http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/08/blocul-trei-partea-3.html
Tocmai m-am întors de afară și m-am întâlnit cu câțiva vecini care s-au purtat mult mai frumos cu mine ca de obicei. Nu știu de ce. Unii au intrat peste mintea mea cu ideea că povestirea mea despre Moșilor este adevărată, dar prezintă lucrurile într-o imagine prea sumbră și că ar trebui să o înveselesc. Eu nu sunt bufon și nici circar și voi scrie exact adevărul, inclusiv puținele lucruri bune care mi s-au revelat. Din păcate, începând cu 84 m-au torturat din ce în ce mai monstruos și după ce am venit din nou pe Moșilor calvarul a fost mai greu de suportat. Eram o fire fundamental bună, veselă și optimistă și nimeni nu avea ce să îmi reproșeze. Niciun păcat repet, nici frecatul în realitate, nici povestea cu radio Europa și nici cele câteva momente de gen povestea din Nordul țării, câteva minute într-o viață întreagă, sub efectul unor medicamente mai rele ca alcoolul și după torturi violente sexual timp îndelungat și torturi foarte violente psihiatric. Și nimic altceva. Dar nu am avut răni psihice și am rămas optimistă și veselă în esență. Când veneam de pe stradă ascultam ceva muzică mai veselă cu cântărețul Noel McLaughlin ( nu doar clasică) sau altele frumoase și cu miez cum era muzica pe vremuri (! am îmbătrânit) sau cântece de genul celui de mai jos și căram cu mine un car plin ochi cu fumusețe și bucuria de a fi om bun și liniștit. Nu știu de ce toți m-au torturat, fiindcă nici nu îi deranjam cu gândul meu.
Tot azi au intrat din nou cu ideea că am strigat Libertate împreună cu femeile acelea (că mai mult erau femei) când am fost la fostul CC - actualul Palat al Senatului - la revoluția sau cum vreți să îi ziceți din 22 Decembrie 89. Nu am fost nebună, am explicat totul în detaliu. Nu are rost să repet, dar menționez din nou câteva fapte. M-a bătut ghinionul și m-a luat valul de oameni pe bulevard în jos sau în sus (acum am uitat cum e dealul) - băteau clopotele la Armenească, etc. Acolo nu am mai avut ce face oricum, a trebuit să strig la fel cu ceilalți. Am aruncat cum v-am spus garoafele roșii în fața tancurilor fără să fi știut nimic despre omul-tanc din Piața Tiananmen de la Beijing sau alte fapte similare. Această urmărire a mea în 89 din partea societății fusese începută de Zăgrean și unii actori de teatru încă din 88, apoi a venit Caramitru și la mine la liceu în 89 și apoi a fost și el acolo la fostul CC și implora așazisa armată care era "cu noi" să nu tragă în biserica Kretzulescu, dar au tras, să nu distrugă Biblioteca Centrală Universitară dar au ars-o, spre marea mea durere de atunci. Mai citiți odată ce am scris mai demult dacă nu mă credeți, nu am denaturat faptele deloc și nu am omis nimic, nici despre modul urât de exprimare al lui Iliescu, nici altceva. Și totuși m-ați torturat 32 de ani încontinuu. Eu nu am avut nicio vină, degeaba mă acuzați că am fost nebună. Până și fuga cuplului Ceaușescu cu elicopterul a fost regizată în viața mea din vara lui 89, când un elicopter dubios s-a apropiat de mine foarte aproape în timp ce munceam sau mă plimbam pe Coastă la Colun. E adevărat, puneți-vă în locul meu ce am simțit. Iar în decembrie 89 m-am întors la București cu trenul de la Timișoara, în care oamenii vorbeau că se întâmplase ceva acolo, cu glas tare, dar nu spuneau ce. Atunci la Colun mi-a venit ciclul menstrual și am avut dureri atât de mari încât m-am târât pe jos până în curte și su șop și mama Limpi m-a mângâiat cu milă. Transpiram de durere înfiorător și erau cam 9 luni de la primul viol sau futut cum ziceți voi asupra mea. Ceea ce am ”născut” atunci a fost un apus de soare monstruos, atât de roșu peste tot cum nu veți vedea poate niciodată, decât în poze falsificate la fotoșop. Și era roșu de jur împrejurul grădinii din Colun. Toate cele povestite de mine sunt adevărul curat, fără exagerare sau omisiuni. Voi ziceți că n-a fost revoluție, dar protagoniștii de atunci au ajuns bine după aceea, iar pe mine ei spun că m-au ”înfundat”, deși eu nu știu ce înțeleg ei prin asta. Probabil fututul rău de tot.
Este ora 3 noaptea și scriu cu greu aici, fiindcă am fost efectiv otrăvită de mâncarea adusă de mama și nu e prima oară. Desigur voi scrie despre cum au murit oameni în blocul trei și despre cum m-au otrăvit de am ajuns cu burta imensă ca tata înainte să moară, dacă voi fi lăsată să scriu. Mă îngrozește faptul că niciodată nu vreți să recunoașteți adevărul și preferați să omorâți oamenii fără pată cum am fost eu. Acum mi-e tare rău, abia respir. Am burta mai mare ca oricând în toată viața mea. Otrava - cel puțin o parte - a lăsat o senzație astringentă-usturătoare, ca urzica pe limbă, pe gingii și pe gât și era în plăcintele cu mere de la mama, dar poate nu era doar acolo. Și am o sete înfiorătoare, am băut iar din cauza otrăvurilor lor foarte multă apă. Vă dați seama că în consecință mă tem că și mama mea e otrăvită. Mai adaug un lucru interesant - dna Minulescu, cea de care am mai pomenit că părea să spună că ea vrea să mă ajute când eram la facultate, trecea și ea printr-o stare de sete groaznică la o ședință de lucru cu noi, studenții de la master. Pe mine m-a mirat - abia vorbea împleticit și avea buzele tare uscate și mă mira și faptul că nu bea apă. Îmi amintesc că există un roman celebru - Setea de Titus Popovici, pe care efectiv nu l-am citit. Dar cred că oricum el nu trebuia să aleagă numele Străinul pentru alt roman al său, fiindcă Străinul era un roman prea celebru de Camus și pe acesta l-am citit într-o vreme în care existențialiștii îmi plăceau și îmi făceau suferința mai ușoară. Până și Zăgrean îmi spunea adesea la meditații, uitându-se în ochii mei, că îi este tare sete și insista pe acest lucru. În plus mi s-a umflat și piciorul drept, deși nu am stat mult pe scaun la calculator, așa cum mi s-a întâmplat adesea în urma otrăvurilor diverse, unele clar detectate de mine.
Continuare în curând, la linkul următor:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/08/blocul-trei-partea-5.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...