De exemplu un curcubeu. Eu am văzut pentru prima oară un curcubeu în viaţa mea doar în 2006 sau 2007 şi era aşa mare şi a durat aşa de mult, încât l-am contemplat mult timp în tăcere şi profund impresionată. În Biblie curcubeul simbolizează conexiunea dintre Dumnezeu şi lumea pământeană:
Geneza 9:13-15
curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legămîntului dintre Mine şi pămînt.
Cînd voi strînge nori deasupra pămîntului, curcubeul se va arăta în nor; şi Eu Îmi voi aduce aminte de legămîntul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.
O altă experienţă profund spirituală pentru mine a fost ploaia într-un loc liniştit în mijlocul naturii. Ascultaţi ploaia şi deschideţi-vă inima larg. Şi când ploaia se opreşte veţi fi invadaţi de triluri de păsări, care îl preamăresc pe Dumnezeu şi viaţa. Am fost impresionată de cât de multe păsări sunt treze şi vioaie după ploaie în aerul purificat. Respiraţi adânc şi păstraţi în suflet momentul acesta!
Un alt fapt deosebit mi s-a întâmplat într-un spital când eram studentă la medicină. Cineva din salon tocmai murea sau era pe cale să moară. Fiind în picioare, am observat un porumbel mare aterizând chiar atunci la una dintre ferestre. A rămas mult timp acolo. Am înţeles că există o conexiune între evenimente, fiindcă creierul omenesc are o funcţie asociativă puternic dezvoltată. Amintiţi-vă sau citiţi despre simbolismul păsărilor în artă sau mitologie sau religie.
Poate că Paştele, sărbătorile pascale, au fost prilejul celor mai semnificative momente de acest gen în viaţa mea. Din câte îmi amintesc, aproape toate duminicile de Florii au fost însorite şi calme, cu cerul senin şi vântul blând. Şi aproape toate nopţile de Înviere au fost reci şi vântoase, tulburi. Îmi amintesc câdn am mers în satul bunicilor în copilărie la înconjurarea bisericii cu lumânări aprinse. Din cauza vântului, am dat foc din greşeală părului lung al unei femei din faţa mea, dar apoi totul a fost bine. Aceasta nu e o experienţă spirituală...De Înviere obişnuiam să merg cu părinţii la biserică, să luăm lumină şi să ascultăm slujba. La mizul nopţii preotul zicea «Veniţi de luaţi lumină» şi apoi în timp scurt întreaga adunare sau mare de oameni era vie şi strălucind. În acele momente cântam cu ceilalţi troparul Învierii, care a fost cel mai impresionant cântec din întreaga mea viaţă, fiindcă simţeam o stare indescriptibilă de emoţie trăită cu întreg corpul, ca şi cum cântarea aluneca chiar pe şira spinării şi sângele mi se încălzea. Eram deci o parte din comunitatea religioasă şi, deşi aproape fizică, această experienţă are o profundă semnificaţie religioasă:
«Cristos a înviat din morţi
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte
Viaţă dăruindu-le»
Cuvintele şi melodia acestui cântec s-au mai schimbat de-a lungul timpului, deoarece cutumele religioase sunt şi ele trecătoare pe acest pământ. Dar latura spirituală rămâne, cât timp omul va vieţui. Din cauza suferinţei din viaţa mea, păstrez nostalgia vechii melodii care a durat mulţi ani, de când eram copil până acum doi ani, când se făcea tranziţie spre noul tropar, cu aceleaşi cuvinte, dar altă melodie. Întotdeauna cântam cântecul şi împreună cu familia, Dumnezeu să îi odihnească, la masa din ziua de Paşti şi mereu avea acelaşi efect asupra mea. Am găsit acum cu greu vechea melodie, prezentă încă pe youtube, dar într-o variantă mai lentă decât cea iniţială din copilăria mea. În rest, pe youtube găseşti acum din păcate doar varianta nouă. Pentru nostalgici e trist, ca şi cum au îngropat Hristosul vechi, şi pe mine mă întristează. Dar vremurile se schimbă. O tempore , o mores!
O altă experienţă spirituală simplă este lumina însăşi când rupe norii. De obicei acest moment îmi aduce pace şi senin în suflet, în timp ce norii grei sau ceaţa mă fac să mă simt îngreunată şi lipsită de energie. Veţi spune că sunt meteosensibilă, un copil al lumii soarelui şi vremii senine. Dar eu îmi amintesc cum am văzut odată şi am fost impresionată într-un sat de o scară de raze ţesută în jurul clopotniţei unei biserici, ca într-un tablou al Înălţării.
Am scris destul de vag și greșit și incomplet această postare - dar nu o șterg, fiindcă mulți au văzut-o și au fost atrași de ea, așa arată statisticile. În ultimii ani concepția mea s-a îmbogățit și s-a schimbat, am mai scris pe ici pe colo în alte postări. Există un fel de misticism inerent oricărei persoane, el rezultă dintr-o sistematizare perpetuă a modurilor specifice de interacțiune om-mediu, dintr-o întărire a unor modele de înlănțuire stimul-răspuns, astfel încât se realizează conexiuni surprinzătoare sau sincronicități între fapte aparent fără legătură unele cu altele.
RăspundețiȘtergere