Ce să mai spun? Prea multe vorbe-n vânt adupra mea. Mă atacă zi de zi. Spun din nou adevărul, deşi cred că îl ştiţi. Unii zic că m-au f--t atât de mult încât eu mi-am pierdut memoria sau m-am schimbat. Nu e adevărat. Nici nu am uitat nimic, nici nu m-am schimbat din 1984 ca suflet sau gândire, ca om în general.
Alţii zic că azi am câştigat libertatea (cum adică zic eu?) dar mâine o voi pierde că ei inventează mereu minciuni despre mine sau oamenii se schimbă mereu.
Alţii, şi în română şi în engleză spun că nu se poate face nimic fiindcă eu am fost un fel de Cristos şi toţi oamenii m-au sacrificat ca să aibă ei putere fiindcă puterea lor în societate se bazează mereu pe minciuni şi pe sacrificiul unor oameni ca mine, din timpuri străvechi până azi. Şi eu pot da exemple din literatură sau istorie în acest sens. E foarte trist. Până şi de un animal ai milă unoeri, dar ei nu au milă de un om adevărat şi bun, deşi implor în genunchi. De 30 de ani...
Alţii spun că crudul adevăr e că oamenii au înţeles tot, chiar dacă unii au crezut eventual că eu aş fi altceva, şi anume că oamenii au înţeles că eu nu sunt nici nebună, nici ţigancă, nici rea, etc. dar totuşi îmi vor pielea.
Între timp eu fac pipi pe mine, cred că am mai povestit asta şi sufăr cumplit. Ei mi-au spus că mi-au distrus prin torturi de la distanţă sfincterul uretral, de aia fac pipi pe mine, nu în mod exagerat.
Şi cât de frumoasă e viaţa...de ce vor ei să o trăiască în păcat şi minciună? Vă mai amintiţi poate unii dintre dvs. poezia lui Păunescu, cu mesaj puternic omenesc:
Ce s-a ales din toţi oamenii care credeau în dreptate şi bine cum am crezut şi eu?
Sper să nu mai scriu vorbe din acestea aruncate asupra mea, oricum le puteţi bănui.
Pentru cei care ştiu franceza, un poem al lui Prévert cu mesaj asemănător...pe care eu îl ascultam în tinereţe. Ei sunt torţionarii şi ceilalţi monştri din această poezie, cei care m-au chinuit mereu până azi...Putem trăi cu toţii pe pământ, dar când? Vreau şi eu să trăiesc! Cu adevărat am aşteptat destul şi cred că merit.
Şi pentru cei care cunosc engleza, un cântec celebru pe tema celor spuse de mine (imaginea unei dive, dar cuvintele unui înţelept):
Evenimentele de viață se uită greu, chiar și atunci când omul e chinuit psihiatric. Conținutul cărților se uită mai ușor, din păcate. Când tușeam era foarte neplăcut, căci făceam pipi mult pe mine. Nu am nicio vină că mi-au distrus sfincterul uretral, eu nu am greșit nimic. Există unii oameni mai proști care pur și simplu nu pot crede că în lume există și lucruri rele, ei insinuează că toate nenorocirile omenești sunt binemeritate, ceea ce e fals. Conținutul acestor 3 video nu mai îmi place azi.
RăspundețiȘtergere