Blocul trei, partea 12

Scriu aici continuarea povestirii despre blocul trei, partea anterioară fiind la acest link:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/08/bloc-trei-partea-11.html

Am fost pe stradă și, pe lângă faptul că mă întâlnesc mereu cu aceleași persoane care parcă se uită urât (uneori e cert), au intrat din nou cu mizerii peste mintea mea. De pildă unul din ei spunea că eu Cristina am fost unul din cei mai buni oameni și că de aceea sunt ultimul om în societate, fiindcă e logic, spunea el, că la bază trebuie așezați oamenii buni și deasupra în societate nu pot fi decât cei răi. Eu nu sunt de acord cu ăla și repet, deși sunt maltratată de 32 de ani și închisă total din 84, nu este decât o crimă monstruoasă, un asasinat care se pare că a devenit celebru deja și eu nu voiam să mor și meritam viața și copil. Am fost mereu un om perfect normal și nu am greșit nimic și voiam să trăiesc. Chiar și așa, consider că adevărul trebuie spus și trebuie să învingă ce e limpede și curat, chiar dacă sunt 32 de ani din 84, și chiar dacă mă voi sinucide cum vor toți se pare. Chiar dacă nu am avut parte efectiv deloc de viață trăită. De ce acceptați numai ceea ce este imoral și minciuna? Mi se pare monstruos. De ce binele nu are nicio șansă? Eu am explicat totul clar din 84 și așa trebuia să fac, nu am greșit nimic în sensul acesta.

Sunt unii în limba engleză care spun aproape în fiecare zi că poporul meu a făcut o crimă monstruoasă. Nu știu la ce se referă și mi s-a părut de rău augur, fiindcă eu eram încă în viață. Deci mă tratau ca fiind deja moartă. Și nu știu la ce popor se referă, fiindcă în zilele astea scriam despre blocul trei în viața mea. Aici desigur e o adunătură de oameni, cetățeni români presupun, care au trăsături fizice foarte diferite și chiar accente diferite (voi explica) și aparțin probabil unor diferite nații, adică sunt probabil cu origine din diferite popoare sau din diverse zone din România. Nu sugerez că ar fi turnul Babel. În definitiv, o lume întreagă știe că în marile orașe sau capitale ale lumii sunt îngrămădiți oameni cu diferite origini, ceea ce e firesc și în România, și acești oameni sunt parte integrantă a sistemului social. Voi mai scrie despre ei în următoarele postări. Și desigur nu poți pretinde să fie toți din vatra românismului (o idee absurdă sau exagerată peste care s-a bătut monedă falsă și s-au aprins destule dispute), sau toți cu trăsături specifice nordului României, despre care am găsit scris undeva că ar găzdui cea mai pură etnie a românilor din punct de vedere genetic. (Zăgrean zicea că e de prin părțile Bistriței, o zonă într-adevăr foarte frumoasă în România, aproape de Maramureșul de asemenea foarte frumos). În anii aceștia de calvar din viața mea am întâlnit adesea idei șovine sau xenofobe exagerate și absurde. Sunt mulți oameni răi care bagă zâzanie, eu nu am fost dintre aceia. Odată la un post de radio fm cu muzică străină și aproape nimic altceva, unul din prezentatori (dj) spunea în derâdere ”cum e cetățeanul român tipic? Blond și cu ochi albaștri”. Am și un manual mai nou de istorie, unde, la lecția despre date și noțiuni de demografie în România, au pus o poză cu un copil blond și cu ochii albaștri. Am mai întâlnit multe alte porcării și minciuni pe internet. Oricum eu mi-am păstrat capul pe umeri și adevărul despre orice capitală sau oraș mult circulat de oriunde din lume este cum am spus eu. Repet încă o dată - absolut tot ceea ce știu despre oameni și lume în general se datorează faptului că am fost un om bun și inteligent, prin proprie experiență sau prin lectură și absolut nimeni nu mi-a spus nimic niciodată. Totodată eu nu am destăinuit secrete nimănui, nici în gândurile mele, dar în ultimii ani ceilalți m-au obligat prin tortură și să scriu acest blog de trei ani încoace și să spun adevăruri de cunoaștere reală și lucruri frumoase în camera mea în singurătate, peste care ei au scuipat sau și le-au însușit chiar (încă din tinerețe, unele lucruri erau clar ale mele, din dărnicia mea mare față de oameni și credința în bine și absolut cert nu erau ghicite de mine telepatic de la ei), îngropându-mă pe mine în rahatul lor. Nu aveam cum să evit. Eu am vorbit numai de bine și frumos toată viața, cu mult optimism, iar ei mi-au răspuns cu răul mereu și mereu. Printre multe idei absurde și rele ale lor din ultimii ani este și ideea că poeziile mele ar fi pentru inițiați sau elitiste când nici una nici alta nu e adevărat - ele sunt pure și directe și fără aluzii oculte, fără dublu înțeles și fără referire subînțeleasă la martiriul meu ca individ, în afară de două-trei. Sunt doar intelectualizări simple și raționale, plus sufletul vibrând de bine și frumos și alte emoții, unele mai triste, dar niciodată morbide, printre adevăruri cotidiene. Nu sunt de valoare ca artă, dar asta nu contează. Voi mai explica mai departe. Alții sugerează că nu eu le-aș fi scris sau că aș fi nebună, mai precis cu ideea că poeziile mele nu sunt ideile mele, așa cum numai proștii pot crede, o murdărie aruncată peste mine, după toate că m-au chinuit 32 de ani. Chiar și doctorița Cârlig, psihiatrul meu, m-a întrebat când i-am dat o cărticică ”dar de unde ai tu/ îți vin ție toate ideile astea?”, sugerând că aș fi tâmpită și că scriu ideile altora. Ea avea în cabinet plante verzi foarte mari în ghivece, și i-a sugerat mamei mele că poate să îmi ofere un loc de muncă ca supraveghetoare sau casieră la Kaufland. Voi mai scrie despre ea, o femeie între două vârste cu accent moldovenesc (sau similar) foarte puternic.

Din cauza imenselor torturi asupra vieții mele, de multe ori, de fapt de mii de ori, eram ca o pasăre în colivie și, chinuită, țineam în singurătate discursuri nobile cu credință în frumos și bine, adică monologuri, din motive pe care le voi repeta, discursuri perfect coerente, fără fisură logică, care abundau în dragoste de viață și de adevăr, precum și cunoaștere mai degrabă comprehensivă și sintetică, lucruri corecte și defel aberații. Voi explica încă o dată mai clar în postările următoare, repet doar faptul că nu am fost nebună, așa a fost aranajat de alții să fie viața mea deși am fost un om cu picioarele pe pământ. ei consideră monologul de acest gen psihotic și numesc victima nebună, când în realitate ei izolează forțat și complet omul fără defecte psihice și îl obligă să vorbească singur, că altfel nu aș fi vorbit niciodată, ca atunci când eram în diferite grupuri sociale sau instituții. În al doilea rând eram un om normal și nevoia de comunicare este printre nevoile vitale de bază și nu aveam pe nimeni în afară de mama. În al treilea rând, aveam dreptate sută la sută mereu și torturile asupra mea erau monstruoase și reale. În al patrulea rând eu am perceput gândurile lor telepatice abia la 35 de ani, deci nu vorbeam în gând cu nimeni. În al cincilea rând, am fost sedusă și îndrăgostită de un medic, Zăgrean, care a insistat să îi vorbesc fiindcă, spunea el, avea microfoane implantate în casa mea și îmi câștigase încerederea. Dacă nu vorbeam era mai rău uneori și eu eram tânără și încă nu eram obișnuită cu tortura. Eram uneori momită de situație în general, fiindcă nu puteam înțelege de ce binele trebuie distrus așa oribil și adevărul înlocuit cu minciună. Țineam la viața mea, dar și la a altora. După aceea ei râdeau de mine și spuneau că iar m-am ridicat până la stele și de aceea voi fi pedepsită și veneau din nou cu distrugere și suferință și tortură și mai mare asupra mea. Mai spuneam mereu și adevărul despre lucrurile frumoase și bune din trecut, după care mereu mă masacrau și mai rău. Dacă tăceam tot la fel de rău era și când îmi ajungea cuțitul la os spuneam din nou aceleași lucruri încărcate de miez bun și înțelegere și credință în dreptate și armonie, și dreptul la viață pentru omul bun. Era desigur în zadar, dar întotdeauna ieșeau exact aceleași perle micuțe și lucrușoare frumoase din gândul meu, fără niciun fel de vanitate sau egocentrism. Unii mi-au zis că alții transmiteau oamenilor numai ce era rău din gândul meu, ceea ce reprezenta mai puțin de 1 la sută din ce spuneam sau gândeam. Ei spun că oamenii credeau că eu sunt rea și proastă fiindcă li se transmitea distorsionat ceea ce spuneam, sau doar o parte ruptă de contextul în care spuneam ceva, sau interpretări greșite, sau pur și simplu mici erori de gândire sau revoltă și suferință din cauza chinurilor obiective și nedreptății asupra mea, iar eu din nou ajungeam mereu la punctul în care iar spuneam ce era înțelept și inteligent și bun, mai ales în sens filozofic, fără niciun rost și niciun folos, din cauza torturii și iluziei că există și oameni buni care pot înțelege ce înseamnă umanitatea, pentru numele lui Dumnezeu, nu doar pentru a îmi salva mie viața. Iertați faptul că am despicat firul în patru, voi trece în cele ce urmează la lucruri mai concrete din nou. Eu am și cântat singură de multe ori, așa cum e de fapt normal să cânte omul complet singur, de durere, de neputință, de tristețe și de durerea ce ține de frumusețea lumii, de faptul că de fapt fericirea nu este posibilă fără bani, și nici bucuriile simple și nevinovate, deși în copilărie credeam invers. Mi s-a spus clar că nu am voce și mai ales nu am ureche muzicală, de aceea am cântat rar și încet. Mi s-a spus că nu am o ureche destul de fină penrtru a putea să ascult muzică clasică și sunt de acord că e adevărat asta, urechea mea muzicală nu este de elită. Am postat câteva cântece pe youtube interpretate de mine, dar apoi nu le-am mai lăsat publice, fiindcă oricum nu interesează pe nimeni și nu cânt bine. Între timp, datorită fumatului zi de zi, uneori excesiv, mi-am cam pierdut vocea. Găsiți interpretări ale mele sub eticheta cutiuța muzicală. Eu nu am creat melodii decât rar, mai degrabă resturi din amintirile mele ale altor melodii. Azi am constatat cu mare tristețe că mi-au distrus o parte din postările cu cântece ale mele și din cauza asta de asemenea mă voi sinucide precis. Știu că pare un fleac, dar nu mai suport. M-au lovit încontinuu, absolut sigur zi de zi din 1984, în absolut tot ce am făcut. Mi-e greu să mai încerc acum să le repar, fiindcă mereu toate eforturile mele au fost inutile din 1984 încoace și nu am avut niciodată nicio apărare. Ei au creat încontinuu mistificări legate de viața mea. De ce dracu trebuiau să intre și în acest blog al meu și să îmi șteargă sau să îmi modifice postările? Știu că pare un lucru minor dar nu mai suport și mă omor și din cauza asta, fiindcă nu mi-au lăsat nimic din viață și nu se satură de răutate și minciună, efectiv zi de zi altceva și acum și asta! Nu știu dacă înțelegeți. Eu nu am făcut nici cel mai mic rău o viață întreagă.

Un lucru tare neplăcut e că de mult timp, în magazine și în mijloace de transport se punea exact muzica pe care o ascultasem eu - uneori în mod clar și obsesiv. La pizza hut se pune muzică de jazz, gen de muzică pe care nu l-am suportat niciodată, din care cunosc doar puțin. Acum nu mai e exact muzica pe care o știam, dar încă mă simt atacată ca de un banc de pești piranha, după toate că m-au chinuit sexual și trupește înfiorător atâția ani- adică încearcă să îmi mănânce cât mai mult din spirit, înainte să mor. Și complet singură și foarte săracă. Ioana de jos ascultă tare televizorul numai de câțiva ani, destul ca să mă scârbească faptul că se pune din când în când muzică clasică, din care eu ascultasem de multe ori. Ieri- alaltăieri femeia gardian de la farmacia de jos a ieșit pe stradă și vorbea despre pacienți și nebuni sau nu de față cu vânzătoarea de la aprozar care se purtase relativ normal cu mine și m-a cam deranjat, datorită întregii mele vieți.

Acum iar au intrat porcii peste mine cu ideea ”stimată doamnă tot poporul vrea să muriți”. Își bat joc de mine monstruos, dar de fapt mă omoară. Totuși voi încerca să termin povestirea, deși au intrat și unii în engleză din nou că mă avertizează că nu trebuie să scriu adevărul. Dar oricum aproape nimeni nu citește și pe nimeni nu interesează, dar sper să pot termina. Am fost mereu un om normal și de valoare și am răspuns cu bine răului, și oricum nu îi puteam distruge pe cei ai dracu care mă loveau. Oricum absolut sigur nu am mințit și nu am făcut nici cel mai mic rău toată viața și nu înțeleg de ce mi se vrea moartea. Absolut sigur m-au lovit zi de zi din 84 încoace și eu am fost mereu la fel, țin minte totul, deci nu înțeleg de ce să îmi vrea cineva moartea, darmite tot poporul. În același timp m-am dus la baie să fac caca și ei iar mi-au inhibat defecația și au făcut zgomote la baie deasupra din nou, cum fac ei mai nou mereu în ultimul timp și m-au scuipat din nou că îmi vor moartea. Și eu iar am rămas cu căcatul în fund ca mereu în ultimul an, când nici doctorița de familie nu a vrut să îmi dea medicament, deși am spus din urmă cu câțiva ani că am scaun foarte dificil și mereu segmentat, de parcă ar fi o tumoră sau altă obstrucție - dar și medicii parcă îmi vor moartea tot din 84, când au început și abuzuri medicale asupra mea, cum voi mai povesti foarte clar, dar adevărate răutăți au fost numai în ultimii ani, cum voi povesti. Unii zic că au vrut să mă distrugă fiindcă fusesem studentă la medicină, dar de fapt totul începuse din 1984.

Voi continua povestirea în următoarea postare, la linkul următor:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/08/blocul-trei-partea-13.html