred că lumea ar fi fost un paradis dacă oamenii ar fi respectat cerinţele morale, prezente şi în ideile bisericilor de orice fel. Respectul faţă de om prezent în frumoasele vorbe ale lui Kant: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine.

Niciuna dintre problemele mele nu ar fi existat dacă ar fi fost aşa. Nici ale altora. Dar totodată mai cred cu tristeţe că acest lucru nu se va întâmpla niciodată şi noi toţi, specia umană, vom bântui pământul pănă la sfărşit drept fii ai lui Cain, la răsărit de Eden.