Notiţă scurtă (16 noiembrie 2013)

Nu ştiu dacă aşa ceva poate fi adevărat, dar vreau să scriu aici acest lucru, în eventualitatea că...

Dacă m-aţi cunoaşte (ceea ce aţi putea, din anumite postări ale mele aici) aţi şti că eu nu m-am abătut de la realitate în ceea ce am scris. Şi am scris tot adevărul, chiar cred că voi termina peste un timp de scris totul.

Oricum unii oameni intră pe mintea mea cu sugestii negative, care nu ştiu dacă sunt fapte reale, sau doar nevoia lor de a mă chinui şi batjocori. Ei tot spun ceva de genul...."nu este adevărată nici povestea cu...". Îmi sugerează că unii oameni ar fi inventat poveşti mincinoase despre mine (ceea ce înseamnă de fapt calomnie şi crimă implicit). Eu nu ştiu dacă acest lucru e adevărat, adică faptul că ar fi inventat poveşti oribile despre mine, din moment ce eu am fost un om bun şi curat mereu.

Nu ştiu nimic despre conţinutul acelor poveşti mincinoase, dar pot să enumăr aici câteva din cele cu care mi-au chinuit mintea în ultimii ani, fiindcă eu nu pot ghici la ce se referă ei:

- că sunt curvă
- că sunt nebună
- că sunt vulgară
- că aş fi ţigancă
- povestea cu războiul
- povestea cu ghicitorile sau ghicitoarea
- povestea cu chinezul
- că am muşcat nu ştiu ce momeală
- că aş fi fost victima unui incest
- nu ştiu ce cu o fereastră
- povestea cu copilul străzii
- că aş fi fost hoaţă
- povestea cu prinţesa
- că sunt rea
- că sunt proastă ca noaptea
- că i-au păcălit pe toţi
- că biserica are ceva împotriva mea sau a avut
- că Ceauşescu avea dreptate (!!Doamne, eu nu am greşit nimic)
- că nu trebuiau să mă schimbe ( nimeni nu m-a schimbat nici ca om, nici ca statut în societate, fiindcă din 1984 sunt torturată încontinuu)
- că Plămădeală e un porc (acest lucru în tot repetă în ultimii ani şi mă şochează fiindcă nu are nicio legătură cu viaţa mea. L-am cunocut pe Mihai Plămădeală înainte de intrarea în adolescenţă şi m-am îndrăgostit de el, ca o fată cuminte şi foarte timidă, oarecum nelalocul meu printre alţi copii care nu erau interesaţi de cărţi sau învăţătură ca mine. Nu am avut nicio vină şi nici gânduri păcătoase, a fost o iubire adolescentină absolut platonică. La începutul anilor 90, când, din motive necunoscute societatea a început să mă tortureze lalolaltă cu părinţii, am fost chiar la mama lui, fosta mea dirigintă, să îi cer ajutorul şi sfatul, să îi povestesc totul, fiindcă oricum nu aveam pe nimeni.)
- povestea de la Braşov (asta au inventat în ultimele zile)
- etc. (poate mai adaug dacă îmi mai amintesc)

Toate aceste idei sunt invenţii ale unor minţi pline de răutate faţă de un om lipsit de apărare, cum am fost eu. Adevărul e numai cum am spus eu, atât despre mine, cât şi despre cei care au existat în viaţa mea.