Azi a venit mama pe la mine, ceea ce mereu îmi creează o stare psihică proastă. Vă daţi seama cât am suferit...
Totuşi m-am hotărât să scriu azi, 13 noiembrie 2013 despre acest lucru.
Mi s-a plâns ca de obicei de necazurile ei. Spunea că iar s-a certat cu vecina ei Fana, cu care s-a certat de multe ori în trecut, după care se împăca, Fana fiind singurul om de acolo care a mai ajutat-o.
Totuşi de data asta mama are parţial dreptate.
Spunea că Fana o acuză mereu că ea e plină de bani şi aur şi că la fel a vorbit cu oamenii de acolo, care sunt străini şi nu o cunosc pe mama.
Acest lucru e foarte dureros pentru mine. Există un proverb, pe care l-am găsit şi pe internet, că "Bogatul nu crede celui sărac". Cum pot oamenii, care toţi au bani mai mulţi, să inventeze că familia mea are sau a avut bani? Din punct de vedere religios este un păcat. Repet, ce am povestit. Adevărul e că provin dintr-o familie foarte săracă, bunicii dinspre mamă şi cei dinspre tată abia aveau ce mânca, cu restricţii, şi nu posedau nicio valoare în casă (cu excepţia antichităţilor bunicii dinspre tată care nu se pot vinde avantajos defel). Am trăit în sărăcie de mică, observând mereu, dar fără invidie din partea mea, că toţi colegii mei au bani şi lucruri de lux comparativ cu mine. Nici în acei numai patru ani blestemaţi din 1984 până în 1989 părinţii mei nu aveau bani mai mult decât pentru hrană şi strictul necesar în casă. Totuşi şi tanti Lili, mătuşa cu care am avut probleme legat de moştenire, spunea că înainte de 89 (deci cu peste 20 de ani în urmă) părinţii mei erau plini de bani. E ca un fel de mit absurd şi urât. I-am răspuns la telefon că nu e adevărat şi i-am explicat care erau veniturile familiei noastre. A spus că nu crede. Oare oamenii chiar nu cred, cum spune proverbul acela, sau sunt doar răi? Şi Fana îmi explica că are bani puţini, dar când mi-a spus ce sume primeşte lunar m-am îngrozit (are şi pensie mare şi pensii mari de la soţ şi terenuri). Să fie adevărat că oamenii nu cred că eu de vreo cinci ani nu am nici un leu pentru pâine să mănânc? Dar e monstruos. Ei au aşa mult şi li se pare puţin şi proiectează asupra celor săraci ca mine minciuni şi fanteziile lor. Mama nu are nici bijuterii, am verificat tot la ea în casă, decât câteva şi nici eu nu am. Avea de exemplu demult o broşă de aur cu chihlimbar foarte frumoasă, dar cineva i-a furat-o sau a vândut-o laolaltă cu alte câteva obiecte. Şi mie mi-au furat toate bijuteriile de argint, cumpărate de mine în anii tinereţii din salariu şi bursă de la facultate şi mi-au furat din casă cumva, nu ştiu cum, şi cele trei perechi de cercei de aur primite la botez cadou şi mai târziu (o pereche de la nenea Feri, fratele mamaiei, care fusese muncitor în construcţii în Egipt). Este adevărul, oameni buni!!
Dar ce au avut cu familia mea şi de ce să mor eu din cauza aceasta? Părinţii pe mine m-au chinuit monstruos atâţia ani.
Adaug poate din nou aici unul dintre necazurile mele mari din ultimii ani. De vreo 5-6 ani sunt nişte oameni foarte răi care intră pe mintea mea, nu ştiu cum, cu gândurile lor veninoase. Ei spun că trebuie să mă omoare şi să muşamalizeze totul fiindcă ei toţi sunt vinovaţi!! Mă îngrozesc. Cum pot fi atât de monstruoşi să omoare un om bun şi inteligent cum am fost eu ca să evite un scandal?? Ei aşa spun. Eu nu înţeleg despre ce scandal poate fi vorba fiindcă este complet absurd, deoarece efectiv întreaga mea viaţă a fost pură şi nevinovată, deci nu poate fi niciun scandal legat de mine, dacă ar fi în sfârşit adevărul despre viaţa mea. Tot ei spun că alţii au inventat mereu minciuni despre mine şi mi-au făcut o serie de înscenări, încă din copilărie. Acest lucru este de asemenea incredibil şi absurd, deoarece eu nu am fost persoană publică şi am fost mereu un om modest, sărac şi izolat de lume. Din cauza aceasta scriu pe acest blog absolut tot adevărul despre viaţa mea, complet şi fără prescurtări, şi când voi termina, nu peste mult timp, să nu vă imaginaţi că aş fi uitat sau omis ceva. Orice altceva înseamnă că sunt doar invenţii ale unor oameni răi, nu ştiu de ce despre mine. În copilărie ce e drept, naşul şi tatăl meu (chiar şi mai târziu) spuneau că eu voi fi distrusă de alţii şi voi avea enorm de suferit întreaga viaţă fiindcă sunt prea inteligentă...Oare aşa să fie? Am fost un om care citea mult şi înţelegea cărţi grele, deci destul de inteligentă, dar nu înţeleg de ce acest lucru trebuie să însemne moarte.
Adaug poate din nou aici unul dintre necazurile mele mari din ultimii ani. De vreo 5-6 ani sunt nişte oameni foarte răi care intră pe mintea mea, nu ştiu cum, cu gândurile lor veninoase. Ei spun că trebuie să mă omoare şi să muşamalizeze totul fiindcă ei toţi sunt vinovaţi!! Mă îngrozesc. Cum pot fi atât de monstruoşi să omoare un om bun şi inteligent cum am fost eu ca să evite un scandal?? Ei aşa spun. Eu nu înţeleg despre ce scandal poate fi vorba fiindcă este complet absurd, deoarece efectiv întreaga mea viaţă a fost pură şi nevinovată, deci nu poate fi niciun scandal legat de mine, dacă ar fi în sfârşit adevărul despre viaţa mea. Tot ei spun că alţii au inventat mereu minciuni despre mine şi mi-au făcut o serie de înscenări, încă din copilărie. Acest lucru este de asemenea incredibil şi absurd, deoarece eu nu am fost persoană publică şi am fost mereu un om modest, sărac şi izolat de lume. Din cauza aceasta scriu pe acest blog absolut tot adevărul despre viaţa mea, complet şi fără prescurtări, şi când voi termina, nu peste mult timp, să nu vă imaginaţi că aş fi uitat sau omis ceva. Orice altceva înseamnă că sunt doar invenţii ale unor oameni răi, nu ştiu de ce despre mine. În copilărie ce e drept, naşul şi tatăl meu (chiar şi mai târziu) spuneau că eu voi fi distrusă de alţii şi voi avea enorm de suferit întreaga viaţă fiindcă sunt prea inteligentă...Oare aşa să fie? Am fost un om care citea mult şi înţelegea cărţi grele, deci destul de inteligentă, dar nu înţeleg de ce acest lucru trebuie să însemne moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...