http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/08/blocul-trei-partea-8.html
Uneori intră unii peste mine cu lipsă de respect și mă tratează ca și cum aș fi un copil și ca și cum îmi caută nod în papură. De pildă insinuează că oamenii au descoperit două-trei mici greșeli în ceea ce am scris și de aia ei cred că eu aș fi nebună sau că mint sau că inventez povești. Repet, totul de pe blogul acesta e perfect adevărat, dar, fiindcă am scris în condiții foarte dificile și am fost și otrăvită sau futută încontinuu, s-au mai strecurat doar câteva mici greșeli fără importanță. Postările mele din urmă sunt verificate, dar eu nu pot ști ce văd oamenii cu adevărat, în caz că îmi citesc blogul, fiindcă internetul nu e o sursă sigură de informații, ci doar ceea ce un om spune direct cu voce tare sau ceea ce e scris pe hârtie, dar și aceste lucruri nu sunt eterne sau imuabile. Astfel, în seria povestirii despre blocul trei, am scris din greșeală scara unu în loc de scara trei și voi corecta acum. Și am mai scris tot din greșeală că dl Malancă, cu care mă întâlneam prea des și mă irita acest lucru, a mutat balustrada mai aproape de stinghii. În realitate, balustrada a fost scoasă mai înainte când au săpat niște linii ca semn pe trotuar la ambele scări trei și unu ( senzație de deja vu pentru mine, de parcă au mai făcut asta mai demult, nu știu sigur, și nu știu pentru ce le-au săpat), au tăiat o parte din stinghiile prinse de scări și apoi balustrada a fost repusă la loc. Domnul Malancă nu a făcut lucru prea bun cu stinghiile, dar poate intențiile lui erau bune și nu se putea face mai mult. Una dintre stinghii s-a ridicat din nou în boltă fiindcă el le fixase în șuruburi. Mai am de adăugat că tot el, când mi-a desfundat scurgerea la bucătărie, nu a reușit prea bine și am avut din nou inundație când nici nu mă așteptam a doua sau a treia zi după ce a venit el și George zicea să îi dau bani mai mulți și eu iar am dat, dar a doua oară Malancă mi-a destupat bine. Poate George e personajul malefic, datorită frustrărilor din viața lui, cum voi mai povesti. Sau poate nu. Oricum cei care spun că oamenii nu mă cred fiindcă se leagă de cele câteva amănunte neadevărate din ce am scris nu au dreptate și nu mă respectă, deși am fost mereu un om respectabil. Voi corecta cele două erori pe care le-am făcut. Oricum eu mereu am fost un om hiperexact, dar nu în sens rău sau exagerat, și am grijă să nu greșesc pe cât pot. A trebuit să scriu foarte concentrat pentru a cuprinde tot adevărul esențial, că altfel ar fi durat absolut sigur 1000 de ani să povestesc tot și cu toate explicațiile necesare. Eu am spus adevărul absolut și nimic nu lipsește. Astă-seară am avut și neplăcerea să îmi refuleze chiuveta (mult timp a fost bine) chiar după ce am scris despre aceste lucruri. Noroc că am avut o sticlă de produs special de desfundat țevile, cumpărată cu efort de mine mai demult.
Încă vreo câteva cuvinte despre interiorul apartamentului meu. Intrau unii cu gânduri absurde peste viața mea și anume că taică-meu m-a lăsat în fundul gol sau că lumea credea că eu aș fi fost bogată și apoi am sărăcit. Nu e deloc adevărat, repet, am fost săracă de mică - și eu și părinții mei și rudele apropiate. La fel cum au inventat despre părinții mei că erau bogați, am observat că și despre mamaia și tataia se spunea că fuseseră bogați fiindcă aveau prăvălii lângă biserica Armenească. Și că pierduseră prăvăliile și ferma pe care o cumpăraseră undeva, nu în Voluntari, în urma instaurării regimului comunist și naționalizării. Oricum, când m-au dus pe mine acolo, era sărăcie lucie. Abia în ultimii ani am înțeles că poate nici asta nu era adevărat, la fel cum au mințit despre părinții mei. Tataia din pozele vechi era precis el și precis fusese pedichiurist acolo, dar asta nu înseamnă că avea bogății. Am privit poze din diferiți ani și am văzut clar că era el. Dar de mamaia nu pot fi sigură că era proprietară pe prăvălia de lenjerie de damă tot din acel loc, dimpotrivă, am văzut o poză cu tataia și altă tânără femeie în fața prăvăliei cu sutiene. Este însă cert că mamaia avea talent deosebit la cusături și broderii și făcea și sutiene de damă la mașina ei de cusut Singer și îmi povestea că o avusese clientă pe Ioana Radu, etc. De asemenea cosea hăinuțe pentru mine și tricota mult. Dar e incert că mamaia, fată unguroaică săracă din Ardeal, cu mulți frați, devenise repejor proprietara acelei prăvălii. E cert și că ea era în alte poze împreună cu tataia. Și chiar dacă ar fi avut amândoi acele prăvălii, poate și prin voia Reichului, asta nu înseamnă că erau bogați. Despre bunicii mei din Colun au spus o poveste similară, și anume că fuseseră bogați, adică chiaburi, înainte de venirea comuniștilor la putere, fiindcă tatăl bunicului meu era măcelar și că aveau multe terenuri și bani și au pierdut tot la naționalizare. Această poveste o repetau mai ales după revoluția din 89, înainte mama nu insista asupra acestui lucru. Și bunicul meu părea mândru că el nu era neam slab, trăindu-și viața săracă și grea în casa veche cu Cristos la poartă pe troiță. În urma revoluției, în mod firesc, bunicii mei chiar au sărăcit și mai rău, după toate că fuseseră săraci. Tata era răutăcios și spunea adeseori că în Biblie scrie că celor care au li se va da și că celor care n-au li se va lua și ceea ce au. Acest citat imperfect însemna de fapt pentru cei cu inima curată că Dumnezeu îi iubește pe oamenii buni, adică pe cei care au iubire față de oameni și față de Dumnezeu. Dragostea și sufletul curat sunt în acest citat adevărata bogăție. Tot tata, când eram în liceu, spunea că el consideră că omul nu trebuie să aibă mulți bani și să se mulțumească cu mai puțin și adică cu atât cât are nevoie, și prin urmare, conform acestei filozofii, a cheltuit ”surplusul” de bani pe care îi primea după revoluție pe jocuri de noroc, lăsând pentru casă doar strictul necesar. Eu încă mai cred că tata nu a fost un om rău, și am argumente forte pentru acest lucru, dincolo de aparanțe - oricum el mi-a dat tot ce e bun în inima mea, împreună cu mama, care e un om bun în comparație cu ceea ce am văzut în lume de-a lungul vieții și cu oamenii haini care m-au torturat și scuipat cu lucruri foarte întunecate, incredibil de rele. Poate nici ea nu a avut de ales și a jucat teatru că ar fi om rău, dându-mi în realitate lucruri bune pentru viitor. Mai am și alte argumente și pentru ea.
Eu am cumpărat o mică bibliotecă și am așezat în ea niște cărți, nici multe, nici puține. În general cumpărate de mine și semnate cu numele meu și anul în care le-am luat ( nu toate) sau unele primite cadou de la mama și puține din biblioteca tatei. Dna Nicolau mi-a povestit odată că ea cunoaște o femeie care are colecționează cărți și are doi pereți de apartament plini cu rafturi pline cu cărți. Cărțile mele sunt simple cărți, nu sunt ediții rare sau prețioase. Mai am ca valori mai mult sentimentale cele câteva obiecte vechi sau foarte vechi care mi-au rămas de la mamaia, care avusese mai multe. Nu prea știu sigur unde au dispărut celelalte. Mai am dulapul nou plin cu haine fără folosință fiindcă au fost cumpărate de mine destul de ieftin deși nu credeți poate - era un mic magazin cu marfă poloneză în calea mea, când eram suplă, în singurii ani când am avut bani, 2006-2007. Am mai luat tot ieftin de la vânzători ambulanți pe la Piața Romană și de la Bucur Obor. Și cam atât. Două scaune sunt vechi de când aveam un an și retapițate de părinți. Masa din bucătărie, care șchiopătează, e de la fostul proprietar. Mai e un lucru ciudat - că am multe cutii de puzzle, pe care le-am cumpărat pe rând când încă erau mai ieftine pentru mine. Unii tâmpiți sau răi mi-au spus în gând că eu eram nebună și credeam că îi bag pe ei la cutiuță, și de aia pierdeam timpul cu jocul de puzzle. Bineînțeles că nu e adevărat. Eram chinuită sexual și cerebral și făceam puzzle fiindcă credeam că astfel îmi relaxez și îmi odihnesc mintea, exorcizând migrenele de tip presional și încâlceala din creierul meu, care se datora celorlalți, probabil și nebunilor care credeau prostii despre mine, precum aceștia. Mai jos puteți privi pozele cu obiectele mele vechi, cu explicații în engleză, și unele poze din gospodăria bunicilor de la țară, după ce bunicu a îmbătrânit prea mult și a fost îndemnat de fiu să renunțe tot mai mult la rânduiala casei, a vândut iapa plângând după ea (la țigani să o dea la salam) și apoi au adunat toate hangaralele în șura acum inutilă.
În rest am numai aparatură ieftină, în afara mașinii de spălat, pe care mi-am permis să o iau mai de calitate, Indesit. Frigiderul cel mai ieftin, aragazul aproape cel mai ieftin, etc. Am cheltuit în plus doar pe hota care de fapt nu era necesară. Am așezat totul exact cum am vrut eu, drept urmare am făcut și mici greșeli când am poziționat galeria pentru perdea în dormitor sau suportul pentru hârtie igienică în baie. Am greșit și când am comandat un cuier ieftin, fiindcă am cerut o ladă prea înaltă, încât mă încalț greu stând jos pe ea - trebuia cu 10 cm mai scundă. Chiuveta, mai ieftină, e și foarte proastă, mică și cu țeava scurtă. Cada e veche și cu pete de vopsea din cauza lui George sau primilor meseriași care mi-au spus că se poate vopsi să acopere defectele, nu am avut bani de una nouă. Vopseaua s-a îngălbenit urât sau s-a șters. Mă întreb ce or fi gândit vecinii mei când m-au văzut așa săracă și fără un picior (asta era mai puțin vizibil când eram mai suplă și cu proteză bună). Soția administratorului a fost cumsecade cu mine la început. (După aceea m-a tratat cu dispreț, poate credea că aș fi nebună, deși eu nu i-am dat ocazia să creadă minciuni despre mine, deci pot afirma cu precizie că în fond nu mă respecta fiindcă nu aveam bani și astfel mă trata ca pe un copil prost, cu glume ridicole - adică își bătea joc puțin de mine, dar, biata femeie, poate era încă marcată de pierderea soțului sau dezorientată din cauza altora. Totuși, a fost ceva rău sau neplăcut, fiindcă dacă tratezi un om drept nebun greșești, că și alții ar putea crede la fel și implicit omul e condamnat la moarte). Repet, fetele bogate nici nu sunt închise de fapt la spital. La început dna Sâmbeteanu, soția administratorului de atunci mi-a cusut contra cost tivuri și marchize pentru draperiile și perdelele mele la ferestre, ca să le trag dacă vreau mai întuneric sau mai răcoare vara (tot ideea mea desigur). Mi-a spus că așa e la început, că încetul cu încetul voi aduna mai multe din cele necesare. Nu știu ce gândea, fiindcă eram singură și fără bani, iar ca să adun mi-ar fi trebuit salariu mare, nu de profesoară sau bibliotecară. Mama mi-a cumpărat televizor și o cameră de filmat, parcă tot cea mai ieftină. Eu mi-am luat în 2007 un aparat foto compact, Olympus serie veche, tot dintre cele mai ieftine, care nu prea e bun. Și mi-am mai luat monitor pentru calculator, că altfel și acum aș fi avut monitorul mare și foarte vechi de pe vremuri. Oricum de mai mulți ani nu am mai avut bani nici pentru baterii la aparatul foto, ceea ce ar fi însemnat o bucurie pentru mine, un passtime plăcut. Iar WCul din baie ori nu a fost înfipt bine în podea, ori l-a scos o mână criminală, încăt de mult timp este rahat solidificat la spate și nu m-am mai chinuit să îl curăț. De unde bani să îl repar? Și de unde oameni să vină la mine? De fiecare dată când șed ”pe tron”(așa îmi ziceau când eram copil) se clatină și clănțăne pe podea. Dar burduful din spatele WCului se pare că nu are nimic. Toate mobilele au fost așezate exact cum am vrut eu după ce am făcut măsurători și tot eu însămi am ales vopsea de zugrăvit de la magazinul Casa culorilor pe Moșilor, care s-ar putea să se fi desființat și el. Consider că am fost un om serios și, fiindcă atunci aveam încă banii de cheltuit pentru cele necesare, am fost mai respectată în aparență și cred că am fost o persoană perfect matură și calmă, fără niciun fel de teatru, deci perfect autentică. Pe vremea aceea aveam încredere puternică în ceilalți și nu știam ce se ascunde în gândul lor.
Va urma în postarea următoare, la linkul urmtăor:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/08/blocul-trei-partea-10.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...