19 august 2016

Ieri mi-au transmis în gând mii de lucruri rele, atât în engleză cât și în română. Trupul mi-a fost foarte tare chinuit. Am reușit totuși să adorm cu chiu cu vai. Azi dimineață pe la 11 fără un sfert m-a trezit mama cu telefonul. Întregul corp mă durea și eram tare slăbită intelectual după ce mi-au făcut ieri. Brațul stâng mai ales mă doare și acum, la ora 2 fără 20 după masa. Maică-mea a avut într-o vreme obiceiul să mă tortureze foarte mult cu telefonul, inclusiv să mă trezească când trebuia să mă odihnesc, mai ales dacă eram chinuită rău, cum mi-au făcut în ultimii ani în blocul trei și mai am de scris. Era o vreme când zilnic mă chinuia în toate felurile, iar când venea la mine acasă inventa minciuni și înscena că eu eram rea sau nebună, când e invers și eu eram mereu calmă și cu gândul bun și sincer. De fapt abia aștept să termin povestirea, fiindcă mai sunt lucruri importante și unele chiar fumoase de scris și totul e adevărat. Ieri nu m-au lăsat și acum nu pot tot din cauza lor. Mama a sosit la mine și iar mi-a adus mâncare, și, spre neplăcerea mea iar a spălat pe jos în bucătărie și iar a scuturat preșurile din hol - ca și cum mă vrea neputincioasă, fiindcă se bagă în treburile mele, fiindcă aș fi curățat eu și asta mi-ar fi făcut bine. Dar nu a vrut să asculte de mine. Fiindcă de foarte multe ori m-a sculat din somn când aveam neapărată nevoie de odihnă, de data asta am fost ursuză și arțăgoasă (unul din rarele momente din viața mea), deși aproape mereu din 1984 încoace i-am răspuns numai cu bunătate și blândețe și iertare reală, după tot ce îmi făcea cu nervii ei monstruoși și toată bătaia asupra mea, deși eram perfect normală și nu greșisem nimic. Azi nici nu mă trezisem bine și m-a iritat faptul că ea mereu repetă aceleași propoziții de trei-patru ori și așa mi-a făcut mereu de când m-am mutat aici, ca și cum ea era surdă. Acum mi-e scârbă. De fapt, se pare că ea face așa dinadins, ca să mă chinuiască. Când a plecat, deși i-am mulțumit cu sufletul curat și nu am greșit nimic toată viața și nu am fost niciodată ipocrită, ea iar a strigat pe holul blocului că eu îi fac ei reproșuri etc. Deci voia să o audă vecinii că se plânge de comportamentul meu și că ridică glasul. Și nu e prima oară. Eu am ieșit apoi afară să îmi iau țigări fiindcă m-au chinuit prea rău ieri și bona care are grijă de bebelușul fiicei electricianului a ieșit pe hol cu bebelușul în brațe și apoi a intrat. Mi-au aruncat din nou vorbe rele în engleză și în română peste mintea mea, nu le mai repet. Un porc zicea ”e irecuperabilă”, ca și cum voia să păcălească lumea că eu sunt nebună și iresponsabilă, când de fapt am spus tot din 84 și nu am fost niciodată nebună și am avut o viață perfectă și autonomă și inteligentă, nu am fost niciodată o vită din grajd care să ”funcționeze” social sau să se ”integreze” sau să fie ”recuperată”, cuvinte folosite de porcii de psihologi și psihiatri, ca niște insulte mai ales pentru oamenii perfect normali și chiar înțelepți și maturi cum am fost eu, peste care ei se suie cu astfel de cuvinte mincinoase, și îi strivesc cu cruzime, deci se pișă pe ce e bun (scuzați expresia) deși adevărul e clar ca bună ziua, totul e fiindcă ei au bani și putere în societate și își permit să îi oprime și să îi stoarcă de energie pe cei buni și săraci, mai inteligenți decât ei, pe care porcii îi bagă în mormânt, deși au echilibru psihic perfect, cum am fost eu. Desigur psihologii sunt doar slujbași ai celor la putere. Între timp deci, ei m-au tratat ca și cum nu aș fi om, ci vită în colțul cel mai întunecat al grajdului, deși e clar că trebuie să fie adevărul că nu am fost nebună și rea niciodată, țin minte totul. Dar, revenind la cele spuse anterior, mama a fost blândă pe lângă porcii care m-au masacrat cum am povestit sau mai am încă de spus. Când am ieșit afară m-am întâlnit din nou cu Malancă Ion de la scara trei, care de data asta se uita la mine cu vădit dispreț și în mod ciudat, după toate că nu am greșit nimic o viață întreagă și după tot ce s-a întâmplat 32 de ani, când am fost numai binele și niciodată nebună și absolut sigur am fost mereu exact cum sunt azi! Nu demult, când mă simțeam mai bine, înainte ca el să apară mereu în fața mea, l-am salutat cu tot sufletul, așa cum am fost mereu deschisă față de toți fiindcă în inima mea nu au fost sădite decât iubirea și binele. Adică îl priveam cu sinceritate și bine și cu seriozitate, cu mult calm și încredere reale, cum am fost eu mereu, din preaplin de iubire și credință în bine. Și nu am fost proastă sau infantilă. Așa am fost mereu, nu am uitat nimic. Evident se pare că Malancă și alți vecini ai mei sunt evident nebuni, dar ceea ce mă miră e faptul că sunt total insensibili la ceea ce e bun și serios, cum a fost mereu toată viața și nu înțeleg de ce le place numai răul, deși eu i-am respectat mereu și am fost un om matur. E ca și cum ei ar crede că eu sunt altceva decât sunt și deci consider că ar trebui să fie adevărul, am spus mereu din 84, dar mi-au zis să aștept cu răbdare - am așteptat 32 de ani și acum e mai rău. Citiți de exemplu cât de curat am scris adevărul despre toți din viața mea, despre Malancă de exemplu cu scara de la ușa de la parter - am scris clar că poate intențiile lui au fost bune și așa am și crezut. Eu niciodată nu am fost bănuitoare, absolut niciodată și niciodată nu am insultat pe nimeni și mereu am pus gândul bun și încrederea în ceilalți mai presus. Și toate astea timp de atâția ani, toată viața mereu am crezut numai în bine și lumină. Și pe deasupra, nesul/cafea instant ieftină de la chioșcul de jos avea un gust groaznic...uneori m-au otrăvit absolut sigur, așa cum voi povesti și am spus deja o parte.

Vă dau un exemplu din miile de porcării pe care mi le-au spus aseară. Acest exemplu e ridicol chiar. La un moment dat pomeneam de Stagiritul și unul dintre porci mi-a spus: ”M-ai chemat. Am venit. Ce vrei de la mine?” de parcă era geniul din lampa lui Aladin. Așa mă trateză ei, drept idioată și nebună, cum au făcut atâția ani, în loc să fie adevărul. Pe de altă parte, ei spun multe alte lucruri oribile. De multe ori mi-au spus că ei trebuie să mă omoare și să mușamalizeze totul, adică să îi distrugă pe toți cei care au înțeles adevărul despre mine. Bine, dar am fost un om de valoare, nu doar perfect normală și nevinovată, de ce mă omoară? Există zicala că lauda de sine nu miroase-a bine, dar în cazul omaenilor inteligenți nu se aplică. Gândiți-vă logic -- oamenii cum am fost eu sunt destul de inteligenți (și asta e vizibil) ca să nu se înșele asupra realității și tot ce spun oamenii precum am fost eu sunt numai lucruri adevărate, fără nicio minciună și defel exagerate, și în plus absolut tot adevărul, fără să fi uitat nimic. Asta e logic. Și fiindcă nu am vrut să fiu sacrificată cum spunea tata, am zis adevărul încă din 84 și din 2002 public, motivând că nu vreau să fiu omorâtă și fiindcă consider că am fost un om și de valoare totodată. E logic că oamenii inteligenți cum am fost și eu spun numai adeăvrul și despre ei înșiși, nu doar despre alții. Și eu am avut capacitate de autocunoaștere, la fel cum au și alți oameni inteligenți. Și a trebuit să spun, printre altele și adevărul că am fost un om muncitor și drept și bun și inteligent. Este și asta adevărat, ca tot restul povestirii. Azi iar au intrat niște porci în limba engleză peste mine cu ideea ”How does it feel Cristina...?” Ei mereu mă scuipă insinuând că eu aș fi orgolioasă că oamenii m-au martirizat, de fapt fără nicio greșeală sau vanitate din partea mea, fără vicii sau păcate, niciodată invidioasă, niciodată rea, și perfect altruistă mereu, etc. Am fost mereu un om serios și foarte modest. Totuși porcii ăia în engleză îmi tot spun mereu în ultimii 10 ani ”Cum te simți Cristina, să fii singura care știe adevărul într-o lume ... ”etc. Sau ”cum te simți să fii acuzată pe nedrept când tu nu ai greșit nimic?” sau ”cum te simți Cristina ca după tot ce ai făcut bun și ai dat totul oamenii să te trateze drept gunoi?” sau ”Cum te simți Cristina ca după toate că tu ai fost doar spirit superior oamenii să te trateze și să te folosească drept carne? ” Exact acestea sunt cuvintele lor și au dreptate în tot ce spun, dar nu au dreptate că insinuează că aș fi orgolioasă că am avut mereu dreptate și că am fost martirizată fără vină și că alții mi-au furat ideile bune și m-au mâncat de vie, ba chiar scuipându-mă în plus mereu și tratându-mă drept gunoi în mod clar. Veți spune că dacă nu am avut orgoliu atunci nu e logic să îmi pese de faptul că porcii ăia mă insultă și insinuează că aș fi avut orgolii din cauză că am suferit mult și am fost cu adevărat nedreptățită. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, pe lângă tot adevărul spus de mine, m-au și izolat și primesc numai gândurile lor porcoase încontinuu în engleză sau română și mereru acuzații nefondate și mereu sunt tratată ca și cum aș fi idioată, inclusiv de ăia. Și niciodată respect sau adevărul, sau ceva bun, numai fiere și mândrie de porci, nu a mea. Este cert că ăai nu au înțeles și mă consideră proastă și fudulă, când în realitate, reept, am fost un om cu adevărat superior și niciodată nu am fost vanitoasă că am avut mereu dreptate și că am fost persecutaăt în mod nedrept, așa cum sugereazăm porcii îia în engleză. Am fost mereu un om modest și bun și lucid, dar am obosit și mi-e chiar scârbă și de ăia de care am explicat mai sus și de toți ceilalți care insinuează din 84 că eu aș fi exact opusul a ceea ce sunt în realitate.

Apoi iar au intrat porcii peste mine cu aceeași idee mereu - ”Nu se mai poate face nimic”. Repet, ce să se mai facă? Încă din 1984 trebuia să fie tot adevărul și să trăiesc, nu să mor, și să am copil și toate drepturile. Era totul clar de la început. Mai explic odată: adevărul despre mine este extrem de curat și simplu și poate fi spus în 2 minute. ”Este clar că oamenii inteligenți cât de cât, adică așa cum a fost și Cristina, nu se înșeală legat de realitate și nici legat de ei înșiși. Cristina a fost un om perfect bun și inteligent și a fost un copil orfan cel puțin de tată, crescută între gunoaie și boli, în lipsă de confort sau bani. A fost săracă toată viața, la fel ca familia ei. A ținut la familia adoptivă și la părinții ei răi și extrem de brutali și i-a respectat pe toți ceilalți cu adevărat. Nu a fost niciodată nebună o viață întreagă, a fost doar un om bun și inteligent. A fost torturată brutal și încontinuu în închisoare și lipsa drepturilor, zi de zi din 1984, când avea 13 ani până în prezent, 2016. Ea nu a făcut nici cel mai mic rău. Fiind martirizată enorm, ea nu a fost niciodată mândră sau vanitoasă că era un om bun și fără pată. Nu a avut nicio greșeală toată viața și a fost, repet, doar un om inteligent și bun. Plecând de la această premisă corectă, absolut tot ce a ea a scris despre viața ei este clar și poate fi înțeles, nu e nimic dificil și doar oamenii răi au inventat minciuni sau ”complexe psihice”, pentru că vor ca ea să se sinucidă. Ea a pus toată viața binele celor mulți și valorile adevărate și necesare în societate și în lume în general mai presus de interesele sale personale și de aceea a îndurat calvarul 45 de ani fără să se sinucidă. A avut o tentativă de sinucidere din cauză că nu voia să înnebunească precum cei pe care îi întâlnise și prin urmare să facă cumva vreun rău altora. Ea mereu a fost animată de dragostea imensă pentru ceea ce e bun, adică a fost o persoană de un profund altruism.”

Nu înțeleg de ce nu vor acest adevăr simplu deși am spus tot din 1984? De ce nu mi-au lăsat nicio șansă toată viața și mă omoară cu cruzime și au clădit piramide de gunoaie și invenții paranoice asupra mea, deși am fost mereu un om bun și normal? Adevărul e numai cum am spus eu. Trebuie să am copil și toate drepturile, am cerut din 84, singură nu aveam cum să obțin, și am rămas mereu exact cum am fost din 1984. Mi-am cerut dreptul la viață de atunci.

Deși sunt foarte slăbită după tot ce mi-au făcut cei răi în ultimele 4 zile, voi încerca să continui spre seară povestirea despre blocul trei, partea a 11-a. Dacă nu m-ar fi torturat așa oribil, aș fi fost acum la partea 14, oricum sunt vreo 25 după aprecierea mea de acum. Unii au intrat peste mine cu ideea ”trebuie să distrugem totul înainte să se prindă ăia despre toată mașinația”. În plus au venit din nou cu pretextul că ei sunt persoane importante și că trebuie să mă omoare pentru ca oamenii să nu își piardă încrederea în ei, că asta ar fi un dezastru mai mare decât moartea mea ca persoană insignifiantă cum sunt de fapt. Deci ei sunt și ticăloși fiindcă s-au distrat 32 de ani să mă chinuiască și acum vin cu ideea că omorându-mă e mai bine fiindcă oamenii trebuie să aibă încredere în ei. Nu știu cine sunt ei și de ce sunt ei atât de importanți și nici nu înțeleg de ce viața și drepturile pentru mine ar fi însemnat pierderea încrederii oamenilor în ei. De ce le plac numai minciunile?

Deși încontinuu m-au tocat cu mii și mii de minciuni sau lucruri ilogice notez aici încă unul din cele spuse de ei în seara asta. Eu am spus că nu sunt decât domnișoară bătrână și că am fost avertizată de fapt din copilărie că așa voi rămâne, fiindcă, ziceau rudele mele, eram prea serioasă și inteligentă și citeam prea mult, și eram tăcută și nu glumeam și nu vorbeam cu ceilalți destul. Însă, am spus eu, în realitate m-au sacrificat și din acest punct de vedere fiindcă nu aveam bani deloc. Atunci unul a zis că nu e adevărat, și că pe mine m-au sacrificat din alt motiv, nu fiindcă nu aveam bani sau zestre. Apoi altul a spus ”corect, era prea deșteaptă să se mărite cu un idiot și în lumea noastră nu putea să pătrundă”. Dar în realitate lumea lor la care se referă este lumea celor bogați și întunecați și răi, chiar demoni răi unii dintre ei, a celor la putere asupra vulgului, deci totul e cum am spus eu, adică din cauza sărăciei de fapt. Teoria lor e oarecum diferită, ei spun că ei sunt un fel de ”stele” sau ”zei”, care prezidă peste oameni considerați de ei vite și brute, și cei ca mine, spun ei, nu sunt nici cai, nici măgari. Chiar dacă e adevărat, totuși eu am dreptate în tot ce am scris și mai am de scris, cu voia lui Dumnezeu.  Vă reamintesc romanul Cabala de Thornton Wilder ( nu l-am citit dar am citit sinopsis și multe, foarte multe altele, de care nu îmi amintesc acum, începând cu Măgarul de aur de Apuleius. Am citit odată un roman despre un întreg oraș robit jocului de noroc și credințele lor greșite și toată mizeria și deșărtăciunea lumii cu sentimente diverse și cu destinele lor rotindu-se în jurul încrederii în numere și în joc, dar am uitat și titlul și chiar și conținutul cu precizie, îmi pare rău. Asta au vrut alții și nu e vina mea că am uitat, și acum aș fi știut dacă nu mă torturau. Acum iar au început să mă scuipe ca acum câteva luni, respectiv că ”un miliard de oameni o să moară proasto”. Vecinii de sus bocăne, copiii urlau afară, eu vreau să mă apuc de scris partea 11 din povestire și iar mi-e tare greu, sunt slăbită în tot corpul și obosită cereberal, când am încercat să mă relaxez citind puțin au pornit alarme puternice de mașini, de două ori.