Blocul trei, partea 15

Continui aici povestirea de la punctul 14 care este la linkul următor:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/08/blocul-trei-partea-14.html

Continui să scriu, deși îmi este foarte greu, mai ales fiindcă sunt singură de tot și chinuită încontinuu și evident toți îmi vor moartea/sinuciderea. Starea sănătății mele fizice e proastă. Izolarea face ca scrisul adevărului să fie mult mai dificil, mai ales că am început acest blog în 2013 și tot timpul m-au împiedicat să scriu. Nu sunt nebună și nu înțeleg de ce adevărul întârzie din 1984. Veți vedea din nou în cele ce urmează că am avut dreptate întotdeauna, și încă din 84, că am spus adevărul și am pledat pentru dreptul meu la viață de atunci. Veți vedea din nou că am dreptate și acum, că există monștri care se bucură abject de chinul asupra vieții mele, deși nu am avut nici strop de răutate cum spunea și Zăgrean și nu am păcătuit niciodată și nu am fost nici proastă sau nebună niciodată. Am fost un om pozitiv cu influență bună în lume și așa am rămas mereu, nu înțeleg de ce mă omoară de fapt. Când povesteam mai demult ce s-a întâmplat la înmormântarea lui bunicu și dezgustul pe care l-am simțit, un monstru a intrat peste mintea mea cu ideea că lui i-a plăcut acea scenă mult - ca și cum se bucura de suferința asupra mea. El avea putere să îmi controleze mușchii mimicii și mi-a întins un zâmbet forțat pe buze, deși tot ce simțeam era dezgust și tristețe legat de scena aceea de la înmormântare. Ei spun că lumea întreagă e condusă de oameni răi și perverși, efectiv de porci, și de aceea mă omoară pe mine. Porcii aceștia nu sut diavoli, fiindcă diavolul îi pedepsește pe ticăloși și păcătoși, iar eu nu am greșit nimic toată viața.

După moartea tatei, relațiile mele cu restul familiei (foarte puțini de altfel) s-au distrus din ce în ce, spre marea mea tristețe și amărăciune, până la aproape nimic, la fel cum a dispărut și relația mea cu Francesca și cu Paul. Am suferit enorm și totuși acum voi scrie tot adevărul despre aceste lucruri tragice, care s-au întâmplat în ciuda sufletului meu frumos și bun. Astfel de lucruri ruinează omul nevinovat complet și devin și ele cauză de moarte. În aparență oamenii răi mi-au omorât familia încetul cu încetul, fără rușine sau frică de Dumnezeu, fără respect și dragoste de Dumnezeu, parcă dinadins ca să mă distrugă și să mă omoare și pe mine, fiindcă eu am fost numai adevăr și pace și bunătate toată viața.

Totul era clar încă de la început, după moartea tatei. În primii ani am trecut prin dificultatea imensă a scenelor de nervi și furie pe care le făcea mama foarte des, fără ca eu să o pot calma sau convinge de nimic. Avea obiceiul să înceapă așa-zis ”discuții” făr rost, complet absurde, în care de fapt nu discuta cu mine, ci mă chinuia și vorbea în contradictoriu și cu ton veninos, în așa fel încât proștii credeau poate că eu o provoc sau că eu aș fi nebună, rea sau vinovată sau cu reavoință. Sau că eu nu gândesc logic, când era invers. Mama este genul de persoană care mimează nervii și furia și apoi brusc se liniștește și se poartă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Când e nervoasă, ea mișcă degetele de la picioare și strânge din buze urât. Eu nu m-am enervat aproape deloc toată viața și nu am jucat teatru că aș fi nervoasă decât de câteva ori, fiindcă altfel nu o puteam calma pe ea. Ea însă de fiecare dată spunea că eu sunt nervoasă și că îmi bat joc de ea și că țip la ea, și multe alte acuzații fără motiv, sau minciuni, când în realitate ea mă cicălea înfiorător și ridica glasul mereu și numai ea crea ”discuții” fără absolut niciun motiv (la început nici nu fumam și aveam și bani amândouă) pe care eu nu le puteam evita. De fiecare dată mă storcea de energie și apoi devenea cuminte din nou. Treptat, datorită multor altor oameni răi, eu am fost izolată complet și obligată să o suport și să o văd numai pe ea, după tot ce îmi făcuse. Treptat ceilalți m-au lăsat complet fără bani (drepturi legale nu am) încât m-au obligat să cerșesc pe stradă cum voi povesti și să fiu dependentă de ea să îmi dea câțiva lei, după tot ce mi-a făcut. Treptat, singurătatea forțată m-a făcut să mă bucur de câteva cuvinte schimbate cu fiara de maică-mea la telefon, la fel ca bietul meu bunic înainte de moarte, fiindcă restul lumii e compus din oameni și mai monstruoși, familia m-a părăsit și ceilalți membri ai familiei m-au lovit mereu și din ce în ce mai rău. Dar nu judecați încă până când nu termin postările 15 și 16! Treptat, mama a intrat peste treburile mele casnice care îmi întrețineau tonusul vital și bucuria vieții și a început să se bage să facă curat în hol și în bucătărie și pe balcon mai mereu când vine la mine, în ciuda împotrvirii mele categorice, ceea ce mi-a slăbit viața și mai tare. Vizitele ei s-au îndesit și îmi făceau tot mai rău, dar nu am pe nimeni altcineva. Profitând de slăbiciunea mea fizică, pe care de fapt ea o agrava de fiecare dată, mama a început să îmi ia rufele la spălat, inclusiv chiloții, spre umilirea și tristețea mea (oricum nu mai aveam bani de detergent) și să îmi coasă diferite lucruri, ceea ce tot eu făceam înainte. A trebuit să accept, fiindcă altfel s-ar fi dezlănțuit scandaluri la care nu mai puteam face față. Mama a devenit în aparență un tiran extrem de egoist, mai rău ca în tinerețea ei când mă chinuia mult. Eu nu am voie să spun nimic adevărat și în niciun caz să mă plâng, că ea aduce vorba că ea se simte mai rău decât mine. Din păcate ea a încercat să fie/pară tare și să mă susțină pe mine, dar în ultimul timp a început să îi scârțâie și ei organismul, probbail că au futut-o și pe ea rău. La fel cu mine, și ea are burta umflată și picioarele șubrede și dureri la gleznă, etc. Și acum de curând acest virus Zoster care a slăbit-o mult. Ea se plângea mult într-o vreme și eu nu aveam voie să mă plâng, dar acum e prima oară când spune că își simte corpul tot slăbit (ca și mine) și mă tem că e adevărat. Ea nu a acceptat să vorbesc cu ea nici lucruri bune sau neutre, chiar când nu e vorba de necazuri. La un moment dat a început să îmi aducă mâncare la caserole, simultan cu agravarea stării mele financiare, și faptul că mi-a adus mâncare a făcut parte din tot planul altora de a mă îngropa în decădere, inclusiv să mă îngrașe, cum voi explica. Înainte îmi găteam. Este drept că nu mai aveam hrană, dar totul era în același plan mai mare de distrugere a mea în care și mama nu era decât un pion oarecare, nu știu dacă înțelegeți, fiindcă proștii pot fi amăgiți că ea îmi dădea ajutorul necesar. Când o femeie intră peste domeniul altei femei, pune posesie și o omoară - eu niciodată nu i-am făcut nici cel mai mic rău mamei, vă asigur. Ea, printre altele, m-a făcut neputincioasă. Când aveam serviciu la ASE în 2007, am încercat să scap de ea și să rup complet relația cu ea, nu i-am mai răspuns la telefon și nici la ușă, dar ea a venit peste mine la serviciu împreună cu fina ei Angelica și din nou s-a erijat drept stăpână a mea. În realitate m-aș fi putut descurca singură, dar numai dacă lumea m-ar fi acceptat, ceea ce nu s-a întâmplat. Tot în acea perioadă am ajuns iar la psihiatrie și dna doctor Căpraru și-a cam bătut joc de mine, cum voi povesti, după care m-a dispensarizat la dna Cârlig de la policlinica Vitan, și dacă am mai vrut să mă mai internez după aceea la spital când mi-a fost mai rău, m-au refuzat. În anii din urmă mama m-a ajutat mergând la dna Cârlig să îmi ia pastilele de care am devenit dependentă din ce în ce și dacă nu le iau cei răi mă atacă sexual sau mă fut cum ziceți voi în așa fel încât abia mă țin pe picioare și mă dau de ceasul morții cu rău generalizat în tot corpul și în toate sistemele, nu doar digestiv. Când eram profesoară la liceu înainte de moartea tatei încă nu eram dependentă de pastile și mă simțeam bine în tot corpul și puteam face orice treabă chiar și fără pastile și puteam dormi liniștită și niciodată nu aveam coșmaruri, care de fapt sunt transmise și ele telepatic de oameni răi (vă asigur că e adevărul), la fel cu gândurile lor de rahat. Nenorocirea e că ea este singura persoană care mai schimbă câteva vorbe cu mine, toți ceilalți m-au respins cum mai am de povestit pe scurt, inclusiv medicul Cârlig și asistenta ei au contribuit la izolarea mea. Demult și tata refuza să vorbească orice cu mine și spunea că eu nu am de ce să vorbesc cu el, și mă trimitea mereu să vorbesc cu maică-mea!

Deoarece când m-am mutat în blocul trei eram foarte puternică, energică și calmă și încă tânără și fericită, sănătoasă fizic și cu mult bine în suflet (în realitate eu sunt în felul meu o persoană autoritară), a fost foarte dificil. Mama avea mereu diverse și multe tactici de a mă chinui - de pildă mă făcea să repet de 3-4 ori ce spuneam eu sau ce o întrebam, ca și cum ea nu auzea, sau îmi aruncă mereu insulte și lucruri crude gen că eu m-am degradat mai rău ca ea fiindcă fac pipi pe mine, și foarte multe altele, sau vorbște de pe WC și se chinuie să facă câteva picături de pipi de mai multe ori la fiecare vizită, dar nu îmi spune că e bolnavă la rinichi sau altceva și nici ea nu e tratată medical, etc. În primii ani am mai văzut-o pe Angelica fina mamei și am mai vorbit cu ea la telefon, apoi și aceea a dispărut complet și singurătatea a crescut. La început și Cosmin m-a vizitat (când m-am mutat doar). M-a vizitat și dna Gogolan numai o dată, fosta mea profesoară de română, soția acelui Jean nebunul de care părinții mei râdeau și dna Gogolan a răs puțin de încercările mele poetice de la început din 2007 și sugera de față cu mama că poeții ăștia, cum aș fi eu de pildă sunt cam ciudați - adică insinua că eram nebună. Ulterior am scris pe acest blog și de modul urât în care ea s-a comportat împreună cu mama și tata când eu eram în clasa a 8-a sau în liceu și am scris și despre Angelica adevărul, dar să nu credeți că am scris din cauza frustrărilor sau ca să mă răzbun. Am fost un om inteligent și nu puteam nutri gând de răzbunare, pur și simplu a trebuit să scriu tot adevărul și am fost chiar siluită să scriu tot. Tanța Gogolan a mai sunat-o pe mama de sărbători sau ziua de naștere, pe mine nimeni. M-a vizitat tot numai o dată și Angelica (care a fost odată și la facultatea de psihologie cu mine când eram la master, fiindcă profesorii au cerut să duc un subiect pentru un test de inteligență și eu ca proasta am dus-o, deși alții nu au dus pe nimeni, dar apoi păreau jenați să recunoască că Angelica avea intelect slab), m-a vizitat de două ori parcă și Irina verișoara mea. Apoi toți au dispărut. Singurătatea s-a strâns ca lațul în jurul meu din ce în ce, tot mai greu, atâția ani. Oricum cu acele două femei nu avem nicio treabă, dar verii mei m-au condamnat și ei la moarte, deși nici nu i-am acuzat de nimic, că nu erau vinovați, și am scris despre bucuria mea de a îi vedea și despre cum am ținut la ei. Am povestit că Cosmin a refuzat orice relație cu mine după ce a devenit student la Poliție și Irina m-a tratat în modul acela urât și crud când eu am sunat-o fiind în spitalul de urgență cu viroză respiratorie în decembrie 2013. Cel mai mult a rezistat dna Nicolau, până acum câțiva ani când nu a mai acceptat nici să vorbim la telefon, dar eu tot am mai sunat-o rar, fiindcă singurătatea totală e foarte grea. E moartea.

Eu am fost genul de persoană cum se spune ”familistă”. Mereu gândeam de bine de toți și mă bucuram să fiu cu ei. Aveam grijă și atenții față de bătrâni, aveam grijă de copii. De sărbători îi colindam pe toți, sau dădeam telefoane tuturor cunoștințelor și familiei, cu sufletul cald și luminos. Așa am și făcut cu mama în primii ani, până acum câțiva ani. Stăteam îmrpeună amndouă în camera mea mare și căutam în agenda de telefoane din ce în ce mai subțire diverse nume și numere, inclusiv doamna Pan dentista care avea să se poarte oribil cu mine în 2014 în vară, inclusiv dna doctor Ionescu, medicul evreu al părinților mei. Și toți ceilalți. Deși verii mei și Nelu cu Genica erau datori să sune la noi, fiind mai tineri, eu nu aveam orgolii greșite niciodată și sunam eu cu mama la ei. Dar verii mei nu îmi trimiteau nici sms de ziua mea sau de sărbători, în timp ce eu le-am trimis sma sau urări prin părinții lor, din cauza singurătății și iubirii mele de viață. De fapt nu meritau, dar gândiți-vă ce înseamnă să fii singur. Treptat și mama a fost izolată și a devenit și mai acră, deși și biata maică-mea a fost de fapt o persoană ”sufletistă”. În intimitate, uneori mama își dă jos masca ei rea și devine un înger adevărat, dar foarte rar - am câteva instantanee cu ea care arată acest lucru și îmi amintesc cum povestea ea despre vremea tinereții ei la Colun și la Sibiu și pozele cu ea de atunci.

Nelu împreună cu Genica m-au vizitat prin 2006-2007, când s-a căsătorit Cosmin cu Diana, dar eu nu am putut să merg, fiind oricum respinsă de ei. Atunci i-am dat Genicăi câteva din hainele mele vechi (țin minte acum o fustă), fiindcă eu nu mai eram grasă și am insistat să ia, fiindcă ea la început nu voia. Oricum ei au fost întotdeauna mai bogați ca noi în realitate. În ultimii ani au fost și într-o vacanță în Turcia. Nelu a mai venit la mine o dată sau de două ori și am mai vorbit cu el la telefon sau cu Genica. Ultima oară cred că m-a sunat de ziua mea în 2015 și de atunci parcă nu am mai vorbit. Aproape nimeni nu m-a sunat pe mine toată viața de sărbători sau de zile de naștere, în ciuda sentimentelor mele bune sau modului clar în care m-am purtat o viață întreagă, cu atâta atenție și drag de ceilalți și respect sincer. Atunci în 2015, deși eu eram imobilizată în casă, Nelu era, ca și acum probabil, pornit împotriva mea din cauza discuțiilor cu sora lui, pe care Irina o mai vizita când stătea în București și pe mine nu. În loc de urări simple și normale de la mulți ani, Nelu, cu care mă burdușeam în pat când eram mică la Colun, mi-a aruncat numai reproșuri după scenariul clasic că chipurile eu eram oița rătăcită și fiica risipitoare și chipurile eu o distrugeam pe maică-mea și nu făceam ceea ce era necesar, chipurile eu tocam averea comună, care nici nu există în bani lichizi și eu sunt in indiviziune cu mama, când în realitate, oricine ar putea spune că eu sunt cea abuzată și părăsită de toți și chinuită de mamă, care parcă vrea să mă moștenească ea pe mine, sau să mă moștenească fratele ei cu copiii lui naturali, fiindcă mama nu are alți moștenitori. Aceasta în ciuda sentimentelor mele frumoase față de mamă și față de toți ceilalți, după tot ce mi-au făcut, inclusiv față de tinerii aceia nepăsători și răi.

Între timp, stând eu în blocul trei, vecinii m-au agresat foarte mult, mai am de povestit. De multe ori ei sau alții îmi aruncă gânduri de genul următor ”trebuie să scăpăm de ea”, ”Ea nu înțelege că ea trebuie să moară ca să trăim noi”, ”Ea nu înțelege că trebuie să se mute cu maică-sa și să o lase pe maică-sa să o omoare”, și multe altele la fel, absolut sigur nu sunt inventate de mine. De multe ori, de exemplu și azi, 22 august 2016, în timp ce afară e furtună puetrnică, spuneau ”eu nu pot s-o iert” deși eu absolut sigur nu am greșit nimic față de nimeni, nici măcar inconștient, adică păcat fără voie cum se zice, absolut sigur.

Mai explic odată mai clar - mama zicea să mă mut cu ea, dar eu nu m-am mutat fiindcă mă tortura înfiorător și mărunt zi de zi și prin scandaluri mari din când în când. Și medicul de familie spunea să mă mut cu ea, deși i-am explicat că nu pot, mi-a spus că acum eu sunt om matur și nu mai contează că mama mă chinuia nedrept când eram tânără în liceu, deși acum e mai rău ce face ea și corpul mi-e tot mai slăbit și nici medicul de familie nu prea mi-a dat tratament și și-a bătut joc de mine cum voi explica. Când am fost la policlinică prima oară după ce m-am mutat eram încă sănătoasă și suplă. În plus mi-e frică să stau cu mama din cauza poveștii cu gazele pe care ea le-a lăsat deschise de două ori cu adevărat și nu vreau să sar în aer cu ea și cu casă cu tot. În plus acolo camera mea ar fi fost vecină cu camera din casa noastră a familiei vecine (deși un avocat mi-a spus că fiindcă eu și mama aveam partea mai mare, casa trebuia să fi fost a noastră cu totul, dar așa a hotărât cadastristul în urma disputelor cu tanti Lili Stoicescu). Ar fi trebuit să stau în două camere cu mama, vizavi de locul drag unde am copilărit cu speranța că voi avea și eu familie în viitor și muncă toată viața, deci durerea sufletească ar fi fost prea mare, într-o lume oricum ostilă și obtuză (vezi povestea cu zilele orașului Voluntari din seria Oroare în viața mea...), cu o mamă care m-ar fi torturat zi de zi, fără niciun loc unde să mă plimb, fără nicun prieten, săracă și prăpădită ca un pui de rață chior. Plus posibile otrăvuri în alimente și apă ca vai de lume, că apa costă și se cară greu de departe, nefiind magazine prea aproape, chiar și mamei îi e greu acum să meargă să cumpere. Plus lipsa asistenței medicale în apropiere (dar medicii oricum te omoară dacă vor, chiar dacă nu sunt lipsă, cum voi povesti că mi s-au întâmplat anumite lucruri). La început eu nici nu realizasem că lumea îmi era ostilă, și, fiind cu sufletul plin de candoare și lumină, am crezut chiar că voi fi acceptată să am serviciu în București. În ce privește mutarea la Sibiu propusă de mama, eu aș fi preferat să merg acolo într-adevăr, e un oraș frumos și mai curat și aș fi fost în familie cât de cât, dar, pe lângă probleme mai sus-menționate, familia lui Nelu m-a respins, Cosmin e în SUA definitiv și Irina nu mă bagă în seamă și cine știe cât va mai sta în Sibiu, unde ea are prieteni. Cu alte cuvinte nu mi-aș fi dorit, după tot ce a fost (și eram încă tânără, nici 40 de ani!) să fiu omorâtă de mama și fratele ei și tratată ca mama Limpi pe patul ei de moarte din scânduri improvizat. Am fost totuși numai binele o viață întreagă. Iar acum sunt bolnavă și grasă și mă tem că nu aș reuși și nu aș mai avea putere, nici eu și nici mama să facem ce am făcut când ne-am mutat în 2006 fiecare în alt loc. Și eu nu aș suporta să nu am autoritate deloc, după tot ce a fost, și niciun drept în casa mea, care ar fi trebuit să fie comună cu a mamei la Sibiu. Acum 10 ani mă simțeam încă atât de bine, dar alții, nu mama și familia, m-au masacrat, cum mai am de povestit. În orice caz îmi pare rău, ar fi fost mai bine poate pentru mine să mor acolo oricât de greu ar fi fost, decât ceea ce am pățit aici, și am dreptate. Mă tem că acum e prea târziu să mă mut acolo și mă tem că societatea nu mi-ar lăsa nici asta, cum nu mi-au lăsat niciodată nimic (adică ei ar crea probleme legat de vânzarea proprietăților noastre, a căror valoare oricum a scăzut în urma căderii pieței imobiliare cum voi povesti și în urma cadastrului ciudat la Voluntari) Mai mult decât atât, dacă eu aș vrea să merg acolo, mă tem că mama însăși s-ar opune, fiindcă absolut întodeauna societatea a făcut totul, repet absolut totul împotriva voinței mele din 1984 încoace și a fost îngrozitor. Cineva acolo sus mă urăște, nu mama mea. Mama mea juca mai demult teatru pentru proști că eu nu vreau să ies din indiviziune și să împărțim totul, când în realitate eu voiam, dar ea nu, absolut sigur.

Va urma în postrea următoare, numărul 16, totul despre familie în ultimii ani, la linkul următor:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/08/blocul-trei-partea-16.html