Jucării

Simt nevoia să scriu acum despre o parte mirifică din copilăria mea şi a altora...
Acele zile, acele fericite, strălucitoare zile din copilărie...cu flori de cireşe în păr, rupând cu dinţii frunze de mentă sălbatică pentru a le simţi aroma, gustând măcriş sălbatic în livadă, legănându-mă de o scândură prinsă cu o sfoară de nucul din curte, desenându-mi prinţesele şi zânele mele, citind povestea lui Burattino, visând pietrele preţioase găsite de Sindbad, cu teamă de pericolele ascunse în colţuri şi de uşile interzise pentru fetiţe ca mine şi mai ales crezând în puterea iubirii şi a lui „a fost odată ca niciodată”...

Jucăriile, o lume de jucării la picioarele mele ori stele răspândite pe cerul nopţii ori flori mângâindu-mi picioarele, jucării pe care aş fi dorit să le am, jucării pe care le visam, jucării pe care le-am creat eu însămi... Îmi amintesc lumea din „Spărgătorul de nuci”: Ca şi acolo, jucăriile mele sunt acum vii pe aleile memoriei mele.

La început am primit în dar o păpuşă pe care am numit-o Ileana. Apoi am avut alte câteva păpuşi cu care mă jucam mult, dându-le nume. Cu excepţia lui Ciociosan, o păpuşă chinezească care avea o limbă de plastic la spinare, de care dacă trăgeai începea să plângă. Ciociosan a fost un nume pe care i l-a dat mamaia. Pe vremea aceea eu nu cunoşteam destinul tragic al madamei Butterfly. O altă păpuşă a fost găsită aruncată de vecini în grădina noastră. Bunica a spălat-o şi a îmbrăcat-o în costum popular maghiar, confecţionat de ea ( bunica dinspre tată era de origine maghiară). Am mai avut două păpuşi gen Barbie şi câteva piese de mobilă de păpuşi de plastic, prea mici pentru păpuşile mele. Am pictat feţe de păpuşi pe ghinde şi când venea vărul meu Paul în vizită ne jucam de-a războiul cu indienii lui de plastic şi căluţii lui.

Desigur îmi plăceau păpuşile, dar şi alte jucării aveau acelaşi farmec pentru mine. De exemplu calul de lemn în care mă legănam. Sau tricicleta care îmin plăcea mult. Sau pianul de jucărie pe care cântam mici partituri după ce am învăţat scrierea muzicală la şcoală. Şi desigur maşina de cusut de jucărie, primită în dar de la o mătuşă. Și mai ales broscuța chinezească metalică cu cheie, pe care mi-o dăruise Cătălina Popescu, o fată cu 7 ani mai mare decât mine când am vizitat-o cu tantni Piri pe mama ei care locuia pe bulevardul Ana Ipătescu.

Jucăriile improvizate mă fermecau poate şi mai mult. Rochiţa rândunicii, albe sau roz erau rochii de bal pe degetele mele, mai ales după ce am citit Florile micuţei Ida de Andersen, povestitorul meu favorit. Aveam castelele mele din cărţi de joc sau coceni de porumb, păpuşile din coceni cu păr lung, umbrelele din frunze de brusture, toate acestea erau minuni adevărate. Mamaia îmi spunea poveşti din copilăria ei când avea păpuşi din cârpe, ronţăia roşcove în loc de dulciuri şi era pedepsită să stea la colţ pe coji de nucă dacă nu era cuminte... cât s-au schimbat vremurile de atunci!

Lumea se schimbă zi după zi şi jucăriile mele, chiar dacă nu erau multe, erau miracole pentru mine. Ele nu pot însemna acelaşi lucru pentru copii din ziua de azi. Mulţi erau şi sunt mai înstăriţi decât eram eu, viaţa la oraş dar şi la ţară a evoluat. Pot vedea în parcuri sau în vitrine mult mai multe jucării ca pe vremea mea. Acum există supertehno jucării şi altele.

Aţi visat cumva vreaodată să zburaţi până la lună în copilăria dvoastră? Eu nu. În schimb visam să mă joc cu soarele ca şi cum ar fi fost un măr atunci când eram mică. Imaginaţia este uneori bogată în prima copilărie. Copiii de azi au mai multe jucării şi cei de mâine vor avea altele. Dar numai câţiva sunt atât de norocoşi cum am fost eu să descopere miracolele naturii. Acesta a fost unul dintre cele mai mari daruri pe care mi le-a oferit viaţa când eram mică. Copiii de la oraş au desigur mai multe jucării şi pot fi mulţumiţi şi ei pentru acest lucru şi pentru Spărgătorul de nuci la operă. Copilăria este întotdeauna un mister şi o minune.

În acest video sunt eu în copilărie, străbunica mea în costum popular ardelenesc (ia), naşa mea şi chiar şi păpuşa Ileana...