În ultimii ani mi-au spus de sute de ori că pe mine m-au sacrificat fiindcă am fost mereu cea mai bună dintre toți. Se pare că mulți oameni din țara asta au această idee greșită, că omul bun trebuie distrus și omorât, am întâlnit aceeași idee în mod direct, stând de vorbă cu unii indivizi din România (student la teologie, pacient psihiatric, fost basist într-o formație muzicală din țară cu care am vorbit pe facebook și alții), nu doar peste gândurile mele. Iar eu în mod sigur am fost o persoană cu o bunătate calmă și întreagă încă din fragedă tinerețe. Și am fost și inteligentă. Și când eram în facultatea de medicină colegii mă chinuiau cu ideea ”Cel mai bun lui Zalmolxis”.
În ceea ce privește oamenii din jurul blocului și cei care vin în valuri de năvălitori la intersecția unde locuiesc, ei mă torturează, cum voi mai povesti, înfiorător și mă atacă mereu. Mi s-a spus mereu că oamenii cred toate prostiile despre mine și că li s-au spus mereu prostii. Se pare că unii credeau că eu le dau boli sau diverse infecții, deși e total ilogic, eu nu sunt dintre cei care le dau boli, eu am fost mereu viața, cum am și povestit de atâtea ori, și legat de paralizia lui mama Limpi, când am ajutat-o să își revină, și de alți membri ai familiei, care sufereau sau se îmbolnăveau sau mureau exact când eu eram din nefericire departe de ei de-a lungul vieții. Plus alte chestiuni evidente. Ei chiar nu au înțeles cum am fost mereu? Unii intră mereu pe mintea mea cu ideea că ei s-au îngrozit când au înțeles că tot ce spun eu e adevărat și tot ce spun ăia e minciună. Nu știu cine sunt ăia. Toți îmi spun mereu că oamenii sau unii (nu știu cine) au inventat mereu minciuni despre mine, în scopul de a mă omorî, în mod evident.
Apoi vă reamintesc din nou ideile psihologice sau antropologice legate de Copilul divin, Fecioara divină, totem și tabu, arhetipuri și inconștient colectiv, distrugerea sau mâncarea omului sacrificat, etc. Aceste idei au gravitat în jurul vieții mele, care printre altele a reprezentat și astfel de lucruri. Dar de fapt e doar o chestiune de vocabular, fiindcă același lucru poate fi spus în multe feluri și, după cum spunea și tata, la baza oricărei religii stă același lucru. Vă amintiți cântecul Black Velvet? Și multe altele din secolul 20. Eu am ascultat aproape întotdeauna cântece și muzică de calitate superioară și numai întâmplător am nimerit peste semi-kitsch-uri gen Black Velvet, care nici nu mi-au plăcut, și extrem de rar, tot din întâmplare, a trebuit forțat să ascult cântece sau muzică urâtă de-a dreptul. Toate cântecele ”mari” din cultura pentru masele largi (unele dintre ele în mod pregnant, evident, se referă exact la acest lucru) spun și absolut tot adevărul despre viața mea și a altora sacrificați ca mine (inclusiv multe cântece românești - în România, spre deosebire de străinătate, mai ales muzica folk veche, dar și altele destule -, acum îmi amintesc cu tristețe de ele, unii au insistat pe internet asupra lor, cum ar fi Învață de la toate despre jertfă omenească cu Adriana Ausch, adică după toate că mă batjocoreau mai și făceau aluzii la cântecele alea, deși eu nu greșisem nimic). Totul era așa cu mult înainte de a mă naște eu. Degeaba mi-am păstrat sufletul frumos și curat, și degeaba am avut răbdare și calm și am luat mereu viața de la capăt (aproape 50 de ani!), veți vedea în următoarele postări. Totul a mers spre mai rău. La fel și diferite cărți. În viața mea au venit de multe ori cu ideea că și în jurul meu era un fel de cerc, un fel de frăție a îngerilor sau cântăreților și chipurile formația Abba a fost prima care a încălcat jurământul/legământul pe care îl făcuseră. În altă ordine de idei mi-au spus că am fost sacrificată și de popoarele lumii care chipurile erau trezite din somnul lor de spiritul meu (ca de Cristos, etc., multe alte idei despre această casă comună a omenirii) și că rând pe rând m-au torturat cu toții din lăcomie și că lăcomia e cel mai grav păcat al omenirii, ei fiind împreună ca un fel de dragon, etc. Voi scrie continuarea povestirii despre blocul trei într-o postare ulterioară și voi lăsa așa cum e acum postarea 14, pentru a continua despre familia mea în ultimii ani în postarea 15. Fiindcă mama încă nu răspunde la telefon, mă rog lui Dumnezeu să fie bine și postez aici celebrul cântec despre cercul care nu se știe dacă se va rupe și moartea unei mame - Will the circle be unbroken. Dar ceea ce e cel mai rău e că de vreo câțiva ani unii îmi tot spun în engleză aproape zi de zi că ”Țara ta de urăște, Cristina”, ceea ce e imposibil, citiți toată povestea vieții mele de când eram foarte micuță până azi, deși am fost ținută în închisoare de la 13 ani.
Am ieșit afară și, la marginea gangului unde vin tot felul de străini mereu, erau doi bărbați îmbrăcați sărăcăcios, care păreau de joasă speță și oricum parcă nu erau de etnie română și nici țigani, nu știu ce erau, mai ales unul dintre ei. Au început să vorbească între ei despre timpul cât erau în Grecia. În viața mea chinuită în închisoare de 32 de ani fără niciun ban, toți ceilalți o duceau bine deși mă batjocoreau în mod direct (colegele mele sau profesorii cum am povestit și mai nou pe internat alții cum voi povesti). Toți ceilalți aveau bani și circulau în străinătate sau emigrau, eu nu am avut niciun drept, absolut niciun drept toată viața. Apoi unul din cei doi bărbați a trecut pe lângă mine și a spus cu glas tare ”Mânca-ți-aș piciorul”. În același timp un altul a intrat peste mintea mea spunând ”nenorocirea e că nu e nebună”. Ca și cum pentru oameni e o nenorocire că eu nu am fost niciodată nebună. Nu este prima oară când îmi spun ei așa și nu înțeleg de ce, fiindcă mereu am fost un om bun și inteligent și nu am greșit nimic. Înainte de a ieși pe stradă iar a intrat un porc peste mine, poate a suta oară cu ideea ”Doamne iartă-mă dar..”, deși nu am avut nici cea mai mică urmă de anormalitate o viață întreagă. Nu știu ce vrea cu doamne iartă-mă al lui, fiindcă realitatea e că efectiv am fost otrăvită deși am fost un om prefect normal și bun, realitatea e că am fost un om perfect toată viața întrutotul, nu am și nu am avut cum să am bărbat în mod obiectiv, acum nu am bani deloc să mă încalț sau să mă îmbrac bine și normal de ani și ani și nu am avut niciodată și nu e vina mea, m-au izolat obiectiv cu forța și îmi iau cu adevărat lucrurile din casă și îmi bagă mizerii și gunoaie, cum am povestit și voi mai povesti. E monstruos, înțelegeți? Pentru numele lui Dumnezeu, ce e aia ”Doamne iartă-mă, dar”? Ce ar vrea să fac? Cu cine să fi vorbit măcar la telefon din moment ce toți m-au respins din 84? Ce să fi făcut, din moment ce încontinuu mă torturează și mă scuipă? Ce dracu voia să fac, să mă sui pe pereți sau să mă dau cu capul de pereți? Pentru numele lui Dumnezeu, ”Doamne iartă-mă, dar” al lui nu are niciun sens și nicio logică, am fost un om perfect normal, treziți-vă la realitate. Am așteptat 32 de ani, normal că acum mă voi omorî. Am spus clar totul întotdeauna, nu am mințit niciodată, m-am exprimat corect. Și mai am de scris lucruri importante despre blocul trei. Și pe deasupra acum o săptămână era bine și iar m-au violentat monstruos (așa au făcut mereu când mi-era mai bine în ultimii ani) și acum mă scuipă cu aberații în mod monstruos deși totul fusese bine și îmi chinuie trupul încontinuu de abia mă mișc. Ce bine era în săptămânile trecute, puteam face aproape orice, de ce mă chinuie din nou? Doamne iartă-mă, dar ce?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...