25 august 2016

Azi mi-am amintit despre Ludwig Wittgenstein și mulți alții. Este adevărat, am citit mult și am avut putere de pătrundere. Niciodată nu am fost altfel și niciodată nu am fost nebună. Scriam nu de mult că am fost ”familistă”. E firesc, citiți toată povestea despre familia mea care nu era a mea, modul monstruos în care mă torturau părinții, situația mea de om sărac și fără drepturi - am crezut în viață și în viitor, nu aveam de ales niciodată. Dar apoi nu doar bătrânii (puțini și ei) din familie, care oricum mă renegaseră din 84, deși eram bună și harnică și iubitoare, dar și verii mei, de care aveam grijă odinioară și pe care îi iubeam, m-au respins. Sigur nu am greșit nimic și am dăruit iubire și gând bun și iertare. Dar ei m-au condamant la moarte, iar societatea și mai monstruos, și toți se închină unor diavoli, cum voi povesti.

Azi am găsit pe facebook un gând al Silviei Bitere, despre care voi povesti mai încolo, care era exact așa:
Sunt foarte dedicată familiei, iar poeziei fără să vreau. (S.B)

Revin la Wittgenstein. Azi am ieșit pe stradă și oamenii străini iar m-au fixat cu priviri ciudate și chiar rele. Repet, eu am fost mereu un om normal și nu m-am schimbat niciodată din 84 până azi. E ca și cum oamenii ar avea ceva cu mine și așa-zis prietenii mei de pe facebook în mod ciudat repetă diverse lucruri asemănătoare cu cele din viața mea, dar cu totul la polul opus ca semnificație și mesaj, ca și cum eu am fost proastă sau rea și ca și cum gândeam altfel, exact invers decât era normal și decât eram eu în permanență. Exemplul acesta cu Silvia Bitere nu e edificator, dar unii dintre ceilalți au fost abjecți și foarte întunecați și parcă nebuni, mai ales în perioada primăvară-vară 2016, fiind de o oroare imensă ei înșiși, de parcă cineva le repeta viața mea dar în mod distorsionat și ei acolo unde erau îngeri și bunătate și rațiune clară ei vedeau răul și satanicul care niciodată nu au existat în viața mea, sau își imaginau că eu eram nebună. Tot zilele astea Silvia a postat o caricatură cu Vrăjitorul din Oz, după ce eu tocmai pusesem pe blogul meu nu de mult un fragment din filmul Vrăjitorul din Oz, dar eu îl postasem în sensul adevărului și binelui. Ei toți mi-au făcut la fel -- ca și cum mă maimățuresc în sens negastiv și își bat joc de adevăr și de sufletul meu bun cu totul. Eu nu aș fi putut omorî un om bun și sărac cu atâta violență și ură. Și asta după tot ce au făcut toți din 84 încontinuu, fără ca eu să fi greșit vreodată ceva. Mereu ei au făcut la fel și eu mereu îi priveam cu inima curată și gândul bun. De fapt mi-era silă, am îndurat atâta cu gândul bun și speranță și drag de oameni - 32 de ani, oare înțelegeți? Și adevărul întârzie. Poeții de pe net mi-au dat și ei lovituri de moarte, chiar dacă poeziile mele nu au valoare, cum voi povesti, deși eu am fost deschisă și bună mereu ca și în restul vieții de când eram mică, nu am fost niciodată nebună, nu am greșit absolut nimic.

Azi au intrat iar în engleză și în română peste gândul meu cu ideea ”ciocul mic” că dacă înțelege se omoară acuma și nouă nu ne convine. Deci sunt niște oameni ticăloși, care pun și piedică adevărului și dreptății din 84 și se gândesc numai la interese ticăloase și rele. Și nu se mai satură din 84. În engleză mi-au spus același lucru și anume că trebuie să aibă grijă ce spun ei fiindcă eu nu trebuie să înțeleg și să mă omor cumva acum. Bine, mă voi omorî mai încolo după ce termin povestirea. Ei spun deci ca în 2006 că oamenii trebuie să creadă că Cristina e rea, nu știu de ce. Precis e un scop ticălos și precis îmi vor moartea. Deci moartea mea e sigură cum au zis toți din cauza păcatelor lor și îmi pare rău, nu am fost niciodată rea sau nebună, dar e posibil ca oamenii să creadă așa ceva și deci mă voi omorî, am așteptat destul din 84 și am spus mereu adevărul. Ei joacă teatru că i-au păcălit pe toți și abia așteaptă ca eu să mor sub minciunile lor și calomnie. Nu înțeleg de ce. Acum iar mă ”mușcă” de coapsă încontinuu, o tehnică a lor ca să mă chinuiască eventual mai rău.

Dar ce caută Wittgenstein în toată ecuația? Vă spun acum ce. Repet, am citit și chiar am avut cpacitate mintală, cum spunea și psihiatrul Ionescu. Dar eram numai un om bun și sărac. Ei sugerează și acum că oamenii cred că eu eram nebună sau că sunt nebună. Deci mă voi omorî sigur. Nu am citit numai de Wittgenstein (nu mai țin minte ce mi-a plăcut despre Wittgenstein, dar ei au spus că trebuie să imi șteargă memoria și că am avut cultură foarte extinsă). În consecință mi-au distrus ultimele resurse de fericire și seva sufletului care se baza pe cultură și capacitate de erudiție chiar. În plus, mi-au mai luat și din pozele recente, nu doar cele cu strămoși sau rude de demult, deci moartea mea e sigură toamna asta. Totuși ei și acum vor numai minciună și durerea mea mare de om nevinovat îi distrează și nimeni nu vrea adevărul. De sute și sute de ori m-au siluit să spun tot ce știu despre Wittgenstein și restul, după care mă futeau monstruos de sadic și puternic, timp îndelungat. E adevărul. Iar eu nu am avut toată viața nicio dorință sexuală și am avut mult bun simț. Chiar dacă știam mult despre Wittgenstein și alții eram un om perfect normal și ei mi-au spus că oamenii proști cred că dacă o femeie are cultură intelectuală, chipurile ea e nebună, așa cum și-a bătut joc de mine doctorița Cârlig (indirect era o batjocură, la fel cum din 84 nu au recunoscut drept adevărat nimic din viața mea) că poeziile mele sunt ”dictate” de la distanță. Toată viața din 84 încoace m-au tratat ca și cum nu exist, deși eram o ființă perfect autentică și normală cum și-a bătut joc de mine odată Iolanda Mitrofan, întrebându-mă aiurea dacă mă simt autentică. Eu nu înțeleg de ce unii oameni au atâta tendință de agresivitate asupra celor buni și fără apărare și săraci, mai ales dacă sunt inteligenți. Evident că toate ideile mele intelectuale erau autentice și gândite cu adevărat, dar cu gândul frumos și bun, nu așa cum au fost mai ales în ultimele luni pretenii mei pe facebook, de parcă vin de la școala Hogwarts din clasa Viperinilor. Eu am fost absolut opusul. Wittgenstein da, mi-e tare trist să îmi amintesc...dar alte aspecte de cultură și frumos în viața mea sunt și mai triste. Și chiar nu vedeți adevărul? Nu am fost niciodată orgolioasă că eram curată la suflet sau inteligentă și totuși m-au scupat mereu. Iar pe multe din femeile lor ei le-au acceptat ca oameni inteligenți și nu le consideră nebune. De ce? De ce spun ei că le e frică să nu mă omor chiar acum? Ce au de ascuns și pentru ce? De ce atâta ură în fața iubirii curate față de oameni de 32 de ani în viața mea? Totul e perfect clar: m-au respins exact cum spun ei fiindcă am fost o sărăntoacă. Unii în engleză mi-au spus că țara mea a făcut acest lucru după revoluția din 89 cu toți copiii săraci și inteligenți cum eram eu și cei bogați i-au stors și călcat în picioare ca ei să se ridice mai mult în societate. Ceea ce mi se pare grotesc e că, Wittgenstein sau nu, rezultatul e clar: deși am avut o viață curată și fără dorințe sau vicii sexuale, de fapt fără sex deloc, acum blogul meu e vizitat zilnic de persoane care vin de pe siteuri pornografice de care mie mi-e scârbă, am verificat linkurile de unde provin vizitatorii mei. Cum spunea și tata, adevărul nu interesează pe nimeni și mie mi se pare totuși strigător la cer să fii omorât fără nicio vină după 32 de ani de monstruozitate a celorlalți. Am fost peste tot, am spus adevărul clar de mult timp, am fost și am contactat pe toți și toți mă omoară de fapt. Nu mai am la ce porți să bat. Dar ceilalți sunt absolut la fel de porcoși precum cei de pe siteuri porno, ba poate chiar mai mult și mi se spune în dulcea limbă românească că ei abia așteaptă să scape de mine. Mai jos două din cântecele pe care le ascultam demult despre copilărie, cu același mesaj al nostalgiei și destrămării viselor sau speranțelor celor săraci și puri în fața domniei banilor și convențiilor sociale: