21 august 2016

Iar au intrat să mă scuipe în gândul meu și să mă atace. Acum o săptămână era foarte bine și aș fi slăbit și m-aș fi lăsat de fumat precis. Mă simțeam bine în tot organismul și intelectual și puteam face treabă și mă puteam spăla și mai aveam multe lucruri de făcut. Tonusul psihic era bun, ei nu mai erau peste mintea mea deloc și eram oarecum fericită, citeam, spălam, curățam, etc. Aș fi mers sigur spre mai bine. M-au lovit urât de tot vreo patru zile și nopți la rând și acum iar sunt slăbită și mi-e rău. Când pun mâna pe carte să citesc să mă mai relaxez, ceea ce îmi aduce energie și bine necesare, Ioana de jos dă drumul tare la televizor, apoi încet, apoi iar tare. E oribil. Cei de afară iar strigă tare și râd vulgar și urât încontinuu. Azi m-a usturat și m-a durut în piept vreo câteva ore încontinuu și stomacul de asemenea mai jos în burtă. De acum câteva zile mă atacă din nou sexual și asta dăunează întregului organism și niciodată toată viața nu am avut cum să mă apăr. Au intrat din nou peste mine cu ideea că de fiecare dată când eu spun adevărul ei inventează alte și alte minciuni. Mă scuipă încontinuu din nou cu aberații și lucruri ilogice înfiorătoare și mereu spun din nou că ”nu e adevărat”, ca și cum eu mint, deși nu am mințit o viață întreagă. Mă injectează sexual așa cum un păianjen își injectează prada. De fiecare dată când mă injectează în modul acesta neplăcut, cu senzații ușoare de tot și rele, după aceea mi se umflă burta și mai rău, respir tot mai greu și se face din ce în ce mai cald afară. Este întrutotul adevărat și nu doar meteorologii știu că nu numai starea vremii influențează omul, ci și omul, prin relație de reciprocitate, influențează starea vremii. Toate lucrurile din univers sunt legate și prin relații bilaterale, reciproce între ele. Amintiți-vă zeii solari din antichitate, rugile la biserică pentru ploi, iarna rusească cu care s-a luptat Napoleon sau asediul Leningradului, etc. Paparudele, omul care aduce ploaia, etc. Tot azi au intrat și cu ideea că le-au spus oamenilor că eu sunt o sărăntoacă care se crede Dumnezeu și că nu pot să resping această acuzație. Totul despre asta e deja scris pe ici pe colo și poate fi înțeles de orice om inteligent cu oarecare cultură. Sintetizez aici toate punctele legate de acest lucru de care îmi amintesc pe moment, pe care eu le-am scris/sugerat și uneori le-am explicat mai în detaliu de-a lungul întregului blog sau în alte bloguri ale mele:

* am fost un copil inteligent și o femeie foarte inteligentă care a citit mult (uneori și două cărți pe zi) și a studiat singură natura din copilărie și tot ce am înțeles despre lume am înțeles absolut singură
* am fost un om foarte bun toată viața fără nicio prefăcătorie și am avut sufletul și mintea luminate
* am fost săracă toată viața și modestă și lipsită de cochetărie și singurul an în care am avut haine a fost 2007
* am avut toate virtuțile creștine despre care am citit cu adevărat și nu am avut defecte de caracter deloc
* am muncit ca o sclavă fără niciun drept toată viața
* am scris puțin despre rolul preoților și medicilor în societate și despre relația mea cu ei
* citiți despre religii străvechi și sacrificii și vraci, etc și cultura omenească indiferent de religie sau dinainte de apariția ei sau despre originea religiei creștine în definitiv tot în cultele legate de evenimente cosmice legate de soare și lună, etc., lucruri pe care le știu și oamenii mai puțin cultivați și sunt scrise peste tot, chiar și pe net și până și un om prost știe când e Crăciunul și când e Paștele și când sunt diverse fenomene astronomice.
* am scris despre legătura fizică și psihică dintre oameni în societate, pe multiple planuri, fiindcă omul nu este doar o piatră izolată departe de drumul principal și este în relație complexă cu toți ceilalți
* am scris despre morți și ritul înmormântării sau chiar despre nunți și despre acoperitul oglinzilor sau închiderea ochilor mortului la morții din viața mea și despre ritul special al înmormântării preoților sau despre ce înseamnă în general spiritele morților în toate timpurile din istorie în viața unui om
* am fost din copilărie, adică din 1984 o persoană închisă și tratată fără respect și singură din cauza condiției sociale modeste de fapt față de colegii mei, am fost apoi singură toată viața și izolată complet după moartea tatei în 2005
* am scris despre ”vrăjitorii” moderni pentru care e un fleac zborul în înalt sau radiografia sau medicamentele pentru mii și mii de tulburări și boli, concentrate în numai câteva miligrame de praf alb, și despre zborul așa-zis cosmic și imponderabilitate, sau hărțile genomului uman și multe altele, plecând de la Galileo Galilei sau de la revoluția industrială sau de la teoriile și medicamentele pentru boli psihice apărute de-abia la începutul secolului 20. Am scris despre opoziția dar și legătura dintre cunoașterea teologică și cunoașterea științifică
* am scris despre evoluția personalității oricărui om din copilărie spre maturitate și a mea
* am explicat clar o parte din devenirea mea intelectuală și spirituală în postările La fine del cielo și Actualizarea Sinelui
* am fost martirizată încontinuu toată viața deși nu am fost nebună și nu am greșit nimic și nu am păcătuit nimic
* am menționat locul omului în ecosistem și relația om-diferite animale, etc, respectiv sistemul om-pământ-univers sau triada materie-energie-informație, concept la modă mai demult și identificat de mulți drept sfânta treime din religie
* am scris despre semnificația dictonului Nosce te ipsum și despre omul vitruvian al lui Da Vinci sau rolul enciclopediștilor în istorie
* am scris despre sexualitatea omenească și cât am suferit împotriva voinței mele, fără nicio dorință, fiind violată sau cum zic unii futută de la distanță și despre teorii psihanaliste și multe altele în acest sens
* am explicat clar adevărul despre fenomene așa-zis paranormale sau supranormale de viață la limita dintre viață și moarte sau deschiderea cărților diferite (citite sau nu de mine) cu efect premonitoriu sau dimpotrivă exact la ceea ce se întâmplase cu puțin timp înainte sau exact la ceea ce gândeam. Acestea nu sunt fenomene de vrăjitorie și victima, de obicei om bun, nu trebuie ostracizată ca fiind ”posedată” sau, culmea, chiar ”vrăjitoare”, cum cred proștii, iar ”vrăjitorii” adevărați sunt alții. Acestea sunt lucruri lăsate de Dumnezeu, nu de diavol. Biserica adevărată e ceva curat, nu slujbe, cum am văzut, ținute pentru sființirea mașinilor cu motor care gonesc fiindcă ard benzină și au ingineri capabili considerați oameni normali. Și în timp ce oamenii puri cum am fost eu sunt considerați necurați, fiarele pe roți sunt considerate curate și sfințite.
* am scris despre problemele mele legate de religie și modul în care m-au respins și religia ortodoxă și cea catolică
* am menționat că tata îmi spunea odată că el nu știe ce să se mai facă, fiindcă ba Cristina e Dumnezeu, ba Lucica e Dumnezeu
* am scris despre muzică și despre liniște
* am spus și scris de multe ori că și eu și mama nu am fost decât femei obișnuite, în timp ce un om hain spunea în mintea mea ”obișnuite pe dracu” și nu știu dacă era sau nu nebun. Am spus că am fost o ființă umilă și simplă și că nu am fost un geniu și că nu am avut niciodată niciun fel de putere, nici să mă apăr de rău. Alții mi-au tot spus că am fost Cristos și eu recunosc că am fost și așa ceva, printre alte lucruri, fiindcă m-au tratat și în felul acesta, adică drept sacrificiu (vezi punctele de mai sus sau tot blogul), dar ca mine puteau fi atâția alții. Unii spun că eu eram singura. Dar, dacă eram singura, atunci de ce au refuzat să facă o excepție în cazul meu (printre sclavi psihiatrici) și nu mi-au lăsat nimic din viață? Mai ales după ce m-au brutalizat la psihiatrie și apoi mi-au scos medicamentele treptat și nu mai aveam probleme sexuale, atunci de ce m-au respins total să nu muncesc, să nu am drepturi la studii (profesorii și colegii) și mi-au spus indirect că trebuie să mă omor prin urmare. Și nu mi-au redat nici celelalte drepturi sociale, de a mă căsători, de a emigra eventual, etc. Și apoi m-au chinuit sexual din nou. De ce profesoara Holdevici vorbea clar cu alte ”psiholoage” despre un pacient al ei că ”nu s-a copt încă” legat de religie, ca și cum așteptau nu știu ce transformare spirituală a acelui nenorocit? Deci evident nu eram singura, dar încă mai cred că în cazul meu au greșit și ar fi trebuit să îmi lase dreptul la viață de fapt și am explicat de ce. Nu uitați că nu aveam și nu am nici dreptul să muncesc, nici să am pensie și eram aptă de muncă cu adevărat.

Și probabil că știți că oamenii sunt mai inteligenți sau mai proști și în funcție de cei din jurul lor și dacă sunt singuri intelectul lor stagnează sau funcționează mai dificil, dar dacă sunt printre alți oameni cât de cât deștepți și ei luminează mai puternic. Tata era răutăcios uneori și mă întreba: ce e mai bine - prost între deștepți sau deștept între proști? și mie mi se păreau ambele variante rele atunci. Dvs acum poate aveți răspunsul sau poate că nu. Eu nu am răspunsul și știți de ce - am trăit aparent între proști sau deștepți care își camuflau inteligența și a fost foarte rău. Totuși parcă au fost mai mulți proști, dar dacă e așa, nu cunosc cealaltă alternativă. Și, în plus, în copilărie aveam profesori buni și colegi mai proști, în afară de câțiva, deci nu pot trage o concluzie clară la acea dilemă - decât că pentru om e mai bine să fie un echilibru cu proști și deștepți laolaltă - poate aurea mediocritas sau poate altceva. În definitiv și dacă ești la mijloc poți fi tras și sfâșiat din două părți.

După ce m-am mutat în blocul trei, am spus cu sinceritate că sunt de acord cu celebra vorbă (am uitat cine a spus) că ”cultura este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai citit”, fiindcă eram fericită calm, cum am povestit deja, și nu mai eram deloc supărată sau tristă că mi-au chinuit psihiatric creierul încât am uitat detalii de cultură intelectuală (povestea vieții rămâne fiindcă e prinsă în memorie cu parâme afectiv-emoționale), dar rămâne puternică și acea cunoaștere specifică maturității ( nu mai eram tânără la 35 de ani, intram în altă etapă de viață). E adevărat totodată că rămâne și ceea ce ai uitat, dar în viețile celorlalți, cum este de fapt logic, fiindcă și spiritul în opinia mea (puțin confuză, dar și cu date certe) nu se pierde ci se transformă, ascultă tot de legea conservării ca într-o ecuație chimică.

DUPĂ TOATE ASTEA ȘI ALTELE MAI AVEȚI ABJECȚIA SĂ MĂ ACUZAȚI CĂ MĂ CRED DUMNEZEU, CHIAR DACĂ SUNT SĂRĂNTOACĂ? RUȘINE VOUĂ! Vă amintesc o poveste asiatică dacă nu mă înșel, o variantă a poveștii celebre cu peștișorul de aur, în care soția pescarului îi cere acestuia în final, să devină ea Dumnezeu și, când omul se întoarce acasă, după ce marea se tulbură, palatul pe care îl primise în dar de la peștișor mai înainte nu mai era, și femeia lui lacomă era din nou în zdrențe, în coliba lor de la început.