31 august 2016

Oroarea e că toți porcii îmi vor moartea. Vă dați seama cât de greu este să scriu în continuare, mai ales cât de grea este fiece zi, deoarece ei nu vor să fie adevărul încă din 84 și sunt obligată să mă sinucid. Citiți tot acest blog în detaliu și veți înțelege că totdeauna am fost la fel și că nu am avut nicio urmă de nebunie întreaga viață. Încă un fapt divers e că aseară m-am întâlnit iar cu George, despre care am scris totul. El iar m-a salutat cu jumătate de gură de abia se auzea, ba mai mult decât atât, când m-a salutat a întors capul înspre portbagajul mașinii, așa cum îl tot întâlnesc în ultimul timp, de multe ori în aceeași poziție lângă mașină. Desigur că nu i-am răspuns. Toți vor să mor, veți vedea și din cele ce mai am de povestit. Vă avertizez că diavolul e mai viclean decât credeți. Ei au interesul să ascundă adevărul. De pildă acum ei pot minți că eu nu l-am auzit pe George fiindcă aveam urechea înfundată. În realitate abia azi-noapte mi s-a înfundat urechea stângă și George precis vorbea abia audibil ieri. Azi am fost la KFC și a trebuit să comand de trei sau patru ori fiindcă casiera iar nu m-a auzit, deși vorbeam pe un ton de voce normal și ele mereu fac la fel de fiecare dată când mi se înfundă urechea, ca și cum ele aud prin creierul meu și urechile mele. Au intrat iar unii în engleză cu ideea că toată lumea crede că eu sunt nebună, deci mă obligă la moarte, mai ales fiindcă întârzie adevărul din 84. Nu am avut nici cea mai mică nebunie nici înainte de 84, deci mă omoară clar. Alții în românește au intrat cu ideea că i-au păcălit pe idioți că dacă eu am țipat singură, fiind maltratată și fără să fiu nebună deloc, atunci e logic că vecinii m-au tratat anormal și crud. Subliniez, eu am țipat că e strigător la cer în camera mea numai în ultimii 2-3 ani, dar vecinii m-au lovit de moarte de când am venit aici, cum am povestit deja o parte (mai ales intenționat cu zgomote) dar și cum mai am de povestit, orori și mai mari. Cum am spus de atâtea ori, vă avertizez că totul e adevărat, ca să nu înnebuniți când veți constata că tot ce am povestit e realitatea și că nu e nicio ”fantasmă” sau delir cum inventează porcii. Aseară Lavana Kray de la Iași, care a devenit o autoare apreciată de haiku, m-a lovit din nou. Voi povesti și ce mi-a făcut Lavana și alți autori de haiku din lumea largă, și cum m-au respins clar ca să mă omoare, deși am fost binele absolut. Repet, este clar crimă, iar Lavana a făcut un lucru foarte urât. Eu am fost plină de energie cum am povestit clar, când m-am mutat aici în 2006 și eram un om matur și calm și aveam o frumusețe de netăgăduit a sufletului și era un om foarte serios. Nu am avut niciun gând rău, nicun păcat de invidie sau reavoință sau gând ascuns față de Lavana sau față de alții și am fost mereu un om normal și cu mare putere de muncă, inclusiv în haiku. Eu nu am avut nicio greșeală toată viața și nici față de autorii de haiku și nicio tulburare psihică, dar ei m-au lovit de moarte, cum voi povesti clar mai încolo. Am fost binele absolut, nu știu dacă puteți înțelege, și am oferit iertarea, după tot ce fusese chiar, și aveam și mare forță de muncă serioasă și fără eroare și cu drag de viață, chiar și în anii maturității. Eram un om serios și matur, aveam 35 de ani când m-am mutat aici și 39 când am început să scriu haiku, chiar dacă ei mă tratează drept idioată și ca și cum nu aș fi om. Este adevărat că Lavana are bani și de aparatură foto și de altele și că a fost și în Israel, chiar ea mi-a povestit. Dar eu le-am oferit bunătate și spirit curat și pace și lumină lină adevărată și ei m-au lovit de moarte, nu doar că m-au respins, preferând-o pe Lavana. (tot acest panegiric e adevărul, spun azi, 17 iunie 2021 și nici măcar nu am fost lăudăroasă, încerați să vedeți adevărul și cum m-au forțat prinotravă să spun adevărul despre mine) Așteptați povestirea în cele ce vor urma și veți vedea adevărul curat, chiar dacă v-au păcălit că Lavana are talent, iar eu nu am cum să am fiindcă aș fi nebună. Uniii în engleză au intrat peste mine cu ideea ”poor girl she got insane”, când eu sunt om de aproape 50 de ani cu părul alb și nu am fost niciodată nebună sau copil idiot cum mă tratează ei. Deci voi muri în curând. În ce privește haiku-ul, pot spune parafrazând pe Ștefan din Apus de Soare că haiku-ul n-a fost al strămoșilor mei, nu este al meu și nu va fi al lor, ci al urmașilor marilor maeștrii japonezi și a urmașilor urmașilor lor în veacul vecilor. Ceea ce au făcut acești oameni diverși cu poleială de orientalism din lumea largă, distrugând spiritele curate și liniștite și cu capacitate de muncă serioasă și naturală, fără forțare, fără spirit de competiție aberant (Corneliu Atanasiu a zis că mă dă afară dintr-un grup de haiku de pildă fiindcă eu nu am spirit de competiție, eu abia după ani am înțeles că insinua că eu nu aș fi fost fair play când de fapt am ținut mult la ceilalți și nu am greșit nimic), oameni cu totul în tradiția reală a haikuului în sens spiritual frumos și acceptând totodată și ridicând în slăvi oameni cu răutate și cruzime precum Lavana, contravine oricărui cod al onoarei și tradiției japoneze a haikuului, în care marii maeștri erau proscriși și izolați, dar scriau cu adevărat cu gândul curat, cum am fost și eu. (bineînțeles că nu m-am crezut niciodată, absolut sigur îmi amintesc, mare maestră sau maestră, am fost mereu un om prea lucid și curat pentru a delira) Repet, m-au lovit de moarte, cum voi explica. Dar haiku-ul este o artă nobilă în esență ca orice artă și nu va fi niciodată a lor. Ei sunt oameni răi, efectiv porci, cum se va vedea clar în cele ce voi povesti, iar eu am oferit timp îndelungat numai iubire curată de viață și oameni, și pace în zadar. Chiar dacă nu am mai scris, ei m-au lovit de moarte așa cum voi povesti. În postarea 19 despre blocul trei voi continua povestirea despre blocul trei, respectiv idespre interacțiunile mele cu vecinii, în afară de ce am povestit deja. Dacă vreți să înțelegeți totul cu adevărat, trebuie să plecați de la premize corecte (și mă îndoiesc că ați putea), și anume să înțelegeți că eu eram un om matur și cu înțelepciune când m-am mutat aici și toată fericirea mea imensă și perfect senină pleca din cunoaștere a realității reală, nicidecum copilărească sau juvenilă, de la o dragoste imensă și reală de oameni și încredere în ce e bun și drept și calm și pace absolute și iertare după atâția ani de nedreptate și minciună din partea lor. Nu cred că puteți înțelege, fiindcă eram altruismul absolut și intelect superior, nici o fărâmă de egolatrie sau egoism sau paranoia. Ei m-au lovit mereu în mine cu oameni de foarte joasă speță, deși suferisem deja 22 de ani și nu greșisem nimic și fusesem un om absolut normal și fără ambiții sau sentimente negative. Și totuși m-au masacrat și m-au scuipat și m-au furat în continuare, în ciuda perfecțiunii luminoase la care ajunsesem și credeam că e paradisul după 22 de ani de tortură și închisoare. (e adevărul curat) Eram binele absolut față de fiecare în parte, eram un om lipsit de superficialitate și ei mi-au răspuns cu răul, cum voi mai povesti. Tot ce am fost, timp de 45 de ani și jumătate, ei au mistificat și au furat, iar eu vă dați seama că nu mai am cum trăi și că fără copil și tot adevărul mor, cum am spus de la început. Am așteptat destul și nu am trăit deloc. Dar contează și restul ce mai am de povestit. Între timp, în România, ca și în alte țări, ei continuă să compună și să se bucure de multe cântece despre sacrificarea omului bun și inteligent, cum ar fi cel despre pomul copt și omul bun de mai jos:

Adaug aici un fragment pe care l-am adăugat azi în postarea mea mai veche Actualizarea Sinelui:

Am scris în postarea La fine del Cielo despre fenomene supranormale de deschidere a cărților (cum am pățit anul acesta cu cartea lui Rilke) și am explicat că oamenii de aceste fel cum am fost eu nu sunt nebuni sau posedați și nu sunt marioneta diavolului. Ceilalți da, cum veți mai vedea din ce urmează să povestesc. După cum veți vedea în postările ulterioare (la 28 iulie 2016), acest lucru care mi se întâmplase în fragedă tinerețe în mod clar mi s-a mai întâmplat anul acesta și când am căutat în dicționar cuvântul ”javră”, pentru că mă interesa etimologia pe care nu o puteam ghici și chiar e ambiguă și dificilă, când dicționarul mi s-a deschis clar din prima încercare exact la acea pagină cu cuvântul javră, ceea ce exclude simpla coincidență, fiindcă eu nu mai mânuisem de mult dicționarul, cum mi s-a întâmplat de multe ori și cu alte cărți. Unii porci au intrat peste mintea mea cu ideea că pe ei îi înspăimântă că tocmai eu am fost ”aleasa”, fiindcă ei leagă ideea de aleasă în mod ocult de astfel de întâmplări gen cea cu cărțile și apoi lovesc de moarte în omul bun și inteligent cum am fost eu, din motive de obscurantism.

În realitate, chiar dacă aș fi fost nu știu ce ”aleasă”, ei nu aveau de ce să se sperie fiindcă eu am fost binele absolut. Am fost mereu cu capul pe umeri și picioarele pe pământ și am fost un om perfect bun o viață întreagă. Am fost inteligentă și muncitoare și mi-am arătat iubirea față de oameni în faptă, vorbă și gând. Era o iubire caldă, dar matură și bună, trăiam printre holdele mele de stele fragede și otavă proaspătă și flori de câmp. Nu am fost niciodată rea și nu am păcătuit niciodată. Imaginați-vă că am fost și un om înțelept cu adevărat când am venit în blocul trei la 35 de ani, eram destul de matură și altruismul și binele absolute. Multă frumusețe de gând, dar și capacitate concretă de viață. Totuși m-au masacrat exact cum am spus și voi mai povesti. Știu că dacă e vorba de ”aleși” toți se gândesc la francmasonerie și jocul de-a divina comedie. Am găsit multe astfel de idei pe net. Până și Nelu de la Sibiu avea astfel de idei oculte prin anii 90, când era vizitat de un individ mai ciudat cu soția, pe care i-am cunoscut și eu. Nelu spunea despre tatăl meu că era ”mare”, ca și cum eu îi împărtășeam ideile ciudate, fără să le înțeleg și fără să le pot ghici. În realitate, repet, eu am fost un om perfect bun și capabil și normal, dar mă omoară cu toții, în ciuda faptelor bune și a tot ce am fost cu adevărat. În ciuda înțelepciunii adevărate, acumulată prin muncă de mine, nu dată mură în gură, ei tot m-au chinuit zilnic de moarte. Vă mai amintiți Ulise de James Joyce la care făcea aluzie Zăgrean la meditații? Era acolo o propoziție care mi s-a împlântat în memorie, ceva de genul ”a mai murit unul dintre cei mai buni”, care deschidea toată intriga și semnificațiile romanului.

Va urma în continuare.
16.06.21
Eu prin porci înțelegeam oameni ticăloși. Reiterez - nu mă voi sinucide, dar suferința izolării din 84 e imensă acum. Eram sub efectul otrăvii și ajunsesem să fiu influențată în gândire de unii care spuneau că oamenii cei mai mulți aud prin creierul altora sau al celor ca mine, în timp - ce eu nu aud nimic în mod telepatic, în afară de gândurile lor rele, dar abia după 35 de ani ca vârstă. Nu știu de fapt dacă ei aud și discută telepatic. O altă exagerare a mea a fost că cei legați de haiku ar fi lovit de moarte - dar nu îmi amintesc precis dacă eu am scris așa ceva. Nu e felul meu de a fi, aducători de moarte erau vecinii care mă otrăveau absolut sigur, dar și ceilalți care mă izolau total, și astfel mă lăsau pradă otrăvii. Despre George e adevărul și despre multe mizerii pe care mi le făceau casierițele la fel, în cele mai mici detalii. Fiindcă ele de exemplu făceau așa când eu auzeam slab, dar precis vorbeam normal, părea bizar asta era. Lavana nu m-a lovit de moarte, cum scrisesem aici, ea însă m-a lovit în mod sigur destul de neplăcut - fiindcă de exemplu, ea când a început să scrie haiku, a folosit exact pozele pe care mi le dăduse mie în acest scop, dar poate că nu avea altele, deși era fotograf, sau poate i se păreau mai bune acelea. În plus, ea a refuzat să vorbim cu voce, și pe messenger avea un stil ciudat, de copil șmecher, care mă irita. Oricum Lavana a fost singura persoană care m-a mai căutat din când în când, dar numai prin mesaje text. Mă îngrijorează unele texte din blog, poate unii au intrat pe text și l-au modificat - acum voi citi totul din nou. Este adevărul, deși par laude deșarte, că am fost puritate și altruism, că bunurile ideale sunt de neprețuit pe lângă cele materiale etc. Vecinii nu impuneau sinuciderea mea decât prin tortură și otravă. Vă rog mult să țineți minte că în 2016 am fost oribil otrăvită alimentar dar și sigur în lichide uneori și posibil aerul de la ce făceau vecinii - am povestit sau voi povesti și cum, fiindcă în 2016 ei mă otrăveau cu scopul de a mă închide la spital, cum au și făcut. Voi continua să recitesc blogul, văd că sunt și postări de acest gen ambiguu și voi clarifica absolut totul. Proștii mă împroașcă din nou cu ideea că americanii dar și toți ceilalți au mințit despre mine. Am explicat pe alocuri de ce m-au închis în aparență la spital atunci cu otravă - fiindcă țipam daotrită faptului că nu avusesem măcar dreptul să am copil - visul meu de o viață care mă animase în clipe grele și mă ajutase să merg mai departe și nedreptatea imensă de a nu avea drepturile fundamentale deși fiind un om fără greșeală și mai țipam și datorită ascunderii adevărului, de multe ori ei spun că din cauza asta vor toți să mor, ca să mușamalizeze că mi-au făcut ei rău fără motiv și, dacă ar fi fost adevărul, atunci aș fi avut real dreptul la muncă și la studii și totul ar fi fost fericire și armonie. Înainte de spital am încetat să țip, dar vecinii au continuat să facă totul ca eu să fiu închisă la spital. Voi corecta și restul blogului. Se pare că într-adevăr am fost persecutată, cum spun unii, fără motiv, fiind eu într-adevăr un om bun și cu conștiința curată de la început, din 1984. Niciodată nu i-am dorit faimă sau recunoaștere așa cum își doresc chipurile oameni răi și proști, dar eu nu am întâlnit niciunul. Inițial numai poeziile îmi erau respinse total, ulterior și haiku-urile, deși normal ar fi fost să îmi fie acceptate și poeziile, măcar pe facebook, ceilalți toți erau acceptați între ei și eu eram ca și ei. Poate că această persecuție a fost făcută în mod inconștient, dar tot persecuție se numește. Lavana și autorii de haiku m-au respins deși nu aveau nici cea mai mică dovadă că eram ceva rău sau că greșisem ceva - au lovit de moarte indirect, prin respingere și izolare. Eu nu aș fi făcut așa ceva în ”ruptul capului” altui om.