Blocul trei, partea 7

AIic e partea a 7-a a povestirii despre blocul trei, care urmează după partea 6, pe care o găsiți la linkul următor:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/08/blocul-trei-partea-6.html

M-am întors de afară, de unde am cumpărat ceva de mâncare. Lumea nu a mai fost agresivă față de mine azi. Dar tot ce am povestit e realitatea și tot ce voi mai povesti așa a fost. Am fost mereu trează, o viață întreagă. În același timp, eu însămi am fost mereu la fel și, dacă vi se pare că sunt orgolioasă că am fost un om bun și mereu la fel, vă înșelați. Am fost crescută de mică să fiu o persoană modestă dar demnă în măsura posibilului (adică în măsura condiției mele sociale de om sărac) și mi-au cultivat virtuțile, nu vicii sau defecte de caracter. Dar în final, scriind aici adevărul tot, a trebuit să vorbesc și despre cum am fost eu. În plus, pentru un om inteligent și cu intenții bune se poate vedea clar cum am fost toată viața. Am fost mereu sinceră și am vorbit mereu cumpătat și calm ca astăzi. Absolut niciodată nu m-am crezut buricu pământului și nici altceva decât sunt, cum m-au scuipat adesea unii, dar asta nu contează. Efectiv nici nu contează cum am fost sau că niciodată nu mi-a sărit țandăra, sau că am iubit oamenii și viața, sunt alte lucruri mai importante. Oricum țin încă minte totul. Sunt așa cum am fost mereu și sunt doar eu însămi, e clar ca bună ziua și nu e nicio problemă legat de acest lucru. Din cauza asta pot spune că am fost o femeie dintr-o bucată și faptul că mi s-a amputat piciorul nu contează, singurul lucru amputat de fapt a fost dreptul legal (pacienții psihiatrici nu au niciun drept, dar ceilalți întâlniți de mine la psihiatrie erau și ei răi cu mine! ca și cei din afară) dreptul de a avea o familie și copii sau de a munci ca om liber (oamenii nici nu m-au lăsat oricum), deși cred că meritam.

Este adevărat că încă de la venirea mea în acest bloc am fost tratată cu agresivitate. Apartamentul meu, nr 55, e situat între un panou electric vechi cu inscripția Pericol de moarte și ghena de gunoi care mănâncă o parte din spațiul de pe hol de care apartamentele de două camere de vizavi se bucură. Prezența ghenei a prilejuit unor vecini nesimțiți sau neglijenți și grăbiți de la etajul meu ( numărul 4) să lase de câteva ori un lichid albicios să se scurgă pe sub preșul meu de la intrare, iar femeia de serviciu nu l-a curățat dimineața (eu efectiv nu am mai putut și nu aveam cu ce) și au rămas pete albe definitiv. Vizavi de mine stă un vecin homosexual șchiop și el, cu mulți peruși în colivii și cu iubitul său și recunosc că în tinerețe mă îndoiam chiar de existența homosexualilor sau lesbienelor și chiar nu îmi plăcea ideea asta fiindcă mi se părea incredibil și împotriva firii, dar recunosc acum că fiecare are gusturile lui, eu poate că nu am înțeles atunci acest lucru. Poate că homosexualii nu au avut de ales în viață, și, pentru a se feri de chinuri precum cel sexual asupra mea, au recurs la această uniune sexuală mai ciudată, care le oferă și protecție în fața răului și companie, în loc să fie singuri și nenorociți și distruși de alții fiindcă sunt singuri, cum am pățit eu. Am văzut că și câinii de pe Moșilor făceau așa ceva. Mie îmi era scârbă de ideea de homosexuali din cauza faptului că fusesem eu chinuită sexual și eram foarte tânără, dar poate nu eram chinuită de ei și nu am de fapt dreptul să îi condamn sau îi judec eu - chiar cred că există păcate mult mai mari, cum ar fi omorul sau hoția chiar și multe altele. E o chestiune de gust, mie personal nu îmi plac, dar alții sunt complet indiferenți față de ei. Numai Dumnezeu îi poate judeca. Ceea ce a fost cel mai rău pentru mine în acest bloc (cam din 2006 până în 2008 sau 2009) au fost zgomotele înfiorătoare din partea vecinilor, mai mult decât în blocul doi și aproape la fel ca în blocul unu, unde locuisem înainte. Poetul virtual Adrian A Aghiorghesei a scris pe siteul Hermeneia (veche) un text cu titlul Mârlanul cu bormașină, care m-a convins că și el a suferit și cunoaște problema, la fel cu cei care au comentat acel text. Ioana de la trei nu făcea zgomot la început, numai în ultimii ani m-a chinuit cu televizorul. Zgomote de bormașini au fost mult timp și foarte puternice. La un moment dat erau din mai multe direcții, de la vecini diferiți (trei sau patru). Pe lângă asta, cei de sus, înainte să tropăie puternic, au început lucrări în apartament în podea de așa natură încât era clar că se făceau că lucrează zi de zi, bocănind numai pentru câteva ore, sau numai o juma de oră ca să prelungească lucrarea, și era clar era că erau agresivi împotriva mea exact când aveam nevoie de liniște și odată m-am dus la ușa lor să întreb ce se întâmplă și să îi rog să nu lucreze așa târziu dacă se poate. Din păcate acum nu mai pot povesti în detaliu și poate și ei au uitat, dar, repet, zgomotele lor au fost anormale și evident împotriva vieții mele și mi-a trebuit mult timp să înțeleg și să cred acest lucru, deși aveam experiența șederii mele între zgomote ciudate din vara lui 89 încoace. Apoi au avut inundații de câteva ori și mi-au pătat tavanul din ambele camere, dar știu că nu era din cauza mea. Apoi copiii lor tropăiau oribil de tot prin toată casa, apoi au început să mă urmărească când mergeam să iau masa la bucătărie și de fiecare dată când mâncam dădeau drumul la apă și apoi o închideau încontinuu, să îmi pice mâncarea prost. Sau târâiau scaunele prelung și insistent. Cei de la alte etaje au făcut și ei acest lucru și era evident că nu era întâmplător și nu era fiindcă spălau vasele. Vecinii de deasupra au fost foarte inventivi în ce privește chinuirea mea cu zgomote diferite mulți ani, zi și noapte. Fiindcă nu am greșit nimic toată viața, nu înțeleg de ce făceau așa. Știu că poate nu mă credeți, dar a fost oribil și e unul din motivele viitoarei mele sinucideri, fiindcă m-au maltratat enorm, chiar dacă e doar un motiv secundar. Zgomotul deranjează mai puțin sau aproape deloc pe cel care îl face și omoară pe cel oprimat de zgomote, despre care toată lumea știe că au efecte nocive asupra sănătății. Eu nu am făcut cel mai mic rău toată viața. Eu nici măcar nu m-am frecat cum am spus atâția ani, prin chinuri groaznice, dar aici în blocul trei efectiv m-au obligat din când în când să fac acel lucru, nu foarte des și numai când nu mai puteam îndura tortura (fără plăcere pentru mine și numai câteva secunde ca durată) fiindcă în unele momente era imposibil de îndurat chinul sexual la care m-au supus, adică era interminabil și mă storcea înfiorător de vlagă și era și groaznic de neplăcut. Aceste zgomote se asociau cu chinul sexual enorm mai ales la început și cu alte suferințe. Cum spuneam, calvarul cu zgomote a durat până prin 2009, după care toți s-au liniștit. Mai fac uneori porcării, dar rar, de parcă și acum încă mai vor să mă chinuiască. Dar cei doi soți de la etajul cinci nu mă salută - el m-a salutat numai de câteva ori în 10 ani, dar cu voce șoptită, iar ea m-a salutat doar de două-trei ori, numai în ultimii doi ani parcă. Ultima oară acum câteva zile. Cu câțiva ani în urmă a fost inundație din nou și apa au năvălit-o toată la mine fiindcă au destupat dopul dintre apartamentele noastre, adică au împins dopul de deasupra mea mai jos. În loc să oprească apa de la robinetul din subsol! Și nici nu m-au prevenit. Dar acel dop venea de și mai sus, un lucru pe care ei l-au spus clar și apoi se purtau ca și cum nu știau nimic. Poate nu era vina lor, dar ea a venit la mine în casă și nici nu s-a uitat la mine, nici nu m-a salutat, așa cum îi e felul. Dar cu cel care muncea la chiuveta mea a stat de vorbă cu respect (parcă era fostul administrator Sâmbeteanu, care a murit de cancer nu după mult timp, el precis venea la mine să desfunde și lucra serios și bine săracul, deși era mai mult beat - dacă nu, atunci era Malancă Ion, care a venit la mine la ultimele inundații), legat de inundație și apartamentul ei. Explic puțin mai clar: dopurile acestea se formează în special dacă chiuvetele nu sunt folosite, sau dacă proprietarul lipsește de acasă. Nefiind folosită o chiuvetă, sau fiind folosită rar, dopul se formează deasupra sau dedesubtul acelui apartament în funcție de cât gunoi aruncă vecinii pe țeavă dar și în funcție de modul acela de pornit-oprit ritmic cu care ei m-au chinuit mereu. Normal e să lași apa să curgă mai mult dacă vrei să nu faci dopuri sau folosești produse de curățat și desfundat preventiv, pentru care eu nu am mai avut bani de câțiva ani. Eu la început foloseam chiuveta normal apoi tot mai puțin în ultimii ani. Grăsimi și impurități le aruncam la WC cu câteva excepții, când am fost tare obosită. Am avut mai multe inundații, uneori din cauza lipsei vecinei de dedesubt și vecinii mei de sus (de la 5 sau alții) nu au binevoit nici să oprească mașina de spălat. Dacă Ioana era acasă, atunci Ioana precis mă lua la rost și mă făcea cu ou și cu oțet, mai ales în ultimii ani, că din cauza mea e inundația și că aș fi putut eu să curăț mai repede, ceea ce nu era adevărat. Orice inundație mă costa bani destui din rezerva mea mică și iar rămâneam fără bani de hrană sau altceva. Și George s-a purtat rău cu mine la inundații și fără respect, deși nu aveam pe altcineva de ajutor. Domnul Malancă Ion de la scara trei (eu stau la doi) cu care mă întâlnesc foarte des în ultimul timp în mod ciudat, m-a ajutat la ultimele inundații și George mi-a dat numărul lui de telefon. Malancă a încercat de curând să repare niște stinghii periculoase de pe treptele de la intrare, dar a făcut de fapt mai rău sau tot așa, încât dacă mă voi împiedica sau dacă mor prin sinucidere (asta nu știu încă, voi spune de ce, dacă apuc) lumea poate da vina pe acele stinghii periculoase. Una din ele se ridicase din nou, cu boltă, fiindcă Malancă le-a fixat cu șuruburi. Cu ultima mea proteză pentru picior și datorită obezității, trebuie să mă țin de balustradă când cobor trepte. Balustrada din holul interior de la intrare au pus-o pe partea cu cutii poștale, și e accesibilă mai greu, de fapt au montat cutiile poștale pe acea parte după ce fuseseră date jos temporar. Am plătit înfrumusețarea poate inutilă a liftului de curând și mai înainte gresie și faianță la parterul blocului și până la etaju unu de formă, adică ”să fie frumos”, cum spunea Sâmbeteanu, care locuia la unu. Și ușă termopan. Interfonul, și el instrument de tortură uneori, funcționează când vrea el - la mine merge greu sau deloc, pretext pentru mama să îmi facă scene mereu că eu nu vreau să îi deschid, că o țin juma de oră în curte, deși ea are cheie de la intrare (zice că nu mai merge) etc. Eu intru cu fisă de plastic, valabilă și la scara trei, unde intru să plătesc întreținerea. Nu am mai avut bani să îl repar și oricum ar fi prea multe de făcut.

Cum spuneam, cînd m-am mutat aici eram plină de energie și calm și fericire de fapt. Ioana mi-a povestit că ea, când s-a mutat, a făcut o criză de fericire, că îi venea să zburde de fericire că acum are și ea apartamentul ei, adică descria o criză maniacală ca la carte. Poate că ea nu fusese închisă la psihiatrie dar așa vorbea și uneori am bănuit că e clientă a spitalului, fiindcă lipsea câte 2-3 săptămâni și George, care avea cheia ei de la intrare, era vag în ce privește lipsa ei dacă am vorbit cu el - că mergea în stațiuni, etc. Eu eram doar fericită calm și cred că episoade maniacale desigur nu există cu adevărat, nu mai argumentez - sunt doar oameni proști și oameni deștepți, sau stăpâni și sclavi. Poate bănuiala mea era neîntemeiată, a fost unul din puținele gânduri absurde pe care le-am avut de când am venit aici. Ioana fusese ospătariță la restaurantul Cina, lângă Ateneu. Ea mi-a recomandat un instalator bătrân, parcă bolnav de Parkinson, prieten cu ea, care o numea Jeanette, porecla ei din tinerețe. Acel om, pe nume Marin, m-a ajutat și pe mine, dar mie nu mi-a plăcut ce a făcut și parcă era grijuliu doar cum să facă să nu o inunde instalațiile mele pe Jeanette. De pildă, când am avut probleme în baie, mi-a cerut să îmi fac o țeavă de cupru destul de scumpă în baie, avea idei învechite și la chiuveta din bucătărie, etc. iar Ioana atenționa mereu să fie atent să nu pățească ea ceva. Dar robinetele mele din baie făcute la țevi de fostul proprietar erau de la început gripate și pe acelea nu am mai avut bani să le schimb, încât dacă aș pleca de acasă nu aș putea să le închid. Oricum, când l-am pierdut că era prea bătrân, spunea el, să mai vină, a fost greu pentru mine. Nici când scăpa gaz prin conducta mea de la bucătărie încât se simțea în cameră, nu am avut noroc, fiindcă omul care îmi dăduse telefonul lui și spunea că pot să îl chem în caz de nevoie, a pus-o pe nevasta lui să mă refuze la telefon și parcă mă trata ca și cum eram ciumată. Cu chiu cu vai am reușit să găsesc oameni când aveam nevoi diverse, mai mult prin mama, iar în apartamentul meu au intrat în total foarte puține persoane. Și foarte puțini în afară de mama au vorbit cu mine la telefon. La început Ioana era mai expansivă și ne povestea mie și mamei că evreii ăștia la care lucrează ea ca pensionară la o policlinică, dau bani foarte puțini. Ea transporta mostre de analize, etc. Apoi avea grijă de o bătrână care îi cerea să îi cumpere bunătăți diverse cum ar fi fost salamul Mortadella, de fapt parizer cu măsline verzi, care de fapt e grețos zic eu, dar și eu mi-am cumpărat din cauză că era ieftin și sățios. Ioana mi-a mai povestit că păpușa ei de pe pat a primit-o cadou în tinerețe de la iubitul ei și insista ciudat pe cuvântul ”iubitul”, ca și cum disprețuia și totodată scuza slăbiciunea ei de odinioară. Mama i-a dăruit cel mai frumos tablou care fusese al nostru - o natură moartă cu mere galben verzui, dar oricum nu era de valoare. Ioana a venit la mine la calculator după ce mi-am pus internet și m-a rugat să îi caut ceva anume pe siteul Matrimoniale și părea că se amuză (mie nu îmi plăcea, datorită înscenărilor din viața mea, dar asta e). Acum am uitat ce vârstă are Ioana, mi-a spus odată la început, acum are poate către 80 sau puțin peste, dar e încă viguroasă și solidă, parcă sculptată din piatră simplă, înaltă și cu picioare mari și s-a schimbat puțin în ultimii 10 ani. Ia totuși multe medicamente, mi le-a arătat. Adesea vorbește la telefon fiindcă are prietene și vorbește tare mult timp și se aude prin pereți. Avea o prietenă în Germania care a vizitat-o de câteva ori aici și care i-a mai adus lucrușoare. Are o voce neplăcută de țață perfectă sau femeie arțăgoasă mereu, dar în ultimul timp am mai văzut-o obosită și moale. Poate că avea o obsesie legată de tablouri, fiindcă, tot spre neplăcerea mea, a insistat mult să merg la ea în dormitor să îi fac poze la tabloul ei cu nud de femeie, fiindcă vrea să îl vândă la consignație. Tabloul desigur era urât și pozele nu prea au ieșit din cauza blitzului de care nu puteam scăpa, iar dacă nu puneam blitz nu ieșea deloc, cred că nu ieșea în niciun moment al zilei. Și eu am două tablouri în dormitor, tot fără valoare, dar amintiri prețioase de la maamia, fiindcă am crescut cu ele și am visat frumos în inima mea. Sunt și lucruri misterioase legate de Ioana - de pildă prin 2007 sau mai încolo, când am rememorat viața mea voi spune de ce, ea striga parcă cu satisfacție ”Vinovată!”, dar nu știu la cine se referea. Altădată, când am plâns că aflasem de căsătoria lui Zăgrean, - fiindcă îmi curgeau lacrimi nestăvilite - ea spunea tare că ”și-a refăcut viața” ca și cum el avea dreptul la așa ceva și eu nu, dar poate nu se referea la mine. La un moment dat cineva intra pe mintea mea cu ideea veche despre al doilea război mondial ”mașina de război germană” - ca și cum Ioana ar fi fost mașină, dar eu nu am crezut. La urma urmei poate ăla se referea la altcineva sau chiar la mine, poate că era nebun. Altă vorbă a ei ciudată spusă de jos cu glas tare a fost ”era să mă omoare!” cu multă furie și nervi. Ioana a venit la mine în vizită la masă de mai multe ori și eu m-am pregăti cum am putut cu atenție și răbdare, dar ea a refuzat mereu să guste din ce preparam eu cu drag, cum mi-a fost felul mereu. Cineva a intrat atunci peste mine cu ideea că ”eu nu mănânc făcut de mâna ei”, deși eu am gătit mereu foarte igienic. Da, la început îmi făceam și mâncare și făceam baie cel puțin săpătmânal și spălam rufe și călcam pe scândura adusă în dar de Francisca, care m-a vizitat odată aici. Făceam curat des, o dată pe săptămână, și terminam totul într-o zi, inclusiv spălam draperii și perdele și geamurile toate și mă cocoțam să spăl chiar și lămpile cumpărate de mine uneori, pe care le-am ales să nu fie lipite de tavan să le pot spăla, și să fie mai ieftine, deci nu prea am avut de ales. Dar din nefericire a început încă de la început o adevărată tragedie, cum voi mai povesti mai încolo. Revin la Ioana, cu care încă am poze și filmuleț în care ea parcă mă batjocorește și mă disprețuiește și mă tratează drept nebună sau rea cu coada ochiului. Eu cred că ea juca teatru, nu cred că chiar mă ura și nu cred că ea credea că eu aș fi rea sau tâmpită. Mereu mi-a vorbit pe un ton anormal oricum și cu mama a vorbit normal. Dar, când am fost angajată la ASE în 2007, Ioana, căreia i-am relatat o parte din chinul meu zilnic acolo, mi-a spus că probabil e din cauză că eu am colege foarte rele acolo. Nu era asta cauza, veți vedea mai încolo. Eu nu am înțeles ce vrea să spună atunci.

În primii mei ani în acest bloc am mai cunoscut familia Nica de la etajul 8, voi povesti. Ioana de jos nu mergea la Ioana de la opt, dar după moartea Ioanei de la opt, soțul ei Marius a vizitat-o pe Ioana de la trei și vorbea lung cu ea, dar și cu o vecina de la patru camere a Ioanei de jos (care parcă stă singură acolo), pentru ca în final să se căsătorească cu o altă femeie, la un timp destul de scurt după moartea nevestei lui. El era bătrân și totodată militar și poet cu cărți publicate de el însuși, așa zicea el. Înainte să moară dna Ioana Nica, el și cu Ioana de jos mă țineau în focuri încrucișate și își băteau joc de mine, când unul când altul. El încă și acum mai stă de vorbă cu Ioana de jos și cu alții. La început Ioana ridica glasul la mine sau mă spurca la telefon, inclusiv cu ideea prejudecată că eu aș chinui-o chipurile pe mama și nu invers, cum era în realitate. La un moment dat zicea că i-l prezintă pe fratele ei mamei mele pentru o eventuală relație. Fratele ei o ajuta cu bani, iar ea îi făcea mâncare. Ioana a insistat enorm și cu mahalagisme urăte și nervi să îi vând ei unul din cele 2 locuri ale mele de veci ( de care chipurile aflase de la mama!) și eu am refuzat fiindcă nu voiam să ajung în groapa comună cu tata și nașu, unde zice mama să o îngrop pe ea (dar eu nu cred că ar fi corect nici asta) și totodată aveam încă speranțe de viitor că poate voi avea și eu familie/soț. Dar în final mama a dat împotriva voinței mele locurile de veci avocatului ei viclean, așa cum am povestit. Ioana era de-a dreptul agasantă uneori fiindcă mă acuza de lucruri incrdibile și în mod nedrept de multe ori. Unul din lucrurile pe care le repeta era că eu îi pun ei păr negru și gros și lung de al meu pe pervazul ferestrei de la bucătărie ei (aveam părul lung) și să nu mai scutur nimic acolo. Aproape că țipa, printre alte acuzații nefondate. I-am explicat că nu am scuturat niciodată nimic pe geamul de la bucătărie și că am văzut pe cei de sus că scutură, dar ea mi-a spus că nu mă crede. Mie cei de sus mi-au scuturat în balcon de câteva ori mucuri de țigară, iar maică-mea aruncă mereu mucul ei de țigară pe geamul bucătăriei când vine la mine, în ciuda împotrivirii mele. Odată am găsit 10 lei pe balcon și i-am luat eu, mi-a fost greu să merg la toate apartamentele de sus să întreb pe vecinii mei ursuzi și răi. În primii ani Ioana mi-a adus mereu lumină în noaptea de Paști, la cererea mea. De Anul Nou mă bucuram să urez la mulți ani și să ciocnesc un pahar de șampanie cu vecinii de la opt și cu Ioana. Odată a venit să mă sorcovească, cred că în primul an aici, copilul lui George zugravul, cu mama lui. Era și mama și era și Ioana. Am fost sorcovite toate și mama i-a dat ceva bani, pe vremea aceea mai aveam puțini. Dar pe mine personal m-a enervat atitudinea Ioanei față de bietul băiat timorat și timid, fiindcă Ioana a spus cu glas tare că copilul e prea moale și nu e destul de înțepat sau cam așa ceva și îi făcea urări funeste fiindcă îl judecase drept incapabil. Bietul copil nu știu ce a înțeles, dar un copil nu se educă cu insulte dure în opinia mea. Ioana s-a purtat urât cu mine și când a murit tanti Piri și i-am dus creștinește colivă (ea e bisericoasă) făcută de tanti Stela, mama Franciscăi. Nu cred că trebuia să refuze, chiar dacă nu ar fi gustat. Eu nu am refuzat diverse pomeni pe care mi le-a dat ea mie. De asemenea a refuzat să intre la mine în casă când am invitat-o din cauza singurătății complete și cu sufletul bun și cald, să vină să îmi vadă bradul împodobit de mine. Odată am fost cu ea la biserică și mi-a legat cu Ioana de la opt batic, și aceasta din urmă cânta subțire, dar atunci au închis ușa bisericii pe dinăuntru fiindcă erau oameni răzvrătiți afară care strigau ”vrem patriarh” și atunci mi-a fost prea rău ca să încerc să mai merg încă o dată singură. Dar am primit preotul cu Boboteaza în afară de ultimii ani când nu mai aveam niciun leu să dau și când nu am mai putut să fac curat și era chiar prea urât. Oricum preotul nu sună mult la ușă. De obicei o sunam pe Ioana de ziua ei de nume și uneori i-am dat mici cadouri. Am povestit că Ioana a venit și la Voluntari în vizită. În ultimii ani am rămas adesea fără bani de pâine și i-am mai cerut cu împrumut câte 2-5 lei. Uneori mi-a dat, dar alteori a refuzat cu vorbe urăte sau explicând că nu are deloc. Mereu i-am dat înapoi. Odată eram așa scârbită de orez gol și pâine încât i-am cerut 5 lei militarului de la opt și m-a refuzat cu ideea că el tocmai și-a făcut dinții la dentist și nu mai are deloc. O dată când Ioana mi-a dat cei 5 lei salvatori, mi-a făcut scandal când i-am dus înapoi, și eu am promis că nu mă mai duc, așa cum voia ea. Dar tot am mai fost o dată. În ansamblu, Ioana m-a ajutat, fiindcă am mai schimbat câteva vorbe cu ea, fiind complet izolată, chiar dacă și-a bătut joc de mine. Singurătatea totală e mult mai grea decât batjocura. Ioana, care m-a acuzat pe mine că pun muzică clasică prea tare, asculta și ea rar muzică tare - oltenească populară. În ultimul timp Ioanei i s-a cășunat și pe mama în aparență. Am povestit tot despre Ioana fiindcă unele lucruri se leagă de ceea ce mai am de spus în continuare. Am omis să spun că eu am vizitat-o pe Ioana de mai multe ori și am stat liniștită de vorbă cu ea diferite fleacuri, dar, din motive obscure pentru mine, Ioana împrăștia o energie negativă peste mine, mă simțeam rău mereu și nu știu de ce, poate altcineva mă chinuia, nu ea, parcă mă apăsa atmosfera din casa ei, ordonată și curată de fapt, fără praf deloc și plină de mobilă - de pildă bibliotecă mare deși ea nu citește și paturi mari în ambele camere, pat de mijloc în dormitor. Italianul de la care am apartamentul părea să se împace bine cu Ioana și era volubil când vorbea despre ea.

Va urma în postarea următoare, la linkul:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/08/blocul-trei-partea-8.html